Capete goale!

Șăgalnic zefirul adie

Intreaga suflare e vie,

Natura surâde în soare

Gătită de sărbătoare .

Urâtul cu ploi sunt departe

Răsună pădurea de cântec

Astrul  nopții veghează ...

Totul e plin de mister...

Eterna iubire e trează !...

Când asculți ce se întâmplă în lume ,

Câte manevre ,trocuri  se fac !...

Somnul  nopții ni-l  fură

Și ne acucă pe toți plânsul

De s-ar umple si-un lac !...

Dar soluția nu-i plânsul

Diplomații  nu mai au cuvântul

Nici tratate ,alianțe ,condiții

Nu ne mai pot apăra

Când cei de sus țara ți-o vrea .

Nu ne rămâne decât haiducia ,

Poate ea apăra ROMÂNIA

  - Fă și tu calculele ,din 1997 sunt pensionară. Însă ,propiu -zis nu am ieșit atunci la pensie pentru că în 1990 ne-am privatizat și am înființat o societate familială ,un bar ,de ne-am ocupat noi. A fost un fel de muncă necunoscută . A fost foarte greu ,dar a funcționat aproape 30 de ani când toate întreprinderile din jur au falimentat și am rămas fără clienți . În ultima vreme ,rămăsesem cu patru ,cinci fideli care veneau încă de la început și mă rugau să nu închid ,că ar trebui să meargă până la gară și este prea departe pentru ei. Unul din clienți era regretatul ANGELO om bun la toate  și foarte serviabil .

 - Dar ce bucurii mai poți să ai acum ? întreabă fiul !..

- Nu mă refer la bucurii materiale,că nu le pot realiza, și nici la bucuriile tinereții ,că nu pot întoarce timpuli Vorbesc despre bucurii mărunte,cum ar fi faptul că voi familia ,sunteți sănătoși și pe linia de plutire în această viață zbuciumată și nesigură ,zise mama        

 - Cum poți să te bucuri de lucruri mărunte?

 - Nu știu de unde am moștenit asta ,dar când mă scol  dimineața, mă bucur că sunt sănătoasă,, mă uit afară și parcă o rază de soare îmi zâmbește numai mie, și-mi urează bună dimineața, Mă salută Ina și Sara (cățelușele mele), bucuroase că mă văd. Mai încolo , în grădină florile udate aseară   sunt vesele ,dansează în bătaia vântului. În copacul mic de lângă fereastră ,păsărelele își fac gimnastica de dimineață. Zorelele de pe gardul de plasă îmi înfrumusățează măsuța unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață

 - Spune..tu ,poți ignora toate acestea?

 - Acum înțeleg de ce îți  place aici,deși ai foarte mult de muncă.

 - îmi place chiar și atunci când se deslănțuie natura cu ploi torenți-ale,tunete și fulgere. Stau  sub umbrar și o ascult. În concluzie  iubesc foarte mult natura, dar voi vă pierdeți mult timp  cu internetul, nu mai citiți o carte , nu mai mergeți în oraș să vă plimbați.. Sunt locuri frumoase de prmenadă: faleza, grădina publică ,stradaDomnească ,locuri  preferate altă dată pentru plimbările în amurg.Unde sunt balurile ,reuniunele cu farmecul lor? Ce se întâmplă acum în cluburi ,și cine le patronează Unde e bunul gust,unde-i decența? Fete mai mult dezbrăcate,muzică asurzitoare,,tineret amețit de băutură și de alte bazaconii pe care le fumează...doamne ..ce schimbări  în rău!...

PE  LUME  TOȚI  VENIM  LA  FEL,

DIN  IUBIRE , DIN  GREȘALĂ,

CU  O  ȘANȘĂ  CU  UN  SCOP...

CU-N  GRĂUNTE  DE  NOROC.

MICI  ,SUNTEM  FRUMOȘI  ,DIVINI

LA  ICOANĂ  SĂ-I  ÎNCHINI.

ODORUL  SĂ  CREASCĂ  MARE 

SA  NU  FIE UN  OARECARE...

VIAȚA  ÎNTREAGĂ-I  O  MINUNE,

UN  MIRACOL  POT  SĂ  SPUN ,

ȘI-O  TRĂIEȘTE  FIECARE  CUM  DOREȘTE

CU  DORINȚE  ,CU  ILUZII  ȘI-O  CONSTRUIEȘTE!...

TOȚI  MUNCIM  ,CREEM  ,SĂDIM 

FACEM  CEVA  CE  PUTEM  ȘI  ȘTIM

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  PĂMÂNTUL

ȘI-Π FRUMOS , BOGAT  CA  GÂNDUL.

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  NATURA;

MUNȚI  ÎNALȚI , PĂDURI  BOGATE, ,APE,

CÂTE  DARURI  NE  DĂ  EA ?

