ALBINA

Mi-a adus azi mama o jucărie,

O cutie mărișoară, învelită în hârtie,

Cu o fundă roșie pe capac ornată

O păpușă, jucărie ca pentru o fată.

De ce oare fetiților ca mine ne plac 

Să jucăm rolul de doctoriță, de mămici,

Să vorbim cu păpuși, să le tratăm de gâlci

Și păpușii mele să-i găsesc un leac?

Mama e lângă mine, tot drumul vieții

Far aprins, să nu mă rătăcesc

Bunica, are mereu sfaturi, contra ceții

Temătoare, de ce vede in jur, să nu orbim.

Mama și bunica, sunt zâne bune pentru noi

Ele ne învață primii pași, primele cuvinte,

Ce este respectul, care-i drumul drept 

Și ce sfaturi să purtăm in minte

Gândurile mele sunt aztăzi călătoare

Depărtarea-i mare, nu aduce uitare

Mintea când se odihnește fuge 

Alături de voi și in brațe vă strânge.

În toți anii mei șirag 

Am semănat flori 

Așteptând să culeg ,poate 

Parfumul din zori.

Însă în straturi e neghină 

Cu venin și spini,

Nici-o floare nu înflorește ...

Adun doar ciulini !

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Ades ,aud : sunt sărac ,m-am trezit în sărăcie !

Cum poți  să fii  sărac , când ai o casă ?

La prânz  ai  ce pune pe masă ,

Haine groase să te apere de ger

Ai lumină ,ai căldură ai copilași cuminți

Tu mamă și tată i-ai  învățat  ce-i modestia

Știu ce înseamnă  omenia

Știu care le este datoria

De la voi a învățat  ce-i  munca

Și ce-i mai important  ,iubirea !

Omule, tu nici nu știi cât de bogat ești

Plânge-l  pe cel  ce are avere

Ce are  el  în afară de bani ?

Are altă mângâiere ?

Știe el ce e iubirea ,fie ea de orce fel ?

La urmă cu ce se alege ?

Somnul  nopții  zbuciumat

Dușmani  mulți  a adunat

Moștenitorii  stau la pândă

Ei vin la totul de-a gata

Om bogat ,pentru ce ai adunat?

Vezi tu , asta  îți va fi răsplata !...

ȘOAPT,A  NOPȚII  MĂ  ÎNCONJOARĂ

CU ADIERI  DE PRIMĂVARĂ ,

ȘOAPTA  NOPȚII  MĂ  MÂNGÂIE

CU  CHEMĂRI  TRIMISE  ȚIE  .

NORII  FUG , APARE  LUNA ;

ȘI  PE RAZA  EI  SFIOASĂ 

ÎȚI TRIMIT  O  SĂRUTARE

C-O  ZVÂGNIRE  DE  DURERE ,

CARE-N  NOAPTEA  CALMĂ  PIERE

          Cățelușa mea isteață

Azi ,în zori de dimineață ,

Î-și strângea cu drag în brațe

Trei ființe militele !...

Se uita cu drag la ele.

          Și această mamă mică

Harnică ca o furnică

Îi tot spală și-i îngrijește

Și de străini îi păzește.

          Dacă ,tot îi  ții în brațe

Cu privirea  te răsfață

Cu ochii te dojenește

În țeleg ,cât îi iubește.

          Dar te roagă pe muțește

Puii dragi să-i ocrotești

Că sunt mici ,fără putere

Și frumoși ,ca o părere!...

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

Mii și mii de ani s-au sacrificat bietele animale pentru hrană 

folosite la muncă grea și mai greu de înțeles sport, vânător 

de trofee.

În ultima vreme, a răsărit o rază de lumină, niște oameni cu 

suflet bun s-au luptat pentru necuvântătoare să fie suflete 

dorite de Dumnezeu.

Să ne uităm în ochii lor 

Poate ne spun că multe nu vor:

Dacă de noi nu vă place,

Nu ne bateți, schingiui, flămânzi, 

Se găsesc și oameni buni

Ne adună în adăposturi

Ne dau măcar câte o masă,

Nu mai suferim de sete,

Nu ne plouă, nu ne ninge

Poate ne găsim un stăpân 

Fie orb, urât ori spân.

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic 

Vara aceasta a fost deosebit de caldă. Mă adăpostesc la umbra 

din fața casei, a viței de vie. La umbra ei, se poate citi o carte,

face un lucru de mână, sau bea o cafea.

     Alături în grădina cu flori, se adună fluturi, albine, vrăbiuțe, 

este viață în continuă mișcare,ce sparge monotonia zilei.

     Cu ceva vreme în urmă, au apărut și două turturele, ce se ascund

printre frunzile dese.Câte odată fac un duiet minunat. Îmi place 

îmi place să le ascult.

     Pe bolta de viță mi se par a fi în siguranță, pisicile vânătoare sunt 

cu ochii pe ele.

     Acum câteva zile, una din turturele, a căzut atăcată de o pisică în 

grădina cu flori. Dacă nu eram de față, vânătoarea era victorioasă.

     Am salvat-o, dar are o aripă ruptă, nu cred că mai poate zbura...

Perechea ei vine și o caută mereu.Ele sunt păsării migratoare, iarna pleacă 

în Africa. Întânlirea lor m-a impresionat...Amândouă sunt agitate, una pe 

gard, cealaltă în cușcă. Scot sunete ciudate: parcă se ceartă, parcă imploră...

     Victima, se hrănește bine, se mișcă, este vioae, dar de loc prietenoasă...

Va ierna în cușcă, eu o îngrijesc cu drag, poate ne vom împrieteni....

Eram copil de vreo trei ani, dormeam lângă mămica,

Când m-a trezit larma de afară și m-a cuprind frica

Iar tata a sărit din pat și a fugit afară ,

Apoi intrând în casă a spus că au fost lupii iară.

Am înțeles ce s-a întâmplat, deși eram mică,

Că toți câinii lătrau cu tot mai multă frică 

Șireții lupi au atacat și au prins-o pe Lupoaia,

Cățeaua noastră cea bătrână, așa ne-a spus el,tata

De atunci,in fiecare iarnă am tot auzit,

Cum câinii latră tot mai tare iar unul a sfârșit 

Mereu ,mereu lupii veneau și prindeau câte un câine,

Și noaptea așteptam cu teamă,ziua cea de mâine 

Așa am copilărit, aproape de pădurea deasă,

Ce-i plină de fiare înfometate,ce veneau lângă casă 

Și ne făceau să pierdem, câinii cei dragi nouă, întruna,

In fiecare noapte din iarnă,când răsărea luna!