Timpule, mai lasă-mi timp!
Mă cert cu tine mai mereu
Că nu te-oprești de a fura,
Din anii mei tot mai puțini
Timpule, cât pot eu îndura?
Când m-am născut a fost ursita
Care mi-a zis că voi atinge suta,
Și mi-a urat să am noroc în viață
Și-atent la cum se-nvârte roata.
În timp, ai apărut tu, măi timpule
Și-ai început să iei puțin câte puțin,
Până m-ai dus la vârsta bătrâneții
Fără puteri și doar cu rugă la divin.
Mi-ai luat fără să știu copilăria
Și a urmat la rând și anii tinereții,
La schimb mi-ai dat ceva din boli
Pe care le tratez în zorii dimineții.
Cu toate astea simt să-ți mulțumesc
Că anii vieții mi-au fost prelungiți,
Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte
Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Amprenta iubirii
Poem: Vasilica
Se împlinesc 130 de la moartea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu
Poem: Poem
Poem: De ce te iubesc
În luna iunie, editura Cartier a adus cititorilor ediții canonice ale scriitorilor canonici
Poem: Message from my inner child
Poem: flux de poeme naani /44
Scriitoarea Tatiana Ţibuleac face parte din cei 14 laureaţi ai Premiului UE pentru Literatură