Furtuna

Tu sărut dulce tremurând

Al buzelor noastre fierbinți

Ai lăsat pașii tăi în gând

Să faci pe dor ieșit din minți.

Mereu e clipa veșniciei

În așteptări să fim doar noi

Cărările chiar și o mie

Le vom găsi doar amândoi.

În ochii tăi privesc iubirea 

Simțită doară pentru mine

Când te cuprind îți simt trăirea

Mă simt dorit când sunt cu tine.

În foc intens al pasiunii

Arde prin noi iubirea

Nu este loc nici rațiunii

Să curme fericirea.

Chiar și cuvintele nu sunt

Rostirea lor nu-și are sens

Când ne iubim e legământ

Prea intim ,sincer ,de neșters.

Iubita mea în astă lume

Să fiu al tău ai așteptat

De mă iubești , te rog a spune

Crezi draga mea s-a meritat?

Cuget să cred că împreună

Hazardul ,soarta ne doresc

Să nu ne dăm drumul de mână

Să spunem pururi ,te iubesc.

Parfumul serii ce coboară

Din dor mocnit mi te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Uimit eu îmi fac cruce.

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești.

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

Prin  harul tău divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

Ești spinul cel de plumb

Prea chin ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

Mergi pe cărări întunecate

Ajungi în adăpost ,târziu

Exiști dar fugi prin noapte

Ce lași ,e doar pustiu.

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

Afară lucră noaptea încă

Dar ora e când pintenatul

Setat fiind pe gard el urcă

Și mândru își țipă cântatul.

De tu visai ceva frumos

În vis erai pierdut cu totul

Păi izbutește ăst cocoș

Rău să te sperie nerodul.

Și ale lui mândre surate

La semn parcă îs în picioare

Și tot mai greu să fie frate

Încep și ele zarvă mare.

Moțate ,albe , porumbace

Încep să doar cotcodăcească

De zici că ești în iad măi drace

Te și închini ,doamne ferească.

Și de ar fi doar asta ,dară

Începe și Martin să latre

Îl lași pe somn și ieși afară

De liniște ca să ai parte.

Micuțul Ghiță ,a guița începe

A presimțit cred el mișelu

Și parcă vrea să te întrebe

Nu  dai păpică la purcelu ?

Îndat începi ce știi mai bine

Nici nu ai cum altfel să faci

Ei care sunt mereu cu tine

Îs doară îngeri ,nu îs draci.

Un unchiaș ,dar țanțoș tare

Se așează plin de el

Pe băncuță ,vezi matale

O bătrână sta nițel.

Bătrânica cam sfioasă

Dar cochetă nu puțin

Murmură puțin retrasă

Cu un glas încet și fin.

Este liber ,dar să știți

Nu greșiți a întreba

Sunt băncuțe de priviți

Dar puteți de vreți a sta.

Mă scuzați ,unchiașul zice

Am greșit ,așa se pare.

Încercă să se ridice

Demn ,dar pare că îl doare.

Bătrânica noastră dulce

Chicotind fără s-arate

Se întinde să-l apuce

De doriți ,stați că se poate.

Moșul nostru rușinat

Se așează ,cu ton gros

Apropo sunt divorțat

Aveți soț ,sunt curios?

Domnule ,rușine mare

Am simțit cam ce gândești

Tot sperai că mi se pare ,

Arați doar ce poamă ești.

Plânge frumosul în poiană

De bine însă și de bucurie

Aici sufletul primește hrană

Se simte pace și doar armonie.

În astă perioadă cucul cântă

Ascuns ,dar parcă la vedere

Distras ,auzul se încântă

Și iar și iar bisul îl cere.

În zare doi cocoși de munte

Își etalează splendidul penaj

La jocul lor ,privirii mute

Să plece ,îi e nevoie de curaj.

Sub iarba verde ,deasă și înaltă

Un cor de greieri desfășoară cântul

Dumbrava și cu mine laolaltă

Sunt un întreg ce bate gândul.

Mă simt ca parte din acest frumos

E privilegiu de măcar privești

Să auzi mierla cum cântă duios

Să poți rosti cu tărie că ceva iubești.

Aici și fluturii zboară mai jos

Frumoși ,voioși ei orchestrează totul

O zi trăiesc și e nu de prisos

Sunt speciali și unici ,își au rostul.

De doar o zi din viață aș avea

Să orchestrez aici cred mi-aș dori

Să fiu un fluture de aș putea

Să ofer tot frumosul într-o zi.

---

Am înghețat alături de mine.

S-au ofilit treptat macii nebuni.

Am transferat pe pagini naive

absența de viață și de ecou.

— Mi-ai tipărit dureri în abundență

și-ai molipsit coperta cu regret.

Ai răsfățat dezamăgiri cu tremur

și ai pierdut o strofă din sonet.

(Nu vreau să știu ce spune cartea,

n-a trăit un rost c-al meu precar,

n-a irosit în van o-ntreagă viață

și n-a încuiat o dramă-n porțelan.) ❄️

Nu mă alunga din clipe,

Nici din minte, nici din gură,

Nici din note muzicale,

Din ultima partitură.

Nu lăsa să zbor departe,

Ca păsările călătoare,

Care caută căldură

Într-o casă oarecare.

