Author Daniel

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

Primăvară

În glasul unui nou, tăcut amurg

De Martie întârziat

Se prevesteşte iar, acum

Un proaspăt soi de verde crud

De verde necălcat şi ud

Cu paşi grăbiți către lumină

Răsar de-odată ghiocei

Lăsând în urmă iarna cea deplină

Să-şi ducă iarăşi traiul ei,

În alte depărtări permise

Dar nu aici, nu lângă ei.

Vifornițele vechi suspină

Şi se retrag în alte zări

Căci vânturi noi si calde vor să vină

Să-mprăstie, s-aducă, să mențină

Mirosuri proaspete şi noi.

În crudul grai, armonios şi dulce 

Vioi le cântă iarăşi ciripind

Firave păsări, 

Vesele cântări, idilice fragmente, 

iubitelor lor flori.

Câmpii încep a înverzi cu sete

Şi flori şi gâze şi insecte

Se-adună ca să concerteze

Adevărate simfonii măestre. 

Copaci cu ramuri ațipite

Au început a se trezi

La glasul unic de copii

Râzând în hohote, cântând

Cu sufletele mari, deschise

De-a primăverii poezii!

Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023

Будильник зазвинел внезапно
Зачем? Ведь спал я очень сладко
Умывка, глажка, безвкусный кофе
Так ведь делают все профи!

В заполненой маршрутке жарко
Ехать на такси - затратно...
Сидит девченка, глаза карие
А ты стоиш - где равноправие?

Включаешь комп, зивая смело
и музыку чтоб душу грело
Читаешь почту, бред
А на часах и девять нет

Заходит шеф - лицо кирпич
и говорит "Тотул ва фи брич"
Собравшись духом, очень внятно
Кричю, Эй шеф а где зарплата???

Продолжение следует...

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

Curând pe nori de slava 

În carul alb de flori 

Si fața ca de soare 

El vine judecând!

Cum a promis o data 

El locul îl pregătește 

Să-și duc sus în ceruri :

Mireasa lui curata. 

De ai trăit în pace

Cu frica și lumină, 

Lucrând,vestind iubirea..

A ta este cununa! 

Căci haina El și-o 'ntinde 

Pentru ai sai copii

Iar judecata-ntreaga

A celor neascultători  !

Esti gata pentru slava ,

Sa pleci de -aici cântând 

Cu Domnul tău în carul 

Cel veșnic  ,Viitor!

Dimineața simțisem o durere cumplită

Era un dor sau poate o ispită?

Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal

De padurea cea din vârful cel de deal.

O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal

De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal. 

De acel miros curat, de umbra deasă;

Ce se afla numai de localnici înțeleasă. 

Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii

Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii. 

Când mă temeam de animalele tale

Ce mi se pareau a fi niște fiare. 

Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,

Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele. 

Mii dor de acele flori ce le găteai

Pentru trecători tu frumos le răsădeai.

Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci 

Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.

Și tei și brad, de toate aveai;

Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită 

Să-ți trezești natura adormită.

Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,

Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau. 

Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,

Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova.