Către rai e trecere prin iad

Venim  plângând se pare

Și în întâia vizitâ în lume

Prin puritatea noastră mare

Ne mijim ochii fără un  nume.

Primim   un zâmbet rătăcit

Țintiți pe cerul din tavan

Gândim ori nu ,e totul încâlcit

Ne agățăm de viață cu elan.

Nu știm ce ne așteaptă

Nu că mult ar conta

Vom crește și îndată

Prin ceață vom căta.

Descoperim o lume

A noastră parcă nu-i

Am vrea parcă a spune

Eu sunt al nimănui.

Primești iubire multă

Ori nu primești deloc

Zâmbești ori te încruntă

În lume ai un loc.

Se pare că destinul

Ți-e scris pân să exiști

Nu știi dar tu ții firul

Pe care chiar te miști.

Să zăbovim puțin

Pe drumul chiar trasat

Să nu ne repezim

De timp ar fi păcat.

Două codițe ,eu cred minunate

Doi ochișori de verde de smarald

Vor face zi mereu din noapte

Și sufletul din prea mult rece ,cald.

De inima e uneori prea grea

Tu draga mea ești pururi leac

Suavă alinare ești pe clipa mea

Și de prea rău eram ,bine mă fac.

Privirea ta mă dezarmează

Mă prinzi în zâmbetul ștrengar

Pe firul vieții ce-ți urmează

Căt tu vei vrea ,o să apar.

Voi fi un sprijin de departe

Cât doară să nu te sufoc

Mă rog continuu să ai parte

De multă fericire și noroc.

Ești și vei fi doar binecuvântare

Doar răsărit vei fi în viața mea

Tu draga mea vei crește mare

Două codițe de vrei îți voi făcea.

De vei pleca poate departe

Cu vise mari ,pe drumul tău

Să crezi mereu că tu ești parte

Chiar mare ,sufletului meu.

De dorul aprig prea vrea a mă usca

Voi încerca cât viața asta mă va ține

Prin amintiri să te iubesc fetița mea

Cu inima ,în gând voi fimereu cu tine.

Prea repede ai trecut vreme

Și ani frumoși ,ai luat cu tine

Pe tâmple ai pus alb devreme

Și mult hazard pe prea mult bine.

Ai rupt hapsân din bucurie

Și încercând să nu lași urme

În hău ai izgonit  pe armonie

Lăsând ca vraja să se curme.

Îmi este dor măi , nu puțin

Să văd  cărarea spre bunica

Să dorm în podul cel cu fân

Nu noaptea ,totă ziulica.

Să zburd voios pe prispa de chirpici

Cu lingura de lemn să mănânc doară

În strachina de lut de crezi ,urzici

Tare frumos era să știi odinioară.

Făcea bunica mămăliga coaptă

Ceaunul sfârâia plăcut pe foc

Pe jar un bulz făcut ca roată

Îl tot sucea ,nu sta să știi deloc.

Era totul făcut cu trudă

Dar dăruit din suflet doară

Acum am dor și îmi e ciudă

Că timpul anii îi măsoară.

Ie doar albă ,cu bete și catrință

La orice sărbători astfel mergea

În trai decent ,multă credință

În amintiri te văd bunica mea.

Ți-am fost un frumos vis

Cândva spuneai chiar  tu

Acum pe cerul parcă stins

Din mine totul se pierdu.

E poate zbucium mult

Regretele nu sunt puține

Frumosul cel pierdut

Nu vru a mai rămâne.

Abisuri reci de gheață

Au răcit inima în piept

În țurțuri de speranță

Și dorul aprig e inert.

Minciuni parcă nevinovate

În scrum de falsă neputință

Încrederi duse ,măcinate

Îs mari furtuni în conștiință.

Cuvinte reci ,dure și grele

Rostite tăios fără rost

S-au cuibărit adânc și ele

În sufletul simțit anost.

Iubire mare ,patos ,dor

Trăiri poate adevărate

Acum firav se sting și mor

Și spui ,doar din păcate.

E lupta minții pe sfârșite

În prag înalt de renunțare

Pe drumuri șterse ,rătăcite

Va fi doar cruntă căutare.

Frumoasa mea de neatins

Tu cu a ta lumină

Călătorești prin al meu vis

Și îmi aduci un pic de tihnă.

Lumină calmă și plăcută

Cu forme bine definite

Mereu tu dragă ești tăcută

În crusta boltei infinite.

Ești floare galbenă pe cer

Candoarea ta mereu e rece

Să vină noaptea eu doar sper

Și de ești tu să nu mai plece.

