Pe culme!

Urc pe deal în sus pe o cărare,

S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,

Știu că a plecat s-adune mure,

Tocmai dincolo de culme

 

După deal sunt poienițe,

Cu-n covor de flori pestrițe,

Un mănunchi am să culeg,

Poate cu-n sărut m-aleg

 

Știu de valea cea cu flori,

Unde-am fost, de multe ori,

De aici vreascuri strângeam,

Pentru foc și ne-n-călzeam

 

Asta se-ntâmpla-n copilărie,

Valea fremătând de gălăgie,

Acum liniștea te înconjoară,

Tulburată des de croncănit de cioară

 

Când pe culme sus am ajuns,

Trupul de săgeți a fost atins,

Venite din îndepărtata vale,

De la ei și-a lor îmbrățișare

 

Pasul n-a mai mers înainte,

Gândul a zburat din minte,

În văzduh spre căutare,

În trecut și spre uitare

 

Cât de ușor rătăcim drumul,

Și nu mai iubim cu-adevărat,

Iar dragostea s-a dus ca fumul,

Omul trăind cu ură și-n păcat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Pe culme!

Data postării: 25 februarie 2023

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1320

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Am plâns!

Am plâns și lacrima n-ai văzut-o

Că am ascuns-o după pleoapă,

Iar când n-am mai putut-o ține

Ochiul a devenit, izvor de apă

 

Am căutat să văd ce se întâmplă

Cu noi și-a noastră despărțire,

Ce a săpat adânc, urme lăsând

Și-n suflet aducând dezamăgire

 

Cu tine am încercat să vorbesc

Poate găsim unde-am greșit,

Să discutăm deschis ca altădat'

Și s-amânăm rostit, cuvântul s-a sfârșit

 

Nu cred că poți să uiți așa ușor

Povestea noastră plină de iubire,

Și care-n timpul petrecut în doi

Nouă ne-a adus atâta fericire

 

Știu că între noi au fost tensiuni

Și vorbe grele aruncate la mânie,

Ce ne-au rănit și lăsat cicatrici

Purtând și un microb de gelozie

 

Voi continua  să lupt cu putere

Dragostea să mi-o aduc înapoi,

Să fim din nou perechea potrivită

Și fericiți în astă lume..amândoi!

Mai mult...

Despărțire!

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

 

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

 

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

 

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

 

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

La o cafea!

Bună dimineața îți spun iubito

Și mâna ți-o întind să te ridici,

Să savurăm și azi în doi cafeaua

Și să primesc la schimb...pupici.

 

Vreau să simți aroma fermecată

În care-am pus dragostea mea,

Iubirea să ne cuprindă pe amândoi

Și să uităm că uneori viața e grea.

 

Privește cum raza soarelui așteaptă

S-ajungă și la noi de după munte,

Să-ți mângâie ușor chipul frumos

Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.

 

Să știi că am ales cana ce-ți place

Și-n care-ai pus frumoase amintiri,

Iar pentru mine am căutat ceșcuța

Din care am băut cândva la întâlniri.

 

În colțul mesei am pus trandafiri

Cu care în tinerețe te-am cucerit,

Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa

Pe care am visat-o și visul împlinit

 

Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte

Și-am îndulcit-o cu miere de albine,

Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie

Mărturisind că inima-mi îți aparține!

 

 

 

 

Mai mult...

✨ La fel...ca la-nceput!



Mă privesc în ochii tăi
În fiecare... dimineață,
Și privirea ta mi-arată
Fericire, pe-a mea față.

Merg la muncă și, revin
Unde simt că sunt iubit,
Doamne fă minutul..oră
Și-al meu timp,fă-l infinit.

Ție-ți cer să-mi fii aproape
Chiar de știu că mai greșesc,
Dar, cine pe-acest... pământ
Strâmb nu calcă, când iubesc.

Sunt pe lumea asta, păcătos
Iar la fapte bune-s... fariseu,
Pe cel în necaz, adesea-l uit
Chiar, de am, să dau mi-e greu.

Lângă ea, soția... credincioasă
Sunt puternic și-nalț rugăciuni,
Ca să Îl avem pe Sfânt în... casă
Și, să nu uităm, să fim...creștini.

Suntem, îndrăgostiți unul de altul
Din vremea când ne-am cunoscut,
Și am rămas și azi cănd anii-s mulți
Iubiți și fericiți, la fel...ca la-nceput!



Mai mult...

Am avut verbul!

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

 

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

 

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

 

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

 

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

 

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

 

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

 

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!

 

 

 

 

Mai mult...

Dragoste!

