A Treia Mare Revelație - Vederea ieșirii parțiale a Sufletului Meu din Trupul Meu
Pe 25 Decembrie 1995, cam pe la ora 09:00 am întrebat-o pe soția mea dacă a visat ceva în legătură cu mine și ea mi-a spus că nu avisat nimic despre mine și nici despre altceva.Am vrut să-i spun ce mi s-a întâmplat dar ea, fiind supărată pe mine, mi-a răspuns ferm că nu o interesează să-i spun nimic.
Abia după o lună de zile am îndrăznit să-i spun fiicei mele în vârstă de 18 ani despre ce mi s-a întâmplat și ea n-a zis nimic dar s-a uitat la mine crezând că sunt cel puțin ciudat dacă nu chiar nebun...
După ce am vorbit cu fiica mea, timp de aproape o jumătate de lună am vorbit și cu alți oameni despre ceea ce mi s-a întâmplat, dar din 10 oameni doar unul a crezut că am trăit cu adevărat o ieșire a Sufletului Meu din Trupul Meu.
Văzând că prea puțini oameni credeau în ceea ce mi s-a întâmplat mie, am vrut să aflu direct de la DUMNEZEU dacă ceea am trăit a fost adevărat.Înainte de culcare, după ce spuneam ,,Rugăciunea Domnească" îl rugam pe DUMNEZEU să-mi dea o dovadă clară dacă ceea ce mi s-a întâmplat era adevărat.În prima noapte și în a doua noapte nu am primit nicio dovadă...Iată ce mi s-a întâmplat în a treia noapte...Stăteam culcat singur cu fața în sus și abia ațipisem...când am simțit că Sufletul Meu vrea să iasă din Trupul Meu și atunci am făcut ochii mari deoarece am văzut Capul Sufletului Meu de culoare galben-aurie cum a ieșit cam 20 de centimetri și care acum reintra încet în zona Capului Trupului Meu.Era cam ora 23:00 și am început să plâng de fericire că Mult Prea Bunul DUMNEZEU mi-a dat mie Mult Prea Păcătosul dovada clară a ceea ce mi s-a întâmplat în data de 25 Decembrie 1995.
Abia după anul 1998, am aflat doar în Biblia Ortodoxă Română, ce este cu adevărat Sufletul unui Om și în general ce este Sufletul tuturor creaturilor lui DUMNEZEU.
Category: Prose
All author's poems: Dacu ![]()
Date of posting: 9 November 2024
Timp de citire: ~4 min.
Views: 1108
Other poems by the author
De-aș ști...
Pe Șase-Undrea în anul '47
TATĂL CERESC mi-te-a-ntrupat,
Să-mi fii de ajutor în toate
Și eu să fiu al tău bărbat.
Așa cum spune DUMNEZEU
Un Trup și-un Suflet noi vom fi,
Și-n veci de veci și tu și eu
Cu venerație-L vom SLĂVI!
A ta cumplită suferință
Tu ani întregi mi-ai tăinuit
Și ai plecat în neființă
Fără să știu cât m-ai iubit.
Mai trece-o zi și încă una
Și fără tine este-un chin.
Eu te-am iubit întotdeauna
Și după tine vreau să vin.
De-aș ști acuma unde ești
Aș vrea în grabă eu să vin
Și-n ochii mei tu să privești
Când eu în brațe-am să te țin.
Scumpei mele soții Valeria, 6 Undrea 2022 ora 14:00
Amintiri
Mi-aduc aminte deseori:
Când te-am văzut întâia oară,
Mai simt și astăzi dulci fiori
Ca și atunci...odinioară.
Dup-a ta îmbrățișare
După dulcele-ți sărut
Eu tânjesc cu-nfiorare
Chiar și azi ca la-nceput.
Mi-aduc aminte...iar și iar:
De ce n-a fost cum ne doream
De ce-au trecut ani-n zadar
Când eu de dorul tău tânjeam?
Scumpei mele soții Valeria, 17 Ianuarie 2023, ora 06:36
De ce...
Mă simt stingher și întristat,
De când te-ai dus pe Căi Celești.
De ce-ai plecat, de ce n-ai stat?
De ce cu mine nu mai ești?
De ce-ai plecat 'naintea mea?
De ce cu mine n-ai mai stat?
De când te-ai stins Polară Stea
Mă simt stingher și întristat.
Aât de mult eu mi-aș dori,
Măcar în vise aș vrea să-mi vii
Ca să îți spun de mii de ori
Că-n veci cu mine vreau să fii.
