Cele două surori -part .6

-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai

crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .

-De unde știi tu ?

-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul

răsfirat pe umerii ei .

-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,

să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?

-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când

ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici

când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care

îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,

de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.

-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce

frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .

Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,

până a fost prea târziu .

-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .

-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...

-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi

asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.

Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea

să-și facă un rost...

-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?

-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă

Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele

s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc

în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...

Sfârșit

Категория: Родительский дом

Все стихи автора: T.A.D.

Дата публикации: 9 января

Просмотры: 186

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Еще ...

Parintii

Poate părinții mei n au plecat în străinătate

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Еще ...

Veșnic rămas

Mă avânt cu putere

Oare unde mă va duce ?

O huță prinsă de-o stâncă

Mii de amintiri aduce

Nu se vede mai nimic

Decât aerul mândru

Care vrea să mă doboare

Când încerc să trec prin-transu

Parca văd în departe

Cum pământul încet se duce

Și în vale lângă gard

O colibă în vârf cu cruce

O bătrână lângă ușă

Cârja veșnic își târăște

Cu fusta veștejită

Și cu batic în creștet

Aș vrea să mă arunc

Să ajung la ea, în vale

Să plâng, să o sărut

Să îmi redea veșnica cale

Să-i spun mii de cuvinte

Inima s-o eliberez

Și încet la pieptul moale

Suferință s-o așez.

Dar pământul mă atrage

Nu mă lasă să visez

Bătrână s-a dus în vale

Groapa m-a prins în miez

Aș vrea încă o dată

Spre cer să mă avânt

Dar mi-e frica ,mi-e groază

Amintirea să mi-o frâng

Și așa veșnic rămas

Pe pământul rece ,tare

Încă încerc să eliberez

O suflare ,o strigare .

Еще ...

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Еще ...

Amintirea altor vremuri

Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,

O umbrã, ce se-ascunde în unghere,

Un strop de greu, o clipã de plãcere

Şi-o fericire, care se destramã,

Fãrã a şti nici când, nici cum anume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!

☆

E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:

Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,

De care, se-ngrijeşte ba vecina,

Ba câte-o rudã mai apropiatã.

Câte mistere-mi trec pe dinainte!...

Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,

Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,

Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!

Rãmân taine adânci, nedezlegate,

Ce n-or putea în veci sã le dezlege

Nici cei ce-i dor ideile betege,

Nici cei ce stau cu mâinile la spate!

Un gol lãsarã-n casã, la plecare

Da-n suflet este golul şi mai mare,

Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,

Şi nu mai iese la numãrãtoare.

Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,

Şi nici borcane pline, în cãmarã,

Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;

Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...

Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,

De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;

Bastonul stã afarã, lângã uşã...

Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.

☆

Fãrã a şti nici când, nici cum anume,

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

O fericire, care se destramã,

Un strop de greu, o clipã de plãcere,

O umbrã ce se-ascunde în unghere

Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...

Еще ...

În amintirea lor...

Te văd ieşind adesea din cerdac

Pe prispa care dă înspre grădină;

Dar trandafirii roşii nu-ţi mai plac

Şi plângi mereu, fără a fi de vină...

Căci seri şi dimineţi s-au petrecut,

Atâtea... că nu poţi să le mai numeri!

Iar, vremuri grele... cât un car de lut,

Ţi-apasă fără milă ai tăi umeri.

Te dor picioare, mâini şi... trupul tot

Da-ncerci s-ascunzi mereu a ta durere...

Şi-aştepţi să-ţi bată-n poartă vreun nepot,

Să-ţi spună, cel puţin, "La revedere!".

Desagii tăi sunt plini de lucruri vechi

Şi îndrumări, pentru posteritate;

Poveţe, pentru cei ce au urechi,

Ce au bun simţ, si grai, şi demnitate.

Aş vrea eu însumi să îţi spun ceva,

Să simţi că ai şi tu un rost pe lume:

Vreau să pun poza mea lângă a ta,

Să nu îţi pierdem chipul prin albume...