Gerul
Peste țară a domnit
Gerul rece și cumplit
Ne-nghițit căsuțele
Mia-nghețat mânuțele.
A pictat și flori de gheață
Chiar acum de dimineață
Soarele ni l-a furat
Și cu nori l- a astupat.
Fulgi de vată ne-a adus
Chiar acum pe la apus
Gerul crud și morocănos
Este chiar caraghios.
Săniuș a pregătit
Și copiilor a șoptit
Hai ieșiți acum afară
Nu vă mai uitați la oră.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 2 mai 2023
Vizualizări: 887
Poezii din aceiaşi categorie
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Høstfølelse
Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe
med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.
Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger
at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,
at du vil gjemme deg i et fremmed øye,
og han skal lukke seg med et blad av malurt.
Og så nærmer jeg meg steinene og tier,
Jeg tar ordene og drukner dem i havet.
Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den
i en stor kjærlighet.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în engleză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Lesson about the cube
A piece of stone is taken,
he carves with a chisel of blood,
shines with Homer's eye,
it is scraped with rays
until the cube comes out perfectly.
After that they kiss the cube countless times
with your mouth, with the mouth of others
and especially with the infanta's mouth.
After that a hammer is taken
and suddenly a corner of the cube crumbles.
Everyone, but absolutely everyone will say:
- What a perfect cube that would have been
if it hadn't had a broken corner!
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Høstfølelse
Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe
med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.
Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger
at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,
at du vil gjemme deg i et fremmed øye,
og han skal lukke seg med et blad av malurt.
Og så nærmer jeg meg steinene og tier,
Jeg tar ordene og drukner dem i havet.
Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den
i en stor kjærlighet.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în engleză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Lesson about the cube
A piece of stone is taken,
he carves with a chisel of blood,
shines with Homer's eye,
it is scraped with rays
until the cube comes out perfectly.
After that they kiss the cube countless times
with your mouth, with the mouth of others
and especially with the infanta's mouth.
After that a hammer is taken
and suddenly a corner of the cube crumbles.
Everyone, but absolutely everyone will say:
- What a perfect cube that would have been
if it hadn't had a broken corner!
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Alte poezii ale autorului
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Gândul frumos(Silviei)
Gândul frumos nu e doar un gând,
E raza de soare,e dulce cant,
E floare pe câmpia sufletului,
Stea pe cerul inimii,
Mireasma cuceritoare,memorabil cuvânt.
Gândul frumos definește un om,
Îl conturează in splendide culori,
Cum sa nu te îndrăgostești de sufletul lui?,
Icoana strălucitoare în inima ta,
Dar ce-ți aduce zâmbetul in zori..
“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
Vara cea dorita
Vine vara cea dorită
De copii mult îndrăgită
Vara cu mireasma ei
Vestitoarea vacanței.
Florile au început să Inflorească
Albinuțele să roiască
Din floare-în floare pentru polenizare.
Tractoriști pe câmpuri ară
Până când se lasă seară
Și încep a semăna
Să aibă ce recolta.
Copii se bucură de soare
Că pot merge la mare
La mare când au ajuns
S-au bucurat nespus.
Și că vara sa încheiat
Copii s-au bucurat
Că vor începe școala iar
Cu un an nou școlar.
De Cocoru David Cristian
Poaie
Mam intrebat mereu de ce e ploaie
De fiecare data cand imi vine dor,
Si nu mai cand curge in șuvoaie
Ma mai prinde cate-un nor.
Si mereu imi spui ca îți place
Ca iti aduce o pace ,
Pe care nu o poti descrie
Decât cad vezi o ploaie.
Desi nu o displac o ploaie mică
Într-o seara de duminică ,
Sa fiu singura în ploaie
Nu e asa o bucurie.
Dar amândoi dansând afară
Sub lumina luni rară,
Înlăcrimați noi sub boltă
Creându-se o soartă.
Imi dau seama de ce o iubești atât de mult
Și mereu vedem ca te ascult
Ca știu ca ma iubești
Și când tu, ploaie, nu mai ești.
Dar totuși nu înțeleg
Cum tot tu ne dezlegi,
Promisiunea ca ne iubim
Pana când vom muri.
Dar uite-mă plângând afară
Tot tu aia supărată,
Ca să nu ne despărțim
Pentru că ne iubim.
Dar nu mai merge ploaie
Tu ești aia vinovată,
Nu ești o soluție
Pentru că nu mai contează.
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Gândul frumos(Silviei)
Gândul frumos nu e doar un gând,
E raza de soare,e dulce cant,
E floare pe câmpia sufletului,
Stea pe cerul inimii,
Mireasma cuceritoare,memorabil cuvânt.
Gândul frumos definește un om,
Îl conturează in splendide culori,
Cum sa nu te îndrăgostești de sufletul lui?,
Icoana strălucitoare în inima ta,
Dar ce-ți aduce zâmbetul in zori..
“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
Vara cea dorita
Vine vara cea dorită
De copii mult îndrăgită
Vara cu mireasma ei
Vestitoarea vacanței.
Florile au început să Inflorească
Albinuțele să roiască
Din floare-în floare pentru polenizare.
Tractoriști pe câmpuri ară
Până când se lasă seară
Și încep a semăna
Să aibă ce recolta.
Copii se bucură de soare
Că pot merge la mare
La mare când au ajuns
S-au bucurat nespus.
Și că vara sa încheiat
Copii s-au bucurat
Că vor începe școala iar
Cu un an nou școlar.
De Cocoru David Cristian
Poaie
Mam intrebat mereu de ce e ploaie
De fiecare data cand imi vine dor,
Si nu mai cand curge in șuvoaie
Ma mai prinde cate-un nor.
Si mereu imi spui ca îți place
Ca iti aduce o pace ,
Pe care nu o poti descrie
Decât cad vezi o ploaie.
Desi nu o displac o ploaie mică
Într-o seara de duminică ,
Sa fiu singura în ploaie
Nu e asa o bucurie.
Dar amândoi dansând afară
Sub lumina luni rară,
Înlăcrimați noi sub boltă
Creându-se o soartă.
Imi dau seama de ce o iubești atât de mult
Și mereu vedem ca te ascult
Ca știu ca ma iubești
Și când tu, ploaie, nu mai ești.
Dar totuși nu înțeleg
Cum tot tu ne dezlegi,
Promisiunea ca ne iubim
Pana când vom muri.
Dar uite-mă plângând afară
Tot tu aia supărată,
Ca să nu ne despărțim
Pentru că ne iubim.
Dar nu mai merge ploaie
Tu ești aia vinovată,
Nu ești o soluție
Pentru că nu mai contează.