SĂ-O  PĂSTRĂM  AȘA  FRUMOASĂ ,

ÎN  UNIVERS  NE ESTE  CASĂ....

SĂ  NE  BUCURĂM  DE  EA ,

ALTA  NU  VOM   MAI  AVEA!...

Ce se întâmplă  cu nartua?

Că a deslănțuit  urgia

Apele au evadat din vaduri

Valuri uriașe cutreeră  uscatul

Cutremurile  ne deschid morminte

Poate am uitat de cele sfinte?

Omenirea e înspăimântată

Duhuri rele ne dau roată !

Cine poartă  toată vina ?

Vinovată-i  doar natura ?

Sau  oamenii au  complotat

Și au găsit un vinovat?

Iubesc poezia

O citesc odată și încă odată ,

Sensul ei e ascuns ;

Până prind ideia ...

O citesc pentru frumusețea ei

Pentru ce vrea să spună

Bijuteriile ei sunt :

Comparațiile ,figurile de stil,

Epitetele și rima e ținuta festivă ;

Nu ajung la așa o  performanță

Deși îmi doresc și mă străduiesc ,

Dar  îmi pun tot sufletul ...

În creațiile mele !...

În noaptea cea din urmă

Încet m-atinge-o mână,

De-a pururi fi-voi înger

Cu tine împreună.

E rece astă noapte,

Iar vorbele sunt șoapte.

Lumina-ncet se stinge...

E viață-aici, sau moarte?

Era o ceață afară, densă și fioroasă;

care parcă-mi stârnea frica...

și mi-o îndesa adânc pe gâtul înecăcios al șandramalei,

ca să-mi strice toată munca...

Eram trează, dezbrăcată și curată,

puțin vinovată că n-am astupat gura flăcării,

și acum mândră, cenușa-mi împrăștia necazul pe faianță,

ca să mă facă s-o dușmănesc pe viață...

Stăteam parcă spânzurată și priveam înfrigurată

spre deschizătura lărgită de sub fereastră...

și-mi amintesc că era vară când am acoperit-o,

și picau acum bucăți din ea fără noimă...

În spatele meu masa se scălda lacom în smoală,

parcă râdea când îmi zdrobea acum dușumeaua...

și câți ani de zile am stat așezată la ea,

ca acum să mă gândesc s-o fac una cu două...

Toate paharele mele, și vechi și noi, 

se jucau pe rafturi și-mi făceau în ciudă pe la margini...

parcă să pice, parcă să stea, și mă enerva mai ceva,

cât le-am spălat sâmbăta și acum poftim răsplata...

M-a împins un aer rece către trepte,

aveam acolo-ntr-o cutie o mână de cârpe...

și cu fiecare am șters o parte din amintire,

și parcă acum când m-aplecam nu mai țineam minte...

Am încercat una, am încercat alta,

ca să-mi curăț murdăria și să mă pot culca...

însă n-a fost chiar așa că jegul nu m-asculta,

nici cel de pe faianță, nici ăl' de pe podea...

Atunci am împins două vitrine ca să-mi sparg farfuriile, 

să m-ajute cioburile să curăț mai repede...

ca-n caz de problemă, mi-am tăiat fire din păr să fac o mătură,

să strângem mizeria toată la urmă...

Însă aerul tot intra și-mi tulbura spinarea cu unda sa,

și m-am băgat repede în gura de la șemineu să mă acopăr...

ca să nu-nghețe sufletul meu, 

dar mă judeca fereastra pentru costumul nou...

M-am ridicat mulțumită și am aruncat un ceainic s-o sparg,

ca apoi din sticlă să-mi pot face un șirag...

și să nu mă mai invidieze nimeni ca mai devreme,

să-mi pot termina liniștită restul de probleme...

M-am urcat pe scaun să-mi curăț tavanul,

mă privea și el c-un hal de nedumerire...

așa că am smuls becul ca să-i obstrucționez privirea,

care însă mi-a întipărit un tatuaj pe toată mâna...

M-am întors la treabă, la cârpele mele,

parcă și ele au dispărut în întunecime...

așa că pipăiam după semne să curăț dezastrul,

când am alunecat și mi-am rupt lanțul...

Eram pe jos, îmbrăcată și moartă,

puțin stânjenită că m-am lăsat învinsă de-un șir de pahare...

și-mi râdeau în ureche în întunecime cam tare,

mândre că n-am apucat să le sparg pe toate...

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,

 Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.

Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,

Prin paginile trecutului nici tu

nu ai fost un sfânt!

Vreau sa îmi amintesc de tine,

sa nu uit ca te-am iubit.

M-am decis sa șterg cuvintele care

știu ca te-ar fi rănit.

Te voi elibera de trecut și voi

pleca și eu departe,

Sa lăsam timpul sa ne șteargă

amintirile deșarte. 

Se aprind lumânări pe tărâmul

celor adormiți, 

Linistea e asurzitoare și cei

plecați sunt amintiți.