Scumpei mele soții Valeria, 14 Decembrie 2022 ora 7:30
Dorință
"Tu nu m-ai înțeles pe mine...
Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."
Pe-același drum mereu cu tine,
Am vrut cu mine tu să mergi...
Pe-același drum de mântuire...
Să mergem împreună mi-am dorit,
Și-astfel la greaua nostra despărțire...
Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.
Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,
A mea dorință s-o-mplinească,
De a vedea Sufletul tău, mereu,
Ca vremea mea ușor să treacă.
Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30
Ce-am greșit...Ce-ai greșit...
Ce-am greșit eu știu prea bine,
Dar eu cred și chiar socot,
Că n-am fost eu pentru tine
Nici prea bun, dar nici despot.
Ce-ai greșit nu știu prea bine,
Dar eu cred că tu ai fost
Hărăzită pentru mine
Să-i dai vieții mele rost.
Și am fost cum vrut-a Domnul,
Domnul nostru DUMNEZEU,
Care ne-a impus destinul
După LEGEA LUI mereu.
Scumpei mele soții Valeria, 22.01.2023, ora 21:35
M-aș duce...
Mă uit pe fereastră
Sperând c-ai să vii.
Și floarea din glastră
Cu noi vrea să fii.
M-aș duce de-acasă,
M-aș duce-n pustii,
Căci toate din casă
Tânjesc ca să vii.
Privesc pe fereastră
Sfârșitul de an
Și floarea din glastră
Privește în van.
Când toate din casă
Tânjesc ca să vii
M-aș duce de-acasă
M-aș duce-n pustii!
Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Proiect de construcții plus câteva inepții
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open-space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Începutul contează în maghiară
Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
A kezdet számít
A kezdet, olyan nehéz, mint amilyen izgalmas. Szívedben hordozod az élmények, érzelmek, hangulatok, érzések széles skáláját. Sok közülük talán túlságosan is esetlenül van visszaadva, kifejezve, ez most így van. A készségfejlesztés, a keresés, a felfedezések, a feltárások, a hibákból és kudarcokból való tanulás időszaka, olyan pillanatok, amikor többet tesztelsz, nem vagy meggyőződve arról, hogy folytatni akarod, amit elkezdtél. Máskor tudjuk, hogy egy új életszakasz kezdődik, amit keresünk akár magunknak, akár a környezetünknek.
Bárhogy is legyen, a kezdet számít, képzelj el egy jó sportolót, aki részt vett volna különböző versenyeken és nem tudom min, akkor is eljutna oda, ha nem lenne támogatása, ha nem lenne szerencse, hogy megtalálja az edzőt a tanulási stílusának és igényeinek megfelelően? Nem, egyáltalán nem.
Ugyanígy talán elképzelünk egy márkanevet, sikeres lett volna, ennyien vásároltak volna onnan, ha nem lenne támogatás, reklám, promóció nem tudom hány közösségi csatornán? Nem, természetesen nem, a világ nem is tudná, hogy létezik ez a márka.
A kezdet a korábbitól való elszakadást jelenti. Lehet előre tervezett vagy nem tervezett, ez attól függ, hogy mihez akarunk kezdeni. Ha például balettórákra szeretnénk beiratkozni, igen, meg tudjuk tervezni az elejét, még akkor sem igazán tervezhető, ha az oktató a kitűzött időpontig nem jön vissza a szülési szabadságról. Ha szülési szabadságon vagyunk, nem lehet beütemezni a szülést, nem választhatjuk meg, hogy melyik hónapban szülünk, nemhogy a napot, az időpontot. Pillanatnyilag történik. Akkor nekünk és a gyereknek is van egy kezdet, egy új út, amelyen együtt járunk majd. Nem mindegy, hogyan kezdje el a gyermek az életét. Szülőként megválaszthatjuk, hogy mit akarunk a gyereknek. Csak a szeretetünket fejezzük ki azzal, hogy pénzt és csomagokat küldünk neki a nem tudom milyen játékból abból az országból, ahol dolgozunk, de közben egy idegen vigyáz a gyerekünkre? Később ne csodálkozzunk azon, hogy korlátok, korlátok lesznek köztünk és a gyerek között. A gyermekhez való közelség és a vele való kommunikáció hiánya hatással van a fejlődésére, mert soha nem érezte volna, hogy szükség van rájuk. Csak a biológiai szüleire fog emlékezni, de nem fogja őket a szó valódi értelmében szülőnek elismerni.
Az ellenkező póluson azok a szülők állnak, akik úgy döntenek, hogy az országban maradnak. A holnap bizonytalanságokat szül, ez a bizonytalanság által generált stressz, amit magunknak képzelünk, átterjed a gyerekre, ha nem tudjuk, hogyan uralkodjunk magunkon, és hagyjuk, hogy azt csináljon, amit akar. Aztán a szülők ingerültekké válnak, hülyeségeket, tulajdonképpen hülyeségeket beszélnek a gyereknek. Csecsemőkor első felében nagyon odafigyelünk a gyerekre, mert olyan az elméje, mint a szivacs. Nyomj el mindent, minden szót, gesztust, hangszínt. Akaratlanul is kisajátítja ezt a kezdetet. Átveszi az uralmat, hangulatok, gondolatok, benyomások, attitűdök. Kár lenne, ha ez megtörténne. Szépen fel kell nőnie minden szempontból, mert a szülei a legjobb iskolákon, a legjobb gimnáziumokon, a rég álmodott főiskolán és nem tudom hova vitték volna át, hiába. elérné az 1,90-es magasságot, jól fejlett, sportos és nem tudom, hogyan, ha belül találjuk magunkban tartott, nem időben felismert, nem kifejezett, nem gyógyult traumák keverékét. Kívülről jól nézne ki, de belülről látszik, hogy nem vettek bele lelket a növekedésébe, mert biztosan hiányzik belőle a legértékesebb, az együttérzés és az emberség. Milyen családot talál majd? Milyen generációk lesznek ebből a családból és így tovább.
Szüksége van a lélek melegére, akárcsak a fának, amikor ültetjük, az öntözés mellett ügyelünk arra, hogy egyenes és vastag legyen, a nap melegére is szüksége van ahhoz, hogy minden szempontból jól fejlődjön.
A kezdet néha azt jelentheti, hogy elkezd sportolni, biciklizni, megtanulni új recepteket főzni és így tovább. Legyen azonban óvatos, ha úgy dönt, hogy olyasvalamit tanul meg, amit nem lehet csak YouTube-videók megtekintésével megtanulni, és ennyi, ehhez a munkához oktatókra vagy tanárokra van szüksége, próbáljon meg olyan embert keresni, aki legalább minimális hajlandósággal rendelkezik értsd meg, hogy vágysz arra, hogy megtanuld ezt a képességet, belső motivációdat, hogy függetlenebbé válj ettől a nézőponttól, félelmeidet, hogy támogass ott, ahol nem egészen sikerül, hogy együtt leküzdhesd ezt az akadályt. Ellenkező esetben te is szenvedni fogsz, te is tele leszel frusztrációkkal, idegekkel, hogy te fizettél arra a tanfolyamra, és az oktatónak nincs rád ideje, mindig vannak mások, mindig előtérbe helyezi őket veled szemben, mindazzal, amit te is fizettél ugyanannyi pénzt, mint a kedvezményezettek.
Csakúgy, mint az iskolai osztályokban, létezik a többszörös intelligencia elmélete, amely szerint az intelligencia 9 típusa létezik. Nem tudom, miért gondolják még mindig egyes tanárok, hogy tanítványaiknak jónak kell lenniük a tantárgyukban. Ha úgy dönt, hogy nyilvánosan megalázza az osztály előtt, mert milyen keveset tud matekot, akkor igazságos lenne, ha az óra után finanszírozná, pénzt adna neki, hogy terápiás foglalkozásokra járjon, hogy meggyógyuljon a félelméből. kudarc, orrvérzéshez vezető szorongás, hányinger, szédülés, alvás- és szívritmuszavarok. Ha nem jó matekból, az abszolút nem probléma, talán kifejezőbb, jobban fest, ütőhangszerek, nyelvek, sport, egyéb tárgyak. Semmi esetre sem lenne tisztességes azt a címkét becézni rá, hogy nem tud semmit, úgysem tudná és úgysem értené meg, hogy érte és vele semmit nem lehet tenni, hogy az életben semmi sem ér fel semmit. és mindenféle ehhez hasonló forgatókönyv. Minden férfi egyedi, megvannak a saját tulajdonságai, amelyeket gyakorolni, dolgozni, csiszolni kell. Ezt kell tenniük azoknak a szülőknek és tanároknak, akiknek ez az elavult gondolkodása, hogy ha nem tud matekot tanulni, akkor nem tud semmit. Kíváncsiságból elégedettnek érzik magukat a matematikakar végzettei, miután befejezték, valójában hányan végzik el a matematika oktatását, amikor a vágyotttá válás útja minden lépésnél akadályokkal van teleszórva, és már az érdemek és a tudás sem számítanak? Mikor a 10 kritériumból nem csak egy felelt meg, különben mindegyik megvolt, és soha nem vették fel? Mi értelme van rákényszeríteni őket, hogy olyan utat járjanak be, amelyet még a matematikát szeretők sem követnének? Hagyja, hogy a gyerekek, tanulók, tanulók maguk válasszák meg saját útjukat, bármennyire vagy kevéssé is tetszik nekik! Ne helyezze magát mások helyébe, és azt gondolja, hogy jobban ismeri őket, megérzi, mit akarnak, mire vágynak. Az egyedül elkövetett hibákat sokkal könnyebb kijavítani, mint azokat, amelyeket azért követtek el, mert mások azt tanácsolták, hogy hibázz.
Esettől függ, ha engedelmesebb gyerek, akkor elfogadja a helyzetet és megpróbálja kezelni, bár depressziós lesz, nincs békében önmagával, tele haraggal és felhalmozódik rejtett frusztrációkkal. De ha olyan természetről beszélünk, amely nem engedelmeskedik, független akar lenni saját döntéseiben és preferenciáiban, akkor azt kockáztatjuk, hogy az iskolai lemorzsolódások aránya egyre nő. Megfontolná, hogy minek arra a mate-infó órára, amikor amúgy sem találják meg semmiben, amiről ott szó esik, semmi sem vonatkozik rá és nem illik hozzá. Éppen ezért javasolt, hogy a szülők megértsék gyermekeiket és támogassák őket az élet minden fontos szakaszában.
Hiába koncentráltam a kevésbé kellemes szempontokra, ezek minden kezdet valóságának részei, elvégre a kezdet a legbonyolultabb. Útközben a dolgok egyszerűbbé, gördülékenyebbé válnak, és minden sokkal inkább megélhető, átélhető és érezhető élménnyé válik. Természetesen azoknak az embereknek, akikkel egy fiatal életének minden szakaszában találkozunk, megvannak a maguk érdemei.
Köszönetet mondjunk hát a szüleinknek, akik tőlük telhetően támogattak minket, egy bizonyos korig adtak nekünk lehetőséget, ruhákat, kiegészítőket, kütyüket és minden mást, etettek, étellel és pozitív érzésekkel is, amit adtak. egy tabletta, hogy minden esés után bekötözték a sebeinket, hogy enyhítették a depressziónkat, amikor azt hittük, hogy haszontalan, hogy volt türelmük tanulmányozni, elemezni és elmondani, mi állna jobban a legtöbb helyzetben, hogy sétáltak parkokon át, művészeti galériákba, zsellérekbe és cukrászdákba, hogy műveltek némi zenei és képzőművészeti ízlést, hogy ők adták nekünk az első utasításokat, az élet első használati útmutatóját.
Ezúton is köszönjük a pedagógusoknak, tanároknak, tanároknak, mert ők is nálunk töltötték az idő jó részét, és ők is átélhették, amit mi, a vizsgák érzelmei nem csak a miénk, hanem az övék is. Nagyra értékelünk minden jó gondolatot, minden alkalommal, amikor elengedtek minket az óráról, ha nem éreztük jól magunkat, amikor kijavítottak, amikor nem tudom milyen versenyre kényszerítettek, amikor elmagyaráztak nekünk, amikor betűztünk, olvastunk velük, amikor új dolgokra tanítottak minket, amikor sorsot változtattak, amikor értelmet adtak életünknek, amikor segítettek jobban beosztani az időnket, hogy ne legyünk olyan szétszóródtak, mint mi.
Szívből köszönjük mindenkinek, aki segített fejlődni, jótékony változásokon átmenni, védőszárnya alá vett minket.
PĂRINȚII - UN ALTAR AL IUBIRII
LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…
Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.
Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:
- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.
- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.
Bătrânii se privesc unul pe altul :
- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.
Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.
- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.
Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …
Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.
Doamne ce mult ne iubești
Frumosul , zilnic ni-l dăruiești
Chiar dacă întunecat e cerul
Cu stele ni l-ai luminat,
Chiar dacă negru e pământul
Pentru noi cu flori l-ai colorat,
Chiar și pe cruce însângerat
Pe omeni, totuși i-ai iertat…
Chiar dacă uneori ne dojenești
Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…
Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.
Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…
Drepturile tuturor Creștinilor (676)
Articolul 676 — Recunoașterea greșelii
(1) Creștinul este chemat să își recunoască greșelile.
