Îmi ești îndeajuns

Îmi ești îndeajuns în fiecare zi șin fiecare noapte,

Îmi ești îndeajuns în fiecare cuvânt în fiecare suflare.Îmi ești mai aproape și tot mai departe, 

În fiecare strofă în fiecare text.

M-am săturat la miez de noapte să mă trezesc în lacrimi,

M-am săturat sa te aud și să nu-ți văd chipul.

Nu am putere să ascud și nu mai vrau să pierd .Mi-ai omorât și sufletul în mine

Și dragostea mea pentru tine.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Carolina Gasnaș poezii.online Îmi ești îndeajuns

Дата публикации: 9 августа 2023

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1222

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Un vis

Îmi pare că-i un vis
Și nu mai vreau sa ies  din el
Acolo tiam ajuns privirea și zâmbetul și ochii și iubirea
Acolo-n vis eram doar noi
Noi doi și nimenea mai mult nu mai conta
Acolo vis tu mi-ai furat și primul meu sărut
Și prima mea rasuflare .
Acum as orice din nou sa fii aici
Sa fii din nou la mine vis
La mine suflet și în gând

Еще ...

În noaptea mea de mai

În noaptea mea de mai

să vii să-mi spui: eu te iubesc

Să vii să-mi spui că-ți este dor

Sa vii să-mi spui doar de amor 

 

În noaptea mea de mai 

Si-n prima noapte de iubire 

Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,

Și visul meu în vară .

Еще ...

Libertate

Mă simt doar un om, mă simt o fire ,

Mai simt cum plouă și mai simt și sentimentele calde îmi încălzesc sufletul

Mai simt că sunt un om care crede în iubire

Mai simt și acele zile care trec mai bine sau mai greu, 

Mai simt și uneori singurătatea care mă îmbrățișează cu mâinile ei,

Mai simt ca lumea e un rai care trece prin mine și la bine și la greu.

Mai simt că sunt o fire care vrea doar libertatea, căldură și bunătate .

Mă simt un om care crede în puterea cuvântului și cred în ce le spuse de toți chiar și de mine însuși. 

Mă simt un om și nu un nimeni ,mă simt că sunt puternic și cred în fericire.

Еще ...

Rana mea

Era rana mea,

Rana care o simțeam și sub unghii

E rana pe care nu o pot scoate,

Nu are vindecare.

E ceva ce rămâne în adîncul sufletului,

E rana de care nu uiți 

E rana, e pedeapsa, e boala din cap

De ea nu ai scăpare.

E rana care îți împleteste tot sufletul 

Te strînge de parcă ar rupe ceva în tine.

E boala care te frământă, te macină, te pune pe gânduri.

E rana , e boala , e pedeapsa din corpul și sufletul omenesc

Еще ...

Istoria unui final fericit

Mă gândeam că o să avem o istorie 

Un final sau un început fericit.

Poate și noi dar poate și alții ,

Poate acum sau poate altădată 

Voi scrie mii de istoriei care vor fi despre alții și nu despre noi .

Mă gândeam că vom visa împreună ,

Poate nu acum sau poate într-o altă seară

Mă gândeam că totul este despre noi 

Dar cu totul despre alții NOI.

Nu este nimic despre mine și tine 

Este despre alții doi, care nu vom fi noi și poate acum sau altădată

Vom scrie istorii în care vom fi doar noi, doi doar eu și cu tine.

 

Еще ...

Prima dată

Când te-am văzut prima dată mi-ai părut cam timid 

A doua oară când te-am văzut mi sa părut că ești o fire rece 

Iar a treia oară cu totul altă persoană

Îmbrăcat într-un palton negru mai jos de genunchi și părul puțin ciufulit în care mereu erai cu mâna în el

Aveai o statură înaltă simțeam un bărbat o fire puternică

În care cu totul te-ai schimbat.

Ultima dată când te-am văzut aerai mai timid, iar acum văd și simt un rânjet larg și-o privire pătrunzătoare.

Еще ...

Стихи из этой категории

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 21. Întâlnirea

Asistenta șefă ieși din cameră și, cu lacrimi în ochi, se îndreptă spre biroul ei. Luase o hotărâre. De fapt dorea să revină la starea de dinainte, când poza fiicei sale stătea ascunsă într-un raft. Îi mai rămăsese doar o singură amintire. O amintire pe care o va îngropa pentru totdeauna. Luă conul roșu și se îndreptă spre pădure.

Păsările cerului pot fugi acolo unde omul nu le poate ajunge. Din atâtea animale, doar păsările se pot depărta de lumea oamenilor, poate de aceea sunt cele mai invidiate viețuitoare. Când zbori cu avionul, trăiești cu frică și neîncredere înălțimea și sigur ți-ai dori să ai aripi asemeni lor. Tânăra mamă încerca să răspundă cu convingere întrebărilor nevinovate ale fetiței, dar îi era tare greu să-și abată mintea de la ceea ce va urma după ce avionul va ateriza la București.

