Vârful Toaca!

Natura care aș vrea să rămana veșnică vie

Port în mine ziua  cand mă plimbam

Cu tine natură,

Cu  vorbe dulci ne răsfățam

Ne intersectam des sub bătranul castan 

Soarele ne privea și ne zambea

Iar luna își varsă privirea spre noi

Soarele și luna se îmbrățișau amandoi

Formă de salut ca doi prieteni astrali

Ca niște aștri care des ne vizitau 

Și ne vegheau nopțile întunecate

Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.

Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche

Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire

din inima ta.

respirația îngerilor

printre salcâmii de mătase

înfioară

grădina

Ploaia se revarsă

Pe obrajii mei de sticlă

Nu o să se oprească

În neant circulă

Stropii cad pe haine

Udă tot în jur

Lasă urme cristaline

Iarna ca un țurțur

Se anunță furtună

Din ochii mei de safir

Fulgeră și tună

Parcă sunt un vampir

Nori nu dispar

Mă urmăresc neîncetat

Nu știu de unde apar

Picături se varsă pe asfalt

Acestea sunt lacrimi

Exprimate în singurătate

O mie de inimi

Care sunt destrămate

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.

Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare

Se chinuie parcă ,sa mă ridice.

Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.

Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.

Și totul e alb și negru se face de sunet demonic

Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.

Cărări ce se-ntind sub poale de munte

Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .

De frică se ascund sub a negrei mantă.

Și ape repezi sub gheață tăcute

Drum își croiesc prin a muntelui rocă.

Ca la un semn ,de a Lui poruncă.

Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,

Mai rău ca, gândul prin a omului minte.

Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.

La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.

Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,

Luni să transforme într-o secundă deodată.

Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Invierno

--- 1 ---

Desde el aire el terrible invierno tamiza las nubes de nieve,

Los troyanos que habían viajado mucho tiempo se amontonaban en el cielo;

Los copos vuelan, flotan en el aire como un enjambre de mariposas blancas,

Sembrando escalofríos en los pálidos hombros del país.

¡Nieva durante el día, nieva por la noche y vuelve a nieva por la mañana!

Con cadena de plata se viste la campesina orgullosa;

El sol redondo y pálido se pronostica entre las nubes

Como un sueño de juventud entre el paso de los años.

--- R ---

Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,

Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,

Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,

Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.

--- 2 ---

Pero la nieve cesa, las nubes huyen, el sol deseado

Brilla y disipa el océano de nieve.

Aquí hay un trineo ligero que recorre los valles…

El tintineo de los cascabeles resonó en el alegre aire.

--- R ---

Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,

Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,

Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,

Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.

Trenul!

Merg pe cale cu săgeata

Din Moldova-n București,

Mă uit cât de iute-i roata

Și zic..trenule..căruță ești!

Covid!

Am să-l rog pe nea Vasile

Că e membru de partid,

Să m-ajute cu-a lui pile

Măști să cumpăr..de Covid!

M-am rătăcit prin labirintul vieții,

Umblând să te găsesc pe tine,

Mi-am irosit toți anii tinereții,

Tot așteptând să vii spre mine

În tine am crezut și te-am iubit,

Și n-am privit vreodat' la altă fată,

În schimb cu ușurință m-ai mințit,

Fără să-mi spui că inima-ți e dată

Credeam că tot ce spui e-adevărat,

Când strânsi de mână ne țineam,

Dar vai câtă minciună s-a strecurat,

Iar eu naiv, cuvinte dulci șopteam

Visam ca împreună noi să fim,

Să ne iubim și să avem copii,

Unul de altul, să ne îndrăgostim,

Și frâu liber să-i dăm inimii

Și într-o zi totul s-a dărâmat,

Văzând-o-n parc cu un băiat,

Iubirea-n ură s-a transformat,

Făra-nțelege, de ce sunt înșelat

................................

