Vârful Toaca!
Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii
în juru-i se adună,
Și-mi amintesc ce-au prognozat, că
azi în Neamt va fi furtună.
Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,
plecați când soarele a răsărit,
Și vrem s-ajungem sus să admirăm
ținutul și-apoi în jos pe asfințit.
Purtăm în spate multe merinde
ce drumul ni-l îngreunează,
Dar fără ele n-avem putere, s-atingem
vârful pe timp de-amiază.
Înaintăm ținându-ne de mâini și
sprijiniți pe bețe de alun,
Când obosim, pentru un timp campăm,
vorbim și iar din nou la drum.
Ajungem sus pe munte, așa cum
planuri ieri noi ne-am făcut,
Și de aici scrutăm tot peisajul și
cerului trimitem un salut.
Întindem masa pe bucăți de stâncă
și din bucate degustăm,
În timp ce poze facem și de frumosul
văii ne minunăm.
Ne strângem tot bagajul și ne grăbim
s-o luăm la vale,
Plângând, că peste tot avem dureri,
iar eu mă țin de șale.
Abia când coborâm simțim că e
mai greu mersul în jos,
Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând
,, Doamne cât este de frumos".
Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un
local aflat sub munte,
Și la un șpriț stăm la taifas și povestim
voioși, vrute...nevrute.
Poems in the same category
E IAR SEPTEMBRIE
E iar septembrie și-mbujorați de bruma rece,
Ca două umbre de cocori, pe norul gri ce trece,
Ne-am rătăcit din nou, în lanul de secară,
În pasul trist și grav al ceasului de seară...
De crezi că încă-i vară și timpul ți-e prielnic,
Nimic nu mai durează, că totul îi vremelnic,
Ascultă ploaia, ce dintre noi, nu tace,
Că toate-n timp, nisip și tină, s-or preface...
Nu-ți voi căta pricină, nu-ți voi găsi vreo vină,
Că iară-ți este traista, de roade, mult prea plină.
Dar fiindcă iar te-am prins, c-ai stat la pândă,
Din strugurele tău, eu am să-ți cer dobândă!
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Primăvară
Bucuria primăverii ploioase
Se așterne în sufletele noastre,
Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,
Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .
Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor
Ce ies la lecturat prin parcuri...
Și de zumzăitul copiilor celor mici
Și neastâmparați .
Simt puțină invidie că nu mai pot
avea mentalitatea de a ma juca de dimineață
Pâna la apusul soarelui .
Aș vrea să simt macar odata
Zvolta fericirii acelor vremuri...
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!
Suprareală
Sub clar de lună munții glas îmi au,
Cu naiuri din vechime ș-adiere
De aburi printre care păstoreau
Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,
Iar ramul, parcă preschimbat în za,
Ia-n cercuri o-ncropire cu statură
De văz de Argus car’ pe el s-ar da
Pădurii glob vigil ca armătură.
E IAR SEPTEMBRIE
E iar septembrie și-mbujorați de bruma rece,
Ca două umbre de cocori, pe norul gri ce trece,
Ne-am rătăcit din nou, în lanul de secară,
În pasul trist și grav al ceasului de seară...
De crezi că încă-i vară și timpul ți-e prielnic,
Nimic nu mai durează, că totul îi vremelnic,
Ascultă ploaia, ce dintre noi, nu tace,
Că toate-n timp, nisip și tină, s-or preface...
Nu-ți voi căta pricină, nu-ți voi găsi vreo vină,
Că iară-ți este traista, de roade, mult prea plină.
Dar fiindcă iar te-am prins, c-ai stat la pândă,
Din strugurele tău, eu am să-ți cer dobândă!
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Primăvară
Bucuria primăverii ploioase
Se așterne în sufletele noastre,
Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,
Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .
Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor
Ce ies la lecturat prin parcuri...
Și de zumzăitul copiilor celor mici
Și neastâmparați .
Simt puțină invidie că nu mai pot
avea mentalitatea de a ma juca de dimineață
Pâna la apusul soarelui .
Aș vrea să simt macar odata
Zvolta fericirii acelor vremuri...
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!
Suprareală
Sub clar de lună munții glas îmi au,
Cu naiuri din vechime ș-adiere
De aburi printre care păstoreau
Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,
Iar ramul, parcă preschimbat în za,
Ia-n cercuri o-ncropire cu statură
De văz de Argus car’ pe el s-ar da
Pădurii glob vigil ca armătură.
