La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
Стихи из этой категории
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Despărțire cu dor
Despărțire cu dor
A fost greu, dar am știut,
Că iubirea-i de trecut,
Chiar de sufletul ce-l port
Încă strigă pentru tot.
Am ales să plec tăcută,
Inima mi-e frântă, mută,
Dar nu pot să-l mai opresc,
Să-l iubesc și să-l rănesc.
Lacrimile-n șoaptă curg,
Amintirile mă smulg,
Dar în pieptul meu rămâne
Doar un dor cu iz de mâine.
L-am iubit, dar ce folos,
Drumul nostru e scurtat,
Eu pe stâncă, el pe valuri,
Două lumi ce s-au uitat.
Am lăsat tot focul stins,
Sub un cer adânc, aprins,
Dar iubirea mea de ieri
Plânge-n taină printre seri.
Ridică-mă
Ridică-mă când sunt căzut,
Ajută-mă când am pierdut,
Răneşte-mă când sunt ostil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Ajută-mă când nu mai pot,
Învaţă-mă când sunt netot,
Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,
Mă mângâie cu mâini de mamă.
Răneşte-mă când sunt viclean,
Învaţă-mă să fiu mirean,
Şi când greşesc ca altădată,
Tu să mă ierţi precum un tată.
Iubeşte-mă când sunt prea crud,
Învaţă-mă cum să te ascult,
Pătrunde-n somnul meu tiptil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Te voi trece cu privirea...
Ieri m-ai alungat ca pe-o straina
Iar azi aștepți ca ea sa vina.
Mi-ai oferit speranțe si săruturi
Iar azi doar o privire timida-mi furi.
Te-am văzut privindu-mă din departe
Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.
Inima mea nu-mi spunea nimic atunci
Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.
Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde
În a mea inima nimic nu se aprinde.
Te-am trecut ușor cu a me privire
Nu am putere pentru a ta fire.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Despărțire cu dor
Despărțire cu dor
A fost greu, dar am știut,
Că iubirea-i de trecut,
Chiar de sufletul ce-l port
Încă strigă pentru tot.
Am ales să plec tăcută,
Inima mi-e frântă, mută,
Dar nu pot să-l mai opresc,
Să-l iubesc și să-l rănesc.
Lacrimile-n șoaptă curg,
Amintirile mă smulg,
Dar în pieptul meu rămâne
Doar un dor cu iz de mâine.
L-am iubit, dar ce folos,
Drumul nostru e scurtat,
Eu pe stâncă, el pe valuri,
Două lumi ce s-au uitat.
Am lăsat tot focul stins,
Sub un cer adânc, aprins,
Dar iubirea mea de ieri
Plânge-n taină printre seri.
Ridică-mă
Ridică-mă când sunt căzut,
Ajută-mă când am pierdut,
Răneşte-mă când sunt ostil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Ajută-mă când nu mai pot,
Învaţă-mă când sunt netot,
Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,
Mă mângâie cu mâini de mamă.
Răneşte-mă când sunt viclean,
Învaţă-mă să fiu mirean,
Şi când greşesc ca altădată,
Tu să mă ierţi precum un tată.
Iubeşte-mă când sunt prea crud,
Învaţă-mă cum să te ascult,
Pătrunde-n somnul meu tiptil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Te voi trece cu privirea...
Ieri m-ai alungat ca pe-o straina
Iar azi aștepți ca ea sa vina.
Mi-ai oferit speranțe si săruturi
Iar azi doar o privire timida-mi furi.
Te-am văzut privindu-mă din departe
Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.
Inima mea nu-mi spunea nimic atunci
Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.
Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde
În a mea inima nimic nu se aprinde.
Te-am trecut ușor cu a me privire
Nu am putere pentru a ta fire.
Другие стихотворения автора
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La poale de munte!
Noaptea ne-n-velea cu umbra ei
Venind de după muntele Ceahlău,
Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă
În timp ce eu furam sărutul tău.
De sus de după nor măreața lună
Ne trimitea pe-o rază de lumină,
Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune
Până ce dragostea nu se termină.
Cu noi era și vântul cel de toamnă
Dar nu prieten și inamicul nostru,
Care-aducea cu el răceala nopții
Pe care o simțeam destul de aspru.
Dar cui să-i pese de vânt și noapte
Sau de vreun nor mărunt de ploaie,
Când inima bătea cu puls de-o sută
Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie
Și mai era cu noi dragostea noastră
Pe care o trăiam la poale de munte,
Și care și, acum ne însoțește-n viață
Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Lângă ea!
Stau lângă ea de ceva vreme,
Și îmi aduce liniște și pace,
Ne înțelegem și prin semne,
De asta o iubesc, pe Marce
Prin versuri, ne cântăm iubirea,
Și dragostea ce este între noi,
Nu știm să definim ce-i fericirea,
Dar cred că e în casă la noi doi
N-am fost feriți de supărări,
Și vorbe spuse la mânie,
Dar le-am luat ca încercări,
Și n-am purtat vreo dușmănie
Acum când stăm și numărăm,
Anii ce ne-au furat tinerețea,
Am vrea pe voi să vă-ntrebăm?
Poți tânăr să rămâi, cànd vine..bătrânețea!?
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La poale de munte!
Noaptea ne-n-velea cu umbra ei
Venind de după muntele Ceahlău,
Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă
În timp ce eu furam sărutul tău.
De sus de după nor măreața lună
Ne trimitea pe-o rază de lumină,
Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune
Până ce dragostea nu se termină.
Cu noi era și vântul cel de toamnă
Dar nu prieten și inamicul nostru,
Care-aducea cu el răceala nopții
Pe care o simțeam destul de aspru.
Dar cui să-i pese de vânt și noapte
Sau de vreun nor mărunt de ploaie,
Când inima bătea cu puls de-o sută
Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie
Și mai era cu noi dragostea noastră
Pe care o trăiam la poale de munte,
Și care și, acum ne însoțește-n viață
Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Lângă ea!
Stau lângă ea de ceva vreme,
Și îmi aduce liniște și pace,
Ne înțelegem și prin semne,
De asta o iubesc, pe Marce
Prin versuri, ne cântăm iubirea,
Și dragostea ce este între noi,
Nu știm să definim ce-i fericirea,
Dar cred că e în casă la noi doi
N-am fost feriți de supărări,
Și vorbe spuse la mânie,
Dar le-am luat ca încercări,
Și n-am purtat vreo dușmănie
Acum când stăm și numărăm,
Anii ce ne-au furat tinerețea,
Am vrea pe voi să vă-ntrebăm?
Poți tânăr să rămâi, cànd vine..bătrânețea!?
Scrisă de Cezar!
Pe curând!