Poems in the same category
Înspre lumini
Eu știu deja ce am în mâini,
Și știu concret ce-n suflet port,
Iar Doamne, traiul de-mi amâni,
Voi duce-n spate trupu-mi mort.
Mă lasă iar, firesc să șchiopătez,
Și nu-mi da aripi ca să zbor,
Căci zilnic doar pământ visez,
Și-n prăbușiri mi-e temă c-o să mor.
Mă-nchide Doamne după gratii,
Căci libertatea mi-e păcat,
Și-adu-mi la masă numai patimi,
Să am în trup, tot sângele, curat.
Să-mi fie spinii, dor învolburat,
Să-mi sape-n carne-un legământ,
Căci doar prin sângele adevărat,
Ajung la cer, din lutul frânt.
Nu-mi da nici soare, nici izvoare,
Căci setea-mi arde ca un jar,
Și-n întuneric stau călare,
Pe-al meu blestem profund amar.
Dar fă-mi din lacrimi untdelemn,
Să ard în candela din piept,
Căci focul care-i plâns e-un semn,
Că pasu-mi este pe-un drum drept.
Adu-mi povară pe-a mea cruce,
Să nu-mi mai fie pașii lini,
Căci numai jugul greu mă duce,
De pe Golgota Ta înspre lumini.
La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Liceu de George Bacovia în turcă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Lise
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Bilgiç öğretmenler
Ve zorlu sınavlar...
Ve bugün beni ürpertiyorsun
Lise, - mezarlık
Gençliğimden! –
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla –
Bugün artık ben değilim
Ve canım acıyor...
Artık hiçbir şey istemiyorum -
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla... –
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Beni dünyaya verdin
Şiddetli dalgalarda,
Çok bıkkın...
Lise, - mezarlık
Gençliğimden!
Înspre lumini
Eu știu deja ce am în mâini,
Și știu concret ce-n suflet port,
Iar Doamne, traiul de-mi amâni,
Voi duce-n spate trupu-mi mort.
Mă lasă iar, firesc să șchiopătez,
Și nu-mi da aripi ca să zbor,
Căci zilnic doar pământ visez,
Și-n prăbușiri mi-e temă c-o să mor.
Mă-nchide Doamne după gratii,
Căci libertatea mi-e păcat,
Și-adu-mi la masă numai patimi,
Să am în trup, tot sângele, curat.
Să-mi fie spinii, dor învolburat,
Să-mi sape-n carne-un legământ,
Căci doar prin sângele adevărat,
Ajung la cer, din lutul frânt.
Nu-mi da nici soare, nici izvoare,
Căci setea-mi arde ca un jar,
Și-n întuneric stau călare,
Pe-al meu blestem profund amar.
Dar fă-mi din lacrimi untdelemn,
Să ard în candela din piept,
Căci focul care-i plâns e-un semn,
Că pasu-mi este pe-un drum drept.
Adu-mi povară pe-a mea cruce,
Să nu-mi mai fie pașii lini,
Căci numai jugul greu mă duce,
De pe Golgota Ta înspre lumini.
La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Liceu de George Bacovia în turcă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Lise
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Bilgiç öğretmenler
Ve zorlu sınavlar...
Ve bugün beni ürpertiyorsun
Lise, - mezarlık
Gençliğimden! –
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla –
Bugün artık ben değilim
Ve canım acıyor...
Artık hiçbir şey istemiyorum -
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla... –
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Beni dünyaya verdin
Şiddetli dalgalarda,
Çok bıkkın...
Lise, - mezarlık
Gençliğimden!
Other poems by the author
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Singur cu mine
Sunt singur cu mine, sunt singur mereu
Deja m-am obișnuit cu absența din jurul meu.
Cred că așa mi-e cel mai bine,
Să port liniștea continuă cu mine.
Sunt singur cu mine, sunt singur mereu
Sunt muzeul viselor mele repetate,
Aflate într-o carte cu mare însemnătate,
Sunt creația propriilor gânduri.
Eul e un infinit
În timpul vieții ce-o trăiesc,
Pe care încerc s-o construiesc,
Mă tot întreb, Cine sunt eu?
Și oare ce vrea Dumnezeu?