(2) Nimeni nu trebuie să își ascundă răul în spatele unei aparențe religioase.
(3) Recunoașterea greșelii trebuie să fie urmată de dorința de îndreptare.
Articolul 677 — Pocăința
(1) Pocăința presupune întoarcerea de la rău către Dumnezeu și bine.
(2) Pocăința nu trebuie redusă la cuvinte.
(3) Schimbarea comportamentului reprezintă o parte importantă a pocăinței.
Articolul 678 — Iertarea lui Dumnezeu
(1) Creștinul mărturisește că Dumnezeu este milostiv și iartă pe cel care se pocăiește sincer.
(2) Iertarea nu trebuie folosită ca pretext pentru repetarea intenționată a răului.
(3) Omul este chemat să își schimbe viața.
Articolul 679 — Iertarea aproapelui
(1) Creștinul este chemat să ierte greșelile aproapelui.
(2) Iertarea nu obligă victima să accepte continuarea abuzului.
(3) Împăcarea trebuie urmărită atunci când este posibilă și sigură.
Articolul 680 — Împăcarea
(1) Creștinii sunt încurajați să caute împăcarea.
(2) Împăcarea trebuie să se bazeze pe adevăr și responsabilitate.
(3) Nimeni nu trebuie obligat să se împace cu o persoană care continuă să îl agreseze.
Articolul 681 — Smerenia
(1) Smerenia este o virtute creștină.
(2) Nimeni nu trebuie să se considere superior celorlalți din cauza religiei, averii sau poziției sale.
(3) Smerenia nu înseamnă acceptarea nedreptății.
Articolul 682 — Răbdarea
(1) Creștinul este chemat la răbdare.
(2) Mânia nu trebuie să conducă la violență.
(3) În conflicte, răbdarea poate preveni fapte grave.
Articolul 683 — Cumpătarea
(1) Creștinul este chemat să își controleze dorințele și comportamentul.
(2) Excesul și dependențele trebuie combătute.
(3) Cumpătarea trebuie să contribuie la o viață responsabilă.
Articolul 684 — Curajul moral
(1) Creștinul trebuie să aibă curajul de a apăra adevărul.
(2) Curajul nu înseamnă agresivitate.
(3) A apăra o persoană vulnerabilă prin mijloace responsabile reprezintă o formă de curaj.
Articolul 685 — Credința
(1) Credința în Dumnezeu reprezintă fundamentul spiritual al vieții creștine.
(2) Credința trebuie însoțită de responsabilitate și fapte bune.
Articolul 686 — Nădejdea
(1) Creștinul este chemat să păstreze nădejdea în Dumnezeu.
(2) Nădejdea trebuie să îl ajute să depășească încercările fără să își piardă iubirea față de ceilalți.
Articolul 687 — Dragostea
(1) Dragostea față de Dumnezeu și aproapele reprezintă una dintre cele mai importante porunci creștine.
(2) Dragostea nu justifică abuzul.
(3) Dragostea adevărată urmărește binele persoanei.
Articolul 688 — Bunătatea
(1) Creștinul este chemat să facă bine.
(2) Bunătatea trebuie manifestată prin fapte concrete.
(3) Bunătatea trebuie oferită fără discriminare nedreaptă.
Articolul 689 — Blândețea
(1) Blândețea trebuie să caracterizeze comportamentul creștin.
(2) Blândețea nu înseamnă slăbiciune.
(3) Ea presupune controlul violenței și al mâniei.
Articolul 690 — Curăția inimii
(1) Creștinul este chemat să își păstreze gândurile și intențiile orientate spre bine.
(2) Ura, răzbunarea și dorința de a face rău trebuie combătute.
Articolul 691 — Respectul în familie
(1) Familia trebuie să fie un loc al iubirii și siguranței.
(2) Violența domestică este incompatibilă cu acest principiu.
(3) Soții și copiii trebuie tratați cu demnitate.
Articolul 692 — Fidelitatea
(1) Soții sunt chemați la fidelitate și respect reciproc.
(2) Gelozia nu justifică controlul violent sau abuzul.
(3) Problemele din familie trebuie abordate prin dialog și, atunci când este necesar, prin sprijin specializat.
Articolul 693 — Gelozia
(1) Gelozia nu trebuie transformată în posesivitate.
(2) Nimeni nu are dreptul să își controleze sau agreseze partenerul din gelozie.
(3) Încrederea și respectul trebuie cultivate în familie.
