Mereu!

Scriu poezie pentru mine

Și pentru cei ce mă citesc

Eu n-am pretenții de poet

Și doar fac vers și iscălesc

Scriu ce văd, trăiesc și simt

De oameni, fapte, copilărie,

Despre femeia ce-o iubesc

Cu nume biblic, spus Marie

Scriu despre iubiri adevărate

Și despre despărțiri, minciună,

De-a pune etichete mă feresc

Și limba-ncerc s-o țin în strună

Scriu de viață și despre moarte

De început și-apoi despre apus,

Și uneori îmi este atât de frică

Să nu fiu judecat de ce am spus

Scriu și despre cei ce ne conduc

Pe care periodic îmi pun votul,

Sperând un trai cu bunăstare

Și poate nu director tot nepotul

Voi scrie vers și pune pe hârtie

Și azi și mâine și poate-n viitor,

Numai dacă va vrea și Domnul

Pentru că știu că sunt un muritor!

Mă plimb prin țara unde m-am născut

Prin locuri atât de minunate,

Și recunosc că sunt un patriot convins

Care-a trăit și zile întunecate

În astă țară a fost comunism

O perioadă bună pentru unii,

Ce ne-au supus la multe cazne

De am ajuns de râsul lumii

Întăi de toate și peste tot era partidul

În frunte cu coducătorul mult iubit,

Iar prin județe secretarii de partid

Dictau ce le cereau șeful din răsărit

Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi

Așa numita clasă muncitoare,

Care a construit și cultivat pământul

Ca să avem cu toții puțină bunăstare

Dar tot ce produceam se exporta

Și-n țară rămânea mult prea puțin,

Mâncarea se dădea doar pe cartelă

Iar să găsești câte ceva era un chin

Ce se-ntâmpla atunci în lume

Nu se spunea pe radio și televizor,

Nimic prin ziarele locale și naționale

Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor

Dar cel mai grav era că ne-au furat

Acel sfânt sentiment de libertate,

Și pentru care în "89 ne-am revoltat

Plătind cu sânge pentru demnitate

Azi din păcate cu greu ne amintim

De cei ce au murit pentru dreptate,

Foarte puțin am învățat din jertfa lor

Și-n țară este multă...nedreptate!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

E primăvară și toamna este departe
Când imi doresc, ca pașii să ne ducă,
Prin Iașiul drag și prin dealul Copou
Unde, un tânăr, încerca să te seducă.

Să ne plimbăm ținându-ne de mană
Pe-aleile cu tei, acum și ei îmbătrâniți,
Să ne-așezăm pe banca ce ne-ndruma
Sărut să ne furăm... să fim îndrăgostiți.

Apoi, aș vrea să coborâm înspre oraș
Și să te duc prin locuri, ce-ți amintesc,
De ale noastre, escapade, din tinerețe
Și unde repetam, dragă Mărie, te iubesc.

Gândul îmi spune să nu uit, de Ateneu
Ce ne așteaptă, ca pragul să-i...trecem,
Și-n ceas de seară, să ascultăm, artiștii
Iar noi, tăcuti, ca altădat' să ne seducem.

În noapte, când luna, ne lumină calea
Te-aș invita, să poposim, la Bolta Rece,
Să bem o bere și să gustăm...pastramă
Iar timpului să-i spunem... să nu plece.

A doua zi, când soarele e înălțat pe cer
Cu pași grăbiți, să poposim la facultate,
Să vizităm și amfiteatre și pe profesori
Locuri și dascăli unde am învățat carte.

Dar, cum până la toamnă mai este mult
Să nu lăsam ca timpul... să se petreacă,
Să ne iubim, iubita mea... fară-ncetare
Că anii trec și nu mai vor să se întoarcă!

Timp am pierdut să te aștept

Să îmi apari pe drumul vieții,

Sau poate te aflai pe undeva

Dar ochii mei erau în dosul ceții

Mult timp m-am întrebat pe mine

Cu cine-ai vrea să samene aleasa?