Nimeni din această lume
Nu poate să însume,
Dând răspunsuri evidente
Întrebărilor ce le voi pune.
"Câți de Eu pot fi oare?"
"Și câți îi pot pune-n valoare?
Că de-ar fi să știu acest fapt
Aș fi foarte consacrat.
Cunoașterea de sine
Nimeni n-o poate susține.
Căci ea nu este mărginită,
Ci este una infinită.
Viața, o mare învolburată
Sunt o corabie desprinsă de țărm
Ce caută răspunsuri printre ape străine,
Multe dintre ele scufundate în adâncuri
Ajungâng la ele doar cu gândul.
Valurile mă ridică, mă răsfață
Îmi creează doar o falsă prefață,
Furtuna îmi arată de drept marea
Mă educă, mă învață să-mi aleg calea.
Busolă, mi-e credința, ea nu îmbătrânește
Ea mă îndrumă, îmi ghidează anii vieții.
Ce rost are?
Ce rost are-n astă lume?
Să îți faci propriul tău munte
Tot ce-ai strâns de-alungul vieții
Au fost doar, nenumărate lecții.
Ce rost are-n astă lume?
Să trăiești un timp finit
Când cel care te așteaptă
Este unul infinit.
Ce rost are-n astă lume?
Să te bucuri de-a ta viață
Când din ea tot ce rămâne
E un nume și-un prenume.
Reînnoire
Lumea asta-i imperfectă
Nimeni nu te mai respectă.
Ea te calcă în picioare
Neștiind a ta valoare.
Toți te nedreptățesc
Cu invidie te-ncolțesc,
Încercând să te doboare
Batjocorind a ta onoare.
Dar având înc-o fărâmă
De speranță ce nu moare,
Începi să crezi că poți schimba
Puțin, puțin din lumea ta.
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Singur cu mine
Sunt singur cu mine, sunt singur mereu
Deja m-am obișnuit cu absența din jurul meu.
Cred că așa mi-e cel mai bine,
Să port liniștea continuă cu mine.
Sunt singur cu mine, sunt singur mereu
Sunt muzeul viselor mele repetate,
Aflate într-o carte cu mare însemnătate,
Sunt creația propriilor gânduri.
Eul e un infinit
În timpul vieții ce-o trăiesc,
Pe care încerc s-o construiesc,
Mă tot întreb, Cine sunt eu?
Și oare ce vrea Dumnezeu?
Nimeni din această lume
Nu poate să însume,
Dând răspunsuri evidente
Întrebărilor ce le voi pune.
"Câți de Eu pot fi oare?"
"Și câți îi pot pune-n valoare?
Că de-ar fi să știu acest fapt
Aș fi foarte consacrat.
Cunoașterea de sine
Nimeni n-o poate susține.
Căci ea nu este mărginită,
Ci este una infinită.
Viața, o mare învolburată
Sunt o corabie desprinsă de țărm
Ce caută răspunsuri printre ape străine,
Multe dintre ele scufundate în adâncuri
Ajungâng la ele doar cu gândul.
Valurile mă ridică, mă răsfață
Îmi creează doar o falsă prefață,
Furtuna îmi arată de drept marea
Mă educă, mă învață să-mi aleg calea.
Busolă, mi-e credința, ea nu îmbătrânește
Ea mă îndrumă, îmi ghidează anii vieții.
Ce rost are?
Ce rost are-n astă lume?
Să îți faci propriul tău munte
Tot ce-ai strâns de-alungul vieții
Au fost doar, nenumărate lecții.
Ce rost are-n astă lume?
Să trăiești un timp finit
Când cel care te așteaptă
Este unul infinit.
Ce rost are-n astă lume?
Să te bucuri de-a ta viață
Când din ea tot ce rămâne
E un nume și-un prenume.
Reînnoire
Lumea asta-i imperfectă
Nimeni nu te mai respectă.
Ea te calcă în picioare
Neștiind a ta valoare.
Toți te nedreptățesc
Cu invidie te-ncolțesc,
Încercând să te doboare
Batjocorind a ta onoare.
Dar având înc-o fărâmă
De speranță ce nu moare,
Începi să crezi că poți schimba
Puțin, puțin din lumea ta.