— Mamă, de ce nu zboară alături de noi nicio pasăre? Doar sunt atât de multe pe cer.

— Avioanele fac zgomot și păsărilor nu le plac zgomotele.

— De aceea sunt așa de multe în pădure? Pentru că acolo este liniște?

— Da, iubito.

— Când erai mică făceai liniște pentru a auzi cum vorbesc păsările?

— Stăteam culcată ore întregi la umbra copacilor și le ascultam.

— Și ai învățat limba lor?

— Păsările nu vorbesc. Doar cântă.

— Nu este adevărat. Nu cântă tot timpul. Uneori vorbesc. Și atunci se adună două câte două.

— De unde știi?

— Le-am văzut eu în grădină. Cele mici se joacă pe crengi iar cele mari zboară în cercuri mari din ce în ce mai sus.

— Ești tare deșteaptă, fata mea.

— Nu sunt, mamă, pentru că nu știu ce spun.

  • Păi, vezi! Înseamnă că nu vorbesc. Dacă ar vorbi, oamenii ar fi descoperit limba lor și eu, și tu, am fi învățat limba lor la școală.
  • Ba vorbesc, mamă, dar sunt mult mai deștepte decât omul și nu vor să-și spună secretele. Mă înveți și pe mine?

— Ce anume?

— Ce înseamnă cuvântul „mamă”?

— Unde ai auzit cuvântul acesta?

— L-ai spus tu în baie, când te uitai în oglindă și păreai că ești singură pe lume.

— Of, mamă! Nu pot fi singură pe lume. Doar te am pe tine.

— Ce înseamnă „mamă”, mamă?

O doamnă se uita amuzată la cele două și greu se putu abține să nu râdă. I se adresă celei mici.

— Ai auzit de România?

— Nu am auzit. Ce este România?

— Este o țară la fel ca țara ta și acolo copiii spun mamelor lor „mamă”.

— Când vorbești cu fiica ta, îți spune „mamă”? Asta înseamnă că ea este copilul tău?

— Așa este. Și imediat ce o să ajungem la sol, o să vezi multă lume strigând „mamă”.

— Noi mergem în România, mamă?

— Așa este draga mea. Mergem în România.

Fetița renunță să mai pună vreo întrebare, deoarece avionul cobora printre nori și nu departe tocmai zărise pe geam o pasăre.

În locul fetiţei, tânăra mamă începu să o descoase pe vecina de scaun.

— Sunteți româncă? Vorbiți românește?

— Da, sunt! Dumneavoastră?

— Nu sunt. Oarecum sunt. Dar nu vorbesc românește.

— Ce vă duce în România?

— Vreau să-mi regăsesc o bună prietenă. Nu ne-am văzut de mult. De prea mult timp. Nici nu știu dacă o voi găsi.

— Sper din toată inima să o găsiți. Prietenii români sunt cei mai loiali din lume și nimeni nu poate să-ți fie mai aproape decât un prieten român.

Încercase în grabă să învețe câteva cuvinte românești, dar ori de câte ori spunea în engleză „Mamă, eu sunt fiica ta” o stare de neliniște o cuprindea și refuza să găsească acele cuvinte românești care puteau însemna totul sau nimic. Dacă ar întreba-o acum pe această doamnă cum se spune „Mamă, eu sunt fiica ta”? Se îndreptă spre scaunul din dreapta. Femeia o privea încurajator, zâmbind. Părea deschisă unui dialog mult mai intim.

— În România se vorbește mult engleza?

— Aproape toți tinerii o vorbesc, dar și mulți alții.

Cum se spune în română „Vreau să închiriez o mașină cu GPS”?

Doamna râse și i se adresă foarte convingător.

— Of! Nu este nevoie să învățați asta. Nicio firmă de închiriere mașini nu angajează pe cineva care să nu știe limba engleză. Credeam că o să mă întrebați ceva cu care să vă adresați prietenei.

Anunțul din difuzoare anunță aterizarea. Avionul se lăsă lin pe pământ și zgomotul motoarelor deveni și mai puternic împiedicând orice conversație. Câteva ore mai târziu, cele două, mamă și fiică, ieșeau din București îndreptându-se spre nordul țării. Tânăra căută un post cu muzică și printre melodiile cunoscute se strecurau din timp în timp și melodii românești. Atunci fetița devenea mai atentă și o întreba pe mama sa:

— Asta este limba română?

— Da, mamă. Îți place?

— Prietena ta o să vrea să mă învețe românește?