Azi m-am așezat la coadă,

Vreau să cumpăr niște flori,

Sunt pentru ființa dragă,

Dar nu-s hotărât la culori

 

Sunt atent la cei din față,

Și la ce fel de flori se opresc,

Eu le duc la a mea soață,

Și n-aș vrea ca să greșesc

 

Dar degeaba m-am uitat,

Că nimic n-am înțeles,

Fiecare-a cumpărat,

Buchetul ce l-a ales

 

Când rândul mie mi-a venit,

Domnița a-nțeles de ce ezit,

Mi-a prezentat un buchet aranjat,

Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat

 

Cu gândul la a mea soție,

Eu am rugat-o ca să scrie,

..pe panglica de hârtie..

 

..printre aceste minunate

flori, am presărat multă

dragoste și sentimente

alese, care imi doresc

să fie duse de valul de

iubire și să-ți inunde

inima-Marce! Eu Cezar!

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Elegie

Cândva am scuturat, nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, la înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher în așteptare

Dezbracă-te de ieri și-mbracă-te cu mine
Prinde-mi inima azi să n-o strivească mâine
Lacrima-mi ia din zbor cu rosii buze-aprinse
Topeşte-mă în brațe să mă golesc de lume

Deschide seara-n șoapte, aprinde-o-n foc de inimi
Uită de toți si toate și cautămă-n tine
Aruncă-n mine suflet, să-ți dau etern iubire
Ești peste tot și-n toate dar nu te pot cuprinde

Răsari în vis de noapte, pătrunzi până în sânge
Două cuvinte ard, se sting făr-a te-atinge
Pribege-n vânt zburate speranțe de hârtie
Împins de realitate, mă-ntorc în amintire

Soarele nu mă arde, desculț nu simt zăpada
De mai trăiesc acum tu să-mi aduci dovada
Sentința mă condamnă să te iubesc degeaba
În loc de fericire dragostea mi-e otrava

În versuri scriu poeții ce dulce e iubirea
Uitat-au oare-a spune ce-amară-i amăgirea?
Strivind cuvinte calde răsar vorbe deșarte
Tu te transformi în vis eu ma transform în șoapte

Mai mult...

Dorul, azi....

Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,

E prezența ta pe care n-o mai știu,

Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,

Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...

 

Te port în suflet ca pe o icoană 

Ești ca o ploaie, plină de amintiri,

Mi-e dor de tine în clipe fără nume,

În ceasuri mute, pline de priviri... 

 

Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,

Îți scriu în vers ce n-am putut avea:

Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,

Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.

Mai mult...

Dă-mi pace și dă-mi război

Un sunet de chitară,

O emoție atât de zguduitoare, 

O voce mlădioasă și liniștitoare:

”Dă-mi pace și dă-mi război”, 

Tatuajul tău pe pielea transpirată 

Și... noi doi pe patul dezordonat,

Două perne ce au aterizat pe jos,

Am fost poate prea pasionali,

Primitivi în a noastră ardentă trăire.

Doi extrateștri neîmblânziți, 

Un singur gând - satisfacție și plăcere. 

Mai mult...

Doar vântul...

Stau și-ascult...

Doar vântul îmi vorbește,

El mi-e prieten cât sunt iară singur.

Stau și-ascult,

Doar foșnet de pădure,

M-am îndepărtat din nou

De lume...

Din nou,doar pașii tăi

Trec tăcuți printre clipe,

Purtați de fluturi albi

Care bat din aripe...

Din nou cu tine-n gând

Stau și-ascult glas de ape,

Din nou mă mai mint

Că ești aproape,

Si iar stau pierdut de timp

Ca o floare de pe câmp,

Care-așteaptă roua zorilor,

Pradă speranțelor...

............................................

Pe cărări ce-au fost,

Vremea e târzie

Si tristeți de toamnă

Rătăcesc,

Ochii tăi de-ntreb

Spun ca mai iubesc,

Unde ești ??...

Să te caut, iar pornesc...

Mai mult...

Iubirea nu moare niciodată

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut. 

 

 

Mai mult...

Inima mea

N-ai vrea, mai în glumă,

Să-mi pui soarele-n frunte?

Să-mi furi nopțile pierdute

Și să le-aduci în cuvinte?

 

N-ai vrea, printre șoapte,

Să-mblânzești o secundă,

Să-mi faci visele toate

Pe sub piele să m-ascundă?

 

N-ai vrea, fără teamă,

Să-mi încurci pașii în drum,

Să-mi dai lumea pe-o ramă

Și să ne pierdem in dor nebun?

 

N-ai vrea, mai în joacă,

Să-mi fii simplu și rar,

Să mă arzi fără dorință

Și să mă iubești în zadar?

 

N-ai vrea, mai în șoaptă,

Să mă săruți de m-aud rănile?

Și când mă-ntorc spre noapte

Să aflu c-ai râs cu… 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