Când stele mii te înconjoară

Tu parcă ești și mai frumoasă

Și pari o pură domnișoară

Ce mă privește grațioasă.

La mine doar ,parcă privești

În astă noapte lungă

Lumina ta o țintuiești

Privirii să-mi ajungă.

Ești draga dulce nopții mele

Ce mă surprinzi mereu

Alintul gândurilor mele

La căpătâiul meu.

Când zorile aproape sunt

Se întrevăd în pragul dimineții

Te depărtezi ,eu pe pământ

Mă zbat în umbra ceții.

Aleargă pașii mei grăbiți

Prin mintea rătăcită

Iar umezi ochii obosiți

Pierduți îs pe orbită.

Am patul rece ca un beci

Cu ușa parcă ferecată

 Înunecat ,cu rafturi reci

Să fug aș vrea îndată.

Mi-e greu departe și nu pot

Decât a te visa

Să te ating și să te văd

O Doamne cât aș vrea.

Imagini vii în somnul meu

Și amintiri cu tine

Mă obosesc ,dar sunt al tău

Și tu ești doar cu mine.

Refugiul chinului de zi

Eu mi-l găsesc în noapte

Pe patul rece de aș fi

Cu tine pân la moarte.

Dormii un pic sau poate nu

Visam îmbrățișat

Parfumul tău mi se păru

Pe pernă și pe pat.

Delirul minții luptă

La vis nu îi dă pace

Speranța e pierdută

Sau poate se întoarce.

Te uiti la mine si nu mă mai vezi,

Esti doar o umbră ce stă la masă

Din tot ce-am fost si tot ce crezi,

A mai rămas o goală casă.

Vorbesc cu ziduri si cu tăceri

Răspunsul tău e doar o privire,

Un simplu astăzi" lipsit de ieri",

O rece si lentă despărtire.

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Erai în mine o scânteie gata să zboare

Un suflet ce n-a mai văzut raza de soare...

În gând un nume care mândră să-l porți 

Acum ești înger zburând spre ale Raiului porți.

Nu vor mai fi piciorușe mici care să alerge

Și nici guriță dulce care "mama" să strige

Doar un chip să-l imaginez iar și iar 

Umbre, vise și un dor amar.

Așteptam să te strâng, să te ocrotesc,

Să-ți cânt un cântec, să te îndrum corect,

Dar timpul s-a oprit înainte să înceapă 

Lăsând în brațe gol...o rană care sapă.

Azi ești o stea ce luminează pe cerul tăcut 

Un vis neîmplinit pe acest pământ 

Iubire îți voi purta dincolo de veci

Sufletul meu micuț , ce în ceruri petreci.

Parcă și ceru-i mai clar când nu mai ești,

De parcă norii știu să plece fără tine,

Și stelele mă judecă atunci când greșesc,

Iar luna-mi scrie dorul pe retine.

Te-am iubit ca pe o rană care cântă,

Ca pe un vis ce doare când se-ntoarce,

Tu mi-ai fost și liniște, și frântă

Furtună-n sânge, dulce și feroce.

Parcă și ceru-i mai clar, mai rece,

De când iubirea noastră s-a topit

Că unele iubiri nu se vindecă…

Ci doar învață cum să fie dor trăit.

Acum te port ca pe-o epavă vie,

În mări de gânduri reci și fără țărm,

Și parcă cerul știe tragedie

Când te-a pierdut și m-a lăsat ferm.

Mereu aceeași Renunțare o tot simt
Si-ncremenit mă ține, fără de putință 
Nu știu ce văd, nu știu alt chin
Când nu contează nici de-i neființă 

Mereu Revine cu un nesfârșit venin
In gât, si-n piept, și-n ochii uzi
Si ce spurcat mă simt în râsul fin
Al judecății voastre, ca de surzi

Chiar ce mirați mă mai studiați la-ncheieturi
Și ce dispreț și ce spurcate semne
Imi arătati de parcă a-ți știi cumva
Cum sufletul se sparge ca de lemne

Mereu aceeași Renunțare o tot simt 
Și nu știu cât s-o mai amân
De ce-i Păcat dacă e chin?
De ce ar trebui să mai rămân?

Emotii, dor, bătăi de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu, 

Unde serile îmi pun în gând speranțe 

Că într-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar în tăcere 

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Într-un pahar gol în eternitate

Îmi e intens în amintire... încă 

L-ai interzis... să-l lași ca amintire

.........................................................

(Ți s-a părut o... ilegalitate?!)

Păcatul meu a fost că am băut din plin

Iluzia ce mi-ai lăsat-o-n dar,

Și-acum mă-nec cu propriul tău venin,

Strângând în pumni cioburi dintr-un pahar.