Văd toamna în ochii ei

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"

Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

Vrei să spui că încă simți 
Că nu te-ai jucat atunci 
Cu-a mea inimă, trântind 
Amintiri, în stânga și în dreapta?! 

Vrei să-mi strigi că mă iubești, 
Că o să mă înțelegi 
Când căzută-oi fi și moartă 
De atât-alergătură, spre-a ta inimă spartă?! 

Vrei să zici că o să-i cânți 
S-o alinți și să o-ncanti 
Pe-a mea inimă suflată 
De iubirea ta ciudată?! 

Nuuu... Nu te mai cred nicicând 
Te-am crezut o dată, și-nc-odată, și-nc-odată, 
Atâtea ori încât mă tem să mint 
A mea inimă furată și călcată la pământ, 

De-a ta talpă prăfuită 
De argintul altor nopți 
Ce le-ai petrecut cu ele 
Fără să mă-ntrebi de poți, 

M-ai junghiat de pe la spate, 
M-ai rănit adânc și greu, 
Lasă-mi inimă în pace! 
Rămâi vis, dar nu al meu!

O aud sunând în geamul meu, 

O simt atâta de plăcut pe piele, 

Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său, 

Si să alunec printre picături și gândurile mele. 

E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea 

Alcătuită din mii și mii de picături

Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine

Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.

Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele 

M-am îndreptat încet spre casă mea din munți

Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe 

Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

Te văd ades în visurile mele
Şi mintea mea spre tine fuge uneori
Dar reuşesc să şterg rapid orice-amintire
Pentru că... De ce să-mi fie şi mai mult dor?

Ce hoaţă eşti tu, iubire
Dai tot, ca mai apoi să iei şi ce n-ai dat
Şi-l faci pe om să creadă-n veşnicia
Simţămintelor ce i le-ai provocat.

Şi timpu-mi este-acum complice
Şi mă învaţă ca să şterg din minte tot
Ce-mi poate într-o zi întoarce capul
Spre munţii din trecut, şi să mă-npiedice să-ntreb: "Mai pot?"

Nu-s ce-ai visat când mă țineai în brațe, 

Dar sunt mai mult decât un vis pierdut,

Un copil, ce din piedici să se-nalțe,

Să nu se teamă-n lume, ci să fie un început.

Mi-ai spus cândva că omul nu-i haina scumpă,

Doar ce păstrează-n piept când dă totul jos,

Am luat cu mine vorbele-ți în lampă,

Le-am scos când viața s-a vrut pe dos.

N-am fost perfectă, dar am luptat,

Am rătăcit mereu cu un dor ce apasă,

Și-am înțeles că tot ce-am căutat 

Era în tine, mamă, tainic și acasă.

Azi zâmbesc din plin, fără mască,

Am cules iubire, pașii mi i-am strâns,

Și tot ce-am fost cândva, marea să zdrobească,

S-a risipit... în locurile ce am plâns.

Și nu de dor, ci de lumină vie,

De cât de mult mi-ai fost, fără de glas,

Sunt aici, nu doar să-ți spun „mi-e bine”,

Ci să-ți arăt că-n tot ce sunt... tu ai rămas.

Mămica mea cu zâmbetul duios si bland 

Ce-ascunde o voce caldă si placută

Încă de mică de mine stiută ...

A trecut timpul draga mea mamică

Tu îmbătrânești iar eu la rândul meu

Am ajuns unde mi-am propus mereu...

Să am familie, soț chiar și copii

Ce-mi aduc mii si mii de bucurii

Atunci când ii văd crescând  zi de zi...

O ,mama mea îți mulțumesc eu ție 

Că m-ai crescut doar bine să îmi fie 

Și am ajuns azi mulțumită tie .

Mama, scump și dulce cuvânt 

Și cea mai bună ființă de pe pământ. 

Cea mai bună și frumoasă, 

Iubitoare și miloasă, 

Scumpă și înțelegătoare, 

Ea e singura ce-mi oferă alinare. 

Mama, draga și iubita de ea, 

O mai supăr că greșesc, 

Chiar dacă nu îmi doresc, 

Dar ea mă înțelege și mă iartă, 

Căci este a mea mamă. 

O ador și prețuiesc, 

Cel mai mul o iubesc, 

Căci m-a ajutat să cresc, 

Să merg și să vorbesc. 

m-a înțeles și nu m-a judecat, 

Nici atunci când prea strâmb am călcat. 

Nimeni n-ar fi suportat 

Atâtea câte mama a îndurat, 

Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea, 

De aceea încerc a mă schimba. 

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Pe când brațele-mi sunt reci

Și mă găsesc în disperare,

Doar la tine mă gândesc,

Căci mi-ești dulce alinare

Tu-mi ești înger când greșesc

Și când plouă, tu-mi ești soare.

Tu-mi ești stele-n bezna nopții

Și când sec, tu îmi ești mare.

Aș da la schimb o lume-ntreagă

Să te pot vedea zâmbind,

Să te văd, cu ochii calzi,

Spre mine-n pași grăbiți venind...

Mai tare te-aș fi strâns de mână,

Mai mult ți-aș fi cântat cu drag

De-aș fi știut cât de mult suferi

Când mă vezi plecând din prag...

Îmi pare rău c-am dispărut

Și că nu ți-am spus de ce

Cu noaptea-n cap, fără măcar

O lacrimă să-ți mai pot șterge...

Îmi pare rău că sunt departe,

Iară casa e prea goală

Și că-n cea mai neagră noapte

N-are cin’ să-ți spună „mamă”...