Un suflet mort

Pribeag în lumea celor vii,

În trup prea viu

El hoinărește ziua.

El n'are nici dorinți,

Nici vise și nici patimi.

E împletit din suferinți.

Din visuri sparte

El cântă jale.

Cunoscător doar de dureri,

El știe să le 'ascundă-n taină,

Și zâmbetul lui larg pe buze.

O inimă zdrobit' ascunde,

Ce bate-n ritmul unui dor,

Un dor de ceea ce e veșnic,

Un dor de dragoste din vise,

Un dor de vise ne'nplinite...

Category: Sad poems

All author's poems: david_filat

Date of posting: 16 February

Timp de citire: ~1 min.

Views: 894

Other poems by the author

Teatrul iubirii

Nu m-am văzut nicicând în teatru!

Eu nu știam că am să joc în al tău teatru!

Un zâmbet fals pe buze, un râs forțat,

Și vorbe ce de dinainte eu le-am învățat!

Credeam că-s liber, credeam că-s eu,

Dar sunt un personaj, ce nu-i al meu!

O piesă proastă joc de când mă știu,

Doresc, dar nu mai pot al meu să fiu!

Credeam că-s cavalerul ce te va 'nălța în slăvi,

Dar tu nici n-ai privit la ochii slabi.

Când teatrul tău cu greu tot îl jucam,

Mi-ai spus să lepăd rolul ce-l știam.

Mi-ai spus ca vrei să vezi ce-s eu în adevăr.

Dar rolul este tot ce-am cunoscut, în adevăr!

De îți displac, în rolul meu din piesa grosolană,

Poți să mă lași, căci tu ești prea frumoasă!

Chiar dacă-n fiecare zi, în zori, tu mai răsai,

Eu nu mai știu, de pentru mine tu acu' răsai!

More ...

Fericirea

Ce-i fericirea pe pământ?

E o răsplată a durerii?

Sau un preludiu al acesteia?

Nu știu să-ți dau răspunsul,

Dar știu că e ceva...

Căci fericirea nu-i un lucru,

Să vezi când se începe

Sau sfârșește.

Ea trebuie trăită și gustată

De cel ce-o întâlnește.

Și mai cunosc un lucru!

Nefericit e omul ce cunoaște

Sfârșitul fericirii lui!

Căci nu mai poți trăi o zi,

De ai cunoște ziua morții tale!

Și mort e cel ce își cunoaște vremea,

Din ziua când a cunoscut-o.

Iar e nefericit acela

Ce-a cunoscut sfârșitul fericirii sale.

E un blestem al lumii noastre

Că tot ce-i sfânt are sfârșit.

Dar blând e Dumnezeul nostru,

Că ne-a ascuns orice soroc!

More ...

Amir făr’ de răspuns

Amor făr' de răspuns, iubiri uitate,

O viața dură de pribeag am dus!

Credeam că tu mi le vei da pe toate,

Dar, nu! Te-ai dus asemeni soarelui-n apus.

Și negură în inima-mi lăsat-ai! Gol!

Erai lumina vieții mele, dar ai plecat!

Și ochii tai nu-mi mai sclipesc acum,

Iar părul tăi strălucitor a dispărut din orizont,

Și zâmbetul tău dulce, ce eu iubitu-l-am,

E luat de un cumplit și rece vânt!

Un rob făr' de stăpân e al meu gând,

Și ca un câine, în lume e pribeag!

Adio, scump amor.... Adio!

More ...

Tu tot n-ai înțeles...

Tu tot n-ai înțeles ce-a fost?

Sau numai eu mă-ntreb

De-a fost o scurtă nebunie,

Un joc copilăresc, o piesă proastă

Sau asta a fost iubirea noastră?!

C-a fost iubire pentru tine,

Îmi vine greu să cred,

Când știu cât de ușor odinioară

Pe ceilalți, care te-au dorit

Tu i-ai lăsat și i-ai uitat îndată.

Sau, poate, m-ai iubit și tu

Cum a iubit și Cătălina

Pe sfântul ei Luceafăr răsărit

Din liniștea uitării,

Dând orizont nemărginit

Singurătății mării?!

Sau poate te-ai speriat și tu

Că viața îți vei petrece-o

Lângă un suflet singuratic

Ce alte lumi dorește să pătrundă?!

De-i astfel, tu să știi, iubit-o,

Că lumea sufletului tău

Am vrut eu s-o pătrund.

Crezând că tu îl vrei pe-al meu,

Și împreună să zidim în ele

Grădină Raiului pierdut,

Ca să trăim pe veci în ea.

De n-ai putut să birui frica,

Atunci nu m-ai iubit nicicând.

Prea-poate m-ai plăcut... Desigur!

Dar nu am vrut să-ți fiu pe plac!

Am vrut să fiu iubit de tine!

Dar nu am fost...

Și dacă nu am fost iubit,

Eu sunt la fel de efemer...

Și zilele ce mi-au rămas,

În negura le voi petrece

Acelei morți, ce pe pământ,

Noi o numim "TĂCERE"

More ...

Poems in the same category

Kriegerkarina

Я открыла глаза и вошёл мой страх,

Он живёт во мне, как холодный прах.

С ним молчу, с ним дышу, с ним иду в тишине,

Он невидимый страж в моей глубине.

Страх один, но огромен, как чёрная ночь,

С дьявольским взглядом, что гонит прочь.

Рядом ли он или где-то вдали,

След его тянется тенью земли.

Он не исчезнет, лишь стихнет на миг,

Спрячется в сон, как беззвучный крик.

И во сне, и в яви опасен, жесток,

Как ядовитый, незримый поток.

Я ищу безопасность в чужих берегах,

В людях, в дорогах, в далёких странах.