Am suferit după a mea iubire,

Cu greu mi-am găsit liniștea,

Totul a devenit doar amintire,

Cand inima și-a aflat..

dragostea!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,

Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,

Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,

Și doar visez și, am zborul în gând

De mic am vrut, să urc pe înălțimi,

Și să privesc în jos, din-nalte culmi,

Precum un vultur, ce prada-și ținteste,

Și cum el, niciodată, nu greșeste

Să mă înalț, am încercat prin carte,

Citind, muncind, eu am avut parte,

Sus să ajung, a fost prin muncă,

Și-am adunat, pornind de la opincă

Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,

Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,

Să simt cum fiecare, are bună stare,

Și linistiți, în pace, să fim între hotare

Dar multe lucruri, nu depind de mine,

Și văd pe unde merg, cum apar ruine,

Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,

Cu chipul trist și, tare disperați

Când scriu acum, ceea ce simt,

Stau jos îngândurat și, nu vă mint,

Că-aș vrea cu toții, să construim,

Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim

Încă mai cred și-n, continuare sper,

Cât Soarele, va străluci pe Cer,

Că toți în lume, vom învața ce-i bine,

Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Pe malul iazului m-am așezat

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

Mă uit acum la poza ei cu drag,

Și-mi amintesc de mama mea,

Cum m-aștepta măicuța-n prag,

Sperând că azi, eu voi veni la ea

Și azi era mereu în fiecare zi,

Pentru ființa cu părul strâns,

Cu chip plăpând și ochii verzi,

Strălucitori și umezi de la plâns

Sunam și discutam cu dânsa,

Și-i promiteam zilnic mereu,

Că voi veni curând acasă,

Să-i treacă ei, de dorul meu

Din prag către poartă venea,

Poate îl vede pe-al ei fecior,

Venind spre casă de la șosea,

Și-n brațe să-l ia pe-al ei odor

 Știu ce mult ea aștepta să vin,

S-o văd, să-mi spună..bun venit,

Cu glasul ei frumos și cristalin,

Iar eu să-i spun..bin' te-am găsit

Dar uneori realitatea-i crudă,

Iar la șosea nimeni nu se vedea,

Ea tristă, se retrăgea în tindă,

Și după ea ușor ușa-nchidea

Viața nu e așa cum ne-o dorim,

Iar așteptarea grea și dureroasă,

Amânăm fără motiv noi să venim,

La mama noastră, cea frumoasă

La telefon scuze prea des găseam,

Că sunt la muncă, nu pot să plec,

Făra să vreau, adesea o mințeam,

Când ei îi promiteam, că o să trec

Tot ce v-am scris e pur adevărat,

Și-așa se întâmplă mai mereu,

Să n-avem timp cănd ești chemat,

Și regretăm târziu, când ne e greu

Când ea în prag nu a mai fost,

Și poarta nu s-a mai deschis,

Am plâns, dar plânsul n-avea rost,

Mama fiind prea Sus, în Paradis

Acum și fară telefon să-mi dai,

Timp aș găsi și aș veni în zbor,

Să-ți mulțumesc că tu în Mai,

Viață mi-ai dat și-ți sunt fecior

Voi care astăzi mame mai aveți,

Și stiti cu câtă dragoste v-asteaptă,

Nu-ntârziați, nu amânați, să le vedeți,

Și cât mai des, dechideți poarta!

Am fost și eu copil cândva

Într-un sătuc pe mal de râu,

Cu oameni iuți și gospodari

Ce cultivau cartof, porumb și grâu

De mic am fost trimis cu vaca

Și-a trebuit să dau cu sapa,

Iar mama tot mereu mi-a spus

Doar cine-nvață poartă mapa

Abecedarul l-am citit cu mama

La flacăra plăpândă de la lampă,

Și niciodată nu treceam de nouă

Gazul fiind o sursă foarte scumpă

Abia când am ajuns în clasa-patra

Noi am avut curentul tras în casă,

Și învățam cu mama pân' la zece

Apoi ea la război mergea să țeasă

Așa am învățat eu a citi și scrie

Cu multe greutăți și neajunsuri,

Și-n minte am o mie de întrebări

La care din pacate..nu am răspunsuri!