Voi cei aleși!

Voi care ne priviți, de sus in jos,

Și a-ți uitat, ce a-ți promis cu rost,

De ce voi faceți, totul pe dos,

Și nu vedeți, că iese prost

 

De când, nu a-ți mai fost, in țară?

De când, nu a-ți mai fost, la sat,

Voi mergeți tot mai des, afară,

Pe noi, cui, voi zălog, ne-ați lăsat?

 

Cănd v-am ales, promisiuni, de toate,

Că veți aduce, bunăstarea noastră,

Și lefuri, pensii si, chiar sănătate,

Si voi le-ați pus, pe toate-n glastră

 

Noi zilnic, vă vedem, pe sticlă,

Cum vă certați și, ne promiteți,

Iar noi suntem lăsați, in pâclă,

Cuvântul dat, nu vi-l mai țineți

 

Nu vrem averi, noi ca să facem,

Și doar, să supraviețuim un pic,

La sărăcie, nu vrem să ne întoarcem,

Și dup-o viață, să nu avem nimic

 

Vă tot spunem, când ne-ntâlnim,

Că nu dorim plăceri si, conturi,

Și doar, un pic, mai bine să trăim,

Și un bănuț, mai mult, la lefuri

 

Am văzut, că pentru voi se poate,

Și vă dați, cu stânga-n, dreapta,

Unde-s bani, voi dați, din coate,

Și tot mai sus, vă cocoțați, pe treaptă

 

Voi averi, proprietați, tot adunați,

Siguri nu fiți, că treapta asta ține,

Sunteți, prea mulți pe ea urcați,

Și ea se poate rupe, chiar si măine

 

Să nu gândiți, că noi suntem cadou,

Și doar, să vă amintiți, că aici e votul,

Pe care îl vom pune negreșit, din nou,

Dar, nu pe voi si, la căsuța,, altul"

 

Ce să vă spunem, despre prețuri,

Ne amagiți cu multe subvenționări,

Nu știți cum zilnic, noi primim facturi,

Iar voi ne tot mințiți, cu plafonări

 

Noi, nu putem cumpăra lemnul,

Chiar, dacă pădurea, pică pe noi,

Acesta, zilnic, e dus cu trenul,

Către străini si, munții noștri, rămân goi

 

La pompă, motorina si benzina,

Au prețul, tot mai sus, mai sus,

Alimentând, ne cheltuim chenzina,

Și banii noștri, cei puțini, s-au dus

 

Gazul, curentul, s-au scumpit, pe loc,

Mi-e frică, pe la administrație să trec,

Voi renunța si, la centrala de la bloc,

Și sigur,  am să sting si, ultimul bec

 

Totuși, mai este o speranță mică,

Să vă treziți, din amorțeala voastră,

Măsuri voi să luați si, să tăiați cu frică,

Și să gândiți, la bunastarea noastră

 

Trăim cu toții, din ce în ce, mai greu,

Și dezbinați suntem, cum voi doriți,

Noi rugă, zilnic, înălțăm la Dumnezeu,

Să avem conducători școliți si, un pic mai...cinstiți!


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Voi cei aleși!

Data postării: 23 ianuarie

Vizualizări: 59

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Ca pasărea din aripi

Bat ca pasărea din aripi în sucul primordial,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capu-n stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante în încăpere, să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și abulite vise ale vălurilor ‘bastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de domni versați, de reputați intelecți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi, ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut, duzini de
drage trupuri apărură-ne-nainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare, merse
să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Mai mult...

La facultate!

Când am intrat la facultate, era toamnă,

Iar ca să intru, am învățat, planificat,

Eram adolescent, crescut la țară,

Și-aveam dorința, de a fi educat

 

Liceul terminat, a fost unul real,

Profil de mate-fizică-ntr-un oraș,

Dar eu aveam în viață, un mare ideal

Să nu rămân codaș și-n, sat fruntaș

 

De mic copil, am crescut animale,

Și eram trist, când boala apărea,

Mă bucuram, să le văd pe picioare,

Șă merg cu ele, îmi era fericirea 

 

Nu m-am gândit atunci, că aș putea,

Să intervin profesional și, să alin,

S-ajut și să grăbesc, recuperarea,

A animalului bolnav și, suferind

 

Minunea s-a produs și, v-o spun vouă,

C-ăn anul "84, am intrat la facultate,

Și-am absolvit cu brio, în anul "89,

Când veterinar, am devenit cu acte

 

Dar să obții o diplomă, de medic,

Calea e lungă, cu multe provocări,

A trebuit să pun efort, să mă dedic,

Și să rezist, la multe încercări

 

Și anul întâi de facultate, a venit,

Desigur, eu student, am devenit,

Am fost cazat, repartizat în grupă,

Și de aici, boboc, băiat de trupă

 

La cursuri, am fost 2 săptamâni,

Iar la lucrări în câmp, cam 2 luni,

Așa era atunci, învățământul,

Ca să mănânci, lucrează-ntâi pământul

 

Și cum nimic nu poți, fără mâncare,

Recolta trebuia, pusă-n hambare,

Abia atunci, puteai merge la școală,

Pentru formarea ta, profesională

 

Examinările din iarnă, ușurele,

De care s-a trecut, destul de bine,

Dar au venit în vară, cele grele,

Și s-a căzut, ca spicele-n combine

 

Au fost doua materii, spuse..cui,

Anatomia și, desigur chimia animală,

Care pe bune, nu plăcea nimănui,

Și se simtea durere și-n, pineală

 

Noroc de-aveai, în anul doi să treci,

Îți apăreau în cale, alte materii reci,

Cu fiziologia/ fiziopatologia, la meci,

Si altele, pe care, de le ei, petreci

 

În anul trei spuneai, că doctor ești,

Dacă morfopatologia, nu te-ncurcă,

Iar la farmaco, nimic să nu greșești,

Nici doza, când vaccinezi, vreo curcă

 

Când în patru, cinci, se-ajunge,

Să lucrăm în clinici, toți doream,

Practica pe animal, ne atrăgea,

Doctori buni, să devenim, visam

 

Medic să devii, să porți parafă,

Trebuia licența, de final s-o treci,

Prezentarea ei, fără vreo gafă,

Garanta, să profesezi, să vindeci

 

Nu pot încheia, fară a enumera,

...și..semiologie, parazitologie,

boli infecțioase și, chirurvie,

clinică medicală, reproducție,

expertiză alimente, microbiologie

 

..ele sunt, al profesiei abecedar,

Și care, m-au format profesional,

Ca intelectual, doctor medic veterinar,

Și simt să spun acum...un om normal

 

În facultate, norocul m-a însoțit,

Și-am întàlnit, o fată frumușică,

De ea, pe loc, m-am îndrăgostit,

Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Viață

Mâini ți se întind cu sfială,
altele în doliu ți se despart;
unele pe florite câmpii te cară,
altele, pe munți, prin beznă te-au cântat;
unele, în zeități deghizată, ți se închină,
altele te-au risipit, ori te-au pătat.
Mai mult...

Mintea floare

Mintea floare-mi este,
înflorește în nocturn,
mintea îmi este un pocal
din care bea fecioara prigonită-n turn.
 
Din ea cad pepite de polen,
din ea vin izuri îmbătătoare,
din ea, micul goblen
răsărit din tină și plămădit de soare.
 
Dă-mi ani, cerule! — ar spune ea.
Dă-mi pletele-ți bălaie!
Dă-mi, cerule, ani!
Să răzbesc din genuni și din noiane!
Mai mult...

De ce?

De ce e frig și, inima mă doare,

Iar tu nu simți, răceala dintre noi,

Stăm amândoi, tăcuți în așteptare,

Și știm, că pe-năuntru, suntem goi

 

Ne punem tot mai des, o întrebare,

De ce noi, nu mai suntem, ca-nainte,

Când știm că-n viața, totu-i încercare,

Și uneori călcăm, pe jar fierbinte

 

Și știm cu siguranța, tu și eu,

Că drumul nostru, n-a fost un vis,

Noi doi, iubiți, legați, am fost mereu,

Și doar, amândoi, în viața, am decis

 

A fost și greu, dar am trecut,

Peste necazuri, care-au durut,

A fost ușor și, ne-a plăcut,

De mână, noi tot timpul, ne-am ținut

 

Pe calea vieții, am știut, să evităm,

Să-ne-acuzăm urât....pe te miri ce,

Și-n viața, a trebuit, să ne purtăm,

Și am știut, că ce e rău, ca vântul trece

 

Și anii, ni s-au adunat, cu plus,

Văzându-se, pe ale noastre chipuri,

Și tinerețea, ni s-a dus, în minus,

Și-au apărut, pe ici pe colo, riduri

 

Și timpul, n-a trecut, fără de rost,

Am strâns si adunat, cum am putut,

Pentru aceasta, am plătit un cost,

Că de.. noi doar în muncă, am crezut

 

În tinerețe, totul, ți se cuvine,

Nu știi să scazi și, doar sa-aduni,

Iar, când timpul bătrâneții vine,

Anii îi scazi și-aștepti, ceva minuni

 

Acum e timpul, pentru o rugă,

Pe care n-ai rostit-o-ntinerețe,

Sperând la Domnul, să ajungă,

Și să n-ai boli, dureri, la bătrânețe

 

Un sfat, aș da acum, eu tuturor,

Trăieste, dar nu cu viața, la pariu,

Și toate, să le faci, la timpul lor,

Ca nu cumva, să fie, prea târziu!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Regretul unui fiu

Târziu este, copile, plânsul tãu,

Târzii sunt şi pãrerile de rãu!

E prea târziu s-aduci un trandafir

Sãdindu-l lângã cruce-n cimitir!...

 

E prea târziu acuma sã mai plângi,

Ferindu-ţi ochii-n palma mâinii stângi!

Cu graiul stins, cu-amar, mâhnit de tot,

Aş plânge-n rând cu tine...sã mai pot.

 

Nu pot nici sã te-aud, nici sã-ţi rãspund...

Dar toatã viaţa m-ai rãnit profund:

La bal, la reuniuni sau la "boutique"

Când te duceai fãrã sã-mi zici nimic.

 

Dar... în sfârşit, e grea durerea ta

Şi multã vreme-o vei simţi aşa!

Nu doare lutul biciuit de ploi,

Cât ne dor remuşcãrile din noi!

 

                          ☆

 

Tu nu ai timp, cât ai dori sã ai,

Nici rost, nici sentimente şi nici grai!

Când nu ai fost ce-ai fi putut sã fii,

Când toate trec, rãmân lacrimi târzii!...

Mai mult...