SPERANȚA
Speranța , este o vorbă ce zboară,
Se înalță spre cerul senin
Speranța -i visul ce doare
Când viata-i amară,un chin.
Speranța-i iluzie dragă
În negura zilelor grele
E ramura de măslin ce aleargă
Lumea de păcate să spele.
Speranța-i fata morgană
Șireată precum o nălucă
Uitându-ți viața sărmană
Te mângăi cu singura-i clipă.
Această frumoasă cu ochii de stele
Se pierde în vânturi rebele.
Viața își pierde culoarea
Și plânge în noi disperarea.
Стихи из этой категории
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
,,Ne cunoaștem din vedere" în olandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
nooit in de weg
ze stopten niet
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
we zijn onderweg nooit gestopt
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
REVERIE
În toată noaptea te visez,
Te văd și te iubesc,
Te simt, și-ncep să-inebunesc.
În ochii tăi, mă pierd în ei.
Inima ta mereu e pururea.
Și-mi pare rău, iubita mea
Că doar în vis te pot vedea
Și dorul meu în vis venea.
O lună mică îmi șoptea
Și raza ei te reflecta.
Ar trebui să vii..
Să-mi spui cum să continui.
Aproape, departe, oriunde-ai fi,
Inima va continua să bată,
Dragostea ne poate,
Atinge o singură dată,
Și ne poate păresi o viață.
Adevărat, o singură dată
Te-am ținut în viața mea,
Și știu că nu-i târziu,
Și vreau să-ți spun ceva:
Te-am salvat în inima mea.
Și inima, nu va înceta să bată
Te iubesc, iubita mea!
Și da, încurând ne vom vedea!
Accident
Cum viaţa mea e-un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e-un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
Другие стихотворения автора
DE CE ?
De unde știe neaua
Că-i vremea să se aștearnă
Pe ramuri și la tâmple
Și că se face iarnă?...
De ce clipa netrăită
S-a prefăcut în scrum?...
Din toată iubirea noastră
Doar cioburi pot să adun?...
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
LACRIMI
Fost-am ce-am voit să fiu
Toc și foie ca să scriu
Bocetele tuturora,
Lacrima ce joacă-în gene
Care plânge pe înfundat
Pentru traiul blestenat.
Pentru ziua care doare
Fără glorie și bani
Lângă semeni lași ,nesimțitori
Lângă ei trăiești și mori
COPACII
Măreț și falnic ,secular
Tronând în parcuri și pe alei
Cupola florilor de tei
Împrâștie parfumul pur
Ca pe omagiu împrejur.
Salcâm străvechi din vremuri Dace
Stăpân pe dealuri și prin văi,
Parfum de MAI pe atâtea căi
Ciorchini-ți albi cu gust de miere
Albinele îl strâng în ciubere.
Pe firul apei trecător
Șir de sălcii argintate
Se oglindesc în apa lină
Le șoptește vântul în plete
Povești dragoste și dor.
Nucule cu frunza rară
Mă cheamă însingurarea ta
În umbra-ți dulce mă înfășoară
Să dorm aici mă îndeamnă gândul
Lacrima s-o spele vântul.
Mai departe în vârf de deal
Prunul,vișinul ,cireșul
Mă îmbie să-i privesc
Îmbrățișați de raza luii
Îmi arată că rodesc.
Și toți copacii din lume
Ne sunt prieteni ne sunt frați...
CEASUL FERMECAT
Cât de searbătă-i e clipa
Când nu mai iubești
Nu-i lumină de la care
Să te încălzeși.
Secat pare a fi izvorul
Dătător de viață
De nu mai simți ,fiorul
Când te țin în brațe.
Rare ori îți iese-n cale
Ceasul fermecat
Când doi ochi cu a lor
Săgeată ,te-au strfulgerat.
UN EPITAF
Un epitaf trebuie orientat către soare
Si lacrima mamei să lase dept rugă
Dati-vă mâna , toți fiii mamelor mute ,
Unde s-au dus atâtea povești de iubire ?
Iubire , tandrețe și rugă de frate...
Iubește-mă , soră , că-s mic si tu mare ,
Alintă-mi durerea când mama-i ,
Plecată departe .
Și unde e dorul părinților duși
Și unde e ruga la Domnul ,
Să-i ierte pe cei atrasi de păcate ?
O lume întreagă devine dușmană ,
Stăină , căci frate cu soră pe viață se bate
Și lacrima mamei degeaba se zbate .
Aprinde-ți cu toții o candelă pentru cei duși
Și dați-vă mâna frate cu frate .
T.A.D.