Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 25 februarie 2023
Vizualizări: 836
Poezii din aceiaşi categorie
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Ce-as mai putea să scriu?...
Chiar dacă timpul nemilos a trecut
Rămâi în gândul meu om drag
Am amintiri ce nu vor să te uit
Și le păstrez in suflet... undeva....
Prezentul nu mi te-aduce înapoi
Mi te mai poarta-n vise câteva momente
Suficient să reînvie dorul meu de noi
Să te mai scriu cu drag pe pergamente
Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...
Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!
Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii
Sfârșitul să ne fie ca la început...
,, În somnul tău ,,
În somnul tău , ascuns sub. pleoape ,
Aș vrea ca visul să cobor ,
Astfel să știi cât de aproape
Pot fi de tine , când mi-e dor ..
Să simți cum trupul meu , de tine ,
Își leagă viața pentru veci ,
Împins de valuri sanguine
Ce trec prin vene mici și reci .
În somnul tău , măcar o clipă ,
Să te ating , aș vrea , ușor ,
Să simți iubirea , ce-nfiripă
Acel ceva , numit ,, amor ,,
De-aceea , mi-aș dori , o noapte ,
Să vin în somnul tău , în zbor ,
Să te sărut , să-ți spun în șoapte
Cât te iubesc și cât mi-e dor ..
Stefan K
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Scumpă mea învățătoare
În clasa 'ntîi pășeam cu frică
Dar vocea ei mă liniști
Eram copil, eram prea mică
De toate ea ne-a ocrotit
,,
Ne-a învățat cu duioșie
Că să scriem, sa citim
Azi avem mare bucurie
Că ai tai elevi am fost sa fim....
..
Că boboceii cei de rață
Ne-ai învățat să înotăm
Și acum cu a ta povață
Probleme-n viață rezolvăm...
(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )
Amintiri
Sus, acolo unde ești,
Dincolo de nori cerești,
Te simt aproape, veghetor,
Un dor al meu nemuritor.
Lumina ta mă însoțește,
Un far ce-n suflet îmi vorbește,
Iar pașii mei, oricât de grei,
Îți caută urmele-alei.
Tată drag, când vântu-i rece,
Și noaptea-n gânduri mă petrece,
Eu știu că steaua ce-o privesc
E glasul tău cel părintesc.
Sus, acolo, printre astre,
Îți duci destinul peste noastre,
Dar eu, aici, pe-acest pământ,
Îți port iubirea în cuvânt.
Cu fiecare zi ce trece,
Te simt mai viu, nimic nu plece.
Ești rădăcina ce mă ține,
Ești cerul meu, ești totu-n mine.
Așa că, tată, sus privește,
Din zări albastre-mi zâmbește.
Eu știu că timpul nu-i hotar –
Tu ești cu mine-n gândul clar.
Ce-as mai putea să scriu?...
Chiar dacă timpul nemilos a trecut
Rămâi în gândul meu om drag
Am amintiri ce nu vor să te uit
Și le păstrez in suflet... undeva....
Prezentul nu mi te-aduce înapoi
Mi te mai poarta-n vise câteva momente
Suficient să reînvie dorul meu de noi
Să te mai scriu cu drag pe pergamente
Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...
Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!
Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii
Sfârșitul să ne fie ca la început...
,, În somnul tău ,,
În somnul tău , ascuns sub. pleoape ,
Aș vrea ca visul să cobor ,
Astfel să știi cât de aproape
Pot fi de tine , când mi-e dor ..
Să simți cum trupul meu , de tine ,
Își leagă viața pentru veci ,
Împins de valuri sanguine
Ce trec prin vene mici și reci .
În somnul tău , măcar o clipă ,
Să te ating , aș vrea , ușor ,
Să simți iubirea , ce-nfiripă
Acel ceva , numit ,, amor ,,
De-aceea , mi-aș dori , o noapte ,
Să vin în somnul tău , în zbor ,
Să te sărut , să-ți spun în șoapte
Cât te iubesc și cât mi-e dor ..
Stefan K
Dor de iubire
În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.
Fiece fragment strigă după tine, după alinare,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.
Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,
Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?
Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,
În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.
Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,
Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,
Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,
Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Scumpă mea învățătoare
În clasa 'ntîi pășeam cu frică
Dar vocea ei mă liniști
Eram copil, eram prea mică
De toate ea ne-a ocrotit
,,
Ne-a învățat cu duioșie
Că să scriem, sa citim
Azi avem mare bucurie
Că ai tai elevi am fost sa fim....
..
Că boboceii cei de rață
Ne-ai învățat să înotăm
Și acum cu a ta povață
Probleme-n viață rezolvăm...
(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )
Alte poezii ale autorului
Vreme vine, vreme trece..!