Nu-ți imagina că viața

E începutul unei rime,

Care începe și sfârșește

Ca o strofă, mereu bine.

Nu mă vizita în somn,

Nici în vise, nici când tună,

Nici în cele ce urmează,

Fără tine în furtună.

Nu accept să apari vremelnic,

Ca fantoma printre ziduri,

Prin dulap sau prin tablouri,

Sau pe perna de alături...

Nu am strâns destule zile

Să-mi deschid o farmacie

Pentru doruri ce se varsă

În pastile și-n beție.

Nu aș vrea să-mi închid ochii

Știind iară că lipsești,

Nici să treacă încă o lună

Fără ca să mă iubești.

Dacă totul e destinul,

Și eu nu, și tu mai vii,

Cum o să-mi găsești parfumul?

Printre sticlele de vin?

Nu lăsa să-mi treacă viața

Printre rândurile de dor,

Care ară și plantează

Amintiri care nu mor.

Nu-mi șopti c-ai să te întorci,

Dacă cursa-i contra timp;

Voi zbura până la stele

Și am să vin ca să te plimb...

A venit toamna,
Recită Nichita de pomană
Și zicea de frunze uscate,
despre amintiri mâncate
care se scufundă-n băltoace
și copilul zace
la mă-sa-n brațe.

Toamna asta,
of-uri și văitat,
măi, e garantat!
Și unde sunt oamenii?
În pustiu mă simt atât de singuratic… – a spus Micul Prinț.

Țigarete cochete
și chipuri incomplete,
oftatul și aurore –
și-n luna eclipsată
văd o fată.

Toată creața și vorbăreață
se coboară cu pistruii religios
ce s-aștern din stele-n jos.
– Ce cauți?
– Marele Pătrat din Pegasus.
– Toate-s pictate în violet la zenit!
– Ai văzut ploile de meteori Perseide anu’ ăsta?
– Cum să le văd? Eram preocupată cu treburi de oameni mari!

Cred că am rănit-o,
că a și șutit-o!
N-a mai apărut de atunci,
nici citind porunci, nici printre alți prunci, nici al cerului arc,
nici stelele,
toți au uitat de ea:
fetița care spera.

Mă gândesc la joi
și la Cina cea de Taină.
Parcă era mai bine primăvara,
fără florile de plumb și plopii dezgoliți,
când eram mai mici și mai lipsiți de frici.

Deși mai puțin citiți,
nu eram ispitiți.
Coșbuc
și patrafirul erau ai arhitecturii literare,
dar a venit CFR-ul vieții, cu întârzieri locale
și-n jurul nopții vechi dansau aburii,
născând fluturii frumoși ca în Napoli.

În umbra oarbă, ceasul a-nghețat,

Iar timpul își cerne cenușa-n tăcere,

Un suflet singur pe podea s-a culcat,

Învelit în mantia-i plină de fiere.

Nici stele nu ard în tavanul de plumb,

Doar pași rătăciți mai răsună prin casă,

Păienjeni de gânduri țes pânza în colț,

Iar negrul regret la masă ne-așează.

Și-n liniștea grea ce se scurge-n tăceri,

Rămân doar ecouri din tot ce-am pierdut,

O umbră ce plânge pentru ziua de ieri,

Închisă pe veci într-un gol nevăzut.

Eram frumoasă și-ți plăceam

Pe-o aripă de vis pluteam

Și Doamne!... cât mai adoram

Să am din vinul tău în pahar!

...............................................

Eram frumoasă și-ţi plăceam

Părea să-ți fiu ceva aparte,

Sufletu-mi râdea când te-auzea

Și își dorea să-l ţii în brațe.

În părul meu plângea o lună

Eu, dinadins mereu zâmbeam

Când te vedeam ochi-mi erau furtună

Eram "nebună"... și-ți plăcea!

Cu dorul meu am spart tipare

Gândirea mea cumva te-a depășit..

Dar știi.. când dorul îmi era prea mare

Mereu cu al tău vin I-am potolit!

Mi-e dor de mine indiscutabil

Sufletul mi-i trist ...nefericit,

Că orice gest mi I-ai făcut condamnabil

De ce???..că doar m-ai plắcut și eu am iubit?

Am suportat mulți km de tăcere

Și "adevăruri" spuse printre rânduri,

Mi te-amintesc adesea cu durere

Când dorurile toate se deshumă!

Buzele incă îmi ard ca focul

Cu-n vin ar vrea să le săruti,

Încă îi simt mirosul, îi simt gustul

De luni întregi însă..tu mi-l refuzi!..

Aștept să ne mai treacă vremea,

Gândul ca vinul să ți se limpezească...

De te-ai grăbi un pic că trece vara!

Vreau fericirea să mă mai găsească!

N-am somn...mereu îmi zic răbdare

Am insomnii..stres, multă oboseală,

Nimic n-ajută.. e bezna-n a mea minte

Dar nu renunț...vreau să mai fiu ca înainte!

Azi timpu-mi trece atât de greu

Sunt mai mereu tristă... stingheră,

Să-ți spun de ce am teamă eu?

Că-mi vei rămâne o veșnică durere!... 

............................

Eram frumoasă și te-adoram 

Când vinul tău umplea al meu pahar...