Cuvinte

La capătul zilei stă noaptea-n priveghi

Aprinsă e luna să-i țină lumină

Curg orele triste plecând nicăieri

Dus  azi ca și ieri, la rând vine mâine

Pământul se-nvârte, nu șade pe loc

Un soare răsare zâmbind pe-altă lume

Căldura e-n vise, n-o simt mână-n mâini

Sclipirea privirii se stinge de jale

Degeaba mă arde pe suflet un dor

Nu-i pasă lui soarelui ce mă topește

Etern în priveghi trece timpul în zbor

Cu mâinile lui peste toate lovește

Văd steaua pe cer dar e prea-ndepărtată

Dau vina pe nori că n-o pot atinge

Și-atunci am să stau la priveghi pentru azi

La fel ca și ieri, probabil și mâine

La capătul verii stă toamna-n priveghi

Cum iarnă va sta la capăt de toamnă

Iubirea-mi lipsește s-ating primăveri

Trec ani-așteptând în priveghi de pomană

Promit că am să fiu suavă și brutală
De asemenea, sentimentală,
Modestă și de-orgolii plină
O, iartă-mă pentru indisciplină!

Am să mai fiu cuminte și perversă,
Un haos și o controversă.
Știu doar că te iubesc pe tine,
Ia-mă în brațe, sunt bine!

Așa de dulce și de-amară,
Ca o doină la vioară.
Tu taci....ascultă
Și pe urmă mă sărută!

Voi fi copilă și matură,
Cu orice fel de trăsătură...
Acceptă-mă și mă îndură!

Așa voi fi în lumea noastră
Priveste-mă ca prin fereastră
Sunt eu, sunt rea și bună,
Dar ador peste măsură.

Sinceritatea câteodată-i pedepsită

Când a minți, paradoxal, e mai cinstit

Prin omisiune să o taci introvertită

Decât să spui ceea ce simți nepotrivit

Să te prefaci că nu-nțelegi cu eleganță

Răspunzi mințind la întrebări ce-au stingherit

Urmezi cutumele zâmbind cu nonșalanță

În lumea bună a minți e potrivit

Vorbind sarcastic poți să cazi în aroganță

Măsoară-ți tonul să nu sune ascuțit

Rostește sincere minciuni fără substanță

Pune-ntrebări să nu rămâi descoperit

Ai grijă mare la expresie și nuanță

Cuvântul taie mai ceva ca un cuțit

Mințind excentric lumea-ți caută distanță

Fii sincer doar cât să nu pari un ipocrit

E complicat să înțelegi cumplita farsă

Sinceritatea absolută e un mit

Un a minți e absolvit de circumstanță

Mințind frumos poate să fie mai cinstit

Continui să scriu două cuvinte

În fiecare zi când mă trezesc,

Pentru a mea soție minunată

Spunându-i simplu ,,te iubesc".

Cum aș putea să uit să-i spun

Cuvinte dulci cu multă prețuire,

Când ea îmi este speranța vieții

Și sensul unic ce duce la fericire.

Mult timp ne-am evitat privirile

Că ochii noștri erau pe-altundeva,

Pân' într-o zi când s-au intersectat

Și unul pentru altul am simțit ceva.

Povestea a început cu-o tatonare

Trăind apoi mai mult decât o idilă,

Făr' a gândi că vom semna în timp

La primărie, un jurământ, pe-o filă.

Și anii au trecut peste-amândoi

Furând a noastră dulce tinerețe,

Și ne-au plantat pe chipuri umbre

Ca semne de trecere la bătrânețe.

Acum după o viață cu multe încercări

Continuăm să ne-alintăm cu ,,te iubesc",

Și zilnic înălțam o rugă la Domnul Sfânt

Din care nu lipsește, cuvântul ,,mulțumesc"!

Dacă mă faci să zâmbesc,

Îți sunt loială oricum pentru totdeauna,

Dacă îți dau inima mea,

Vreau să ai grijă de ea,

Dacă și tu m-ai iubit cândva.

Dacă încep să plâng, e pentru noi

Că viața este dură că suntem departe unul de celălalt,

Și nu știm ce ne rezervă viitorul,

Și eu nu încetez să te iubesc.

Gândurile mă duc spre tine,

Cu ochii plânși toată noaptea,

Cu speranța că mă vei căuta,

Și vom fi fericiți înfruntând părinții.

Când dezolarea-mi lovește privirea

Și norii negri tot apar,

Te rog din suflet 

Adu-mi sclipirea și lacrimile din pahar!

M-am săturat să strig, să plâng! 

M-am saturat și de-al meu gând! 

M-am săturat de-a vieții farsă,

Ce pare a fi doar o pedeapsă!

Nu știu măcar...cum să încep? 

Și ce să fac? Să mai aștept? 

Cum scap de golul meu din piept?

Să tot renunț,  eu tot încerc! 

Nu reușesc să-nfăptuiesc

Nimic din ceea ce-mi doresc.

"Procrastinare" îmi e prenume

Și "Agonie" mi-e-al doilea nume!

     În vers am vrea ca să vă spunem

Ce în cuvinte poate nu știm exprima:

Că vă iubim!, părinții noștri dragi,

Gura n-o spune, dar inima ar vrea.

     Un 'te iubesc' nu-i lung de zis

Căci sunt doar două mici cuvinte.

Dar preferăm să nu zicem nimic 

Și ne închidem că niște morminte.

     Privind la viață cu alți ochi acum 

Apreciem mai mult ce ați făcut. 

In trudă, osteneala și nevoi,

Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.

     Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat 

Când noi am apărut în viața voastră. 

Voi înșivă nu ați mai existat ...

Eram doar noi și grija noastră.

     Vă mulțumim din suflet pentru tot:

          Că ne-ați grijit, 

          că ne-ați iubit, 

          că ne-ați crescut.

Vă mulțumim de grija ce-o purtați 

Unor copii ce vă iubesc tăcut.

Arunc sentimente, cuvinte-n eter,

Emoții ce stau încătușate in mine.

Ecoul să văd ce ritm le va da,

De zbuciumul meu ce va spune.

Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,

Îmi vei cânta o dulce romanță?

Îmi vei răspunde tu sincer și drept?

Mă vei minții să îmi lași o speranță?

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,

Aș vrea c-ale tale note duioase

Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,

Să-mi scoată durerea din oase.

Ecou, dragul meu, te rog să fii bun

Și lăudă-mă cu vorbe curate.

Dar oare-ale tale note mă mint

Sau sunt adevărate?

Ecou, dragul meu, te rog să fii drept

Și spune-mi te rog adevărul.

Dar dacă-ale tale note mă dor

Și mi se năruie tot cerul?

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.

Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.