Văd toamna în ochii ei

Din ochii mamei

Scumpi si dragi, 

O lacrima se scurge...

Mamica mea ,nu lacrima ,

Nu are rost a plinge...

Pasesc prin amintiri zimbind...

Iti multumesc, o viata,

Nu-i om pe lume, pe pamint...

Esti firul de speranta...

Oricum in viata as gresi, 

Eu vreau ertarea ta...

Si cit de strimb nu as pasi

Ma ierti, mamica mea...

Pentu ( Turcanu Svetlana) 

versuri le mele :-)

Mi-aș fi dorit să mă iubești...

Așa cum o faci cu alți copii,

Cum îi atingi , cum le zâmbești,

Și în brațe să mă ții.

Mi-aș fi dorit să-ți spun ce simt

Și tu măcar să mă înțelegi,

Că eu mereu mi-am dorit

Doar pe mine să m-alegi.

Mi-aș fi dorit să mă cuprinzi ,

Cu blândețe și iubire...

Să te uiți în ochii mei suferinzi-

Să-mi spui că și tu ții la mine .

Mi-aș fi dorit să fiu mai mult

Poate eram de ajuns pentru tine,

Dar nu pot să te mai ascult ,

Fiindcă te-ai depărtat de mine.

Mi-aș fi dorit să mă înveți

Cum puternica eu să fiu,

Dar cum poți tu să mă înveți-

Ce niciodată tu n-ai putut fi?

Mi-am dorit mereu fetița ta să fiu

Încât suspin acum când scriu,

Pe tine încercând să te descriu,

Mama care m-a rănit într-un târziu...

Am sunat aseară acasă 

Să văd părinții ce mai fac 

Ca de multă vreme nu i-am mai sunat 

Parcă avem internet avem și telefoane 

Dar timpul ne dă bătăi de cap 

Am sunat aseară acasă 

Și mama mi-a răspuns 

I-am întrebat ce mai fac 

Și înlăcrimată mi-a spus 

Da ce fac ! Ca la țară 

Muncim de dimineață până în seara 

Tata îi undeva prin casa 

Îi Sănătos și parcai bine

Dar ne este tare dor de tine 

Am sunat aseară acasă 

Să le spun ca ii iubesc 

Și ca a mai rămas oleacă 

Și acasa ma grebarsc 

Vrem să facem bani de o casă 

Și o mașină  să cumpărăm 

După asta ne întoarcem 

Și acasă o să stăm 

Am sunat aseară acasă 

Și mama plingind mi-a răspuns 

Veniți copii mei acasă 

Și la piept să vă cuprind 

Am veni mămică dragă 

Și niciodată nu am mai pleca 

Dar azi acasă n-ai ce face 

Azi veata este mult mai grea 

Hai la revedere mama ! 

Te sun cînd mai am timp 

Știu precis ca iar a plins 

După ce receptorul i-am închis 

Îți promit mămică dragă 

Ca la vară am să vin 

Și Am sa te string în brațe 

Din dor să-ți mai alin. 

Autor : Tatiana Bodiu

Pe un ram verde de nuc
Jalnic cântă un pui de cuc.
Are sufletul-ntristat
De el mama a uitat.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ți-o frânge,
Că și-a mea mamă-i plecată
Intro tară-ndepărtată.

Zboară, tu la mama mea,
Ca sărmană-i singurea,
Sa am de toate ea muncește
Ştiu nespus că mă iubește.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ti-o frânge,
Că și-a mea mama-i plecată
Într-o tară-ndepărtată,

Spune-ică în astă viață,
Nu-i că mama scump odor
Sä am casă-ndestulată
Tot de mama mi-a fi dor.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ți-o frânge,
Că și-a mea mamă-i plecată
Într-o tară-ndepărtată.

De când m-ai adus pe lume 

Mi-ai dăruit tot...

Mi-ai dăruit un cămin

Și o haina pe care sa o port..

Mi-ai dăruit clama ta preferată

Și brățara norocoasă

Mi-ai dăruit un sărut pe frunte

Înainte de orice povață..

Mi-ai dăruit o frumoasă educație

Și-o iubire necondiționată..

Și pentru toate astea, MAMA

Iți doresc cea mai frumoasă viața !

De când mă știu, ea mi-a fost aproape,

Un înger dulce ce m-a ocrotit.

De mii de ori, în brațe m-a ținut,

Și-mi cânta zâmbind o poveste.

Ea e lumina din viața mea,

Perechea sufletului meu pereche,

Unica, minunata mea mamă,

În fața cui mă-nclin cu dragoste.

În miez de noapte, când dormeam în liniște,

În taină ea veghea cu grijă-n glas.

Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,

Să simt prezența ei mereu aproape.

O floare rară ce-a-nflorit mereu,

În inima mea și-n sufletul meu,

Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,

Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.

Oh mamă, câtă putere ai în tine,

Câtă iubire și devotament,

Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,

Ești aurul vieții mele și al minții mele.

Și acum, de departe, îți spun,

În fața lumii și a celor dragi,

Te iubesc și îți mulțumesc,

Draga mea mamă, îngerul din viața mea.

Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,

Îți aduce un omagiu astăzi,

Mamei, purtătoare de viață și iubire,

Pe care o prețuim și o iubim mereu.

La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023

E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare 

Albastra mare cu rochia-nspumată, vie 

Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze, 

Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie... 



E-o melodie de iubire pentru soare 

Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit, 

E melodia pentru păsări, ploaie, 

Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici. 



M-apropii-ncet, cu reverență, 

S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț 

Să pot să iau cu mine din magică-i prezență, 

Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea, 

Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"

Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

Vrei să spui că încă simți 
Că nu te-ai jucat atunci 
Cu-a mea inimă, trântind 
Amintiri, în stânga și în dreapta?! 

Vrei să-mi strigi că mă iubești, 
Că o să mă înțelegi 
Când căzută-oi fi și moartă 
De atât-alergătură, spre-a ta inimă spartă?! 

Vrei să zici că o să-i cânți 
S-o alinți și să o-ncanti 
Pe-a mea inimă suflată 
De iubirea ta ciudată?! 

Nuuu... Nu te mai cred nicicând 
Te-am crezut o dată, și-nc-odată, și-nc-odată, 
Atâtea ori încât mă tem să mint 
A mea inimă furată și călcată la pământ, 

De-a ta talpă prăfuită 
De argintul altor nopți 
Ce le-ai petrecut cu ele 
Fără să mă-ntrebi de poți, 

M-ai junghiat de pe la spate, 
M-ai rănit adânc și greu, 
Lasă-mi inimă în pace! 
Rămâi vis, dar nu al meu!

Zboară în cercuri în gândurile mele 
Şi lasă nisip din aripile lor 
Să curgă peste amintiri şi peste durere 
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor. 

Sunt sclipitor de frumoşi în lumină 
Şi extrem de hidoşi pe interior 
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână 
Împunşi cu acele viselor lor. 

Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase, 
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură 
Mă privesc cu dulce durere şi... mor. 

Îi las apoi jos, şi iau un chibrit 
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor, 
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă 
Vise, durere, gânduri... şi dor.

Să știi să prețuiești pe om, 
Să știi să îi vorbești frumos, 
Până când poți să-l folosești, 
Oh, dragilor... E ironie! 

Să poți juca un rol

Să poți să-l joci frumos 
S-aduci apoi durere, 
La fel-e ironie! 

Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici

Si dacă tulbure ți-e mintea! 
Nu te schimba în chip fățarnic 
Si nu gândi aiurea! 

Nu armele distrug, ci vorbele

Ce le folosim când nu gândim 
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm... 
La fel distruge- ironia! 

Privesc ades amurgul 
și mă minunez copilăros 
de amalgamul de culori, pe care 
îl reflectă soarele în nori... 
Si-atunci tot ce-mi doresc 
e să fiu o pasăre albastră! 
Să zbor, strigând de fericire 
și să mă scald în libertate 
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând 
și să privesc în jos spre tine, 
să-mi amintesc de noi, cântând... 
Să-mi amintesc de ochii tăi 
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea, 
ce mă-ncalzeau, mă protejau, 
și-mi demonstrau iubirea.. 
De pieptul tău să-mi amintesc 
ce cald pe-obraz simțeam, 
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea, 
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani... 

Acum că nu mai ești 
și nu te voi vedea vreodată-așa, 
aș vrea să pot zbura, 
că să împărtășesc cu cerul 
Dragostea ta.