Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Me Me Anasur
Data postării: 5 august 2024
Vizualizări: 350
Poezii din aceiaşi categorie
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Pentru ca..
Nu mai simt iubire
Nu mai simt nimic
Căci a ta plecare
Tare m-a mâhnit
Aș fi vrut să fie vis
Și să mă trezesc nițel
Dar a ta iubire
N-a fost din oțel
S- topit ca ceara
Și-am rămas pustie
Iar dorul meu de tine
Are sa reînvie
Nu te dau uitării
Căci eu te am iubit
Iar inima mea
Nu te-a folosit..
Depărtare
Demult m-am depărtat de laic,
M-am cufundat în vraf de cărţi,
Nu că aş fi vreun biet prozaic,
Ci doar să fiu aproape de cei morţi.
Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,
Căci două bestii e mult de suportat,
Cu toţii am devenit o mare tragedie,
Pentru natură şi acest pământ curat.
M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,
Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,
Nestăpânit consum peste măsură poezie,
Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.
Mă recompun din murmur de izvoare,
Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,
Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,
Şi cum devine omul... o simplă vietate.
Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,
Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,
Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,
Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.
Nici gând nu am să mă întorc acasă,
Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,
Doar o durere mare în inimă m-apasă,
Că oamenii cu oameni au devenit străini.
„Veninul”
Stropește-mi inima cu dragoste,
Că e plină cu venin.
N-aș vrea să mă simt o pacoste,
dar îmi ești atât de străin..
Ai intrat în mine,
Si nu vrei ca să te scot,
Amintirea ta dulce devine,
O pată neagră,lipsită de zgomot.
Devii doar un biet trecător,
Distrus complet în secret,
De al meu venin dulce și nemuritor...
Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,
În al meu suflet !
Poem de amor pentru tine
Te-aș putea iubi infinit,
Începând de acum...
Sau de când o să vrei!
Chiar de ieri...
O să-ți scriu un poem de mă lași,
Tu iubirea fiind,
Sau sărutul sau Luna zâmbind,
Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...
Oare tot ce-i trecut a murit?
Amintirele mor sau dor ori plâng,
Sau au aripi ce le-nalță la Cer
Zboară și dispar se topesc?
Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?
Nu ești tu dragostea însăși
Iar eu sclavul amorului tău,
Viața ce o port la picioare ți-o pun,
Și te rog să mă lași să îți scriu
Cât de mult mi-ai lipsit,
Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,
Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!
Nu ești tu doar un Înger sosit
Ce nu știe decât să iubească etern?
Nu ești tu chiar Amorul cel viu
Care vrea să dea viață celor triști,
Sau pierduți cum sunt eu?
(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Vin cu amintiri
Și îmi trec zilele amintindu-mi cu dor
De al meu prim vin Merlot
De notele roșii ce mă duceau în visare
Si cum mă simțeam... ca-ntr-o îmbrățișare.
Și mi-au trecut veri cu al tau blanc în gând
Și zile-ntregi l-am pomenit sperând
Să-ți amintești c-ai fost cel ce mi-a arătat
Taina vinului bun... dar nu... n-a contat.
Și îmi trec zilele mințindu-mă frumos
Că ai păstrat din promisul Sauvignon
Că te gândești când savurezi Bordeaux,
Și ții o sticlă pitită sub torpedo...
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Pentru ca..
Nu mai simt iubire
Nu mai simt nimic
Căci a ta plecare
Tare m-a mâhnit
Aș fi vrut să fie vis
Și să mă trezesc nițel
Dar a ta iubire
N-a fost din oțel
S- topit ca ceara
Și-am rămas pustie
Iar dorul meu de tine
Are sa reînvie
Nu te dau uitării
Căci eu te am iubit
Iar inima mea
Nu te-a folosit..
Depărtare
Demult m-am depărtat de laic,
M-am cufundat în vraf de cărţi,
Nu că aş fi vreun biet prozaic,
Ci doar să fiu aproape de cei morţi.
Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,
Căci două bestii e mult de suportat,
Cu toţii am devenit o mare tragedie,
Pentru natură şi acest pământ curat.
M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,
Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,
Nestăpânit consum peste măsură poezie,
Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.
Mă recompun din murmur de izvoare,
Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,
Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,
Şi cum devine omul... o simplă vietate.
Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,
Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,
Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,
Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.
Nici gând nu am să mă întorc acasă,
Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,
Doar o durere mare în inimă m-apasă,
Că oamenii cu oameni au devenit străini.
„Veninul”
Stropește-mi inima cu dragoste,
Că e plină cu venin.
N-aș vrea să mă simt o pacoste,
dar îmi ești atât de străin..
Ai intrat în mine,
Si nu vrei ca să te scot,
Amintirea ta dulce devine,
O pată neagră,lipsită de zgomot.
Devii doar un biet trecător,
Distrus complet în secret,
De al meu venin dulce și nemuritor...
Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,
În al meu suflet !
Poem de amor pentru tine
Te-aș putea iubi infinit,
Începând de acum...
Sau de când o să vrei!
Chiar de ieri...
O să-ți scriu un poem de mă lași,
Tu iubirea fiind,
Sau sărutul sau Luna zâmbind,
Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...
Oare tot ce-i trecut a murit?
Amintirele mor sau dor ori plâng,
Sau au aripi ce le-nalță la Cer
Zboară și dispar se topesc?
Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?
Nu ești tu dragostea însăși
Iar eu sclavul amorului tău,
Viața ce o port la picioare ți-o pun,
Și te rog să mă lași să îți scriu
Cât de mult mi-ai lipsit,
Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,
Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!
Nu ești tu doar un Înger sosit
Ce nu știe decât să iubească etern?
Nu ești tu chiar Amorul cel viu
Care vrea să dea viață celor triști,
Sau pierduți cum sunt eu?
(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Vin cu amintiri
Și îmi trec zilele amintindu-mi cu dor
De al meu prim vin Merlot
De notele roșii ce mă duceau în visare
Si cum mă simțeam... ca-ntr-o îmbrățișare.
Și mi-au trecut veri cu al tau blanc în gând
Și zile-ntregi l-am pomenit sperând
Să-ți amintești c-ai fost cel ce mi-a arătat
Taina vinului bun... dar nu... n-a contat.
Și îmi trec zilele mințindu-mă frumos
Că ai păstrat din promisul Sauvignon
Că te gândești când savurezi Bordeaux,
Și ții o sticlă pitită sub torpedo...
Alte poezii ale autorului
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.