Cu-n star ce strălucește pe ecran

Sau cineva care să lumineze casa?

Desigur, răspunsul nu l-am găsit

Pentru că întrebarea era tâmpită,

Abia mult mai târziu eu am aflat

Că fericirea-n doi altfel este croită

Când ochii larg mi i-am deschis

Am început să văd și pe aproape,

Că lângă mine era ce mi-am dorit

Și nu să caut, aiurea prea departe

Da, era colega mea de facultate

Care-aștepta să-mi fure inima,

Și mă-ndemna să-i văd iubirea

Aflată după pleoapă cu lacrima

......................................................

Să povestesc ce a urmat e înțeles

Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,

Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit

Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!

Mă uit în jur si, nu-nteleg,

De unde vine, atâta răutate,

Aș vrea s-adun și, să culeg,

Un mic buchet, de bunătate

Ma rog si, zilnic mă închin,

Și îmi doresc, eu, cu ardoare,

Să văd mereu, Cerul senin,

Și Soarele, cum după nor apare

Dar parcă, a mea ruga zboară,

Și-mi pun mereu o întrebare,

De ce norii, mai rar coboară,

Și nici atunci, nu lasă apa roditoare?

Când mic copil, creșteam în sat,

Îmi amintesc, de cele 4 anotimpuri,

Ca ele azi și, omul s-a schimbat,

Și noi trăim, în rătăcire, alte vremuri

Ne punem întrebări, fără răspunsuri,

Vedem, că tot mai rău, e, pe pământ,

Și ne expunem, permanent la riscuri,

Și nimic sfânt, nu mai e, în cuvânt

Suntem, din ce în ce, mai mândri,

Și lacomi, fără nicio cumpătare,

Cu toții am uitat, să mai fim tandri,

Și uneori chiar mânioși, fără răbdare

Avem cu toții, iubire mare de arginți,

Si ne lipsește, dragostea aproapelui,

Nu știm ce-nseamnă, să fim smeriți,

Avem doar grija trupului și, nu și a sufletului

Cu cel sărac, nu suntem milostivi,

Să-l bucurăm, cât de puțin se poate,

În lumea noastră, suntem captivi,

Și adunăm muncind și, zi și noapte

Vedem cu ochii noștri, nedreptatea,

Și judecăm ușor, cu măsuri diferite,

Si implorăm mereu, Divinitatea,

Să ne ajute și, să-navem suferințe

Nu știm și, nici nu vrem a mai ierta,

Pe cei ce credem, că ne-au greșit,

Și nici să dăm, din pâinea câștigată,

Celor ce-n viață, norocul le-a lipsit

Dacă deschidem, bine, ochii minții,

Vedem în clar, când Sus plecăm,

Cum toți suntem egali, în fața morții,

Nimic material, nici bani, noi nu luăm

Așa că pe pământ, cât mai trăim,

Să nu uităm, să facem fapte bune,

Că doar așa și, nu altfel ne-nbogățim,

Și-n Cartea Vieții, noi vom purta..un nume!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

În lumina palidă a amintirilor,

Cioburi de sticlă strălucesc în zări,

Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,

Povești de iubire, acum doar amintiri.

Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,

De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,

În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,

Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.

În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,

Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,

Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,

În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.

Te poartă gândul ca pe un blestem

În fiecare colt de cer pierdut

Prin nopţți adânci si reci încă te chem,

Să vindeci rănile de la început

Esti umbra care pasii mi-i măsoară

Un ciob de sticlă prins sub pielea mea

O amintire ce-a-nvătat să doară

Și pe care timpul n-o mai poate lua.

Trăiesti în piept ca un ecou curat

Ce sânqerează-n fiecare zi,

Desi din lumea mea ai plecat,

În mine pururi tu vei locui.

