Timpule, mai lasă-mi timp!

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

 

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

 

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

 

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

 

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Timpule, mai lasă-mi timp!

Data postării: 20 august 2024

Vizualizări: 402

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Ochiul

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

Mai mult...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Mai mult...

pasta de dinti

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

 

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

De les over de kubus

 

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Mai mult...

Duhul Sfant

Mangaietorul omenirii 

Departeaza-ne gandul de pacatul firii

Umple-ne cu cuvinte

Datatoare de har

Si binecuvantari desavarsite

 

Datatorule de viata

Topeste a mea inima de gheata

Si fa-o sa arda pentru Tine 

Ca sa Te cinsteasca intotdeauna pe Tine

Mantuitorul ni Te-a dat

Ca sa ne umplem de adevar curat

Si sa graim adevarat

In toate ne-ai insotit

Cand ne-a fost greu curaj ne-ai intarit

 

Duhule Cel Sfant !

Ramai in al meu gand

Ca sa fiu intru toate Sfant !

 

Mai mult...

În trecere prin Iași!

Stau pe bancă în Copou

Și privesc în jos și-n sus,

Greu ceva mai recunosc

Și mă simt ca un intrus

 

Sunt în trecere prin Iași

Și vreau să îmi amintesc,

Locul unde-am întâlnit-o

Pe Maria,  azi soția ce o iubesc

 

Gându-mi fuge-n studenție

Când te-am cunoscut pe tine,

Atunci inima eu ți-am furat

Și-o păstrez și-acum la mine

 

Cum aș putea să uit vreodată

Plimbările în pas ușor pe-alei,

Și vinul dulce de la Bolta Rece

Plătit din bursa mică cu doi lei

 

Banca părăsesc cu nostalgie

Și mă-ndrept spre facultate,

Simt emoția ce mă cuprinde

Și cum inima în piept îmi bate

 

Dar cine oare n-ar fi emotiv

Când tinerețea o are-n față,

Și locul unde ieri s-a format

Ca Om și specialist în viață

 

Aici am studiat din greu

S-ajung medic veterinar,

Să știu să vindec animale

Să am un ban cinstit în buzunar

 

Pașii mi-i îndrept spre clinici

Trec prin holuri, săli de cursuri,

Fac un mic popas în amfiteatru

Lăcrimez și scriu aceste versuri

 

Încărcat de multe sentimente

Ies și-o apelez pe-a mea soție,

Vorbă-i spun că vin spre casă

Și-i recit și ei din astă..poezie!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Ochiul

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

Mai mult...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Mai mult...

pasta de dinti

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

 

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

De les over de kubus

 

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Mai mult...

Duhul Sfant

Mangaietorul omenirii 

Departeaza-ne gandul de pacatul firii

Umple-ne cu cuvinte

Datatoare de har

Si binecuvantari desavarsite

 

Datatorule de viata

Topeste a mea inima de gheata

Si fa-o sa arda pentru Tine 

Ca sa Te cinsteasca intotdeauna pe Tine

Mantuitorul ni Te-a dat

Ca sa ne umplem de adevar curat

Si sa graim adevarat

In toate ne-ai insotit

Cand ne-a fost greu curaj ne-ai intarit

 

Duhule Cel Sfant !

Ramai in al meu gand

Ca sa fiu intru toate Sfant !

 

Mai mult...

În trecere prin Iași!

Stau pe bancă în Copou

Și privesc în jos și-n sus,

Greu ceva mai recunosc

Și mă simt ca un intrus

 

Sunt în trecere prin Iași

Și vreau să îmi amintesc,

Locul unde-am întâlnit-o

Pe Maria,  azi soția ce o iubesc

 

Gându-mi fuge-n studenție

Când te-am cunoscut pe tine,

Atunci inima eu ți-am furat

Și-o păstrez și-acum la mine

 

Cum aș putea să uit vreodată

Plimbările în pas ușor pe-alei,

Și vinul dulce de la Bolta Rece

Plătit din bursa mică cu doi lei

 