Aș vrea ca seara asta
Să fie una fără sfârșit,
Să-ți spun a mia oară
Că sunt cu tine fericit.
Plutim în pas de dans
Pe melodia preferată,
Și arătăm celor din jur
O dragoste adevărată.
Zâmbim și ne-amintim
Cum noi ne-am cunoscut,
Pe ritm de cânt ne minunăm
Cât timp în doi am petrecut.
Când muzica devine mută
Și ringul se simte părăsit,
Ieșim să ne plimbăm puțin
Că luna ne-ndeamnă la iubit.
Nu stau prea mult pe gânduri
Și sfatul lunii degrabă îl urmez,
Cu un sărut încerc să o surprind
Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.
Nu zăbovim prea mult în noapte
Că-i toamnă și afară se lasă rece,
Ne ridicăm și mergem înspre casă
Iar eu recit,,vreme vine, vreme trece..!
Mesagerul iernii!
Un fulg am vrut să prind
Ce se-ndrepta spre mine,
Era întâiul mesager al iernii
Ce veste aducea, că frigul vine
Privirea mi s-a dus în sus
La dansul fulgilor de nea,
Purtați de vântul ce nu-i lăsa
Să graviteze înspre palma mea
Și am văzut o feerie în văzduh
De stele de zăpadă mișunând,
Toate spre mine se-ndreptau
Și-n palmă se puneau pe rând
Un cor am auzit venind din cer
Fulgul să-l las să cadă pe pământ,
Că el aduce apa binecuvântată
Ce este pentru omenire...darul sfânt
Atunci în palmă m-am uitat
Fără să văd vreun fulg în ele,
Și rușinat pe loc am renunțat
Să prind frumoșii fulgi..cu stele!
Planeta...s-osalvăm!
Calc pe pământul sfânt al țării
De care-s ancorat de zeci de ani,
De când mama mi-a dat un nume
Și m-adormea pe vers de..nani, nani.
La școală am auzit cuvântul Terra
Și că aceasta e o planetă-n galaxie,
Ce se învârte ușor în jurul soarelui
După cum spuse, tova' de geografie.
Și tot atunci mi s-a sădit în minte
Grijă s-avem că ea ne este adăpost,
Și dacă nu vom ști s-o protejăm
În timp cu toții..vom plăti un cost.
Ajuns adult am început să înțeleg
Cât adevăr purta cuvântul profei,
Iar astăzi, mai mult ca niciodată
Omenirea e în preajma catastrofei.
Încă nu e târziu planeta s-o salvăm
Și pacea pe pământ să dăinuiască,
Să evităm să ne distrugem singuri
Iar cei ce vin..slova să ne-o citească!
Un cățel..cu minte!
Este bunul meu prieten
Și-mi e tare credincios,
Latră și nu mai ascultă
Când afară nu e scos
Mergem zilnic la plimbare
Pe tăpșanul de sub munte,
Când din lesă îi dau drumul
Cu toți vrea să se înfrunte
Sunt cățel cu pedegree
Cu ochi negri și sticloși,
Părul lung, blăniță albă
Cinste fac l-ai mei strămoși
Când mă satur de-alergat
Merg spre casă la odihnă,
Sunt spălat, șters, periat
Și-apoi îmi rod osu-n tihnă
Mult nu stau pe hol întins
Mă ridic și-mi caut treabă,
Ce găsesc pe jos nestrâns
Sfâșii și înghit în grabă
Am un tic destul de prost
Tot ce prind iubesc a rupe,
Doar cu carnea mă împac
Și nu-mi place să beau supe
Zic că sunt cățel cu minte
Și vă cer să mă-ndrăgiți,
Dar de n-aveți os cu carne
La masă...nu mă poftiți!
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Creanga!
O creangă mi-a bătut în geam
Parcă dorind ceva să-mi spună,
Am înțeles uitându-mă la ram
Că toamna a venit cu a ei brumă
Privirea mi s-a dus către pământ
Și l-am văzut de frunze-acoperit,
E semn că vara de acum s-a dus
Și pomul plânge că este dezgolit
Arunc un ochi la florile din curte
Și văd c-au început să ofilească,
Și ele simt din plin răceala nopții
De care nu mai pot să se ferească
Pe cer zboară cârduri de cocori
Cu-n comandant în fruntea lor,
Gălăgioși se duc spre alte zări
Și se întorc la cuib in anul viitor
Pe drum trec carele cu grâne
Ce vor fi puse toate în hambare,
E munca omului de peste anq
Și-a noastră gură de mâncare
Deschid fereastra, e răcoare
Și cu iuțeală o închid la loc,
Vorbesc cu creanga și o rog
Să-mi bată-n geam pân' o să fie...
lemn de foc!
Vreme vine, vreme trece..!