— Nici nu știi cât de mult va dori acest lucru. Dar va trebui mai întâi să o găsim.

— Și dacă nu o să o găsim? O să te superi tare, mamă?

Tânăra nu răspunse și nici fetița ei nu insistase. Peisajul o fermeca și nu înceta să-i arate mamei sale cu degetul fel și fel de lucruri pe care le găsea uneori frumoase, alteori doar ciudate. Pe ecranul GPS-ului şoseaua șerpuia indicând doar cifre seci. La destinație nu era nicio localitate. Erau doar două coordonate care indicau cu precizie un loc minuscul de pe pământ. Un loc al speranței sau dimpotrivă un loc al înmormântării acesteia. Din când în când o voce de femeie anunța:

— Peste trei kilometri intrați în intersecția cu sens giratoriu și continuați pe a doua ieșire.

La fiecare anunț inima ei tresărea. Nu mai erau mulți kilometri și vocea aceea va sfârși prin a face imperturbabil ultimul anunț:

— Peste un kilometru ajungeți la destinație.

Dar oare acele cifre atât de complicate, cu grade și minute, sunt ele și destinația la care visa sufletul ei? Se va înălța oare spre cer cutremurul inimii pentru a mulțumi providenței sau vor picura lacrimi peste o amintire vagă reaprinsă în ființa sa de o scrisoare și de o fotografie?

— Mamă, de ce plângi?

Fără să-și dea seama, pe fața ei se prelinseseră câteva lacrimi.

— Nu plâng, draga mamii. Sunt doar obosită.

— Atunci hai să ne odihnim. Putem continua mâine drumul.

— Dar nu mai avem decât foarte puțin.

— Prietena ta știe că venim? Nu ai vorbit la telefon cu nimeni înainte de a pleca.

— Nu știe.

— Și dacă nu o găsim acasă? Unde dormim?

Tânăra nu mai avu timp să răspundă. De fapt nici nu ar fi știut ce să-i spună fetei sale. Doamna din GPS anunță cu convingere:

— Peste 500 de metri ajungeți la destinație.

Bătăile inimii se înmulțiră și cele câteva case care se ascundeau în spatele unui zid înalt de beton trecuseră neobservate.

— Ați ajuns la destinație.

În fața mașinii stătea o poartă închisă iar alături, pe clădirea mică a portarului, puteai distinge semnul de spital.

— Prietena ta este bolnavă mamă?

— Nu este bolnavă, dar ne oprim aici.

Trase mașina alături. Stătu câteva clipe pe gânduri.

— Intrăm, mamă?

Nu era pregătită. Simțea că înainte de a intra în spital trebuia să caute un suport de care să se sprijine atunci când va veni clipa adevărului. Privi în jur.

— Vrei să ne plimbăm puțin prin pădure? Poate vei putea vedea păsările din România.

— Pot să iau și clovnul cu noi?

— Poți, draga mea. Dar nu cumva să-l pierzi.

Întinse mâna fetiței, care o apucă imediat. Pământul era încă umed dar vegetația uscată se întindea ca un covor prietenos în care puteai să-ți afunzi pașii fără cel mai mic zgomot. Uneori sub frunzele uscate se ascundea o creangă putrezită care se frângea sub apăsarea pașilor. Fetița se desprinse de mama ei și începu să alerge din copac în copac, privind spre crengile copacilor. Nici urmă de păsări.

— Nu sunt păsări, mamă. Pădurea nu este frumoasă. Hai să ne întoarcem.

— Păsările vin mai târziu când apar frunzele, dar te-ai uitat și pe jos?

— Ce să văd jos? Sunt doar frunze și crengi uscate.

— Ia uită-te mai atentă. Uite, chiar acolo. În fața ta. Vezi clopoțelul acela alb?

— Vai ce mică și gingașă este. Pot să o rup?

— Poți. Sunt destule în pădure.

— O să fac un buchet pentru prietena ta.

Continuară să înainteze chiar pe lângă malul râului, dincolo de șosea. Soarele puternic ridica din solul îmbibat cu apă aburi care împiedicau privirea să pătrundă prea departe printre copaci. Puțin speriată, tânăra îi strigă fetiței:

— Să nu te depărtezi de mine. Nu vreau să te pierd.

Sentimentul care o cuprinsese produse un declic în mintea sa și parcă se vedea pe ea plângând în mijlocul pădurii. Copacii se învârteau în jurul ei și o mână puternică o purta aproape târând-o prin pădure.

— Mamă, mamă! Uite ce am primit! Un con roșu. Se potrivește pe capul clovnului nostru.

Tânăra se trezi ca dintr-un vis, luă clovnul în mână, îl strânse la piept și începu să strige cu putere, așa cum făcuse cu foarte mulți ani în urmă:

— Mamă, mamă! Unde ești?