Other poems by the author
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Am avut verbul!
Oare cum aș putea să-i spun
Cât îmi doresc să îi vorbesc,
Și cât de mult aș vrea să știe
Că doar la ea, eu mă gândesc
Ne întâlnim mereu pe drum
Zâmbim și ne-adresăm salutul,
Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb
Dar ce să vezi..nu am cuvântul
Nu pot prea multe să-mi explic
De ce sunt mut când o-ntâlnesc,
Când zi și seară îmi fac speach-ul
Și mai mereu îl uit când o zăresc
În sinea mea cred că-nțeleg
De unde mi se trage totul,
Și simt că fete-i de pe drum
În timp cu mine îi va fi sorocul
Și șansa peste mine-a dat
Să ne-ntâlnim la o serată,
Nu știu de-a fost premeditat
Sau poate a mea soartă
Aici și-acum am avut verbul
Și multe-am vorbit împreună,
În noapte am ieșit la o plimbare
Pe o potecă, călăuziți de lună
Doar astrul ar putea să spună
Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,
Și cum el ne-a trimis lumină
Iar noi cu drag ne-am sărutat
De-aici a început povestea
Pe care o dorim fără sfârșit,
Și zi de zi am înțeles ce-i viața
Și ne-am iertat...când am greșit!
Speranță-mi pun!
Acum zâmbesc și-mi este bine
Că soarele ziua mă încălzește,
Dar frică-mi e că vine iarna
Cu gerul ei ce mă-ngozește.
Păstrez în suflet mare tristețe
Çă verdele se duce-n maroniu,
Iar versul meu este bacovian
Când rând pe foi încerc să scriu.
Copacii plâng că ramu-i dezgolit
Și parcă te îndeamnă să-i jelești,
Pe jos e catifea moale de frunze
Ce te îmbie puțin să te-odihnești.
E frig și toamna este tare târzie
Vara s-a dus, iarna-i pe-aproape,
Și griji îmi fac că anii tot se scurg
Rapid precum e un torent de ape.
Speranță-mi pun în primăvară
Când ochiul îmi va râde iarăși,
Văzând cum totul prinde viață
Iar eu să pedalez cu-ai mei tovarăși!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Am avut verbul!
Oare cum aș putea să-i spun
Cât îmi doresc să îi vorbesc,
Și cât de mult aș vrea să știe
Că doar la ea, eu mă gândesc
Ne întâlnim mereu pe drum
Zâmbim și ne-adresăm salutul,
Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb
Dar ce să vezi..nu am cuvântul
Nu pot prea multe să-mi explic
De ce sunt mut când o-ntâlnesc,
Când zi și seară îmi fac speach-ul
Și mai mereu îl uit când o zăresc
În sinea mea cred că-nțeleg
De unde mi se trage totul,
Și simt că fete-i de pe drum
În timp cu mine îi va fi sorocul
Și șansa peste mine-a dat
Să ne-ntâlnim la o serată,
Nu știu de-a fost premeditat
Sau poate a mea soartă
Aici și-acum am avut verbul
Și multe-am vorbit împreună,
În noapte am ieșit la o plimbare
Pe o potecă, călăuziți de lună
Doar astrul ar putea să spună
Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,
Și cum el ne-a trimis lumină
Iar noi cu drag ne-am sărutat
De-aici a început povestea
Pe care o dorim fără sfârșit,
Și zi de zi am înțeles ce-i viața
Și ne-am iertat...când am greșit!
Speranță-mi pun!
Acum zâmbesc și-mi este bine
Că soarele ziua mă încălzește,
Dar frică-mi e că vine iarna
Cu gerul ei ce mă-ngozește.
Păstrez în suflet mare tristețe
Çă verdele se duce-n maroniu,
Iar versul meu este bacovian
Când rând pe foi încerc să scriu.
Copacii plâng că ramu-i dezgolit
Și parcă te îndeamnă să-i jelești,
Pe jos e catifea moale de frunze
Ce te îmbie puțin să te-odihnești.
E frig și toamna este tare târzie
Vara s-a dus, iarna-i pe-aproape,
Și griji îmi fac că anii tot se scurg
Rapid precum e un torent de ape.
Speranță-mi pun în primăvară
Când ochiul îmi va râde iarăși,
Văzând cum totul prinde viață
Iar eu să pedalez cu-ai mei tovarăși!
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!