SPERANȚA
Speranța , este o vorbă ce zboară,
Se înalță spre cerul senin
Speranța -i visul ce doare
Când viata-i amară,un chin.
Speranța-i iluzie dragă
În negura zilelor grele
E ramura de măslin ce aleargă
Lumea de păcate să spele.
Speranța-i fata morgană
Șireată precum o nălucă
Uitându-ți viața sărmană
Te mângăi cu singura-i clipă.
Această frumoasă cu ochii de stele
Se pierde în vânturi rebele.
Viața își pierde culoarea
Și plânge în noi disperarea.
Poems in the same category
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Iubirea și Acum
Iubește-mă acum!
Mâine nu exisă,
Ieri este mort,ce ne pasă!
Dansează pe luciul de apă și cântă,
Bea elixirul fericirii,valsează,
Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!
Nimic nu există în afara clipei de-acum,
Iubirea trăiește aici,privește-o!
Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!
Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!
Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,
Exiști doar tu și iubirea ce tună,
Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,
Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,
Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!
Tu esti acel acum și aici,
Cu părul ce-i flacără vie!
Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,
Clipa aceasta e infinită,
Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,
Ne vorbește povești minunate,
Ce contează de-s minciuni gogonate,
Acum e timpul iubirilor toate!
Să ne iubim doar privindu-ne,
Eu pe tine, tu pe mine,
Neplictisindu-ne vreodată!
Amorul nu știe să moară de fel,
Precum gurile rele ne spun!
Acum este viața, acum este clipa,
Acum este regele ce stă deasupra a toate,
Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,
Viața și moartea și strălucirea!
Acum este ziua sau noaptea,
Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,
E timpul lui Acum personajul de basm născocit,
Iubirea-i tot ce contează,
Făra ea totu-i sărac, pustiit!
(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Am sânge de reptilă
Am sânge de reptilă
Şi inima de gheaţă,
Nimic nu mă-ncălzeşte,
Doar a ta dulce faţă.
Când te privesc mă tulbur
Şi inima-mi se-ncinge
Şi simt cum dă în clocot
Prin vene al meu sânge.
Am braţele de fiară
Şi-n loc de pumni obuze,
Nimic nu mă doboară,
Doar ale tale buze.
Când te sărut mă clatin,
De parcă umblu beat
Şi pumnul mi se face
De pluş catifelat.
Am muşchii de felină,
Ca o panteră sunt,
Nimic nu mă alină,
Doar sânul tău cel blând.
Când te dezmierd mă umplu
De un fior gingaş,
Mă liniştesc pe dată,
Devin un pisoiaş.
Am firea de hienă
Şi instincte de rechin,
Nimic nu mă înfrânge,
Doar trupul tău cel fin.
Când mă lipesc de tine,
Ca-ntr-o capcană-s prins,
Din care n-am ieşire...
Şi mă declar învins!
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Iubirea și Acum
Iubește-mă acum!
Mâine nu exisă,
Ieri este mort,ce ne pasă!
Dansează pe luciul de apă și cântă,
Bea elixirul fericirii,valsează,
Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!
Nimic nu există în afara clipei de-acum,
Iubirea trăiește aici,privește-o!
Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!
Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!
Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,
Exiști doar tu și iubirea ce tună,
Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,
Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,
Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!
Tu esti acel acum și aici,
Cu părul ce-i flacără vie!
Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,
Clipa aceasta e infinită,
Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,
Ne vorbește povești minunate,
Ce contează de-s minciuni gogonate,
Acum e timpul iubirilor toate!
Să ne iubim doar privindu-ne,
Eu pe tine, tu pe mine,
Neplictisindu-ne vreodată!
Amorul nu știe să moară de fel,
Precum gurile rele ne spun!
Acum este viața, acum este clipa,
Acum este regele ce stă deasupra a toate,
Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,
Viața și moartea și strălucirea!
