La o cafea!

Nu pot sa scriu un poem de iubire, fara sa ridic din umeri: qui prodest?

Cui folosesc noptile atarnate pe garduri, ca foile de tutun aromat?

Cui foloseste aroma de cuisoare, din vinul turnat pe brocart?

Am fost o greseala, scapata pe foaia curata,pe care scriai vieti absurde!

Va descânt:Vasilisc otravit, inorog sontorog si aspide-încruntate si surde!

Iubirea ce va veni e un ecou

Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte

Un pas ușor,pe un drum nevăzut

Unde doar inimile se vor înțelege . 

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Ce rost m-ai au acele cautari
In univers , doar n-am gasit
Regret ca toamnele is reci
Regret ca soarta nu ne e amic

Sperante-n gol,dar marginite
Ca sabia plecata in jos
Nu este floare ca si tine
Cred ca la viata m-ai intors

Stiind ca tu, tu-mi aparitii
Ofer eu luna, soare luminat
Un cer cum a mai fost atunci
Ramas in nopti ce sau uitat

De ce ai tradat a soarelui caldura
Stia-i ca astfel ma vei condamna
Doar tu , ce rost regrete ,au acuma
Nu-s eu de vina, si nu te voi ierta

Ofer o zi , m-ambratisezi
Ma sting usor, iar tu ma pierzi
Pasind pe mal,imi luminezi
Ramin pe loc , dar evadezi.

Trecind ades, ma i-au fiori
Clipele stinse, acel dor
Zimbind sfios ca n-am fost ieri
Nespusa dragoste si mor!!

Un zimbet de-al tau
Si-o privire tacuta
Un nor trecator
De ling-o vale muta

Te-astept eu sa vii
Sa fim impreuna
Si ne vom iubi
Sub stele si luna

Dintre stelele din cer
Tu imi esti mireasa
Nu-s flori ce nu vor
Ca tu sa-mi fii aleasa

｡ ₊°༺ ☾༻°₊ ｡ 

Ți-a fost dor de mine

Așa cum cred eu despre tine?

Să te gândești şi răzgândești

Până nu poți să te mai liniștești?

Al inimii dor îl poți simți

Numai prin intersectarea a două priviri

Liniștea degeaba tace

Dacă ochii n-o pot face

Căci durerea inimii

Nu are leac sau soluții

Aşa cum ar avea prezența ta

Atunci când tu ești în preajma mea. 
｡ ₊°༺ ☾༻°₊ ｡

Te-am căutat și te-am găsit

Cum tu în vis mi-ai apărut,

Viața în bine mi-ai schimbat

De când eu mâna ți-am cerut

Până să vii tu către mine

Și visul să fie împlinit,

Am ridicat rugă divină

Și-acum sunt mulțumit

Tu-mi ești prietena cea bună

Și dragoste-mi aduci mereu,

Cu tine eu pășesc în lume

Nimic nu mi se pare greu

Când supărări s-au mai ivit

Și ne-au adus amărăciune,

N-am dat vina unul pe altul

Și-am apelat la-nțelepciune

Acum sunt omul fericit

Lângă a mea soție,

Iubirea mi-o mărturisesc

Prin vers și rând...de poezie!

Astăzi vreau să fim doar noi

 La o plimbare scurtă pe cărare,

Să ne-amintim acum în doi

De-a noastră primă sărutare

Eu, un tânăr educat la țară

Tu cu școală-aleasă la oraș,

Eu, visând să te sărut pe seară

Tu distantă, rece ca un pisc golaș

Demult n-am mai fost pe cărare

Poate nici locul nu-l mai găsim,

Dar nu cred c-ar fi vreo supărare

Dacă pe drum ne-oprim și povestim

Și multe avem noi să ne spunem

De când am căpătat primul sărut,

Prin câte încercări am putut trece

Și ce puțin noi de la viață am cerut

Cărarea căutată, demult a dispărut

Așa că pe o bancă noi ne-am așezat,

Și n-a fost greu soția să-mi  sărut

De care de o viață sunt amorezat

 ............................

Acum călătorim și mergem în plimbări

Și-am renunțat demult să adunăm averi,

Ne respectăm și des ne spunem pe cărări

Cuvinte de iubire, ce n-au fost spuse...ieri!

Vorbe!

De când mă știu mult n-am vorbit

și mai ales făr' niciun rost,

Am stat în banca mea și-am învățat

...de la deștept și de la prost.

Mama mi-a spus...ascultă ce zice

fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,

Și niciodată nu pune etichetă...că

unu-i înțelept și celălalt nebun.

Când gura o deschizi...ai grijă vorba

nu se mai întoarce,

Și mult are de câștigat...cel ce limba

și-o strunește și tace.

O vorbă din popor ne zice...tăcerea

e de aur când nimic nu ai a spune,

Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău

și ce e bine și stop ispitei pune.

Dar, nici mut nu fi când știi că ai

dreptate și pe nedrept ești acuzat,

Le spune verde-n față...unde-au

greșit, mințit și te-au lezat.

Gându-mi închei...spunându-vă

ce mult îmi place,

De Omul drept, ce mult nu vorbește,

tace și bine face.

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!