Но умрёт этот страх лишь тогда,

Когда закроются дьявольские глаза.

More ...

-Contra timp-

Nu mă alunga din clipe,

Nici din minte, nici din gură,

Nici din note muzicale,

Din ultima partitură.

Nu lăsa să zbor departe,

Ca păsările călătoare,

Care caută căldură

Într-o casă oarecare.

Nu-ți imagina că viața

E începutul unei rime,

Care începe și sfârșește

Ca o strofă, mereu bine.

Nu mă vizita în somn,

Nici în vise, nici când tună,

Nici în cele ce urmează,

Fără tine în furtună.

Nu accept să apari vremelnic,

Ca fantoma printre ziduri,

Prin dulap sau prin tablouri,

Sau pe perna de alături...

Nu am strâns destule zile

Să-mi deschid o farmacie

Pentru doruri ce se varsă

În pastile și-n beție.

Nu aș vrea să-mi închid ochii

Știind iară că lipsești,

Nici să treacă încă o lună

Fără ca să mă iubești.

Dacă totul e destinul,

Și eu nu, și tu mai vii,

Cum o să-mi găsești parfumul?

Printre sticlele de vin?

Nu lăsa să-mi treacă viața

Printre rândurile de dor,

Care ară și plantează

Amintiri care nu mor.

Nu-mi șopti c-ai să te întorci,

Dacă cursa-i contra timp;

Voi zbura până la stele

Și am să vin ca să te plimb...

More ...

„Să-și cumpere bătrâni cine nu-i are!”
Cunosc eu unul care-i de vânzare,
copiii spun: că doi le sunt prea mult,
așa că unuia, i-ar cam face vânt!

Oricum, nu prea mai este de folos
și mult prea des, e doar morocănos,
iar fiindca moartea nu vine să îl ia,
chiar pe degeaba, ei, cuiva l-ar da!

De Dumnezeu într-una le vorbește,
deși observă ce mult îi plictisește,
iar vineri, de-i vre-un chef, el ține post;
un moș „de dat”, cam retrograd și prost!

Mai are în plus și o cumplită „boală”:
să spună la greșeală că-i greșeală!
Și cui îi place, sincer, să fie criticat,
să audă într-una că: ” Ăsta e păcat!”?

Și pentru el, poate că mai bine ar fi,
dacă-ar putea cu cineva, măcar, vorbi,
că ai lui, de mult nu îl mai bagă seamă
iar pentru el, se pare aceasta e, o dramă!

Anunțul încă o dată:” Donăm bătrân,
doarme pe jos, pe prispă, sau în fân,
mănâncă orișice, că nu-i pretențios,
îl dăm oricui, ce vede în el un mic folos!”

6.09.2021

More ...

Melancolie

E vreme cenușie și urâtă

Eu stau pierdut ,privind pe geam

Simt cum ceva mă tot irită

Spini în călcăie parcă am.

Pământul ud respiră parcă

Și ceața deasă se coboară

Pe mine dorul mă încearcă

Și frământarea mă doboară.

Renasc un pic zărind pădurea

Când ceața deasă-i dă răgaz

Mi-ascund și șterg înșiruirea

A lacrimilor pe obraz.

Îmi dau curaj ,nu am scăpare

Să pot răzbi prin ceața deasă

Tot ce e viu ușor nu moare

Deși e grea calea aleasă.

Aștept bâhnița să dispară

Neliniștea să nu mai fie

Aș vrea să ies puțin afară

Să-mi simt ființa că e vie.

Și sper la soare să apară

Să lumineze a mea cale

Sper negura ca să dispară

Să pot privi în depărtare.

Îmi dau restart din piroteală

Și mă îndrept spre ușă iute

Să ies din bezna cea mortală

Și din privirile pierdute.

More ...

Sunt..

Sunt clipa ce trece și nu lasă urme,

un gând rătăcit printre visele sumbre.

Sunt pașii ce merg fără drum desenat,

și timpul ce curge, dar nu m-a iertat.

Sunt umbre ce cresc pe pereți de tăcere,

un glas fără formă, un dor fără vreme.

Sunt vântul ce mișcă o frunză căzută,

și visul ce pleacă ușor, fără luptă.

Sunt valul ce vine și pleacă tăcut,

un nume uitat într-un colț nevăzut.

Sunt liniștea dintre cuvinte pierdute,

și clipele grele, prea des nevăzute.

Nu caut răspunsuri, căci nu le mai cred,

mă țin de tăcere , e singurul pled.

Când lumea adoarme, mă simt mai aproape

de ceea ce sunt: o întrebare-n noapte.

Am fost cândva soare, acum sunt nor fin,

ce trece prin ceruri, cuprins de suspin.

Dar nu e durere, ci doar rătăcire,

o pace ciudată, o veche iubire.

Poate că-n mine nu-i foc, ci doar jar,

nu-i zbor, ci o aripă strânsă-n hotar.

Și totuși, în noapte, cu inima grea,

încă mai simt că voi ști cine-s… cândva.

More ...

PÂNZA SINGURĂTĂȚII

În umbra oarbă, ceasul a-nghețat,

Iar timpul își cerne cenușa-n tăcere,

Un suflet singur pe podea s-a culcat,

Învelit în mantia-i plină de fiere.

Nici stele nu ard în tavanul de plumb,

Doar pași rătăciți mai răsună prin casă,

Păienjeni de gânduri țes pânza în colț,

Iar negrul regret la masă ne-așează.

Și-n liniștea grea ce se scurge-n tăceri,

Rămân doar ecouri din tot ce-am pierdut,

O umbră ce plânge pentru ziua de ieri,

Închisă pe veci într-un gol nevăzut.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.