Articolul 694 — Copiii
(1) Copiii trebuie protejați și educați cu iubire și responsabilitate.
(2) Bătaia și abuzul nu reprezintă metode legitime de educație.
(3) Copilul trebuie să beneficieze de protecție împotriva violenței și exploatării.
Articolul 695 — Părinții
(1) Părinții au responsabilitatea de a-și îngriji copiii.
(2) Autoritatea părintească trebuie exercitată responsabil.
(3) Părintele nu trebuie să folosească religia pentru a justifica abuzul.
Articolul 696 — Biserica
(1) Comunitățile bisericești trebuie să fie locuri de rugăciune, credință, educație și sprijin.
(2) Abuzul de autoritate religioasă este condamnat.
(3) Nicio funcție bisericească nu trebuie folosită pentru exploatarea credincioșilor.
Articolul 697 — Conducătorii religioși
(1) Preoții, pastorii, episcopii și ceilalți conducători religioși trebuie să își exercite responsabil funcția.
(2) Autoritatea spirituală nu trebuie folosită pentru manipulare, amenințare sau îmbogățire frauduloasă.
(3) Conducătorii religioși trebuie să respecte legea și demnitatea credincioșilor.
Articolul 698 — Protejarea comunității
(1) Comunitatea creștină trebuie să protejeze persoanele vulnerabile.
(2) Orice acuzație serioasă de abuz trebuie tratată responsabil și, atunci când este cazul, transmisă autorităților competente.
(3) Credința și iertarea nu trebuie folosite pentru ascunderea faptelor grave.
Articolul 699 — Chemarea creștinului
(1) Creștinul este chemat să Îl iubească pe Dumnezeu și să își iubească aproapele.
(2) El este chemat să respingă violența, ura, înșelăciunea, furtul, exploatarea și nedreptatea.
(3) El este chemat să promoveze pacea, adevărul, mila, dreptatea, iertarea și responsabilitatea.
(4) Ortodocșii, catolicii și protestanții pot păstra tradițiile proprii, respectând în același timp demnitatea celorlalți creștini.
Articolul 700 — ÎNCHEIEREA CONSTITUȚIEI
(1) „Drepturile tuturor Creștinilor” reprezintă un proiect de principii destinat tuturor creștinilor, indiferent dacă aparțin tradiției ortodoxe, catolice sau protestante.
(2) Prezenta Constituție afirmă dreptul creștinului la credință, rugăciune, libertate religioasă, demnitate, familie, educație, exprimare, asociere, muncă, proprietate și participare la viața societății, în condițiile legii.
(3) Prezenta Constituție condamnă violența, bătaia, violența domestică, omorul, tortura, ura, răzbunarea, înșelăciunea, furtul, corupția, exploatarea, traficul de persoane și orice formă de abuz.
(4) Prezenta Constituție afirmă importanța Celor Zece Porunci, a învățăturilor lui Iisus Hristos și a principiilor iubirii aproapelui, adevărului, dreptății, milei, iertării și păcii.
(5) Nicio prevedere a acestei Constituții nu trebuie interpretată ca autorizând violența, persecuția religioasă sau încălcarea drepturilor fundamentale ale unei persoane.
(6) Creștinul este chemat să fie un om al credinței, al adevărului, al păcii și al iubirii.
DECLARAȚIE FINALĂ
Această Constituție a fost elaborată la data de 15 august 2026.
Titlu: DREPTURILE TUTUROR CREȘTINILOR
Număr total: 700 de articole.[Cristian Diaconița]
Destinată, ca proiect, tuturor creștinilor: ortodocși, catolici și protestanți.
Principiul central:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău... și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
— Matei 22:37–39.
O familie mare partea 2
Familia mare s-a format în timp, reparând niște destine grav rănite .
Mama soțului meu a murit la nașterea unui frățior, când el avea doar trei anișori
și trei copii au rămas orfani . Un tată cu trei copilași singur, fără nici un ajutor.
A fost un an de coșmar pentru familia îndoliată, dar cel mai greu pentru micuța
Petruța care avea doar șapte ani, și avea grijă de casă și de sora și fratele cel mic.
Tata mergea la muncă, și anul de doliu a trecut greu, apoi le aduce o nouă
mamă celor trei copilaș. cu două surioare rămase și ele orfane de tată.Familia
se mărește cu încă trei surioare- devine o familie mare-pe care mama Domnica
reușește s-o scoate la liman cu brio.S-a străduit să țină familia unită, să se iubească.
Soțul meu era singurul băiat între cele șapte fete,a simțit nevoia să le ocrotească
să le apere, până la măritiș, nici una dintre ele nu l-a făcut de rușine.Apoi toate au
înțeles că -dar au fost și timpuri bune-numai mergând la școală, având o meserie,
vor găsi drumul bun în viață. Aici a reușit mama Domnica și efortul nu a fost în zadar.
Cât de greu a fost numai ea știe.Dar un lucru rar, legătura dintre frați nu s-a destrămat
ba dinpotrivă: la bucurii împreună, la supărări se adună.
va urma
Amintiri din facultate
De curând, am fost întrebat, așa, în treacăt, dacă am vreo nostimadă din anii de facultate. Am, cum să n-am? Că doară toți cei care ne-am tocit coatele pe băncile facultății, ne-am pierdut bucăți întregi din sufletele noastre tremurând în sesiunile examenelor și ne-am alienat mințile prin restanțe de netrecut, avem câte ceva de spus...
Bine, n-am să povestesc despre "lipsurile" pe care orice student le-a îndurat cu stoicism în anii studenției, despre meniuri sofisticate precum "pâine cu muștar și mere" sau despre bucuria sinceră că gaura ciorapului nu se potrivea cu cea a pantofului. Mai degrabă, am să vă povestesc despre...
... profesorii semi-zei, care tăiau și spânzurau ca zbirii în dreptul catedrelor lor și de la care obțineai cinciul de trecere, cu greu muncit în sudori, fâstâceli și răspunsuri chinuite la întrebări pe subiecte de care n-ai auzit niciodată, darămite să mai dibuiești și răspunsuri care să-i gâdile profesorului ideea prin cap că ai știut ceva, cândva, odată, demult... dar ai uitat între timp...
... sau despre profesori buni și blânzi și îngăduitori, care închideau câte un ochi, atunci când zăreau colțul vreunui curs, ieșind impertinent afară din bancă, curios să vadă și el cu ce se mănâncă mediul academic, vai de "gaudeamus igitur-ul" vieții noastre de studenți chinuiți pe bandă rulantă...
Mai ales că odată cu orarul primit, ne-am dat seama că primisesem și balastul unor materii greu de digerat precum tehnologia mașinilor industriale sau matematici superioare. La întrebarea noastră, candidă de altfel, la ce ne trebuie să știm tehnologia mașinilor, din moment ce ne pregătim să devenim oameni de cifre, proful, mucalit de altfel ne-a răspuns sec, având pregătit răspunsul dinainte:
-Am să vă răspund în ultima oră de curs!
Și ne-a răspuns în semestrul doi al primului an academic:
-Ca să învățați să faceți diferența: să nu vă duceți boi și să vă-ntoarceți capre, dacă firma vă trimite să cumpărați o moară cu bile, iar voi să achiziționați una cu concasoare!!!, lăsându-ne cu gurile căscate din moment ce nici atunci, dar nici acum, nu știam să facem diferența, fiindcă tehnologia "lui" nu ne-o lămurit...
Iar integralele triple sau matricile domnului profesor de matematică nici atât: la examen am făcut schimb de subiecte cu o colegă însărcinată în luna a opta, fiindcă mi-o fost teamă să nu i se rupă apa de la emoția examenului și să nască bebelușul în amfiteatru făcându-l direct academician, întrucât subiectul ei mi-o picat mănușă! Și bineînțeles că și "mămica" a luat examenul, promițându-mi că dacă se va naște băiețel, bebelușul va purta numele binefăcătorului lui, adică al meu, Doamne ferește! n-am avut noroc c-o fost fetiță...
Cred că eram prin anul doi de facultate și deși târam vreo două "codițe" din primul, tot mă vâram în sesiune cu capul înainte pe principiul "prezența la examen este egală cu examenul pe jumătate trecut". Nu era așa. Nici pe departe. Dacă nu picai pe subiect, picai pe lângă, iar restanța de toamnă era asigurată!
Parcă îl aud și acum pe proful meu de "gestiune", tunând în amfiteatru la începutul examenului final de sesiune, când împărțea "random" subiectele:
-Cum? Da' mătăluță mi-ai fost student la clasă? Că nu prea te-am văzut pe la seminarii...
-Cu toate acestea, am fost acolo, Domnule Profesor!, spuneam eu cu o candoare desăvârșită, mințind cu nerușinare.
-Ei, lasă... Lasă... Ne vedem în toamnă!, îmi mai zicea Profesorul cu deferență...
Și bineînțeles ne vedeam. În toamnă. Dar nu la "mărire"!
Aveam o Doamnă profesoară la "drept comercial":
– Haideți, măi copii, că doar ați avut de parcurs „doar” drepturile și obligațiile (un curs de vreo 200 de pagini). Cine poate să-mi spună definiția cambiei?
– Cri... cri... cri...
Tăcerea se așternea peste amfiteatru atât de apăsată, încât parcă o simțeai cum ți se așază pe suflet, ca un ecou grav de catedrală înaltă...
Și chiar mi-era milă de Doamna. Își dădea toată silința să ne destupe mințile, dar noi eram convinși că materia se învață cel mai bine prin... osmoză. Burta pe carte? Ferească Dumnezeu! Nici măcar pe cursuri nu prea reușeam s-o așezăm...
Evident că înainte să intrăm în examen la ea, pe holurile facultății în fața amfiteatrului, stăteam cu toții la o țigară, încercând să ne facem curaj: mai mâncam niște biscuiți cu gust de pizza de la "comun", mai zicea unul un banc, dar zâmbetele nu erau ale noastre, căci tremuram ca niște piftii, fiindcă auzisem de la cei din ani mai mari, că se pica pe capete, cu zâmbetul pe buze...
Intrăm în amfiteatru, ne așezăm strategic, să putem comunica între noi, la nevoie, ne primim subiectele de la asistenți și... fatalitate!, nu știam o boabă...
Ba pe deasupra, emoțiile coboară mai jos de stomac, încurcându-mi și mai abitir măruntaiele...
Transpirat, trecut prin toate furcile caudine,
mă ridic primul. Foile aproape albe, obrazul roșu ca sfecla și stomacul aflat în plină revoltă împotriva învățământului superior. Semnez borderoul de predare și alerg spre toaletă.
Acolo, din nou fatalitate!, mă aștepta adevărata probă de examen: hârtia igienică lipsea cu desăvârșire.
Am privit lung cursul de Drept comercial. M-a privit și el pe mine. La fel de lung. Dar, n-am avut de ales. În ziua aceea, și-a îndeplinit o menire mult mai practică decât aceea pentru care fusese tipărit...
...căci eu încă speram sincer că voi smulge un cinci chinuit din cele douăzeci de minute petrecute în examen...
Bineînțeles că l-am picat! Cine, apoi încerca din răsputeri să-și reconstituie cursul, căci fusese jale, trei sferturi dintre noi picaserăm, iar cei care l-au promovat, făceau bișniță amarnică cu cursurile, vânzându-le către oropsiții sorții la prețuri astronomice... Eu am trebuit să plătesc cu vârf și îndesat paginile pe care destinul mă obligase să le folosesc... în alte scopuri academice. Norocul meu a fost că nu s-a aflat. Căci profa de drept era un pic cam răzbunătoare...
Dar... examenele, așa cum au venit, cu emoții, așa au și trecut... Anii s-au scurs și după încheierea ultimului curs sforăitor ținut de către însuși decanul facultății, ne-am trezit în sesiunea solemnă a absolvirii. Iar eu, mucalitul de mine, am fost desemnat de către șeful de an - care, nici până astăzi nu știu de ce, mă simpatiza peste măsură - să trec eu cheia succesului, către studenții anului inferior nouă.
Noi aveam, de fapt, două "chei ale succesului": una din lemn, frumos lăcuită, pe care o primiserăm de la promoția dinaintea noastră, și una din inox, pe care urma s-o predăm noi generației următoare. Nu voiam, Doamne ferește, să ne facem de râs în fața profesorilor, înmânând o cheie de lemn Tănase!
Așa că după sesiunea de poze făcute cu grupul pe scările din fața facultății, dar și cele individuale cu amicii și... inamicii de facultate, ne vorbim să ne întâlnim cu toții la banchetul de absolvire, după care plecăm fiștecare pe la cășile noastre să ne pregătim pentru marele eveniment al vieții noastre, eu rămânând cu... cheia de lemn, fiind trecută următoarei generații de absolvenți, cea de inox...
Astăzi, când mă uit în urmă și înțeleg cât de mult timp a trecut de atunci, zâmbesc, așa, în colțul gurii. Îmi amintesc de fâstâceala mea din ziua absolvirii și de cheia aceea de lemn, care între timp a ajuns suportul cheilor din casa mea. Se pare că, dintre toate "cheile succesului", tocmai ea a rămas să-mi deschidă, în fiecare zi, ușa către amintirile mele din studenție...
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 November
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 November
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.