DOR DE TINE

Nu este nu ,

Sau de vrea se transformă în da!

Precum da este da și de vrea devine nu!

Nu și da pot fi da pot fi nu

Sau ce vrea fiecare, fie da fie nu!

Dragostea este da,niciodată dragostea nu e nu!

Nu e dragostea noastră cum și tu ești frumoasa lui da?

Dacă da,lasă-l ca să plece pe nu!

(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Amintiri rostogolite,

Pe obrazul meu plăpând,

Stau în lacrimi urgisite,

Dintr-un suflet prea flămând.

Flămând de simțuri, de iubire,

Ceva ce n-a trăit demult,

Respirând dintr-o amintire,

Uitată într-un colț prea mult.

A înviat cu amintirea,

Dulce-amară a durului trecut,

Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,

Năpustind asupra sufletului mut.

S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,

A dat din coate și a pătimit,

Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,

Până la sufletul cel pustiit.

Și-a luat ce-a fost al ei menit,

Pe suflet a pus stăpânire,

De-acum durerea n-a venit,

Rămâne-n vechea amintire.

Stau singur în casă

Ca-n rece mormânt

Și timpul apasă

Pe Sufletu-mi frânt.

Căci flacăra vieții

În tine s-a stins

Și-n prada tristeții

Mi-e Sufletul prins.

Scumpei mele soții Valeria, 28 Noiembrie 2022, ora 21:00

Iubito,tu ești icoana mea

Și te asigur că nu-i idolatrie,

Nu-i prima oară când ti-am spus,

Prin tine îmi vorbește Dumnezeu!

Căci dragostea este chiar El

Și are rugaciunea ei..

De-o să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun

Ei bine, atunci am să-ți răspund

Că vreau să-ți vorbesc despre rugaciunea dragostei...

Tot rugăciune este,dar are miere și arome,

De vrei sau nu coboară din gânduri rotindu-se

Precum un foc rotund și luminos

Direct în inimă...

Iubindu-te pe tine,

Această lume cenușie moare,

Cu tot ce știm că-i aparține,

Tristeți, eșecuri și necazuri,

Iar Raiul de care se vorbește

Prin tine îmi apare cu tot frumosul,

Tu fiind secreta cheie ce-l deschide!

Aceasta-i divina rugaciunea dragostei,

Te rog mă crede,eu îți spun doar ție

Dar parcă e mai bine

Întreaga lume să o știe!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce ușor alunecăm din ludicul vals al florilor

În cel al amintirilor despre mâine și alte zile dorite

Ct de ușor ne desprindem de imaginea din multiplele oglinzi  

În care ne reflectăm în fiecare zi, fixând aleator un alt chip

Pe care nici noi nu îl mai recunoaștem câteodată.

Vrem să ne desprindem din masca ce nu ne seamănă,  

Nu suntem noi sub acea față plină de șanturi săpate de griji si timp

Cutia ce ne tine captivi este o carapace prea strâmtă pentru suflet

Nu mai este cea în care Maestrul Lutier ne-a lăsat inocenți

În armoniile crude ale începutului vibrând în celeste acorduri.

Doar când  lucizi, ne smulgem una după alta aceste măști,   

Vedem câteodată cum  ne zâ mbește ironic un chip tânăr    

Care îți aduce aminte de tine, jumătatea bună din tot ce puteai fi.

Скажи мне, любишь ли ешё?
или любовь прошла как день ненастный?
Кто подставляет тебе теперь плечё?
и кто с тобой теперь несчастный?

Скажи мне, любишь ли ешё?
или истерики остались в прошлом?
Вся боль что от тебя лилась ручьем, 
и разговоры по ночам о пошлом... 

Скажи мне, любишь ли ешё?
Кого целуешь сладкими губами? 
Кому ты плачишься теперь в плече?
Кого теперь ты балуешь стихами?...

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

E amar sufletul  meu 

Port în el  un păcat greu.

De copil m-am dus în lume 

Nu mi-a  fost ușor nici bine,

N-am putut să-mi cer iertare

De cea lungă așteptae ;

O scrisoare sau o veste 

Ca să știți că mai trăiesc.

Doar eu știu cât vă iubesc

Dragii mei părinții,buni 

Dragi și buni ca nișe sfinii

La ceas târziu ,când 

Focul în vatră geme ,

Și dorul meu din suflet 

Plecat  e să te cheme,

Trimit în depărtare inima-mi  solie

Pe vânt ,pe  nor ,pe raza cea zblobie.

La capăt de lume , cu doru-mi drept toiag 

Spre soare răsare ,eu vin copilul meu drag 

Dorul de tine-i mai greu ca depărtarea

Nu-mi pasă că-în cale 

Îmi stă munții și marea.

Mi-e teamă că am să plec la drum 

Spre moarte și cum nu sper să-mi fii la căpătâi,

De vii citește-mi gândurile mai întâi

Pe care le aștern cu dor, într-un caiet curat 

Copile drag , ce mult te-am așteptat.

De unde venim?

Exact  nu știu

Avem în schimb

Istorii vechi sub soare

Ne tragem seva 

Din adânc de mare...

Din cremene  și stâncă.

Zi  de iarnă prelungită

Vlăguită, amețită,

Mohorâtă și geroasă

Ne-a ținut destul în casă.

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i strvezie,

Îar pe crengile golașe ,

Numai ciorile-și fac case.

Guralive , întunecate

Precum grijle-n cetate

Ne vestește,fior în gând

Frigul,gerul ,hora-și prind.

Ghiața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blănd de ce nu-ți pasă

De așa vreme nemiloasă?..

Pe întiderea albă , stăpână

Un râtâcit disperat se închină.

Cârarea,poteca-i ascunsâ,

Pașii se ascund adânc în omăt!

Viscolul țipă se zbate

Învâluie tiranic ,omu din spate

Hoțește poposește-n brădet

Răsfoind frunzele moarte.

Balaur de aer flămând

Înșfoacă pustiul gemând...

Se joacă î n cruda lui tiranie

Cu un biet călător rătăcit.

Cu săgeți îi sfâșie fața

Speranța-i mai subțire ca ața.

Pustiul e atât de aptoape

Nămeții aici vor să-l îngroape.

Grâbește sărmanul  să ajungă

În satul lui  aproape de luncă

Viscolul i se așează în față

Inima-i de teamă îngheață....

În zare pe urma-i fugară

Râsună urlet de fiară

Ecoul îl poartă ,îl înmiiește

De groază în piept inima se oprește.

Pe albul zăpezii de om neumblată

Crivățul,vântul a uitat să mai bată!

Un semn de întrebare se întinde în zare

L-a văzut Domnul din cer oare?....

Haita de lupi e tot mai aproape

Ochiul lacrima-și soarbe...

E clipa în care în salt către moarte

Mintea aleargă gânduri deșarte...

Cu ochii închiși

Așteprându-și sfârșitul...

Fiara-i stârnită de sânge

Cu fulgi grei de nea cerul plânge