Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 7 martie 2018
Vizualizări: 2435
Poezii din aceiaşi categorie
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Dorințe
Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.
În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Marturie I
Iubita mea, îți ce o rugă minunată,
Să-i dai fiicei noastre
Zâmbetul tău angelic
Sau ochii tăi precum stelele,
Ca atunci când noi nu o să mai fim,
Să rămână mărturie pe acest pământ
De ce te-am iubit…
Mai stai
Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut
Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..
Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa
Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔
Gabriela
Poate că nu
Poate că nu sunt ochi de înger ochii mei
Cum sunt ai tăi, ca ziua luminoasă,
Dar dacă ai putea să vezi și tu prin ei,
Ai înțelege cât ești de frumoasă.
Poate că nu-i gură de aur gura mea
Ca a lui Ioan, cel cu liturghierul,
Dar orișice cuvânt care-l rostesc cu ea
Îl simt adânc ca marea, 'nalt cât cerul!
Poate că nu-s precum Adonis de frumos
Și-n părul meu stă iarna să se prindă
Poate că nu vrăjesc cuvinte cu folos,
Ca-n inimă un foc să ți se-aprindă.
Ce-i drept, poate că nu voi ști cum să te fac
Vreodată să te-ndrăgostești de mine,
Dar crede-mă te rog, chiar și atunci când tac,
Îți jur cuvinte de iubire pline!
Poate că nu vrei de la mine să le-auzi,
Poate că altu-ai vrea să ți le spună,
Poate că-ntre doi oameni singuri și confuzi
Ridici pereți înalți până la lună.
Poate că nu mai vreau de azi să mă complac
Să-mi pară viața un imens sombrero
Când tu îl placi, el nu te place, eu te plac,
Singurătatea are trei la zero.
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Dorințe
Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.
În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Marturie I
Iubita mea, îți ce o rugă minunată,
Să-i dai fiicei noastre
Zâmbetul tău angelic
Sau ochii tăi precum stelele,
Ca atunci când noi nu o să mai fim,
Să rămână mărturie pe acest pământ
De ce te-am iubit…
Mai stai
Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut
Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..
Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa
Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔
Gabriela
Poate că nu
Poate că nu sunt ochi de înger ochii mei
Cum sunt ai tăi, ca ziua luminoasă,
Dar dacă ai putea să vezi și tu prin ei,
Ai înțelege cât ești de frumoasă.
Poate că nu-i gură de aur gura mea
Ca a lui Ioan, cel cu liturghierul,
Dar orișice cuvânt care-l rostesc cu ea
Îl simt adânc ca marea, 'nalt cât cerul!
Poate că nu-s precum Adonis de frumos
Și-n părul meu stă iarna să se prindă
Poate că nu vrăjesc cuvinte cu folos,
Ca-n inimă un foc să ți se-aprindă.
Ce-i drept, poate că nu voi ști cum să te fac
Vreodată să te-ndrăgostești de mine,
Dar crede-mă te rog, chiar și atunci când tac,
Îți jur cuvinte de iubire pline!
Poate că nu vrei de la mine să le-auzi,
Poate că altu-ai vrea să ți le spună,
Poate că-ntre doi oameni singuri și confuzi
Ridici pereți înalți până la lună.
Poate că nu mai vreau de azi să mă complac
Să-mi pară viața un imens sombrero
Când tu îl placi, el nu te place, eu te plac,
Singurătatea are trei la zero.
Alte poezii ale autorului
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Stau și privesc
Stau și privesc focul încet
Și ma întreb cât poat' sa doară
O iubire ce a'nceput
Nu tocmai însă într-o vară
A început atât de simplu de la doua trei cuvinte
Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte
Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți
Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți
Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri
Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume
Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..
Dorul ăsta-i greutate
Ce-mi pasă sufletul..
Ma apasă zi și noapte
Mi as dori să-mi fi aproape
:)
Alexandru TamazlicaruStrăinul fără nume
Nu îți știam numele.
Dar te cunoșteam din priviri,
din felul în care țineai țigara,
din felul în care te sprijineai de stâlp,
de parcă lumea nu mai conta
decât dacă o priveai tu.
Te citeam ca pe o carte fără titlu,
una veche, cu pagini moi,
pline de margini subliniate cu tăcere.
Fiecare dimineață era un capitol nou,
și eu, ca un cititor dependent,
mă întorceam mereu la același loc.
Parfumul tău venea înaintea ta,
lemnos, cald, cu o urmă de noapte,
și rămânea mult după ce plecai.
Mă întrebam dacă-l alegi intenționat
sau dacă pur și simplu e parte din tine.
Uneori mă prindeai cu privirea,
și atunci lumea se strângea între noi
ca un elastic întins până la limita firii.
Dar eram mereu prima care ceda.
Îmi coboram ochii, rupeam firul,
de teamă că o singură secundă în plus
ar fi spus tot ce tăcerea mea ascundea.
Și totuși, în fiecare zi,
reveneam — cu cafeaua mea,
cu obrajii ușor aprinși,
și cu acea curiozitate dureroasă:
la ce te gândești când taci?
cui i-ai spus ultima oară ce simți?
și dacă, într-o zi,
ai putea să-mi răspunzi doar din ochi.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Stau și privesc
Stau și privesc focul încet
Și ma întreb cât poat' sa doară
O iubire ce a'nceput
Nu tocmai însă într-o vară
A început atât de simplu de la doua trei cuvinte
Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte
Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți
Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți
Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri
Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume
Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..
Dorul ăsta-i greutate
Ce-mi pasă sufletul..
Ma apasă zi și noapte
Mi as dori să-mi fi aproape
:)
Alexandru TamazlicaruStrăinul fără nume
Nu îți știam numele.
Dar te cunoșteam din priviri,
din felul în care țineai țigara,
din felul în care te sprijineai de stâlp,
de parcă lumea nu mai conta
decât dacă o priveai tu.
Te citeam ca pe o carte fără titlu,
una veche, cu pagini moi,
pline de margini subliniate cu tăcere.
Fiecare dimineață era un capitol nou,
și eu, ca un cititor dependent,
mă întorceam mereu la același loc.
Parfumul tău venea înaintea ta,
lemnos, cald, cu o urmă de noapte,
și rămânea mult după ce plecai.
Mă întrebam dacă-l alegi intenționat
sau dacă pur și simplu e parte din tine.
Uneori mă prindeai cu privirea,
și atunci lumea se strângea între noi
ca un elastic întins până la limita firii.
Dar eram mereu prima care ceda.
Îmi coboram ochii, rupeam firul,
de teamă că o singură secundă în plus
ar fi spus tot ce tăcerea mea ascundea.
Și totuși, în fiecare zi,
reveneam — cu cafeaua mea,
cu obrajii ușor aprinși,
și cu acea curiozitate dureroasă:
la ce te gândești când taci?
cui i-ai spus ultima oară ce simți?
și dacă, într-o zi,
ai putea să-mi răspunzi doar din ochi.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.