Vârful Toaca!

Mă sui pe-o bicicletă veche

Și pedalez pe drum de țară,

Prin satul unde m-am născut

Și-l vizitez pe timp de seară

Salut în stânga și în dreapta

Pe toți pe care-i întâlnesc,

Se uită tare lung la mine

Și doar aud cum șoșotesc

Desigur ei mirați se-ntreabă

Cine pot fi și cum mă cheamă,

Sunt un străin singur pe drum

Și nimeni nu mă bagă-n seamă

Îi las în urmă să vorbească

Și mă îndrept către izvor,

Să-mi amintesc de copilărie

De care îmi este atât de dor

Mă uit la apa-i cristalină

Ce se ivește de sub deal,

Și care este binecuvântare

Pentru sătucul meu natal

Beau două căni de apă rece

În timp ce valea o privesc,

Cândva era plină cu animale

Acum doar gâște mai zăresc

Nu mă opresc și merg la râu

Unde constat că-i fură piatra,

Iar pe Siretul meu cel mare

Draglina l-a distrus cu ghiara

Renunț să mai privesc dezastrul

Și trist revin la casa părintească,

Am întrebări făra niciun răspuns

Doar spun..e lăcomia omenească!

Geamu-mi deschid spre tine, toamnă

Și tare-aș vrea mai mult să povestim,

Și poate îți ghicesc într-o cafea amară

Să afli pe ce banii puțini, ni-i cheltuim. 

În fiecare an îmi furi căldura soarelui

Și mi-l trimiți așa departe de pământ,

Te lauzi că ne aduci bogății în cămară

Dar fără apa cerului, făina n-o frământ. 

Iată de ce te-am invitat s-avem o vorbă

Să-ți spun că doar în patru formați anul,

Așa că fiecare anotimp, are valoarea lui

Iar  de lipsește unul..gol îmi e hambarul. 

A înțeles părerea mea și-n casă a intrat

Am discutat vrute-nevrute...făra ghici, 

Un ceai fierbinte a cerut, că e puțin răcită

Am râs și acceptat..doar puturoșii îs calici.

 Mâna ne-am strâns și am rămas amici

Și-am stabilit să ne-ntâlnim mai des,

Și fiecare anotimp să-l prețuim, iubim

Ne-am despărțit, urându-ne...succes!

Aseară mă plimbam pe vale,

Și-a mea privire a căzut,

Pe o statuie plimbătoare,

Și am văzut, că nu era de lut

Când mai atent, am privit,

Cu ochelarii puși pe nas,

Degrabă eu m-am dumirit,

Că ea spre el, a făcut pas

Pe lângă ei agale am trecut,

Cu coada ochiului trăgând,

Să văd de va fi vreun sărut,

Și gândul meu pe loc să-l uit

Fac doi pași, rapid spre dreapta,

Să-aud, să văd mai bine fata,

Privind spre ei, am priceput,

Că ce se-ntâmplă, e neplăcut

El în etate, cu tâmplele cărunte,

S-a aplecat mâna să i-o sărute,

Pe chipul fetei era multă tristețe,

Și mâna și-a retras-o, cu politețe

Fac un pas, sau doi spre stânga,

S-aud ce-și spun, la întâlnire,

Și de ce n-a fost, sărut de mână,

Și doar niște semne, de despărțire

Am văzut cum ea începe-a plânge,

Și cum inima-i pe loc, se frànge,

În mână ținea strâns o scrisoare,

Lui i-a-nmânat-o, simțind frustrare

Când el s-a-ntors și m-a văzut,

S-adresat politicos, cu un salut,

Iar ea surprinsă, jenată, furioasă,

Mi-a spus de vreau, s-o duc acasă

Atunci pe loc am înțeles mesajul,

Și imediat mi-a dispărut curajul,

Iar când s-a plâns că-i înșelată,

Dorința mea a fost, s-o văd plecată

Văzând ce-a fost la întâlnire,

Iute spre casă am pornit,

Simțind în mine dezamăgire,

Și din visare, m-am trezit

Buimac și amețit de somn,

Ochii într-una mii frecam,

Să simt, sunt treaz sau dorm,

Când am zărit lumini în geam,

Mă-ntorc, o văd pe-a mea soție,

Cum doarme liniștită-n pat,

Mă-ntreb, o fi fost vreo stafie,

Și îmi răspund, a fost un vis ciudat

Dezmeticit, vrăjit și treaz deplin,

Mă uit la orologiul din perete,

E dimineață, smerit mă-nchin,

Și-mi spun..ia-ți gândul de la fete..

 băiete!

Ea s-a născut în luna lui August

Iar eu în luna Mai, numită și florar,

În timp găsindu-ne unul pe altul

Într-un frumos oraș, zis legendar.

Și eu și ea studenți în Iașul drag

Doi visători în astă lume strâmbă,

Veniți din sat către oraș la învățat

Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.

Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat

Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,

Și am simțit cum inima a luat-o razna

Sărind de la 60 către 100 și mai bine.

Atunci seama mi-am dat ce se petrece

Cu corpul meu și ale mele sentimente,

Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte

La întâlniri cu alte fete, acum studente.

Pe gânduri n-am mai stat prea mult

Și repede timid i-am declarat iubire,

A fost puțin surprinsă de vorba mea

Și mi-a cerut un timp pentru gândire.

N-am așteptat prea mult răspunsul

Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,

Tare fericit am fost să-mi spună..da

Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.

De-aici până să devenim îndrăgostiți

Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,

A fost un timp destul de lung și greu

Pân'amândoi am spus un da..la primărie.

