Sunt anonim

Dacă stai a judeca,

A fost dreptate cândva?

Sau este un cuvânt care,

Foarte curând va dispare.

Mă întreb uite așa...

Cei dreptatea? Ce e ea...?

Cum se poate unii oare,

Să câștige înzecit,

Au muncit mai diferit !?

S-au spetit oare mai tare,

Au o gură, mult mai mare ...

Unii chiar la judecată,

Na-au de ce se bucura,

Căci dreptate nu există,

Doar întâmplător așa...

Există un judecător 

Al nostru al tuturor,

Care cu dreptatea sa,

Pe toți ne va judeca.

De ieri întruna mă frământ,

Și umbre cad asupra mea potop,

Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,

Ce-n raiuri nu-și mai are loc.

Mi-e osul rece și carnea învinețită, 

Pe scânduri umede mă lăfăiesc, 

Și adulmec cu privirea-mi obosită, 

Frânturi din traiul nostru omenesc. 

Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,

Și-mi cântă versuri din tropar,

O, moarte! De ce să mă mai numeri,

Când sunt demult în celălalt hotar. 

O mamă aș vrea să am la căpătâi, 

Mă mângâie duios pe creștet, 

Să-mi spună întruna mai rămâi, 

Că firul vieții încă nu e veșted. 

Și plouă întruna ca-n potop, 

Sub ape e și umbra celui sfânt, 

În raiuri nimeni nu mai are loc, 

Şi zac inert... Nu mă frământ.

Conteaza cine esti acum 

Nu cine-i la sfarsit de drum 

Conteaza ce iubesti in sine

Nu ce zic eu catre tine

Conteaza cine a mintit

Cand sufeltul ti-ai otravit 

Dar si asa tu stii ca poti 

Sa il ierti, pe el, pe toti

Caci in lume nu se opreste

Nimeni, si cand te priveste 

Cine crezi tu ca ti-e drag

Si tu simti ca un latrat

A cainelui ce nu musca

Dar iti spun, tine-l in cusca

Ca tu nu stii niciodata 

Daca musca in timp ce latra.

Într-o bunã dup-amiazã,

- Lucrãtura lui doi-lei -

Sã vã zic în trei cuvinte

Ce pãţi eu, dragii mei!

Tam-nesam, în faptul serii

Ce îmi vine, mãi nepoate:

Sã pornesc într-o plimbare,

Cãţãrat pe douã roate.

Sfânta Vineri? Nana Veta?

Ce pãrere aveţi voi?

Nu ştiu cine mã împinse

Sã mã duc cu motoreta

Pân-la Recea şi-napoi.

Sã vedeţi voi poznã mare

- Lucrãtura lui doi-bani -

Sã dea drumul pe cãrare,

Om la patruzeci de ani!

Dup-aceea mi-am dat seama,

Când mã întorsei în sat:

De mergeam cu bicicleta,

Eram mult mai câştigat!

Ce sã vã mai zic eu, vouã?...

Pe la pod la Dobârleşti,

Îmi fãcui o pozã, douã:

"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"

Plec la drum...nevoie mare!

Neoprind, huh, decât, doar

Pentru-o scurtã rãsuflare

Lângã cruce, la Stejar.

De tras, trage. N-am ce zice.

Nici nu cred în ghinion,

Cã-i mergea rablei motorul

De credeai cã-i avion!

Stai aşa...sã dãm o turã

Şi, ca sã mã rãcoresc,

Pânã sus, în fundãturã

Nici gând n-am sã mã opresc!

N-am mers trei sute de metri

Şi, aşa cum intuiţi,

Îmi blocã Ocolul, drumul:

Ãştia-s primii nesimţiţi!

Sã nu lase peregrinul

Sã ia aer de pãdure,

Sã-i opreascã-n drum motorul

Şi plãcerea sã i-o fure!...

Nu-i nimic! Lasã cã mergem

Pân-la Recea, de-astã datã!

Sper sã n-aibã-n gând şi aia

Sã ne-aştepte încuiatã!

Şi, pornirãm împreunã...

