Atâta timp cât mă iubești de Andra în italiană

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Finché mi amerai

 

Dovesse caderti il cielo addosso, ti proteggerò,

Dovesse venire un bimbo o il diluvio, il mio fuoco non si spegnerà

Anche se c'è il terremoto, o fine del mondo, sai..

Finché tu mi amerai, io ti amerò

 

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Nei tuoi occhi sorge il sole

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Con te nel letto, sorge il sole

 

Dovesse colpirci pure una cometa, non ho paura , sai

Sicuramente ti procureresti un qualche razzo, sopravviveremo

Anche se c'è uno tsunami ,o fine del mondo, sai..

Finché tu mi amerai, io ti amerò

 

E se fai fatica a vedere ,

Sono qui per illuminarti

E se smetti di credere in te

Sono qui per motivarti

 

Tam-taca-tum-pa ,dai vieni qui ,

La tua voce è un violino nel mio cuore

Tam-taca-tum-pa , ti vorrei canticchiare ,

Sei il ritornello della mia vita

 

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Nei tuoi occhi sorge il sole

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Con te nel letto, sorge il sole


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Atâta timp cât mă iubești de Andra în italiană

Дата публикации: 15 октября 2023

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 1355

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Høstfølelse

 

Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe

med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.

 

Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger

at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,

at du vil gjemme deg i et fremmed øye,

og han skal lukke seg med et blad av malurt.

 

Og så nærmer jeg meg steinene og tier,

Jeg tar ordene og drukner dem i havet.

Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den

i en stor kjærlighet.

Еще ...

"Ja, einmal ich träumte" în spaniolă

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

 

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

 

Sí, una vez soñé

 

Sí, una vez soñé con un rayo de sol,

donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.

Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.

porque por primera vez le devuelves la sonrisa.

 

No creo en los sueños por mucho que lo intente

Pero espero que algún día te vea

en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,

Se tomará el mismo camino.

 

Sí, una vez soñé con un rayo de sol,

donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.

Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.

porque por primera vez le devuelves la sonrisa.

 

No creo en los sueños por mucho que lo intente

Pero espero que algún día te vea

en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,

Se tomará el mismo camino.

 

Sí, una vez soñé con un rayo de sol,

donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.

Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.

porque por primera vez le devuelves la sonrisa.

 

Sí, una vez soñé con un rayo de sol,

donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.

 

El sueño llega a su fin, el sol se hundió en el mar

y cuando desperté ya no te encontré.

Еще ...

Fluturii de Elena Farago în italiană

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

 

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

 

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

 

Le farfalle

 

Farfalle bianche e rosse,

E variegato, bello,

Li prendo nella rete,

Quando mia madre mi lascia.

 

li prendo al volo,

Ma non li uccido;

Ma li guardo,

Che sono piccoli,

E belli, e mi piacciono,

Ma non li faccio

Nessun danno, per niente.

 

E se gioco

Con alcuni, lo so

È bello averlo

E tutti, dalla rete,

Li aiuto

E prendere il volo

Secondo la loro volontà.

Еще ...

Labirint

Dorești să deții cele mai noi aplicații,

Nu chiar noi, cu unele variații.

Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,

Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.

Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,

Dacă nu alegi, culegi,

Așa că te așezi la coada rândului nouă

Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,

Nimeni nu mai înaintează,

Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,

La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște

Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,

La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,

A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,

La ghișeul unu

S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,

La nouă nu mai termină de vorbit la telefon

Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,

La șapte

Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,

La opt

S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.

Nici nu mai știi de ce ai intrat,

Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,

Vrea să știe cum te poate ajuta

Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,

Propune să instalăm aplicația George,

Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,

Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia

Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.

 

(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)

Еще ...

Prea multă sensibilitate în islandeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Of mikið næmi

 

Lélegt næmi er gott á sinn hátt. Það er gott að vera næmur, láta í ljós eftirsjá okkar þegar einhver hefur upplifað minna skemmtilega atburði, vera með honum, hlusta á þá, hughreysta þá, skilja þá, lina þjáningar hans, andvarpa með þeim, gráta með þá, að vefja þá þegar þeir eru kaldir, binda þá þegar kötturinn klóraði þá (að það var líka þeim að kenna að hann klóraði þá, því þeir kunna ekki að leika sér með hann), setja íspoka á þá úr ísskápnum yfir tognuðum ökkla, þurrka tárin þeirra, gefa þeim lyf til að lækka hita, varasalva til að koma í veg fyrir að þau séu svona sprungin, sótthreinsa blæðandi naglaböndin þegar þau vissu ekki hvernig á að gera handsnyrtingu, þau vildu hafa neglurnar lengri en þær höfðu náttúrulega, því það er tískan, og nú er bara blóð á þeim, þá skulum við setja flugnanet, svo að þær bíti þær ekki svo mikið, sjúgi blóðið, berist ekki malaríu né gulusótt, tökum skordýraeitur, ef þau krefjast þess enn að fara inn í húsið, fáum líka viftu til að dreifa lyktinni af skordýraeitri, hafa gluggann á lofti svo að moskítóflugur komi ekki inn og lykt af skordýraeitri komi út. Stillum ketilinn þannig að hann gefi líka heitt vatn, ekki bara kalt, því þá þarf enn meiri aðgát. Hagkerfi taka í raun ekki tillit til einstaklingsbundinna þarfa fólks, þau eru frekar eigingjarn þörf eins manns.

