CASA MEA DE VARĂ

Plouă mizer, și picurii gem, e noapte,

Iar luna, curge albă, pe o rază de lapte,

Iar pasul meu, piciorul, agale îl saltă,

Și ochiul trist, sub pleoapă-mi tresaltă.

Copacii foșnesc, întrebători, înspre ceruri,

Şi așteaptă sfârșitul sub crâncene geruri,

Iar vântul cântă dintr-o frunză a pustiu,

Și toamna ostenită se așază în sicriu.

Apocaliptic dansează frunze pe alee,

Iar dansul nebun, e un dans de femeie,

Pământul duhnește a reavăn și moarte,

Iar pasul mi-e greu și casa-i departe.

Plouă mizer, pe stradă plâng felinare,

E întuneric în jur iar ochiul mă doare,

Și totul e trist: și eu, și frunza, și ploaia,

Nu mai știu unde sunt, și unde-i odaia.

A fost și târziu, și ploaie mizeră, și noapte,

Și-un pas rătăcit, și o casă departe, departe...

Dacă ai un sărut în plus, așează-mi-l pe gene,
să-mi pară grele, să-nchid
în ele lumea ta, cu josul în sus,
așa, cu zenit-ul căzut peste nadir!

Așterne-mi albastrul peste deșertul pașilor
și peste urmele lăsate veșted,
în lumi pe care le simt
cunoscute în parfumul tău.

Și nu mă duce pe mine-n
amurgul de un auriu excentric,
în care se strecoară
fiorul rece al unei eternități...

Arată-mi steaua cazătoare
și s-alergăm să-i prindem
lumina între tâmple, cu
un hohot prelung de rouă,

să curgă valuri de viață
peste ceea ce-a fost
o nemurire năstrușnică
și fără demiurg!

O, rămâi cu capul pe umărul meu,
reverie sublimă!
Această secundă ne aparține,
aproape etern!

Rămâi așa, eoni, nemișcată,
netresărită, neplânsă și fericită,
ca o copilărie nostimă
și fără de sfârșit!

Cartea mănâncă din scris,

Analfabeți să hrănească,

Cititul să fie numai în vis,

Și foile albe să crească.

Lampa se stinge devreme,

Omul își iese din fire,

Mintea urlă și geme,

Ochiul se mută-n orbire.

Poiana e tristă și goală,

Ziarul, cine-l citește...?

Iocan bocește pe nicovală,

Moromete-n Italia trudește.

Sta fetita la fântână, 

Sta cu lacrimi de durere,  

Are o poza în mana, 

Ce o strânge cu putere. 

E portretul mamei sale, 

Chipul ei de îngeraș, 

Sta fetita, plânge tare, 

Are lacrimi pe obraji. 

La fântână se retrage, 

Și o cheamă, o imploră, 

S-o mai ia o data-n brate, 

Sa-și mai vadă viitorul. 

Un izvor de apa lina, 

Ochii ei înlăcrimați, 

Nimeni nu o mai alina, 

Nici chiar tata, nici chiar frați. 

La fântână, 

Sta fetita supărată, 

Fără mama, fără tata, 

Pe-al ei suflet cu o pată. 

Pata ce nu se mai șterge, 

Rămâne un mare semn, 

Imprimat în ochi și in sânge, 

Si-n viata ei etern. 

Se stinge focul vechi din vatra lumii,

Și-n scrum rămâne umbra unui vis,

Pe umeri ne apasă greu străbunii,

Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.

Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,

Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,

Iar cerul, obosit de nedreptate,

Își varsă stelele pe un pământ rănit.

S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,

Și nici un glas n-ajunge până-n cer,

Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,

Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.

Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,

Din ochi străini cad lacrimi și oftat,

Toți câinii latră noaptea pe afară,

Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.

Pământul geme sub atâtea cruci,

Iar cerul tace-n semn de neputință,

La porți de case se zăresc năluci,

Ce-mpart scripturi și cer credință.

În piepturi, inimi bat fără de vlagă,

Și de pe umeri îngerii-au fugit,

Căință așteaptă o lume întreagă,

Și-un nou Iisus să fie răstignit.

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Irosită-i clipa ,nu credeam c-o pierd

Pentru o veșnicie ,am pierdut iubirea

Preschimbată-n în scrum

Cioburi de iubre ,în amforă adun .

Cerul înseninat ,îmi pare așa departe!...

Viața e prezent...Ce va fi după moarte?...

Toamnă cu roade bogată

În ton galben auriu

Ucizi  florile toate

Și încă tot ce mai e viu...

Vii cu brumă și cu ceață

Pomii frunza-și sctură,

Vânt năuc te ține-n brațe,

Negre ciori se bucură.!

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

Torn în amforă savoare

Să se adape ori și care

Din argilă , apă , lut

Eu mi-am costruit un scut

Nici nu stiu ce e pe afară

Viața mi-e interioară

Scormonesc mereu prin ea

De-o comoară poate-oi da.

O comoară , nu de arginții

Nici pietre prețioase .

Un filon ascuns în scris

Ca și viața mea-un vis .

-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?

     -Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru

mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi

fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la

produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului

pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și

tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era

cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine

să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.

sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am

revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului  hotelului era un bar și l-am auzit pe patron

vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.

I-am  explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu

vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat  împrietenirea cu el.

     -Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!

      -Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas

acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea

cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte

scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis

cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj

ca să meargă mai departe .!...

      -Te simți bine,draga mea ?

      -Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..

     -Uite, mai ia puțină apă!...

      -Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu  el personal Îl trimite  pe Relu un om dur ,să-mi aplice  o corecție:

-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba  că ai fi virgină-,Relu ,furios ,

trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme

de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba

și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată  -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat

din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul  ei privindu-mă. Atunci  mi

s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită  de la lovitură.

      -Cine era ?Îl cunoșteai ?

       -Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie  în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat

gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,

m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod  în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui  ,a turnat într-un pahar și

mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva  cuvinte în engleză ,câteva

turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea  în bab ,i s-a

atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare  dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,

afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .

Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .

       Soli așa îl chema pe tânărul  turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi  albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat

dovadă  de atâta omenie ,încercând să mă facă  să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte  s-a

transformat  într-un  moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat  orașul  în lumina  becurilor  și a  stelelor  în

nopțile de vară.Cu gls blajin  și cu ochi întrebători ,dore să știe  ceva mai mult despre  mine.A  vrut să știe  de unde sunt

și cum am ajuns  în situația  asta!...

      -Știi ce îmi spuneai  când vorbeam la telefon ?Invariabilul  răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.

     -Nu  voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania  continuă ...Am servit cafea ,am

fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia

să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă  datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,

îmi  place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise  să mă umilească

așa cum  ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi

bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile  o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI  se vedea

în umbra unui mare buchet  de trandafiri  roșii .Mi-a oferit  florile în văzul tuturor .Gesturi  de felul acestea  sunt foarte rare.!...  

 M-a sărutat pe frunte și m-a  învitat  La o cafea . Ziua eram liberă .                                 

M-a sărutat  pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă

.                                                                                                                                                                               

Deschide fereastra și ușa și cerul ,

În casă e frig , e și gheață și plânge 

Fccul în vatră .

S-au stins și speranțe și drepturi ,

Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,

Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,

Suspină gândul cu ochii afară ,

De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,

Căldura-i afară în casă e gerul .

Plâng ochii pe geamuri ,

E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,

E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,

Căldura chibritului nu ostroieste

Durerea din oase .

De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,

Când om te credeai printre oameni

Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,

Să nu mai stai cu mâna întinsă ,

Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .

                               T.A.D.