Toate bune şi frumoase,

Prin pustia de pãdure,

Fãrã câini şi fãrã case.

Cel puţin cu prima roatã,

Nu ştiu cum am nimerit

Cã m-am pomenit deodatã,

Peste-un şarpe-ncolãcit.

Când vãzui cum scoase limba

Şi striga: "Ia stai, niţel!"

Mã-ntorsei, cu amândouã,

Înc-o datã, peste el.

Şi îl ajutai sã moarã:

De-aia mã-ntorsei grãbit.

Cã voiam, de bunãoarã,

Sã fiu sigur c-a murit.

Mã opri în drum, la Romcea

Şi-i fãcui câteva poze

Mobrei, care, uite, nene,

Merge-un ceas, cu douã doze!

Iacã Recea şi cabana,

Uite capãtul de drum!

Dar, pânã la capãt iacã

Ce noroi!... Acum, e-acum!

Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,

Îmi fac vânt...ce credeţi voi?

Ce-i a trece cu motorul

Drept prin groapa cu noroi?

Urc pe şauã, bãrbãteşte,

Îi dau gaz şi mai apoi

Intrai, cât ai zice "peşte",

Pân-la osie-n noroi!

Apoi, ce sã mai vezi, frate?

Un tractor trage acum

Douã trunchiuri, rãsturnate

De o drujbã, peste drum.

Lemnele de-a curmezişul,

Tu, urcat pe douã roţi,

Drumul tãu înspre Fintoaga

Mai continuã-l, de poţi.

Nu ştiu dacã mã veţi crede

Ce vã spun eu vouã-acum:

Mobra ajungea-n Fintoaga,

De nu se strica pe drum.

Înc-un amãnunt uitasem,

Fraţilor, şi voi, surori,

Scumpul lanţ, pânã la Recea

Mi-a sãrit de şapte ori!

Când vãzui eu cum stã treaba,

Zisei: "Hai, cã plec-napoi!

Şi, zicând, trecui cu groazã

Înc-o datã, prin noroi.

Şi, atunci când n-ai ce face

Şi când nu ai ce lucra,

Te mai duci şi pân-la Bulza

Cu motorul... numa-aşa!

Şi aşa cum apucasem

Sã vã povestesc eu vouã,

Pe la panta de la Moarã

Mi se rupse lanţu-n douã.

Uuuiii...ce mai chinezãrie!

S-o-ncãlzit de... sã ia foc!

Şi întins, şi-o zalã ruptã,

Ce sã-l pot pune la loc?!

Şi, cãznindu-mã cu lanţul,

Cum eram murdar pe mâini

Aş fi dat anunţ în presã:

"Dau motorul pe doi câini!"

Întunericul se lasã

Se aud paşi prin frunziş...

Trebuia sã fiu acasã,

Nu cu mobra pe Peştiş!

Scot degrabã telefonul,

Cat un numãr, cat...şi cat...

Vreun viteaz din Cãprioara,

Sã mã tragã pânã-n sat.

De-aş avea eu cum o duce

Pân-la podul de beton...

Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,

Nici semnal la telefon!

Scuturai cumplita rablã,

Chit cã nu era a mea,

Şi-i dãdui douã picioare,

Cã nu mã putui rãbda!

Cât clipeşti, veni iar gândul:

"Cine mã pusese, oare,

Ca sã mã complic degeaba,

Sã car rable? N-am picioare?

De am poftã de plimbare?"

Ştiu ce zici: despre Yamaha

Cum poţi sã vorbeşti aşa?

Dar tu o lãsai acolo

De erai în pielea mea!

Mã porni eu la plimbare

Şi, cu gândul la zãvoi,

Nu mi-am luat nici de mâncare,

Cã...vin repede-napoi!

Şi aşa, pe nemâncate,

Motoreta lui Dobrei,

N-a fost ea cãratã-n spate

Niciodatã-n viaţa ei...

Cum vã povesti, Yamaha

Îmi veni mie de hac!

Da-i spusei şi eu, cumetrii:

"Hârburi nu mai vreau în veac!"

Mã trezi cã îmi intrarã

Nişte pietre în papuc;

Şi-n curând se fãcu searã:

L-aşa om, aşa bucluc!