Við skulum heldur ekki spara á ónæmisbætandi bætiefnum eins og C-vítamín, sem bragðast dásamlega sítrónuríkt og kostar ekki of mikið, það er á viðráðanlegu verði, þú getur fengið það úr einföldu límonaði, svo höfum við ekki ástæðu til að forðast að kaupa það .

Við skulum fá þær þykkar, dúnkenndar blússur, bara gott til að vera heima. Við skulum taka andlitsmaska þeirra, maska sem kemur í veg fyrir að krákufætur og tjáningarlínur komi snemma fram. Við erum of ung til að vera með hrukkur!

Almennt séð er næmni systir fyrir gjafmildi og umhyggju, en hvað gerum við þegar það fer úr böndunum, nær nýjum hæðum, hefur engin takmörk? Er það enn gagnlegt, heilbrigt, vel skilið næmni? Nei auðvitað ekki. Nú þegar er eitthvað í hegðun okkar brakandi og þetta næmi er aðaleinkennið. Það væri við hæfi að spyrja okkur spurninga: "Af hverju er ég svona?", "Er ég að ýkja?", "Hvað er það sem veldur því að ég fæ svona ákafar viðbrögð við í rauninni léttvægum hlutum?"

Þú munt finna svarið glatað einhvers staðar í fortíð þinni. Kemur næmnin sem við erum að tala um vegna áfalls lífsþáttar? Tókstu ekki eins langan tíma og þú bjóst við í prófi og síðan þá hefur þú ákveðið að gefa allt upp og haldið að það sé ekkert vit í því lengur? Fékkstu ekki tækifærin sem þú varst að vonast eftir? Varstu ófær um, vegna aðstæðna, að gera eitthvað sem þú ætlaðir þér? Ef svarið er „já“ við að minnsta kosti helmingi þessara, þá erum við ekki beinlínis að tala um næmi, heldur um aukaverkanir á hluti sem gerðust, sem særðu okkur um stundarsakir og skildu eftir sig ógróið sár algjörlega.

Hvernig var hægt að lækna svona sár? Klóra það meira og meira. Sitjandi og greinandi, hvaðan kemur þessi reiði samfara næmni? Þú hafðir hugrekki til að fara í ég veit ekki hvaða sænska háskóla. Og þegar þú ert 19 ára þarftu virkilega hugrekki, til að taka flugið, yfirgefa foreldrahús, frá héraðsbæ, einmitt til stórrar háskólamiðstöðvar. Og það sem á að sjá, leiðin til velgengni og áhugaverðra deilda til að fara framhjá í ferilskránni, er ekki aðeins stráð af friðsælum augnablikum, að hún er ein sem finnst gaman að öskra, öskra, niðurlægja nemendur fyrir að bera ekki þetta norðurlandamál fullkomlega fram - germönsku, að ég þekki tíðirnar ekki fullkomlega, að ég nái ekki tökum á málfræði og setningafræði... samt fullkomin? Ég veit ekki einu sinni hvað væri fullkomið, hversu fullkomið væri og ég held að huglæg fullkomnun ætti ekki að skipta máli. Ef það voru einhver hlutlæg viðmið, þá já, það er þess virði að fylgja þeim, reyna að ná þeim, því þannig er raunverulega hægt að mæla og fylgjast með framförum. En ef þetta eru markmið sem aðeins ein manneskja vill, en hinir vilja þau ekki, þá þýðir ekkert að bera okkur saman, engu að síður getum við ekki metið eða vegið neitt af því sem við heyrum. Víst er að sá sem niðurlægir nemendur fyrir að vita ekki fullkomlega hefur hjarta skógarfræðings sem fellur tré á færibandi án þess að horfa á það sem hann skildi eftir sig. Já, matsviðmiðin eru mjög hlutlæg, hvernig getur þú sem 58 ára kona, sem hefur aðeins umkringt þig sænsku allt þitt líf, litið svo á að 19 ára nemandi verði að vera jafningi þinn í leikni, leikni ? Við erum þarna til að læra, ef við fæðumst tilbúin til að læra myndum við ekki skrá okkur í neina sérhæfingu og það er það, hvað þyrftum við ef við vissum það nú þegar? Var það ekki ódýrara, engin leiga, engar lestarferðir, engir heimavistir, engin aðild að bókasafni, enginn matur auk margra annarra tækja? Það er fyndið hvað gerist þegar 58 ára konur dæma þig út frá eigin gildum. Þetta er eins og nemandinn hugleiðir 8 ára barn. Hann getur varla skrifað á sínu eigin tungumáli á þessum árum, hvað þá á ensku, frönsku... Væri það ekki áfall að fara að skamma hann af hverju hann hefði ekki tíma til að ná fullkomlega tökum á efninu? Á meðan? að sá sem veitir einkatíma verður óljós í tjáningu? Tími, það er, hann hefði getað samið við móður sína um að biðja hana um að fæða sig 5 mánaða, ekki 9 mánaða, eins og eðlilegt er, að koma fyrr í heiminn, læra fyrr, bara vegna þess að það er það sem manneskjan vill sem gefur kennslu. Það er líka spurning um jarðtíma. Svo lengi sem við búum á sömu plánetunni höfum við öll sama tíma, 24 klukkustundir, ekki lengur.