Acum este ziua sau noaptea,
Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,
E timpul lui Acum personajul de basm născocit,
Iubirea-i tot ce contează,
Făra ea totu-i sărac, pustiit!
(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Am sânge de reptilă
Am sânge de reptilă
Şi inima de gheaţă,
Nimic nu mă-ncălzeşte,
Doar a ta dulce faţă.
Când te privesc mă tulbur
Şi inima-mi se-ncinge
Şi simt cum dă în clocot
Prin vene al meu sânge.
Am braţele de fiară
Şi-n loc de pumni obuze,
Nimic nu mă doboară,
Doar ale tale buze.
Când te sărut mă clatin,
De parcă umblu beat
Şi pumnul mi se face
De pluş catifelat.
Am muşchii de felină,
Ca o panteră sunt,
Nimic nu mă alină,
Doar sânul tău cel blând.
Când te dezmierd mă umplu
De un fior gingaş,
Mă liniştesc pe dată,
Devin un pisoiaş.
Am firea de hienă
Şi instincte de rechin,
Nimic nu mă înfrânge,
Doar trupul tău cel fin.
Când mă lipesc de tine,
Ca-ntr-o capcană-s prins,
Din care n-am ieşire...
Şi mă declar învins!
Other poems by the author
NATURA SE RĂZBUNĂ ?
Ce se întâmplă cu nartua?
Că a deslănțuit urgia
Apele au evadat din vaduri
Valuri uriașe cutreeră uscatul
Cutremurile ne deschid morminte
Poate am uitat de cele sfinte?
Omenirea e înspăimântată
Duhuri rele ne dau roată !
Cine poartă toată vina ?
Vinovată-i doar natura ?
Sau oamenii au complotat
Și au găsit un vinovat?
PESIMISTUL
Am văzut cum orele ,zilele ,zboară
Azi sunt tânăr ,iubesc,
Azi ,mâne -s aproape bătrân
Ce am iubit ,am uitat
Ce fac cu zilele ce vin?
Măcar să ascult : ploaia și vântul
Ele vor ști unde mi-i mormântul
DACĂ S-AR PUTEA!
Dacă s-ar putea vreodată
Din cenușă să renasc
Și creatorul m-ar întreba
Când și unde în ce secol
Doresc a învia?
Nici n-aș prea mult pe gânduri;
Vreau în epoca de piatră
Să port arc , să port săgeată
Să fiu liber să colind
Șă fac tot ce-mi pun în gând.
Să am frați să am surori
Să ne încălzim la soare
În zile desărbătoare
Să ne spele apa ploii
Grija să ne-o poarte zeii.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
NATURA SE RĂZBUNĂ ?
Ce se întâmplă cu nartua?
Că a deslănțuit urgia
Apele au evadat din vaduri
Valuri uriașe cutreeră uscatul
Cutremurile ne deschid morminte
Poate am uitat de cele sfinte?
Omenirea e înspăimântată
Duhuri rele ne dau roată !
Cine poartă toată vina ?
Vinovată-i doar natura ?
Sau oamenii au complotat
Și au găsit un vinovat?
PESIMISTUL
Am văzut cum orele ,zilele ,zboară
Azi sunt tânăr ,iubesc,
Azi ,mâne -s aproape bătrân
Ce am iubit ,am uitat
Ce fac cu zilele ce vin?
Măcar să ascult : ploaia și vântul
Ele vor ști unde mi-i mormântul
DACĂ S-AR PUTEA!
Dacă s-ar putea vreodată
Din cenușă să renasc
Și creatorul m-ar întreba
Când și unde în ce secol
Doresc a învia?
Nici n-aș prea mult pe gânduri;
Vreau în epoca de piatră
Să port arc , să port săgeată
Să fiu liber să colind
Șă fac tot ce-mi pun în gând.
Să am frați să am surori
Să ne încălzim la soare
În zile desărbătoare
Să ne spele apa ploii
Grija să ne-o poarte zeii.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.