Cuvintele românești veniră de undeva dintr-o memorie pe care nu o cunoștea. Fetița se sperie și începu să plângă.

— Ce spui, mamă?

Ceața cernută printre copaci își schimbă consistența accentuând un contur în mișcare. O siluetă prinse formă și se transformă în trupul unei femei ce se apropia cu teamă.

Cele două femei se priviră câteva clipe, apoi tânăra îi întinse clovnul.

— Mamă, sunt eu, fiica ta.

 

                                              ----- SFÂRȘIT ------

 

Еще ...

🎤 VIAȚA LUI DANIC

Născut în Chișinău…

Pe-un drum prăfuit,

Unde visele…

se sting ușor…

dacă n-ai suflet de granit.

 

El… avea doar cincisprezece ani,

Și-un carnețel rupt

Plin de versuri,

Și dureri care nu se mai spun.

 

A crescut…

nu cu bani,

ci cu lipsă.

Nu cu urale…

ci cu „Taci, că n-ai cum să reușești…”

 

Dar Danic…

n-a tăcut.

A transformat lacrimile în artă,

Și golul… în cuvinte care ard.

 

 

 

Nu fumează…

Nu bea…

Și nici nu se vinde pe un „like”.

Are inima curată

Și respectul unui suflet vechi,

într-un trup tânăr.

 

 

 

Scrie despre iubire…

despre Olga…

despre dorul ce nu doarme niciodată.

Despre cum visele…

nu mor,

atâta timp cât le rostești.

 

 

 

Chiria-i plătită pe trei luni…

Dar sufletul… nu se plătește cu bani.

Mâncarea e simplă.

Dar hrana lui adevărată…

e muzica.

 

 

 

Danic Paun nu e doar un nume.

E o lecție.

E dovada că poți fi nobil…

fără coroană,

fără palat,

dar cu demnitate.

 

 

 

Așa că…

când îl vezi pe scenă,

sau pe stradă,

sau într-o piesă lo-fi,

amintește-ți:

 

Acela nu e doar un rapper.

E un băiat care a luptat

cu lumea,

cu sinele,

cu tăcerea…

Și n-a căzut.

N-a renunțat.

 

El e Danic.

Și viața lui…

abia începe.

 

Еще ...

Ultima oară

E ultima oară când plâng,

Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt

Ți-aș spune că te mai vreau dar mint

Dar totuși încă te am în gând.

 

Poate am vărsat o lacrimă

Pe “Zburătorul” de la Emma

Poate îți mai scriu poezii de avangardă

Dar și asa… e ultima.

 

E ultima oară când mă auzi cântând

Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna

Căci nu mai simt să râmâi , cerând

Să-mi mai dai o dată toamna.

Еще ...

COMETA

Înainte de tine

cerul inimii mele

era o noapte lungă,

cu stele palide

și tăceri adânci.

 

Rătăceam prin zile

ca o planetă rece,

rotindu-mă încet

prin propriul univers.

 

Și atunci ai apărut tu -

o cometă de lumină.

 

Ai traversat cerul vieții mele

cu o dâră de aur,

ca o scrisoare de foc

trimisă de iubire.

 

În inima ta

ghețurile au început să plângă,

iar sub ele

au înflorit râuri de primăvară.

 

Ochii tăi

au aprins constelații noi

în nopțile mele,

iar glasul tău

a învățat tăcerea să cânte.

 

Când mi-ai atins sufletul

a fost ca și cum

un soare tânăr

s-ar fi născut în pieptul meu.

 

Și de atunci știu:

iubirea nu e doar o stea

care luminează de departe.

 

Iubirea e o cometă -

o flacără rară

care trece prin cerul inimii

și lasă în urmă

o dâră de veșnicie.

Еще ...

Destul, tare, îndeajuns și neîncetat

Te-am iubit destul cât să-ți las ție o bucată din inima mea.

Te-am iubit destul cât să-ți las ochii tăi, fii ai mării, să-mi vadă fiece defect.

Te-am iubit destul cât să-ți las mâinile de titan să-mi atingă talia și corpul imperfect.

Te-am iubit destul cât să-mi las fiecare om ce-mi era drag să nu te ajungă pe al vieții mele, piedestal.

 

Te-am iubit tare cu straturi de păcate putrezite pe-al meu suflet.

Te-am iubit tare când trupul îmi era fierbinte și sufletul gheață.

Te-am iubit tare când în a mea minte erau nelipsitele războaie.

Te-am iubit îndeajuns încât să-ți dedic ție fiecare vers din ale mele poezii. 

 

Te-am iubit destul, tare, îndeajuns și neîncetat...

Еще ...

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