Din nou gândul îmi fuge către tine

Să-ți zică că te-am visat azi noapte,

Cum te plimbai pe o cărare în livadă

Și de pe crengi gustai cireșe coapte

Eram și eu ascuns în vis după copaci

Și-ți urmăream mișcare cu mișcare,

Iar soarele mărinimos la mine a trimis

Umbra-ți s-ating în semn de împăcare

Și vântul prin păru-ți despletit umbla

Cu adieri ușoare de care tu te bucurai,

Iar eu vrăjit de muza mea mă întrebam

Sunt pământeam sau dincolo, deja în rai?

De sus veneau spre mine duioase triluri

Ce-mi încântau auzul cu-a lor cântare,

Privirea mi-era trimisă spre ea și pomi

Și tot ce se-ntâmpla era o încântare

Și în visarea mea mâna mi-am dus

Să-i mângâi umbra, iubire să-i trimit,

Dar nu știu cum ceva s-a petrecut

Că ea a dispărut și singur m-am trezit!

Eu am alunecat înspre tine

Tu nu erai acolo...

Tu ai alunecat înspre mine

Eu nu eram acolo....

Amândoi eram două lacrimi

Ce cădeau din norii jucăuși

Purtând chipul unor îngeri,

Noi doi întrebându-ne din priviri,

Ce-i dragostea dacă nu ploaia sau vântul,

Ce ne mângâie pe obrajii plânși,

Sau poate anotimpurile ce se scurg și ne lasă triști,

Asteptând să aflăm ce-i dragostea...

Eu am alunecat înspre tine

Tu m-ai prins

Apoi tu cădeai înspre mine

Eu neexistând!

Mă întrebai dacă dragostea are și alt nume,

Numele tău ți-am răspuns....

Te vedeam undeva ca într-un vis, plângând...

Mă intrebai unde se află dragostea;

Ți-am răspuns că stă undeva în gând,

Când la tine când la mine

Când ne îmbrățișează pe-amandoi suspinând;

M-ai întrebat dacă dragostea moare,

Am tăcut pentru un timp

Apoi ți-am răspuns !

Poate că dragostea așteaptă mereu un nou început,

Dragostea este captivă într-un surâs,

Într-o speranță într-un sărut,

Chiar dacă acesta uită să vină...

Dragostea suntem noi,

Tu căzând înspre mine...

Eu căzând înspre tine!

Dragostea este o ființă născută de noi doi,

Sau doar de mine!

(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

N-am de gand sa-ti ies in cale

Chiar de vezi din departare

Ca te-astept cu rabdare

Am tot stat si am gandit

De ce am de suferit?

De ce sa astept intr-una?

Si sa tot sper ca nebuna..

Ca o data ai veni

Bucurie inimi

Sa imi faci si sa nu pleci

Niciodata sa nu treci

Linia din departare

Ca iubirea mea, moare

De te-ntorci fara sa mi spui

Numele cui vrei sa-i pui?

Si de nu mi-l dai mie

Nedat sa fie, o vesnicie 

Imi amintesc cum ochii tăi m-au fermecat

Încă mă țin captivă intr-un vis necurmat

I-am iubit cum isi iubesc stelele cerul

Cum vinul își iubește paharul...

Mi-amintesc de ochii tăi ca un cântec tăcut 

Cum mi-au furat sufletul și m-au pierdut

Azi în ei văd totul și totuși nimic

Ești prea departe, nu pot să te strig...

Mi-au rămas dorul ce arde, speranța ce doare

Un drum nesfârșit, o chemare

Al vieții mele, vis fugar

Norul ce umbrește al inimii hotar...

Nu pot sa-i mai văd, oricât aș spera

Rămân un secret, o dulce durere a mea

Și-n taina nopții, sub cerul cu stele mii

Ii port in suflet, ca pe-al meu destin...

Am incercat să-i uit, dar dorul m-a frânt

Ca rănile ce în noapte mereu se strâng,

Încerc, dar nu e vina mea

Că ochii mei doar pe-ai tăi ii visa.