~Peisagistică și grai bănățean ~

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Hiába

Tavasszal, vibráló lélekkel,

Álmodva várjuk a boldogságot,

És ősszel, amikor a remények elhalnak,

Egy felhőnk maradt,

Mindannyian hiába várunk

Soha többé nem jön boldogság,

Csak egy röpke álom ölelésében

Éjszaka mindig tiszta az ég,

Szárnyalunk őrült vágyakozással a paradicsom után,

De a kórusban látjuk, hogy ez még mindig álom volt.

Mindannyian hiába várunk

A boldogság, ami elkerül bennünket

A lélekben pedig keservesen szitálnak

A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,

Hiába könyörögünk,

Hiába fogunk várni

Boldogságra mindig vágyunk,

Nem jövök többet!

Mindannyian hiába várunk

A boldogság, ami elkerül bennünket

A lélekben pedig keservesen szitálnak

A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,

Hiába könyörögünk,

Hiába fogunk várni

Annyira vágyunk a boldogságra

Nem jövök többet!

Din același fum

de speranță

de care depindeam, firul

ce s-a rupt, pierzanie.

Cerul mi-e tată

iar Marea mi-e mamă-

până și necunoscutul mi-e cunoscut;

dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.

Coșmarul.

Iar cum rădăcina unei flori se ofilește

în pământu’ Străin-

așa și rădăcina mea

se stinge încetișor…

În abisul de măști.

De nu știam de Cutia Pandorei

de speranța fragilă;

Miracolele nu ar fi fost adevărate;

dar…Teroarea a sosit.

Neglijența firii omenești,

Indiferența ta, ucide

cu Aparențe parfumate

și esențe de Galben.

E vina mea, oare?

Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...

căci acum lumea e o tornadă

de Amintiri ce mă țin captiv

în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.

De nu îți place sau n-ai vrea,

Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;

Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.

Chiar de te-ai preface.

Rece, ca cimentul scărilor lungi.

ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte

nu îți pot simți Căldura.

căci Fumul e mai cald decât Grija ta.

Ace de ceas oprite în amintirile disperate

De Iubire, Armonie

Iar tu n-ai ajuns la Timp;

Nici nu vei fi.

Adio.

Și tot ce îmi Doream

Era Iubirea ta necondiționată;

Dorință Eșuată a unui Copil

Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.

Și stau și mă întreb…

Cine Ești?

Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios

Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere

Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna

Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda

Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti

Îngândurată printre fum de țigară.

Blocată într-o agonie amară,

Înconjurată printre umbre străine,

Dorind ca totul să se termine.

Umblând prin întuneric crunt,

Și pierdută, mă scufund

Încercuită de neliniște tulburătoare,

Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.

Apoi, simt cum se stinge în vânt,

Fiecare sentiment frânt 

Renăscând înapoi ca sacrificiu,

Pentru satisfacția păcătosului viciu.

voi pleca

odata cu umbrele noptii,

cand zorii se vor furisa

cu pasi racorosi si tarzii

in asternutul tau instelat

si-ti vor aseza la picioare

ofranda lor de lumina,

iti voi mangaia pentru ultima oara

parul,

si pentru ultima oara

iti voi saruta sanii cu miere,

cat te-am iubit,

desi n-am crezut niciodata

ca in tine imi voi gasi

limanul

pe care-l caut de atata amar de vreme,

trebuie sa plec,

sa imi continui  calea  ratacita

care duce poate spre nicaieri

sau poate

catre taramul tainic si luminos

unde sufletul meu

s-a nascut pentru intaia oara,

si unde 

a contemplat pentru prima oara

paradisul...

Nu conteaza cati ani trec
Caci nimic nu va schimba,
Gandul ca vreau sa-mi petrec
Toata viata-n preajma ta!

Vreau s-ascult mereu
Ale tale vechi povesti,
Si ma rog la Dumnezeu
Sa vad vesnic ca zambesti.

Nu exista atatea stele
In nopti, pe cer ce stralucesc,
Ca sa pot scrie cu ele:
La multi ani si Te iubesc.