Recoltă...
... știu că am mai iterat în trecut această idee, dar mă simt cumva dator s-o repet în gând de mai multe ori: contează doar azi; ieri a trecut și nu mai poți să faci nimic, mâine încă nu există. Căci netrăind "acum-ul" la maximul lui potențial, poți pierde clipe prețioase pe care timpul nu ți le mai dă înapoi.
Acum, încercând acest gust dulce-amărui, încerc să reconstitui un trecut care, odată cu anii care se trec peste mine, devine tot mai îndepărtat și mai greu de adus la suprafață... îi ca o poză veche, ce se îngălbenește și-și pierde imaginea odată cu trecerea timpului...
Dar, Doamne!, cum să ții seama la a fi mai atent și la clipa prezentă, când ești tânăr și ai toată viața înainte, cum să-ți pese de azi, când fiecare fibră din tine tânjește doar la viitor, necum să te mai gândești la trecut, că doară n-a lăsat urme prea vizibile în tine, și tocmai despre aceste fire vorbesc acum, devenite între timp atât de prețioase, încât aș da ani din viață să pot să-i redau cu fidelitate clipele timpului, să fiu un Michelangelo sau un Leonardo al timpului trecut, când abia dacă sunt un învățăcel, un umil ucenic al lui?
Așa că acceptându-mi condiția, voi încerca totuși să redau cum se cuvine clipele care s-au scurs precum firele de nisip în clepsidra timpului meu, fiindcă am înțeles acest adevăr într-un târziu, dar și pentru că, din fericire, memoria mea încă mă ajută în căutările mele, tot mai pot sufla praful de pe câte-o fotografie veche, și tot mai pot să aduc spre lumină momente care ele însele pot fi crâmpeie de lumină ale existenței mele...
Vine taică-miu într-o zi și-mi zice:
- În weekend mergem la țară la strânsul viei, că ne-o chemat bune-tu, că singur nu mai poate...
În gând, - fiindcă nu îndrăzneam altfel - mă întreb: "îmi cere, sau doar mă informează?", sperând să mă ia și pe mine, fiindcă dorul permanent de locurile copilăriei mele mi-o explodat brusc în timpane, făcând să-mi bată inima și mai tare, așa că mă reped să-mi caut niște haine mai rele însă numai bune pentru munca viei, dar taică-miu mă vede și-mi taie avântul:
- Tu rămâi acasă, că ai de învățat pentru "treaptă"!, îmi zice el categoric, dar eu aveam deja în minte pregătite cuvintele potrivite pe care le-am folosit ca pe niște arme destul de convingătoare...
Prin urmare, sâmbătă dimineața, ne-am urcat în mașină pregătiți cu toate cele necesare strânsului la vie, fiindcă bune-miu avea o bucată de pământ "dincolo di drum", înspre soarele potrivit, și pe care, de zeci de ani, îngrijea o vie ce rodea indiferent de seceta verii, întrucât via își ajungea rădăcinile către un pârâu subteran ce chiar ieșea la suprafață, băltind în laguna răcoroasă a copilăriei mele... abia așteptam...
Ajunși înainte de amiezi, și după ce ne-am lins buzele și degetele cu câte-o "poală-n-brâu" făcute de bunică mea, ne-am apucat de strâns fiecare luându-și câte-un rând, de nu-i vedeam capătul în rodul și albastrul cerului, fiind mai mult chitit pentru a înfuleca poama tămâioasă, zemoasă și dulce direct de pe ram, încât ajungea mai mult în burdihan decât în coșarcă... ignorând viespile sau chiar în concurență cu ele, fiindcă, sincer, nu mă prea îndemnam cu munca și încă nu știam cum să mă fofilez până la laguna care mă chema răcoroasă și îmbietoare ca o cadână...
În fine, după ce am strâns câteva coșărci cu poamă pentru a-mi spăla "onoarea", am tulit-o bineînțeles înspre lagună, fiindcă era deja trecut de amiezi, iar soarele bătea necruțător, amorțind până și cosașii, care luaseră o binemeritată pauză, iar eu mă gândeam deja că și eu meritam una, că de, eu chiar nu venisem pentru a culege la tămâioși, cât mai degrabă pentru îmbrățișarea răcoroasă a lagunei, dar și a salcâmilor pe care abia așteptam să-i salut, ultimii patriarhi, care, fiind încă în picioare, își oglindeau în lagună veșnicul sfat...