Banca părăsesc cu nostalgie

Și mă-ndrept spre facultate,

Simt emoția ce mă cuprinde

Și cum inima în piept îmi bate

 

Dar cine oare n-ar fi emotiv

Când tinerețea o are-n față,

Și locul unde ieri s-a format

Ca Om și specialist în viață

 

Aici am studiat din greu

S-ajung medic veterinar,

Să știu să vindec animale

Să am un ban cinstit în buzunar

 

Pașii mi-i îndrept spre clinici

Trec prin holuri, săli de cursuri,

Fac un mic popas în amfiteatru

Lăcrimez și scriu aceste versuri

 

Încărcat de multe sentimente

Ies și-o apelez pe-a mea soție,

Vorbă-i spun că vin spre casă

Și-i recit și ei din astă..poezie!

 

 

 

 

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Ce este?

Ce este viața fără dor?

Sau fără tine draga mea,

Este ca pomul fără roadă

Pe care nimeni nu îl vrea

 

Ce este lumea în război?

Ce pacea caută făr'a găsi,

E boală grea ce n-are leac

Speranță de-a trăi încă o zi

 

Ce este luna fără soare?

Un astru fără strălucire,

Pierdută undeva în galaxie

Și gravitând în rătăcire

 

Ce este grâul fără pâine?

Semănătură într-un lan,

Dar când din el obții făină

E meritul celui numit..țaran

 

Ce este omul fără fapte?

Un călător străin fără bilet,

Ce s-a urcat în trenul vieții

Uitând de suflet..și de preț!

 

Mai mult...

La studii!

O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,

Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.

 

Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,

Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.

 

Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,

Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.

 

Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,

Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.

 

Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,

Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.

.............................................................

Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,

Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o

mare...binecuvântare!

 

 

 

Mai mult...

Pe culme!

Urc pe deal în sus pe o cărare,

S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,

Știu că a plecat s-adune mure,

Tocmai dincolo de culme

 

După deal sunt poienițe,

Cu-n covor de flori pestrițe,

Un mănunchi am să culeg,

Poate cu-n sărut m-aleg

 

Știu de valea cea cu flori,

Unde-am fost, de multe ori,

De aici vreascuri strângeam,

Pentru foc și ne-n-călzeam

 

Asta se-ntâmpla-n copilărie,

Valea fremătând de gălăgie,

Acum liniștea te înconjoară,

Tulburată des de croncănit de cioară

 

Când pe culme sus am ajuns,

Trupul de săgeți a fost atins,

Venite din îndepărtata vale,

De la ei și-a lor îmbrățișare

 

Pasul n-a mai mers înainte,

Gândul a zburat din minte,

În văzduh spre căutare,

În trecut și spre uitare

 

Cât de ușor rătăcim drumul,

Și nu mai iubim cu-adevărat,

Iar dragostea s-a dus ca fumul,

Omul trăind cu ură și-n păcat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

Mai mult...

Fiul...iubit!

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

Mai mult...

Barza!

I-am văzut mergând pe stradă,

Cu priviri atente la ceru-nourat,

El i-a arătat pe stâlp o barză,

Ea a zâmbit, că pasărea-zburat

 

Sunt de ceva timp împreună,

Și noi am vrea să fim bunici,

Și ne dorim ca ei să spună,

Că vom avea de crescut prunci

 

Noi ne dorim să educăm nepoți,

Simțind că timpul nostru trece,

Iar să-l oprești pe loc nu poți,

Și știm că fiecare trebuie să plece

 

Dar nu e zor și nici o grabă mare,

Și știm că toate vin la timpul lor,

Iar când e dată binecuvântare,

Și așteptarea trece mult mai ușor!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Sper să revii!

Sper să revii de unde ai plecat

Și să mă ierți că ți-am greșit,

Prin vorbe aruncate la mânie 

Ce le regret, știind, că te-au rănit. 

 

Să afirm acum că-mi este bine

Și-s fericit că singur m-ai lăsat,

Aș spune că mă mint pe mine

Și c-am uitat ce-a fost adevărat.

 

Am încercat la telefon să te aud

Nu ai răspuns, poate era pe mut,

E trist, dar ăsta-i adevărul crud

Și îl accept, dar nu renunț să lupt.

 

M-aș duce după tine să te caut 

Dar nu știu încotro să o pornesc, 

 Un semn aș vrea trimis de tine 

La care să răspund că...te iubesc. 

 

Sper să te găsesc cât mai curând

Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,

Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori 

Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!

 

Mai mult...

Ce este?

Ce este viața fără dor?

Sau fără tine draga mea,

Este ca pomul fără roadă

Pe care nimeni nu îl vrea

 

Ce este lumea în război?

Ce pacea caută făr'a găsi,

E boală grea ce n-are leac

Speranță de-a trăi încă o zi

 

Ce este luna fără soare?

Un astru fără strălucire,

Pierdută undeva în galaxie

Și gravitând în rătăcire

 

Ce este grâul fără pâine?

Semănătură într-un lan,

Dar când din el obții făină

E meritul celui numit..țaran

 

Ce este omul fără fapte?

Un călător străin fără bilet,

Ce s-a urcat în trenul vieții

Uitând de suflet..și de preț!

 

Mai mult...

La studii!

O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,

Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.

 

Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,

Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.

 

Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,

Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.

 

Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,

Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.

 

Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,

Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.

.............................................................

Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,

Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o

mare...binecuvântare!

 

 

 

Mai mult...

Pe culme!

Urc pe deal în sus pe o cărare,

S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,

Știu că a plecat s-adune mure,

Tocmai dincolo de culme

 

După deal sunt poienițe,

Cu-n covor de flori pestrițe,

Un mănunchi am să culeg,

Poate cu-n sărut m-aleg

 

Știu de valea cea cu flori,

Unde-am fost, de multe ori,

De aici vreascuri strângeam,

Pentru foc și ne-n-călzeam

 

Asta se-ntâmpla-n copilărie,

Valea fremătând de gălăgie,

Acum liniștea te înconjoară,

Tulburată des de croncănit de cioară

 

Când pe culme sus am ajuns,

Trupul de săgeți a fost atins,

Venite din îndepărtata vale,

De la ei și-a lor îmbrățișare

 

Pasul n-a mai mers înainte,

Gândul a zburat din minte,

În văzduh spre căutare,

În trecut și spre uitare

 

Cât de ușor rătăcim drumul,

Și nu mai iubim cu-adevărat,

Iar dragostea s-a dus ca fumul,

Omul trăind cu ură și-n păcat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

Mai mult...

Fiul...iubit!

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

Mai mult...

Barza!

I-am văzut mergând pe stradă,

Cu priviri atente la ceru-nourat,

El i-a arătat pe stâlp o barză,

Ea a zâmbit, că pasărea-zburat

 

Sunt de ceva timp împreună,

Și noi am vrea să fim bunici,

Și ne dorim ca ei să spună,

Că vom avea de crescut prunci

 

Noi ne dorim să educăm nepoți,

Simțind că timpul nostru trece,

Iar să-l oprești pe loc nu poți,

Și știm că fiecare trebuie să plece

 

Dar nu e zor și nici o grabă mare,

Și știm că toate vin la timpul lor,

Iar când e dată binecuvântare,

Și așteptarea trece mult mai ușor!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Sper să revii!

Sper să revii de unde ai plecat

Și să mă ierți că ți-am greșit,

Prin vorbe aruncate la mânie 

Ce le regret, știind, că te-au rănit. 

 

Să afirm acum că-mi este bine

Și-s fericit că singur m-ai lăsat,

Aș spune că mă mint pe mine

Și c-am uitat ce-a fost adevărat.

 

Am încercat la telefon să te aud

Nu ai răspuns, poate era pe mut,

E trist, dar ăsta-i adevărul crud

Și îl accept, dar nu renunț să lupt.

 

M-aș duce după tine să te caut 

Dar nu știu încotro să o pornesc, 

 Un semn aș vrea trimis de tine 

La care să răspund că...te iubesc. 

 

Sper să te găsesc cât mai curând

Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,

Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori 

Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!

 

Mai mult...
prev
next