Þessi huglæga fullkomnun annarra gefur tilefni til hvers kyns viðkvæmni. Það er heldur ekki skynsamlegt að þrá að snerta það. Við vitum ekki hvað sá sem er ekki ánægður með okkur vill. Við vitum ekki hvað hann hugsar, hvernig hann hugsar, hvað hann vill, hvað hann vill ekki, hversu mikið, hvað, hvernig og að hve miklu leyti.

Huglæg fullkomnun annarra er lamandi, bæði tilfinningalega og staðreyndalega. Ef nemandinn er niðurlægður í hvert sinn sem hún opnar munninn, mun hún þá samt treysta því að hún eigi möguleika á að verða góður sænskumælandi? Mun hún enn finna styrk, í djúpum sálar sinnar, til að halda áfram, til að vilja æfa sig, lesa, bæta sig, þar til hún nær mælsku, takti og tónleik tungumálsins? Nei, það er engin leið. Hann hafði góðan ásetning sem féll í sundur á leiðinni.

Huglæg fullkomnun annarra hægir á sér, bælir niður. Eins og að láta kennarann skipuleggja hvert hljóð hvenær á að segja það, hvernig á að segja það. Myndi þessi námstækni ekki hræða þig? Hvar er ástríðan, sjarminn, óreglulegasta og fjölhæfasta fegurðin í tungumálinu? Hvenær hefurðu tíma til að einbeita þér að orðaforða, málfræði, setningafræði og hvað hún vill þegar fókusinn er alltaf á hvernig þú talar? Verður það ekki hindrun sem þú getur ekki yfirstigið? Lagað eins og með krossapróf. Þú hefur komið að spurningu sem þú veist ekki rétt svar við, þó þú hafir þegar svarað henni vel. Hvað ertu að gera? Festist þú þarna og heldur ekki áfram, bara vegna þess að þarna veistu það ekki? Það væri mikill missir, bæði fyrir matsmanninn og fyrir þig (í fyrsta lagi).

Еще ...

Platou cu fructe de mare

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

Еще ...

Стихи из этой категории

În încheiere

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

 

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

 

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Еще ...

Cuvinte neșoptite

De am să mor, te rog, să-mi stai la căpătâi,

Să-mi veghezi tăcut mormântul, când se lasă seara,

Căci știi bine, mie-mi e frică de întuneric,

Și noaptea-i rece fără tine, fără alinarea ta.

 

Imaginea mea, palidă, stinsă-n umbră se îneacă,

Și-n amintiri se pierde, ca un vis uitat în noapte.

Dar tu, rămâi aproape, să-mi aduci un "totul va fi bine",

Căci am nevoie de cuvinte, precum de aer, precum de apă.

 

În tăcerea dintre stele, să-mi şoptești că sunt în pace,

Că voi găsi odihna blândă, în brațele-ți de lumină.

Și chiar dacă-s umbrele adânci, iar frica mea te strânge,

Tu să-mi fii farul de speranță, în liniștea divină.



Еще ...

Et si tu n'existais pas în daneză

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

 

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Og hvis du ikke eksisterede

 

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere.

At hænge rundt i en verden uden dig,

uden håb og uden fortrydelse.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

 

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i mine arme

som jeg aldrig ville elske.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville kun være et punkt mere

i denne verden, der kommer og går,

Jeg ville føle mig fortabt.

Jeg ville have brug for dig.

 

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne foregive at være mig,

men jeg ville ikke være sand.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg tror, jeg ville have fundet det,

livets hemmelighed, hvorfor

simpelthen for at skabe dig,

og at se på dig.

 

Og hvis du ikke eksisterede

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere

At hænge rundt i en verden uden dig

uden håb og uden fortrydelse

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

Еще ...

Cand a plecat tata

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

Еще ...

‘59

Ma asez si stau aici

Si in gand esti tot aici

Langa mine , pe o banca

Ce era candva a noastra.

O, canta din ora-n ora

La fiecare cincizeci si noua

Canta cu amintiri ,miros de scrum

Si lectii de chitare din anii buni.

Еще ...

Sărut

Tu mă mîngîi pe spate,

Eu te mîngîi în șoapte.

Tu cu cuvinte sub noapte,

Eu cu mîinile crăpate.

 

Tu zîmbești cu durere,

Eu plîng cu plăcere.

Tu mă iubești cu culoare,

Eu te iubesc, tare...

 

Inima mea nu știe carte,

Si nici parte nu-mparte

Eu o numesc împărate,

Căci te iubește pîn la moarte

 

Tu mă mîngîi în cap,

Eu te mîngîi cu drag.

Tu mă mîngîi pe mîină,

Eu te mîngîi cu rimă.

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