SPERANȚA

        S-a tras o cortină groasă,

        Peste culme peate casă

       Fumul suie tremurat

       Zilele s-au micșorat.

        Dimineața-i fără soare

        Floarea din grădină moare

        Norii cern o apă deasă

        Ce-i pe afară cui îi pasă?

        Cerru-în zare-i  plumburiu

        Doar un vânt bate zglobiu,

        Însă toamna e bogată

        În ruginiu îmbrăcată.

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

Nu-ți fie teamă

Că am să plâng, cerând iertare,

Iertare ,pentru ce?

Că te iubesc cu înflăcărare?

De câte ori am așteptat

Răspuns la întrebare ?

Vrei să fii mireasa mea ?

Tu ,ce-ai făcut ?

M -ai  refuzat !..

De cine vrei ,să fii aleasă?...

Nu cu mulți ani în urmă,râul Prut, era navigabil.

Satul și-a ales bine locul de întemeiere, pe colina 

unui deal, ferit de inundațiile neașteptate.

      Oamenii își procurau apa de băut și cea 

folosită în gospodării direct din Prut.Încă de mici,

noi copiii ne asumam obligația să aducem apa 

cu cobilița, o bucată de lemn bine mașteșugită

având la capete niște scobituri în care se fixau

clanțele celor două găleți.Panta pe care coborâm

era tare înclinată, ușor de coborât, dar greu de urcat.

cu cele două găleți pline.Malul Prutului era loc de 

joacă și de plajă având un nisip curat și mărunt.

       Copii luând exemplu celor mari,aruncau și ei 

undițile în apă, un sport plăcut și pierdere de timp,

unde se spuneau cele mai frumoase povești.

            Va cuntinua.

Sunt trei forțe mari în lume

Gândirea ,speranța   și cutezanța ,

Cele trei s-au întânlit

Și  în cor au hotărât :

Pentru noi nu sunt hotare.

Putem cutreera  pământul

Precum ploaia ,precum vântul

Fără pașaport  sau viză .

Dacă avem așa putere,

Să le dăm și altora

Să se bucure  de ea !

Tocmai ,cred că a venit vremea.

Apele-s învolburate

Mulți scrâșnesc din dinții ,

Lumea tace suferindă

De s-ar vedea în oglindă?...

Văl de aripi frânte 

Împânzi a mea fereastră;

Îți mai aduci aminte 

Iubire,de idila noastră?...

Doare sufletul în taină.

De când plouă -n urma ta;

Amar inima suspină,

Că mi -e pustie bolta.

Îți trimit mesaje -n șir,

Te sun fără răgaz;

Curg șiroaie, în delir

Lacrimi pe obraz...

Cum să mă rup de tine,

Când ești al meu tipar;

Ești impregnat în mine,

Tu, iubitul meu hoinar...

Atît de drag mi-ai fost odată și - atât gândeam la tine,
Că șapte vieți să uit aceasta și tot ar fi puține.
Acum cînd tu o strângi de mâina, sau poate ea te strânge,
Eu văd sub masca de placere, cum inima îți plînge,

Si văd, cum liber ca un flutur, în gânduri, zbori spre mine-
Noi șapte vieți să stam în doi și tot ar fi puține.
Nu te ascunde-n ochii mei și nu-ți ascunde visul;
Cu tine încă mai doresc să caut Paradisul,

Căci dacă mă ascund și eu, în ochi străini, ca tine-
Tu șapte vieți vei căuta … și tot vor fi puține.

Ascunzi în miresme de lumină

Iubirea ca pe-un jurământ,

Nu spui nimic... și totuși plină,

Mă porți prin tine, tăcut, flămând.

Ești clipa care nu se-ntâmplă

Și totuși arde necurmat,

În pieptul meu te strângi ca vina

Unui adevăr nemărturisit.

În ochii tăi încap distanțe

Pe care nu le pot rosti,

Acolo dorul se dezvață

Să fie teamă de-a iubi.

Mă atingi fără să mă cauți,

Mă pierzi fără să mă alungi,

Ești felul tău de-a fi aproape

Când nu mai știu pe unde-ajungi.

Dacă iubirea are margini,

Tu le dizolvi fără cuvânt,

Rămâi în mine, nu ca promisiune,

Ci ca o lege pe pământ.

Ascunzi în miresme de lumină

Tot ce n-a fost, dar ar fi stat,

Iar eu respir această vină

Ca pe un rai nedeclarat.

O lumină violetă pătrunde tot și, în special,

tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente

uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.

Această lumină este o culoare, ce împodobește

urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;

un cântec violet ascuns în taina sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după

dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot

ceea ce strălucește nu este doar aur în universul

ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață

cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge

din nou până când acesta se crapă ; a mușca,

remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se

hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie

de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de

lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate

lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație

de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un

cavou în care zace o puritate primară, puerilism.

Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură

din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;

sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie

sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;

crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă

pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,

verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~

fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei

este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.

Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.

Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care

îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.

Poezie de Marieta Maglas

    Te rog nu-mi adă vinul, într-un pahar crăpat, 
    Căci vreau să-i gust parfumul, de trup întins pe pat.  
    Să nu-mi torni din carafă, paharele pe rând, 
    Căci vreau să-i simt savoarea pe buze, că-s flămând... 
    
    Nu-mi aranja în palmă un miez de nucă dulce,  
    Căci simt acum aroma, ce părul tău o duce.
    Şi n-aş vrea ca mirosul în minte să-l încurc 
    Iar izul tău de tei, să pară că-i de nuc…
    
    Mai bine îmi sărută căuşul pălmii stângi.  
    Şi în găvanul coapsei, trupşorul să ţi-l frângi, 
    Să mi te cuibăreşti în mine, aşa cum bine ştii, 
    Să-mi ceri apoi în şoaptă, să-ţi cuvânt poezii... 
    
    Iar când voi termina şi luna-i sus pe cer, 
    Să ştii că n-am să uit, să reclam pe lăicer, 
    Ce ştiu că-n miez de noapte, mi se cuvine mie, 
    O geană de zeiţă, ce trupul îşi mlădie…

Omul care m-a susținut și m-a ridicat ,
Omul care m-a înfrumusețat și m-a protejat ,
Omul care mi-a arătat ce e iubirea,
Și pentru care aș da toată lumea .

Omul meu iubit si scump,
Pentru tine astăzi sunt ,
Și loială și cuminte,
Pentru că cu tine am trecut prin multe.