Prieten ori Dușman

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Forgjeves

Om våren, med sjelen vibrerende,

Vi venter på lykke ved å drømme,

Og om høsten, når håp dør,

Vi har en sky igjen,

Vi venter alle forgjeves

Lykke som aldri kommer igjen,

Cradling bare en flyktig drøm

Om natten er himmelen alltid klar,

Vi svever med en gal lengsel etter paradis,

Men i refrenget ser vi at det fortsatt var en drøm.

Vi venter alle forgjeves

Lykke som unngår oss

Og i sjelen siler de bittert

Tanker som bedrar oss,

Forgjeves vil vi tigge,

Vi vil vente forgjeves

Lykke vi alltid vil ha,

Jeg kommer ikke lenger!

Vi venter alle forgjeves

Lykke som unngår oss

Og i sjelen siler de bittert

Tanker som bedrar oss,

Forgjeves vil vi tigge,

Vi vil vente forgjeves

Lykke vi ønsker så mye

Jeg kommer ikke lenger!

Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,

pe care o citesc de mii de ori,

că-mi place,e frumoasă,

bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,

citind-o  din nou și iarăși.

Mintea, gândul și cuvintele, 

îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.

acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,

au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.

dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,

prima mea poezie.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 18.10.2024

Am ajuns în punctul zero

Unde nulul e mai nul, 

Unde-i dulce degradarea, 

Unde totul este scrum, 

Unde clopotele morții bat și cântă neîncetat.

Am ajuns în punctul zero

Unde abisul e mai abis, 

Unde căderea e lungă,

Unde sufletul s-a stins.

Unde tristă-i întrebarea:

Unde-s eu, fetița-zâmbet?

Vreau să mai fiu ca altădată

Când fără griji noi ne iubeam,

N-aveam nici casă și nici bani

Și cu chirie pe la bloc stăteam

Eram doi tineri absolvenți

Veniți intr-un oraș de munte,

Purtând în geantă diploma

Gata cu lumea să se-nfrunte

Dar practica n-a fost ca teoria

Și în teren a trebuit să inventăm,

Rețete și tratamente la animale

Ca în final de boli să le salvăm

Să fii un bun medic veterinar

Înseamnă pasiune și răbdare,

Că doar atunci poți să-nțelegi

Un pacient ce-ți cere vindecare

Și anii au trecut fără-ncetare

Cu împliniri, eșecuri, neajunsuri,

Profesional sunt multe întrebări

La care nu găsim încă răspunsuri

......................................

Acum am pus multe deoparte

Avem și unde sta, copii și bani,

Și zilnic rugă înălțăm la Domnul

Să ne dea sănătate si...ceva ani!

Copilul meu parfum din cer sosit

Ai așternut în viața mea, mii de primăveri la infinit

Florile cireșilor cu miros îmbălsămat

Îmi amintesc de chipul tău profund neschimbat

Ești zbor de aripi pe  cerul înstelat

Ești vuietul oceanului însetat

Ești albul pur al iernii însiropat

Și drumul vieții tale e pe deplin bogat trasat

Ai apărut din infinitul norilor

Cu chipul tău pur și inocent

Ne-ai dăruit speranța zorilor

Și ne iubești cu al sutelea procent

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bara eitt orð

Sagt af handahófi

Ófyrirgefanlegt

Það slær mig niður.

hjartað trúir

Hugsun mælir það,

Þögnin er horfin

Að eilífu.

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin mín.

Bara eitt orð

Það vekur mig þungar hugsanir

Og bara með þeim

Það umlykur mig.

Það er öfund

Það kemur sem byrði

Og ólýsanleg martröð

Nóttin í draumnum lækkar.

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin.

Og þú munt vita

Að segja þér

Allavega,

allir sem

Ekki verða reiður!

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Ekki verða reiður!

Sunt singur cu mine, sunt singur mereu

Deja m-am obișnuit cu absența din jurul meu.

Cred că așa mi-e cel mai bine,

Să port liniștea continuă cu mine.

Sunt singur cu mine, sunt singur mereu

Sunt muzeul viselor mele repetate,

Aflate într-o carte cu mare însemnătate,

Sunt creația propriilor gânduri.

Lumea asta-i imperfectă

Nimeni nu te mai respectă.

Ea te calcă în picioare

Neștiind a ta valoare.

Toți te nedreptățesc

Cu invidie te-ncolțesc,

Încercând să te doboare

Batjocorind a ta onoare.

Dar având înc-o fărâmă

De speranță ce nu moare,

Începi să crezi că poți schimba

Puțin, puțin din lumea ta.

In asta viata ce-o traiesti

Nu-i usor sa te gasesti,

Sa realizezi cu-adevarat

Cu ce scop ai fost creat.

Sunt o corabie desprinsă de țărm

Ce caută răspunsuri printre ape străine,

Multe dintre ele scufundate în adâncuri

Ajungâng la ele doar cu gândul.

Valurile mă ridică, mă răsfață

Îmi creează doar o falsă prefață,

Furtuna îmi arată de drept marea

Mă educă, mă învață să-mi aleg calea.

Busolă, mi-e credința, ea nu îmbătrânește

Ea mă îndrumă, îmi ghidează anii vieții.

În noaptea fără stele, sufletul suspină,

Pe un drum în care umbrele-mi vorbesc.

Și mă condamnă la tristețe.

În labirint de amintiri, sufletul mi s-a pierdut,

In ploaie de regrete, sufletul s-a descompus.

N-a rămas decăt ecoul durerii.

Acum privesc printre amintiri pierdute,

Iar zambetul, flacără a fericirii,

S-a stins în abis ca o stea căzătoare.

O voce eternă ne-aduce aminte,

Că-n praf de stele ne vom transforma.

Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,

Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.

Cu fiecare pas, fiecare suflare,

În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.

Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,

Memento mori, ceasul vieții se va opri.

În petale de trandafir, simbol al vieții,

Ironic, ne surâde dansul morții.

Doar amintiri vor mai rămâne,

Memento mori, totul se scurge.

În suflet însă, va rămâne

O flacără nemuritoare,

A cărții ce ne-o scriem fiecare.

Memento mori, suntem povestea vieții noastre.