spre cer

Blocuri arse, muzică-n pereți,

toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.

Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,

îmi scriu manifestul pe marginea nopții.

Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,

de vocile false din capul meu.

Fug de tăcere, dar ea mă ajunge

într-un tramvai cu destinații spre „greu”.

Am haine murdare cu praf de speranță,

n-am bani, dar am o mie de idei.

Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —

sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.

Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,

cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.

Râde orașul cu gura spartă —

noaptea taie iarăși venele.

Ultima ploaie a adus flori noi

Deasupra mintii obosite

Plansul naturii e in noroi

Ca viermii in morminte.

Poarta inchisa cu lanturi folosite,

E rupta in bataia vantului hain,

Dar nimeni,doar pietre varuite

Și dorul vechiului suspin.

Timpul ingroapa promisiuni

Caci vremea refuză,nu iartă!

Câte regrete,rugaciuni,

Iubirea lor încă poartă?

Prima privire și gustul amar,

Când brusc au plecat in tacere,

Trezesc dorinta unui nou inceput

De plans ,freamat si durere.

Dar soarele isi face simtita prezenta

Peste linistea sumbrului trecut,

Aduce cu el frumusetea

Și florile care au crescut.

Apusul vietii se repetă,

Pe cer doar inimi purpurii,

Corupte de o iubire dementă

Se sting lumini din oameni vii.

Adanc,in sufletul pădurii,

Copacii ascund momente de neuitat,

Nu oameni!Ci suflete de piatră,

Trădate veșnic in neant.

Furtuna in care au murit

Aduce in ochi lacrimi de sânge,

Lumea aceasta fara rasarit

Dispare, si dorul se frange.

Cruce grea, legată de gât,
Obiect tăios, prea adânc.
Cruce grea, cu lanț strâns.

Cruce grea, îmi îndoi spinarea,
Cruce grea, vine salvarea.
Cruce grea, de ce eu?

Cruce grea, marmură albă,
Cruce grea, te port ca o salbă.
Cruce grea, joc de vară.

Cruce grea, îmi este greu,
Obiect mistic, în balanță.
Cruce grea, lasă-mă să plec și eu.

Mi-as zdrobi capul de perete,

Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.

Ti-as zdrobi si capul tău,

Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.

In fiecare zi imi smulg parul din cap,                                                         

De gandurile macabre incerc sa scap.

La tot ce ma gandesc tu esti,

Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.

As lua soarele de pe cer,

Sa te vad cum arzi liber.

Vreau sa suferi brutal,

Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.

Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,

Din pacate nu vei avea un final fericit.

O sa te ucid salbatic,

Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.

o cutie cu obiecte

atat a mai ramas

omul a devenit, din pricina unui impas

"ceva" fara de glas 

poate un om cu bun simt,poate,

sau cineva cam acru in toate 

dar totusi avea acel ceva in el

ce tututor ne poate oferi,

vointa ce unii o numesc de fier.

suflet?

Se-ntunecă orizontul,

Adierea se răcește, 

Viața face pe mortul,

Speranța se răstignește.

Se-aud munții prăbușindu-se, 

Stânci se sfarmă ca dinții-ncleștați,

Arbori sfinți trosnesc ca oase,

Fluvii uscate de sânge umflate, 

Strigăt de moarte animalele-și cântă, 

Orice moarte-i lacrimă de sfântă

Cerșită-n genunchi pe mila-nfrântă.

În jur se face-ntuneric și n-aud,

Cicatrici de ger pe trupul nud,

Aerul îngheață și devine greu,

Pot să uit de orice empireu.

Sub mine pământul se crapă și cad,

Se vede o rază blândă de Iad

Ce m-așteaptă anevoie cu drag,

Ponoase pentru bine să trag.

Demoni amuzați îmi ies în cale

S-am parte de căderi infernale,

Dar iute-ncremenesc pe loc,

Să mă vadă, pe mine!,-n foc?

Din respect, dinții-și scrâșnesc,

Asupra-mi se năpustesc:

Oasele-mi zdrobesc,

Carnea mi-o jupoaie, 

Sângele-mi beau,

Pasiunea mi-o vedeau.

Și cad atât de-nfipt-n Iad

Încât îl pustiesc și-l destram,

Dovedind Celui Divin cât pot să decad

Și El tot să rămână mai infam.

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Și poate nu i prințul pe călare,

Dar vreau să l văd așa.

Mă vede prințesa pierdută n zare,

Sau cel puțin aș vrea.

Ești ca ultima zi de vară,

Mă țin de tine cat mai pot,

Ești ca ultima țigară,

De ce mă tot muți din loc?

Nu vreau să vă  îngrijorați,

Am să vă spun ca sunt bine,

Nu vreau să interpretați,

Altfel de ce simt eu în mine.

Vreau să mă faci să cred,

În dragoste adevărată,

Cu tata absent și mama plecată,

Pe tine te mai am,sper o viață.

Știu mama ca nu te ascult,

Și poate ți am pus pe inima scut.

Ca doare când te insult,

Dar sper sa ma crezi pe cuvânt.

Când spun ca te iubesc,

Și datorie tie azi trăiesc.

Și datorie tie eu trec,

Prin zilele astea reci.

Cu toate astea mămica mea,

Imi cer iertare in fata ta.

Când sunt obraznica și te ranesc,

Dar sper ca știi cât de mult te iubesc.

Ne mai certam uneori,

Dar viața nu e doar cu flori.

O sa trecem peste ploi.

Si de astea zilele de joi.

Ești unica in viața mea,

Ești lumina in noaptea mea,

Si ești raza mea  de vara,

Când vine iar asta toamna.

Ce știm noi despre viața?

Știm ca nu are doar o fata.

Dar despre iubire?

Nu mi ar încape in aceasta poezie,

Te arde,te apasă,

Te simți acasă,

Îți da starea sa zbori,

când cazi la sol.

E ca o călătorie spre necunoscut,

Stam in fata ei Find muți.

Și e firesc,doar prin asta trăim,

E firesc,sa nu știm sa iubim.

E ca un vis frumos,

Iar după plângi după tot ce a fost,

E ca o zi ploioasa de dimineața,

Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.

Deseori ma gândesc,

uitându-mă la lună,

Dacă chiar îmi place cum trăiesc,

Dacă chiar am inima bună.

Cine sunt…cine sunt?

Ma nedumeresc eu cu ea

Doar luna știe ce înfrunt

Doar luna frumoasa mea.

Ma rătăcesc printre goluri,

Oare…oare a observat?

Ma rătăcesc printre doruri

Caci nu știu ce viața am de dat.

De primit tare aș vrea,

Luna nu o muți

De iubind cumva,

Doar stând sa o asculți.

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.