Firul de ață!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

Nu am visat, nicicând, de-a fi mare poet
Și doar să scriu, și ce las scris, vă-ncăntă,
Cu versul meu, prin care-mi zic povestea
Cu bune, rele, ce-n viață, des, se întâmplă.

Nu m-am gândit, că s-ar putea vreodată
Să pun a mele încercări...în cinci volume,
Dar, când Cel de Sus, Îți e, mereu aproape
Nimic nu-i imposibil, să faci pe astă lume.

Nu știu cât timpul, mai e pe partea mea
Nici, cât muza mă va inspira... și-n viitor,
Dar știu că nu-mi voi irosi... talantul dat
Și-o să rămân, vă zic, un mic

...povestitor.

Voi povesti despre copilărie și satul meu
Și despre dascălii, ce carte m-au învățat,
Despre săteni și-ai mei părinți din Ceruri
Ce sunt icoana sufletului... greu încercat.

Dar cât de multe am, în mintea-mi trează
De scris, de povestit și pus pe rimă-n  vers.
Așa că îndrăznesc, la Domnul Sfânt, să cer
Încă un timp, și-al meu păcat din carte... șters!

Dacă ploaia mi-ar aduce

Din cer un strop de fericire,

Aș ști să fac din el izvor

Să curgă cu iubire

Și te-aș ruga să vii cu mine

Să bem pahar după pahar,

Să ne-mbătăm de dragoste

Iar eu să trec al tău hotar

Și-apoi în lumea largă să fugim

Să ne iubim feriți de gura lumii,

Eu flori s-aduc, tu prunci să faci

Și să citim când ne culcăm..psalmii

.................................

Și norul a slobozit spre mine

Atunci când picuri am cerut,

În viață aducându-mi fericire

Și pe Maria...cum eu am vrut!

Mă simt pe lume omul fericit

Când știu unde îmi este inima,

Ți-am dat-o ție cu împrumut

Și cont am căpătat..din prima

Ești lângă mine de când mă știu

Că-mi este dificil să număr anii,

Și niciodată nu am fost singur

Și-n doi am pus la punct dușmanii

Când viața ne-a trimis și încercări

Noi împreună am găsit răspunsuri,

Nu ne-am lăsat mințiți de oameni

Și înțelepți am trecut peste certuri

Cândva ne-am găsit unul pe altul

Și am făcut perechea potrivită,

Iar Domnul ne-a dăruit urmașul

Și viața a devenit una-mplinită

Acum e vremea amintirilor

Și-a faptelor făcute-n timp,

Și tot mai des ne întrebăm?

Ce-am dat? ca să primim..la schimb?

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!

Cum se numește oare  

Acea persoană care moare  

De prea multă tristețe și dor  

În al serii amurg amețitor?

E oare acel băiețel iubăreț  

Ce odinioară era zvâcnet?  

Iar acum ce s-a întâmplat  

De e atât de dezolat?

Îl doare prea tare dorul,  

Gândul luându-și zborul,  

Către a inimii aleasă,  

Încercând să o găsească.

De ce plângi acum, băiete,  

Acum când pe cer sunt stele?  

Nu știi tu oare că-n al tău vis  

O poți vedea cu al său dichis?

Iar acum calmează-te ușor,  

Alungă-ți gândul disprețuitor.  

Zâmbetul tău reapărând,  

Pe-al tău chip cât mai curând.

Află-mă-n rime și clădește-mi cuvânt,
Sădește-mă-n soare, să te curăț de patimi.
Acoperă-mi trupul cu negru pământ,
Risipește-mă-n râul acesta de lacrimi...

Fii umbră, lumină, fii fulger, furtună,
Ridică-mi o stavilă cu propriul tău trup.
Să mă pierd, la final, în lumea asta nebună,
De mine și toate aș vrea să mă rup...

Am ars pătimaș în zadar, cu iubire în glas,
Am căzut iar și iar, ca din nou să mă-înalț.
Pe tine, în urmă-mi, am ales să te las,
Căci doar tu ești pasul pe care-l descalț...

Și fiindcă afară e toamnă, e frig, și-i târziu,
Te uită la dansul de frunze risipite în vânt.
Și-amintește-ți atunci când n-am să mai fiu,
Că-n rime mă afli, clădit în cuvânt...

Schimb de inimi

Hai să facem schimb de inimi,

Doar o clipă, nu mai mult –

Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,

Eu pe-a ta, cu dor tăcut.

A mea-i plină de iubire,

De speranțe, de cuvânt,

De priviri ce-ți dau putere,

De tăceri ce te-au înfrânt.

A ta pare o cetate

Fără foc, fără culori,

Dar o port să văd ce simți tu

Când te sting din prea puțini fiori.

Poate-n pieptul tău s-aprinde

Un fior ce n-ai mai dus,

Poate simți ce-nseamnă viața

Când iubești fără răspuns

Apoi facem iar schimbarea —

Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,

Dar s-o duci mai puțin rece,

Cu puțin din al meu dor.

Vrei s-o facem… pentru doi?

Hai să facem schimb de inimi —

Și-apoi le luăm înapoi.

    Ca o ploaie de foc, 
    arzându-mi venele, 
    ca o durere adâncă, 
    mângâindu-mi inima, 
    ca un curcubeu imens atârnat, 
    deasupra unui lac albastru, 
    te-am găsit, te-am iubit, 
    te-am pierdut, te-am uitat...
    
    Şi-acuma-s trist şi-nsingurat, 
    şi plâng fără de lacrimi, 
    căci ochii negri, mi-au secat...
    - şi-n zadar te mai caut, 
    căci nu eşti de găsit -
    şi te iubesc, dar e prea târziu, 
    te doresc - dar e prea devreme, 
    te urăsc - dar e prea nu ştiu cum, 
    te iert - şi nu ştiu de ce...

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă...

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi... nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi.. bate cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă... sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie