La o cafea!

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

E primăvară, îi simt căldura

Adusă de adierea unui vânt,

E timpul bun pentru-arătură

Și de pus sămânța în pământ

Ziua, e din ce în ce mai lungă

Iar nopțile încep să fie scurte,

Țăranul cu greu mai dovedește

Foc să dea la cei gunoi în curte

Copacii sunt încărcați de flori

Și colindați de roiuri de albine,

Nectarul să îl fure pentru miere

Ce noi apoi o consumăm pe pâine

Și peste tot e ciripit de păsări

Ce cuiburi fac prin rămurele,

În care zilnic vor depune ouă

Și-n timp puii vor ecloza din ele

Pe câmp tractoarele trag brazdă

Sub care vor fi puse semințele,

Și dacă cade apa binecuvântată

Țaranul îsi va umple hambarele

Diminețile sunt încă răcoroase

Și doar peste zi se încălzește,

Și-o vorbă din popor ne zice

De vrei cămara plină, din zori.. trudește!

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

Să mă aștepți că voi veni

La ora noastră stabilită,

Când satul este la odihnă,

Iar luna sus pe cer...ivită. 

Să știi că așteptarea-i grea

Iar timpul pare fără sfârșit,

Până să te-ntâlnesc pe tine

Să-ți spun că-s omul fericit. 

Ieri, am răscolit întreg orașul

Cadoul potrivit să îl găsesc,

Care aminte să-ți aducă ție

De ziua și cuvântul...te iubesc. 

Surpriza, o voi păstra ascunsă

În florile culese de pe luncă,

Unde iubirea ne-a pus mreje

Și-am încălcat cred o poruncă. 

Am complotat cu-a ta amică

Măsura potrivită să îmi dea,

Să mă asigur că nu greșesc

Și că inelul aurit îți va plăcea. 

Acum aștept ziua de mâine

Să-mi întâlnesc a mea aleasă,

Să-i zic că mi-aș dori-o-ncasă

Prin legământ, a mea mireasă. 

....................................

Și o poveste de iubire a început

Pe care-o pun pe vers de poezie,

Dorind ca ea să curgă spre infinit

Și fericit să fiu lângă a mea soție!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

Scriu poezie pentru mine

Și pentru cei ce mă citesc

Eu n-am pretenții de poet

Și doar fac vers și iscălesc

Scriu ce văd, trăiesc și simt

De oameni, fapte, copilărie,

Despre femeia ce-o iubesc

Cu nume biblic, spus Marie

Scriu despre iubiri adevărate

Și despre despărțiri, minciună,

De-a pune etichete mă feresc

Și limba-ncerc s-o țin în strună

Scriu de viață și despre moarte

De început și-apoi despre apus,

Și uneori îmi este atât de frică

Să nu fiu judecat de ce am spus

Scriu și despre cei ce ne conduc

Pe care periodic îmi pun votul,

Sperând un trai cu bunăstare

Și poate nu director tot nepotul

Voi scrie vers și pune pe hârtie

Și azi și mâine și poate-n viitor,

Numai dacă va vrea și Domnul

Pentru că știu că sunt un muritor!

În noaptea

rece

suspendată-n

nemișcare

a răspunsului

tăcere

Plâng chitările în parcul întunecat,

picăturile de ploaie cad abrupt,

lovesc băncile bandajate de călători nevinovați

și până și toamna se revoltă în fața mea.

Mă apasă vântul pe rana deschisă,

dar parcă durerea e ca o umbră

ce mă urmărește, dar nu se face simțită,

ca un regret pe care-l ai toată viața.

Îmi șoptește o voce în ureche

cuvinte calde, însă în zadar

când glasul tău de gheață e tot ce cunosc

și tot ce mă face să nu vreau să dispar.

Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi

și atingerea ta mă arde cu dor,

pe când trupul mi-e o explozie de amor.

Te urmez ca un orb,

zburând cu încredere ca un corb.

Am fost loial și te-am urmat —

ce-a urmat nu a durat.

M-a durut și te-am purtat,

în continuare conturat,

sperând la finalul arătat…

De ce m-ai acaparat?

Merg prin gropi, separate

de eul demult uitat.

Demn de trait… m-ai înșelat,

în propriul demon m-ai transformat.

Îngeri zboară prin scurgeri,

nu vindecă — te lasă să pieri;

apoi prinzi frustrarea de mai mult...

Vreau să te omor după ce te ascult.

Te-am crezut și m-ai înșelat,

m-ai vindecat și m-ai vândut, pietrificat,

vânând lumea din coșciug;

de plâng, îmi ia pielea de pe rug.

Plângeți curați de urmați pierduți,

motivați de aceleași săgeți.

    Apune soarele, iubito...
    deşi, nu-l văd,
    căci ochii am închis,
    îl simt în mine,
    cum se trece,
    și se înneacă-n mare...
    
    Noaptea cade, iubito... 
    şi plouă încet, peste noi, 
    peste sărutul nostru,
    - adâncit, plin de stele -... 
    şi te simt în mine,
    inundându-mi gândurile, 
    ca pe-o eliberare...

Mă lași octombrie și tu, c-o amintire-n gând 

Când am trecut pe stradă, pe lângă un străin,

Și parcă știam cum e să îi adormi pe piept

Cum e acea bătaie de inimă, ce îți ajunge în timpane drept.

...................................................

31.10.2025

Te-am purtat ca pe-o haină subțire,

Pe care o credeam pielea mea,

Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,

Dar vântul te-a luat undeva.

Erai glasul uitat al pădurii

Ce-n noapte părea doar al meu,

Dar zorii ți-au stins murmurele,

Și-n liniște mi-am fost zeu.

Te-am iubit ca pe apa din palme,

Crezând că mi-e sete mereu,

Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –

Nici râul nu-și plânge ecoul.

Și-acum, când privesc în oglindă,

Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.

Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,

Iar umbra… n-a fost niciodată.