Portalul dintre lumi se deschide

in sărbătoare sumbra,

Amintirea celor dragi va eclipsa

și a morții umbra.

Trecuti in neființa,unii demoni,

alții îngeri credincioși

Sfarsitul vieții separa sufletele

curate de cei păcătoși.

Statuia unei femei, un înger plângând

lacrimi împietrite,

Pazeste intrarea cu ochii ei triști

spre pământ ațintite.

Atmosfera e rece,pana și păsările

sunt negre!

Trei cărări de drum separa mormintele

prea sumbre.

Orasul morților e luminat de

candele și lumânări,

Sunt și flori ce alina a

despărțirii supărări. 

Ierarhie morbidă,cripte și

morminte fără nume.

Familii înstărite,alții uitați

deja de lume.

Drumuri parcurse,vieți trecute

prin clepsidra timpului.

Suflete sculptate de o dimensiune

a simțului. 

Soldatii martiri aliniati in dreptul

unei statui militare,

Sunt amintiți și onorați după

a vietii realizare!

Patrioti ce par sa servească

țara și după moarte,

Coroane bogate sunt așezate

la fiecare in parte.

Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,

călători spre necunoscut!

Credinciosi in voia sortii,

neînfricați de la început!

Plecați după rasplata,promisiunea

lui Dumnezeu.

Valoarea sufletului o va

decide doar un zeu.

 Odihnind sub poze dragi,cei

iubiți sunt amintiti

Cu iubirea eterna a familiei

ei sunt răsplătiți.

Lumânări melancolice licăresc

pe langa flori,

Acum îngeri ai cerului,

prin viață trecători.

Un mormânt misterios aproape

de cei dragi,

O fata tânăra se odihnește

printre amintirile vagi.

Plecată prea devreme,

pedepsindu-ne cu dor!

Julieta din cer veghează,

drag înger păzitor.

Îngropați adânc in fantezie si

peisajele-i de vis,

Vesnicie au cunoscut prin rândurile

ce le-au au scris.

Somnul cel mai dulce aparține

de autori,

Prin eleganta si rafinament,

de adevăr grăitori!

O clădire asemenea unei biserici

se vede din depărtare,

Ingardind morminte vechi,a

goticului alinare.

Preotii se odihnesc sub pietre

inscripționate in limbi străine,

Cunoștințe bisericești străvechi,

ale misterului morfine.

Aleea vrăjitoarelor e acum

in plină ceata!

Stafii misterioase se fac

simțite in viața.

Ciudate obiecte se ascund

printre morminte,

Lucrari ce țin departe de

toate cele sfinte!

 In dreptul piramidei,

o criptată sub semnul imortalității.

Un trandafir alb amintea de

puterea unității.

Doua surori ajunse la un capăt de drum,

părăsesc a vieții soarta.

In cautare de raspunsuri deschid

a spiritualului poarta.

Într-un colțișor ascuns ,vara e la

adăpost in întuneric.

Peisaj din umbra gri,aer cald

veșnic eteric.

Fragmente dintr-un rai unde îngerii

încă veghează

Timpul nu se opune pentru

cei care creeaza.

O harta macabra dar cat se

poate de reala,

Odihna veșnica după a vieții

înțeleapta morala.

Dumnezeu sa va lumineze calea,

spre cer sa va îndreptați!

Sa fi-ți curați in suflet,

de ingeri preferați!

Traiesc trairile uitate
Si privesc prin ochi privirea
Calator printre morminte
Las in urma amintirea

Ratacit sub cerul vesnic
Sunt purtat de propria soarta
Caut casa parinteasca,mama
Tot umblind din poarta-n poarta

Timpul sterge amintirea
Daruind-umi somnul infinit
Unde parc-o viata trece
Ne simtind ca am trait

Nu traiesc sa fac istorie
Doar traiesc ca asta imi este dat
Incerc sa schimb ceva in viata mea
Dar ce-am putut c-am am schimbat

Viata nu e viata de e moarta
Casa nu e casa de no ai
Visul nu e vis daca nu dormi
Ingerii nus ingeri fara rai

Scrâșnești din dinți

și-auzi colcăiala mercenarilor care mărșăluiesc în catacombele memoriei.

Simți presiunea 

care-ți strivește cutia craniană -

o dâră translucidă pe podea.

Vârtejul alb-verzui 

cercul hipnotic folosit de fostul tău psihiatru -

porc sinonim asudat intermitent de falduri de grăsime râncedă.

Te uiți la el și

vezi cum te-ai uitat la el în deja-vu.

Nu ai puteri telekinetice.

Țintuită în scaunul stacojiu 

ineluctabilă victimă a omului-lăcustă.

Nu am devoalat prea multe texturi

Vomă cadaverică.

Puzderie de oameni care se isterizează până la paroxism.

Nu ești impresionată de nivelul e adorație pe metru pătrat.