Străina!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

asla onların yoluna çıkma

durmadılar

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

onların yolunda hiç durmadık

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Atâta frumos,atâta iubire

Să stea neatinse iubito la tine!

Atâta lumină și bucurie

Să locuiască pe a ta față...

Îngerii toți să te vestească

Să știu și eu ce mă așteaptă,

În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,

Doar eu fiind cel ce vrea

Dar nu îți spune

Să te iubească ,să te răpească!

Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine

Cu-atâta dor dar și iubire,

O nebunie ce te apasă,

Tu care ești așa micuță

Un metru juma,

Vorbesc de-a ta statură!

(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi lipsește cerul,

Când te am alături

Și n-are noaptea stele,

Câte îți poartă ochiul

Nu mi-e dor nici de izvoare,

Căci am iubirea, cât o mare

Și nu dă dimineața soare,

Precum îmi oferi tu culoare

Aș refuza și florile,

Chiar de-aș primi cu sacii

Căci nu-i bujor așa plăpând,

Precum îți sunt obrajii

Ba chiar de azi ar dispărea,

Cu tot cu nori, și luna

În suflet nu mi-ar fi pustiu,

Cât nu-ți dispare urma

Gelozia, e slăbiciune.

Si e foarte de impact.

Nu am mai simțit-o atât de tare.

Să îi slăbesc efectul, am uitat.

Tu, mă faci vulnerabil.

O trăire, pe care o urăsc.

Doar trei direcții văd în minte,

Vine un moment când o să hotărăsc…

Străpung hârtia cu penița,

sângerând, scriidu-ți numele, 

tremurând, cerneala alege

încet culoare veșniciei 

și cum privirea s-o-mbie...

Ți-aș adormi pe piept,

ca pe-o rece iarbă-n 

asfințit de vară,

și m-aș trezi în miez de noapte

privind coroana stelelor 

ce-n ochii tăi se odihniră...

Aș adormi-napoi ca

iarna lângă sobă,

strâns la pieptul tău

s-aud orice secundă 

din eternul-mpreună...

Iubita mea aștept de-un veac, 

A ta scrisoare rătăcită, 

Căci suferința-mi n-are leac, 

De voi lăsa-o necitită. 

Mă roade gândul zămislind trădări, 

Şi singur vreau să-mi dau sentință, 

Dar sunt cuprins de remușcări, 

Și port pe umeri neputință. 

Cu pași înceți mă îndepărtez, 

Și respirația mi-i tot mai grea, 

Iar ritmul inimii îl desenez, 

În zațul zilnic din cafea. 

Mi te închipui undeva pe mare, 

Brodând dantelă din spuma unui val, 

Pe care o coși cu fir de sare, 

S-o porți în seara ultimului bal. 

La fel și eu îmi voi croi costum, 

Din dor și lungă așteptare, 

Dar teamă îmi e că-l voi purta postum, 

La propria-mi înmormântare. 

Iubita mea a mai trecut un veac, 

De când aștept scrisoarea ce ai rătăcit-o, 

Dar mi se pare c-ai uitat un fleac, 

Să scrii pe plic, adresa mea... Iubito! 

Simt cum cântul mă pătrunde

Când lângă mine ești în dans,

Și cum dragostea ne însoțește

Când amândoi plutim pe vals.

Fac doi pași săltați la stânga

Iar tu zbori ușor spre dreapta,

Mai greșesc dar mă îndrepți

Și-ți ascult cuminte șoapta.

Dau un pas rapid în spate

Și chipul frumos ți-admir,

Îmi spui că lumea privește

Dar nu-mi pasă, vorbe-nșir.

Și-apoi cine poate să închidă

Gura rea ce-n una clevetește,

Făr' a da vreodată socoteală

Celui ce nu minte și iubește.

Ritmul spune să mă apropii

Și să fim lipiți unul pe altul,

Să te strâng cu poftă-n brațe

Și să le privim pe feți oftatul.

Ne oprim din dansul nostru

Și ne îndreptăm spre masă,

Care-i plină și ne-așteaptă

Să gustăm, că-i nunta-aleasă!

N-am dăruit cât am primit

Crezând că tot mi se cuvine,

Până-ntr-o zi când am aflat

Că a plecat și înapoi nu vine

Scrisoarea am citit-o repetat

Să înteleg unde m-am rătăcit,

Și cum putem să ne-mpăcăm

Și să devin din nou cel fericit

Abia când singur am rămas

Am înțeles că nu am prețuit,

Ființa ce multe a mai îndurat

Iar eu naiv am început să uit

Nu pot s-ascund că nu regret

Acum când poate-i cam târziu,

Totuși voi încerca să nu renunț

Și niște rânduri vreau să-i scriu

Cuvântul prim va fi cel de iertare

Că am adus în cuplu dezamăgire,

Vinovăția toată mi-o voi asuma

Pentru că am sădit doar amăgire

Voi afișa cuvinte puse-n vers

Cu rimă prin care să arăt iubire,

Să-i zic că mă căiesc și am greșit

Că n-am găsit calea spre fericire

Răspuns voi aștepta la scrisul meu

Sperând că voi avea ceva clemență,

Să pot primi și dărui iubire, prețuire

Și să renaștem...prin inteligență!

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

Mă uit la luna dintre nori și stele

Și văd cât de frumos zâmbește,

E astrul ce-și aduce bine-aminte

De-a noastră fără de sfârșit poveste.

Cândva ne-a fost martor ceresc

La întâlniri sub raza-i de lumină,

La ale noastre calde-mbrățișări

Și șoapte dulci rostite în surdină.

Eram doi tineri plini de speranțe

Gata să cucerească lumea întreagă,

Fără a ști ce ne așteaptă-n viață

Cutezători că dragostea ne leagă.

Atunci ca și acum la noi privea

De după norul ce sus o însoțea,

Lumină trimițându-ne în noapte

Până ce zorii dimineții ne prindea.

Și azi un pic, mâine puțin mai mult

Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,

Și inima-mi bătea precum a ei dicta

Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.

Acum călcăm mai rar pe-acea cărare

Că multă buruiană pe ea este crescută,

Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm

Cum luna nopții de după nor...salută!

Ce repede mai trece vremea,

Și cum se scurg anii în timp,

Simt cum îmi fură ei puterea,

Fără a-mi da nimic la schimb

Ieri eram elev pe banca școlii,

Cu ghiozdanul plin de cărți,

Învățam pe fân în podul șurii,

Geografia țării de pe hărți

N-aveam bogății în casă,

Și nici conturi sau averi,

Doar o pâine caldă pe masă,

Și în curte câțiva meri

Mai aveam ograda plină,

Rațe, gâște, curci, găini,

În coteț porc cu slănină,

 Iar în grajd joiana ,,Mimi"

Tata se fălea cu calul,

Eu cu ai mei porumbei,

În casă stăpân motanul,

Iar pe  lanț bătea grivei

Era atât de multă bucurie,

Când la masă ne puneam,

Mâncam tot ce-i pus în farfurie,

Și-n final prin rugă mulțumeam

Acum rar calc pragul casei,

Doar puțin de sărbători,

Peste tot vad chipul mamei,

Dar..la cimitir noi ducem flori

............................................

Mult m-am străduit în viața,

Să-nvăț carte să fiu om,

Să spun adevăru-n față,

Să-i trezesc pe cei ce dorm

.................................

Azi m-apropii de o vârstă,

Și cu grijă-mi număr anii,

Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,

Și pe leacuri...cheltui banii!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!