Aș vrea ca seara asta
Să fie una fără sfârșit,
Să-ți spun a mia oară
Că sunt cu tine fericit.
Plutim în pas de dans
Pe melodia preferată,
Și arătăm celor din jur
O dragoste adevărată.
Zâmbim și ne-amintim
Cum noi ne-am cunoscut,
Pe ritm de cânt ne minunăm
Cât timp în doi am petrecut.
Când muzica devine mută
Și ringul se simte părăsit,
Ieșim să ne plimbăm puțin
Că luna ne-ndeamnă la iubit.
Nu stau prea mult pe gânduri
Și sfatul lunii degrabă îl urmez,
Cu un sărut încerc să o surprind
Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.
Nu zăbovim prea mult în noapte
Că-i toamnă și afară se lasă rece,
Ne ridicăm și mergem înspre casă
Iar eu recit,,vreme vine, vreme trece..!
Mesagerul iernii!
Un fulg am vrut să prind
Ce se-ndrepta spre mine,
Era întâiul mesager al iernii
Ce veste aducea, că frigul vine
Privirea mi s-a dus în sus
La dansul fulgilor de nea,
Purtați de vântul ce nu-i lăsa
Să graviteze înspre palma mea
Și am văzut o feerie în văzduh
De stele de zăpadă mișunând,
Toate spre mine se-ndreptau
Și-n palmă se puneau pe rând
Un cor am auzit venind din cer
Fulgul să-l las să cadă pe pământ,
Că el aduce apa binecuvântată
Ce este pentru omenire...darul sfânt
Atunci în palmă m-am uitat
Fără să văd vreun fulg în ele,
Și rușinat pe loc am renunțat
Să prind frumoșii fulgi..cu stele!
Planeta...s-osalvăm!
Calc pe pământul sfânt al țării
De care-s ancorat de zeci de ani,
De când mama mi-a dat un nume
Și m-adormea pe vers de..nani, nani.
La școală am auzit cuvântul Terra
Și că aceasta e o planetă-n galaxie,
Ce se învârte ușor în jurul soarelui
După cum spuse, tova' de geografie.
Și tot atunci mi s-a sădit în minte
Grijă s-avem că ea ne este adăpost,
Și dacă nu vom ști s-o protejăm
În timp cu toții..vom plăti un cost.
Ajuns adult am început să înțeleg
Cât adevăr purta cuvântul profei,
Iar astăzi, mai mult ca niciodată
Omenirea e în preajma catastrofei.
Încă nu e târziu planeta s-o salvăm
Și pacea pe pământ să dăinuiască,
Să evităm să ne distrugem singuri
Iar cei ce vin..slova să ne-o citească!
Un cățel..cu minte!
Este bunul meu prieten
Și-mi e tare credincios,
Latră și nu mai ascultă
Când afară nu e scos
Mergem zilnic la plimbare
Pe tăpșanul de sub munte,
Când din lesă îi dau drumul
Cu toți vrea să se înfrunte
Sunt cățel cu pedegree
Cu ochi negri și sticloși,
Părul lung, blăniță albă
Cinste fac l-ai mei strămoși
Când mă satur de-alergat
Merg spre casă la odihnă,
Sunt spălat, șters, periat
Și-apoi îmi rod osu-n tihnă
Mult nu stau pe hol întins
Mă ridic și-mi caut treabă,
Ce găsesc pe jos nestrâns
Sfâșii și înghit în grabă
Am un tic destul de prost
Tot ce prind iubesc a rupe,
Doar cu carnea mă împac
Și nu-mi place să beau supe
Zic că sunt cățel cu minte
Și vă cer să mă-ndrăgiți,
Dar de n-aveți os cu carne
La masă...nu mă poftiți!
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Creanga!
O creangă mi-a bătut în geam
Parcă dorind ceva să-mi spună,
Am înțeles uitându-mă la ram
Că toamna a venit cu a ei brumă
Privirea mi s-a dus către pământ
Și l-am văzut de frunze-acoperit,
E semn că vara de acum s-a dus
Și pomul plânge că este dezgolit
Arunc un ochi la florile din curte
Și văd c-au început să ofilească,
Și ele simt din plin răceala nopții
De care nu mai pot să se ferească
Pe cer zboară cârduri de cocori
Cu-n comandant în fruntea lor,
Gălăgioși se duc spre alte zări
Și se întorc la cuib in anul viitor
Pe drum trec carele cu grâne
Ce vor fi puse toate în hambare,
E munca omului de peste anq
Și-a noastră gură de mâncare
Deschid fereastra, e răcoare
Și cu iuțeală o închid la loc,
Vorbesc cu creanga și o rog
Să-mi bată-n geam pân' o să fie...
lemn de foc!