Frumoasă-mi este luna lui August

Dar mai frumoasă este aleasa mea,

Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar

Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!

Nu plec, fiindcă mai am de scris multe cuvinte

Prin care vreau, doar adevărul spus și, să-nțelegem, 

Că viața pe pământ, e foarte scurtă și, e călătoria 

Ce duce către D-nul Sfânt, unde cu toții, cândva, ajungem.

Venim cu un destin, pe care îl urmăm, zicând, că asta-i soarta

Și luptă ducem, cu cei din jur, cu noi, când greul ne încearcă, 

De binele trăit, uităm mereu și, chiar cu ură, blestemăm 

Și mai nimic și, nimeni, în astă lume păcătoasă, nu ne împacă. 

Muncim și alergăm s-agonisim averi și trei arginți 

Crezând, că doar așa în ochii lumii, vom deveni biruitori, 

Și cu mândrie, ne lăudăm, la toți, c-avem mare credință 

Dar fapta ne lipsește și, vai, uităm, că suntem muritori.

Trăim lângă copii, nepoți și, tot ce ne-nconjoară 

Ce Domnul, ne-a dăruit, iubindu-ne, că El este iubire, 

Spunându-ne, iubiți-vă și, vă iertați când vă greșiți 

De vreți în Ceruri să primiți, un drept, la nemurire.

Plecăm pe rând, unul cu unul, când e chemarea 

Trimisă, de Cel de Sus, ce ne așteaptă, la dreapta judecată, 

Așa, cum este scris în Cartea Sfântă, de-ai Săi apostoli 

Și unde se,, măsoară'', fiecărui supus...faptă cu faptă! 

Venim, muncim, trăim, plecăm din lumea pământeană 

La fel de goi, cum ne-am născut, făr' a lua averi, arginți, 

Așa, că omule, atent să fii, că viața asta-i tare scurtă 

Și te trezești, călătorind, spre Cer, cu cetele de îngeri.. sfinți!

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!

O aud sunând în geamul meu, 

O simt atâta de plăcut pe piele, 

Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său, 

Si să alunec printre picături și gândurile mele. 

E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea 

Alcătuită din mii și mii de picături

Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine

Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.

Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele 

M-am îndreptat încet spre casă mea din munți

Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe 

Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

    În acorduri de chitară, 
    Mi-am pierdut întreagă vară... 
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Pictând copacii cu ecou... 
    
    Mi-am pierdut întreaga vară, 
    Şi de n-ar fi fost întâia oară... 
    Când simt, pierdut printre regrete, 
    Zbor diafan, de aripi, de egrete... 
    
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Înveşmântată-n chimonou... 
    Înmiresmată-n fructe dulci -
    Parfum de struguri şi de nuci... 
    
    Pictând copacii cu ecou, 
    Încremenind natura într-un tablou... 
    Măreaţa toamnă mi-a şoptit încet, 
    Că n-are timp pentru regret… 

Vara asta-i prea grăbită să treacă prin noi,
Dar timpul mi-a părut că se scurge greoi,
Viața-i un vârtej pe repede-nainte amețitor,
Ca o rază de soare pe-o creastă albă de nor...

Umbrele toamnei se prelungesc pe perete,
Într-un joc de culori, încărcat de secrete,
Șoaptele nopții în zadar mă îmbie,
Precum ploaia zdrențuită în petic de vie...

Desfrunzit, un salcâm, se agită-n zadar,
În negura nopții, scheletic, precum un far,
Cu durerea strânsă-n fructele coapte târziu,
Pelerin, blestemând ploaia de noapte ce bate-n pustiu...

Timpul s-a stins în tăceri cu limbă de moarte,
Închizându-mi gândurile între file de carte,
Vara asta scurtă s-a scris cu veșnicie,
Precum un lan cules, pierdut în nostalgie...

    Acolo, doar marea, sub cerul albastru, 
    Umbreşte în briză, Luceafărul castru, 
    Ce piere-nnecat în peştera-adâncă 
    Cu grijă ascunsă privirii, de stâncă... 
    
    Levitand peste hău, cu ochii în zare 
    Măreţ, sfinxul stă, împietrit a mirare, 
    Cum secole-ntregi, se petrec într-o clipă 
    Iar stelele pier, sub privirea-i pierdută... 
    
    Captiv, între mare şi cer, zenitul sublim 
    Pe-acel vârf de munte, sub soarele plin, 
    Îmbracă în şoapte, aceşti zori de zi 
    Strivindu-mi sub pleoape, o lacrimă-n mii... 
    
    Coborând înspre mare, pe al doilea miraj 
    Pe drum mai departe, păşesc cu curaj, 
    Spre raiul pierdut de-mpăratul divin 
    Regăsit în parfum de lămâi şi rozmarin... 
    
    Năzuit dintr-o umbră de munte promis 
    Drumul de şarpe coboară, înspre abis, 
    Ridicând din genuni, în lumină şi val 
    Ecou de sirene ce plâng către mal... 
    
    Dar iată amurgul, se aşterne în port 
    Sfârşindu-mi o zi, ca pe-un fruct ce s-a copt, 
    Aluat frământat dintr-o visare de-a mea 
    Catargele albe îndreptate-nspre stea…

Frunze adormite pe iarbă

Și pe ele calc cu mare prudență

Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei

Și crunta iarnă ce va să vină

Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă

Și din frunze ți-am împletit o coroană

Pentru tine,Regina Toamnei

Te-am încununat regina naturii.

Frunzele în tăcere iși plang lacrimile

Ascunse în formă de rouă

Iși duc dorul ascuns în seva lor.