Un suflet mort

Când imi urla tăcerea prin dor

Şi prin liniști durerea-mi adie

Numai așa pot trece mai ușor

Scriind din nou o poezie.

Nu e zi să nu mă întreb

De ce ai fost așa cu mine

Şi seara să nu îmi sterg

Lacrima de pe bărbie..

Sunt puternică și demnă

Pentru cei la care ţin

Dar când pun capul pe pernă

La tristețea mea revin.

Poate asta mi-i menirea

Să nu pot uita de tot

Cum ai ales risipirea

Unui ultim vin în... 2

Și rog stelele de sus

Să nu mă inrăiască

Atât cât mai am de dus

Durerea asta sufletească. 

La marginea ierbii te-ai lăsat ars de soare,

Un final frumos , nu te-ai ferit nici de ploaie.

Acel apus îți marchează sfârșitul 

Pentru a trăi nu-i destul doar aer.

E alegerea ta la câți ani să te-ngropi

Însă decizia nu-ți va aparține doar ție.

Prețul vieții tale nu li-i cunoscut lor,

Clubul 27 e un scop de mândrie.

Calculează-ți tactul și măsoară-ți cerul

Cele mai lungi aripi duc la zboruri letale.

Nu ai unde să te grăbești căci peronul e gol,

,, Sper să-ți găsești un antidot pentru problemele tale''.

Tu vii spre mine, dar ești tot mai departe

Te văd tot mai neclar și ceva parcă ne desparte 

Ceva te ține-n loc, dar mai repede eu fug

Și deși am alergat o oră, eu simt doar un minut 

Te văd tot mai in ceață și nu știu ce se-ntâmplă

Parc' ușor, ușor îți uit a ta privire blândă 

Mollile se strecoară tot mai ușor 

În hainele ce al tău parfum îl poartă 

Și lipsa ta mă roade lent 

Ca o vină care nu se iartă 

Sufletul mi-l mănâncă și mintea-mi invadează 

Unde-s fluturii ce mi-i dădeai de dimineață?

Mă rupi în bucăți, dar eu te las

De parcă fără tine nu pot face un pas 

Iubitule, de ce fluturii s-au transformat în molii?

Căci s-au pierdut în nopți, în umbre și în frici 

Mă coși pe dinăuntru, dar sânge-mi curge-afară

Și mă stingi în timp ce ard de dor, cu fumuri de țigară 

Morbid ,în frământări tenebre

Ascuns , de multe ori ilogic

Căutător doar în tăceri acerbe

Egou ,în al tău vis te vezi destoinic.

E greu să fii compătimit

Nechibzuința ta a pus hotar

Prin ferme limite a tresărit

Târziu ,regretul jalnic și amar.

Trăiri intense în amintiri se zbat

În pribegie se împotrivesc uitării

În întrebări deșarte ,nu ar fi păcat?

Se perpelește chiar și firea stării.

Orgoliul macină speranța

Că totuși poate fi lumină

În căutări pierdute este cutezanța

Doar tu tăcere aspră ești de vină.

În asfințitul clipelor trecute

Reflexia frumosului rezistă

Amar tu chin din cele vorbe mute

Doar gropi induci pe calea tristă.

În agonie lucră disperarea

Tăcerea urlă cu putere

Mișcată crunt e nepăsarea

Ce simți acum e doar durere.

Tu inimă de încă bați

Și suflet tu ,de ai rămas

De reușiți să mă lăsați

Aș încerca să fac un pas.

Căsnicia-i o capcană, frumos urzită

Fugi din casa păritească,ușor hulită,

Mama, tata nu te mai înțeleg ca altă dată

Când erai o doar micuță fată.

Acasă-s reproșuri, tensiune, plâns,

Parcă toate astea nu ar deajuns,

Fata noasrtă vine târziu acasă,

Dacă-i vorbești, o cerți nici nu-i mai pasă.

Într-o zi își face un iubit, așa-i la modă,

Are bani băiatul, și-î chir frumușel,

Li se aprind ochii, lui după ea, ei după el,

Celor din jur le plac, gata de logodnă.

Că se înțeleg, că ceva îi leagă, cine are bani,

Că vor porni cu dreptul, că le va fi bine?

Sau din ștart, vor fi doi sărmani ?

Greșeli răscumpărate, în mulți ani !

Negru in fața ochilor, in cameră transpun,

Ti-aș scrie multe dar nu stiu cum să le spun,

Acum, când rozul de pe 14, in vin roșu se transformă,

Nu mai vreau sǎ las impresii sau sǎ fie doar de formă.

Le îmbin binar sǎ ajung la alb,

S-o dăm la pace din revoltă,

Din secetă cu Soare gri, reprim amar,

Că am ramas fară recoltă.

Albastru inchis, noapte plină de coșmar,

O durere localǎ ce schimbă atacul impulsiv,

Nu văd galben-verde deși sunt sensibil clar,

Motivul cert ca ti-am pictat portretul iar