Ah, cum aș putea să redau în cuvinte cerul care își peticea norii în adierea blândă a lagunei laolaltă cu freamătul salcâmilor, care își agitau brațele înspre mine chemându-mă la pieptul lor, cum puteam eu să rezist îmbrățișării lor părintești, cum puteam eu să mă prefac că n-auzeam șoaptele lor prin care îmi povesteau câte s-or mai întâmplat de la ultima noastră vedere?
- Da, copchile, vașile s-or mânat cătri islaz de dimineațâ, da, nea Vasili le-o șfichiuit cu ghiciul pi șele răle, or mujit mai divremi... Da' tu? Cum îi viața?
- Cum sâ hie? Când mai ră, când mai amară... Cum știți, ca tăt omu': mai vini șî câte o bucurie, da măi rar, așe... că ne-om învăța pre cu ghinili...
- D-apoi lasă... că nici noi n-om dus-o mai ghini! O fost secitâ mari, de s-or pârlit ogoarili, nu s-or copt grâu, nici orz, baremi păpușoi sau poamâ-n ghie...
Între noi se lasă o tăcere grea, întreruptă din când în când de câte-un cosaș trezit din amorțeala căldurii, și am oftat laolaltă cu salcâmii la greutățile noastre, privind iarăși peticele de cer unduindu-se pe luciul încrețit de vânt al lagunei... Da, unele lucruri precum cerul, soarele și seceta, par a fi veșnice, în timp ce laguna sau rodul ogoarelor pot fi vremelnice, trecătoare, ca însăși viețile noastre pe pământ... căci nimeni și nimic nu dăinuiește...
... dar firul zburdalnic al gândurilor noastre fu, brusc, întrerupt de bune-miu care m-o chemat la căratul sacilor de polietilenă umpluți vârf cu poamă precum și la strivitul strugurilor la teasc. Cu gândul la mustul cel dulce-acrișor, apuc un sac, îl azvârl peste umeri fără să-mi pese prea mult de zeama pe care o simțeam răcindu-mi șira spinării și o iau agale pe poteca străjuită de lanul cu păpușoi firavi și uscați, ca niște soldați răniți care-și agitau săbiile inutile în bătaia vântului, îngreunându-mi calea...
Rând pe rând, sacii or fost aduși în curte și depozitați la umbră, bune-mea numărându-i iar și iar, pierzând socoteala și luând-o de la capăt, dând rodului glas: ba c-o să iasă două butoaie de vin, ba trei, ba chiar patru, din cele mari și nu din cele mici, o fost rod bun anu' aista, mai bun ca-n celălalt trecut, amu' de n-o ieși prea acru, de roș și de alb deopotrivă... o fi pre aspru, or pre tămâios de dulci, om videa...
În război pe față cu viespile cele nesuferite și zumzăitoare, om purces la tescuirea poamei, iar eu urmăream cu interes și plăcere, cum licoarea fermecată se așeza în firicel cuminte umplând butoaiele bine împănate cu frunză uscată de papură, încât să nu se risipească, ci doar să "doarmă" ca mai apoi să se "trezească" și să bolborosească în cană de lut, mustul cel tulburel, dulce și mult așteptat, ce poate să fie mai magic pe lume decât asta?
Miez de nucă și must roșu, proaspăt scurs în cană de lut... un gust ajuns desăvârșit cu efort în apusul soarelui, iată, greierii prind curaj preluând țârâitul și cobzele de la cosașii de peste zi, o zi cu multă muncă istovitoare - pentru unii, doară nu și pentru mine! - acum curtea s-a liniștit, zvoana și vânzoleala s-a topit în lumina slabă a becului de sub streașină. Așezați pe băncuțele mesei de sub păr, sorbeam cu toții încetișor din cănile de lut ars și plescăiam sub limbă mustul, dându-ne cu părerea despre cum s-a înăspri mustul în vin anul acesta față de ceilalți trecuți, de experți ce eram noi... mai ales eu, că de... pusesem și eu un umăr firav la tot procesul ăsta magic...
Și-acum stau și oftez, amintindu-mi atât de pregnant gustul mustului ce fierbea în mărgele rubinii pe marginea cănii de lut, căci nu înțelegeam pe atunci, - nici n-avem cum! - că acele clipe întrupate din boabele de struguri culeși cu multă trudă și migală, aveau să rămână vii peste ani în memoria mea, sub forma licorii magice, parfumate în tămâie, rodul bogat al unui petec de vie neînsemnat de sub acoperișul lumii ăsteia mari, dintr-un colț de rai, care astăzi nu mai există...
Category: Prose
All author's poems: Shadow Man ![]()
Date of posting: 21 November
Timp de citire: ~14 min.
Views: 25
Other poems by the author
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Reformare
Gabriel Nicoara
18 November
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 November
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 November
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