Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 681
Poems in the same category
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Iubiți în trenul vieții!
Mereu cu drag îmi amintesc
De-a noastră primă întâlnire,
Era în toamna lui optzeci plus
Și ne-am plăcut dintr-o privire
Eram atât de tineri și naivi
În lumea asta așa nedreaptă,
Studenți admiși la facultate
Fără a intui... ce ne așteaptă
Dar cui să-i pese ce va urma
Când astăzi ești îndrăgostit,
Crezi că ai totul și n-ai nimic
Și doar speranța de-a fi iubit
Ziua atunci era prea lungă
Și seara greu mai cobora,
Până să-mi văd ființa dragă
Minutul era mai mare decât ora
Ne așezam pe bănci sub tei
Si unde îi furam o sărutare,
Eram noi doi și totuși trei
Că luna ne privea din depărtare
Dar, ce-i frumos știm că nu ține
Și anii studenției rapid s-au dus
Iar noi cu diploma de absolvire
Toți, în càmpul muncii am ajuns
.......................................
Acum ne continuăm povestea
Făr' a uita că suntem muritori,
Și care au urcat în trenul vieții
Ca doi iubiți, dar totuși...călători!
Să te aștept
Aș prefera să mor în chin,
Decât să sufăr după tine,
Căci durerea ar curge lin
Dacă tu n-ai vorbi cu mine.
Ar fi ca o cascadă,
Cascada suferinței,
Iar jos acolo ar tot cade
Lacrimi pline de dorință
Căci vreau ca să te țin
În brațe până mor,
S-adorm cu tine în gând
M am săturat enorm.
Și tu să vrei să stai,
Sa fiu numai a ta.
Te rog tu să mă ai
Și nu vei regreta.
Eu nu vorbesc prostii.
Ba da, sigur ca da!
Scriu niște poezii,
Mă pierd în lumea mea.
Dar tot ce vreau acum
Nu s lucruri materiale,
Ci tot ce vreau acum
E doar o sărutare.
Atât de rece sunt
De când te tot aștept
Și dacă ai veni
As arde încet-încet.
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Dedicație pentru ea!
Dedic o melodie pentru tine
Pe care am ales-o dintr-o mie,
Și care ne-a plăcut la amândoi
S-o fredonăm în studenție
E cântul ce-l ascultam noi doi
Când la cămin stăteam pe bancă,
Eram atât de tineri, prea visători
Eu cavaler, iar tu a mea puștancă
Este o melodie cu versul de iubire
Cu doi îndrăgostiți în lume rătăciți,
Visând să fie împreună cu legământ
Cu mersul la primar, jurat, căsătoriți
.................................
Soarta a fost de partea noastră
Și cu iubire în viață am pornit,
Anii s-au pus pe-ai noștri umeri
Și ce-am visat atunci, s-a împlinit
Timpul s-a scurs fără oprire
Urme lăsând, nu ne-a iertat,
Ne înțelegem dintr-o privire
Și-n cânt a apărut un mic oftat
Acum când gândul se întoarce,
Spre tinerețe cu ale ei emoții,
Seama ne dăm că totul trece,
Și zilnic ungem...zimții roții...
și bucuroși ne educăm...nepoții!
Citesc
Citesc de-ale lui Cărtărescu
Lângă biserica adormirii maici domnului
Absorb sângele vărsat pe foaie
Sânge stins, sânge aprins
Oamenii vin, se uita și trec mai departe
Oh, cu toții atât de trecători
Doar unii stau, luptându-se cu timpul
Suflete răzvrătite
Iar eu
Țigareta înecându-mi plămânii
Chopin înecându-mi urechile
Iar el
Înecându-mi mintea
Înecându-mi inima
de S-L Macavei
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Iubiți în trenul vieții!
Mereu cu drag îmi amintesc
De-a noastră primă întâlnire,
Era în toamna lui optzeci plus
Și ne-am plăcut dintr-o privire
Eram atât de tineri și naivi
În lumea asta așa nedreaptă,
Studenți admiși la facultate
Fără a intui... ce ne așteaptă
Dar cui să-i pese ce va urma
Când astăzi ești îndrăgostit,
Crezi că ai totul și n-ai nimic
Și doar speranța de-a fi iubit
Ziua atunci era prea lungă
Și seara greu mai cobora,
Până să-mi văd ființa dragă
Minutul era mai mare decât ora
Ne așezam pe bănci sub tei
Si unde îi furam o sărutare,
Eram noi doi și totuși trei
Că luna ne privea din depărtare
Dar, ce-i frumos știm că nu ține
Și anii studenției rapid s-au dus
Iar noi cu diploma de absolvire
Toți, în càmpul muncii am ajuns
.......................................
Acum ne continuăm povestea
Făr' a uita că suntem muritori,
Și care au urcat în trenul vieții
Ca doi iubiți, dar totuși...călători!
Să te aștept
Aș prefera să mor în chin,
Decât să sufăr după tine,
Căci durerea ar curge lin
Dacă tu n-ai vorbi cu mine.
Ar fi ca o cascadă,
Cascada suferinței,
Iar jos acolo ar tot cade
Lacrimi pline de dorință
Căci vreau ca să te țin
În brațe până mor,
S-adorm cu tine în gând
M am săturat enorm.
Și tu să vrei să stai,
Sa fiu numai a ta.
Te rog tu să mă ai
Și nu vei regreta.
Eu nu vorbesc prostii.
Ba da, sigur ca da!
Scriu niște poezii,
Mă pierd în lumea mea.
Dar tot ce vreau acum
Nu s lucruri materiale,
Ci tot ce vreau acum
E doar o sărutare.
Atât de rece sunt
De când te tot aștept
Și dacă ai veni
As arde încet-încet.
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Dedicație pentru ea!
Dedic o melodie pentru tine
Pe care am ales-o dintr-o mie,
Și care ne-a plăcut la amândoi
S-o fredonăm în studenție
E cântul ce-l ascultam noi doi
Când la cămin stăteam pe bancă,
Eram atât de tineri, prea visători
Eu cavaler, iar tu a mea puștancă
Este o melodie cu versul de iubire
Cu doi îndrăgostiți în lume rătăciți,
Visând să fie împreună cu legământ
Cu mersul la primar, jurat, căsătoriți
.................................
Soarta a fost de partea noastră
Și cu iubire în viață am pornit,
Anii s-au pus pe-ai noștri umeri
Și ce-am visat atunci, s-a împlinit
Timpul s-a scurs fără oprire
Urme lăsând, nu ne-a iertat,
Ne înțelegem dintr-o privire
Și-n cânt a apărut un mic oftat
Acum când gândul se întoarce,
Spre tinerețe cu ale ei emoții,
Seama ne dăm că totul trece,
Și zilnic ungem...zimții roții...
și bucuroși ne educăm...nepoții!
Citesc
Citesc de-ale lui Cărtărescu
Lângă biserica adormirii maici domnului
Absorb sângele vărsat pe foaie
Sânge stins, sânge aprins
Oamenii vin, se uita și trec mai departe
Oh, cu toții atât de trecători
Doar unii stau, luptându-se cu timpul
Suflete răzvrătite
Iar eu
Țigareta înecându-mi plămânii
Chopin înecându-mi urechile
Iar el
Înecându-mi mintea
Înecându-mi inima
de S-L Macavei
Other poems by the author
Vecini
Nu mai avem cărări înspre vecini,
Nici urmă de acele vechi poteci,
E plin de buruieni şi de ciulini,
Şi-n faţa gardului, băncuţele stau reci.
Nu vrem să ştim unii de alţii,
Ne-am desparţit de parc-am fi-n război,
De mici, noi am crescut ca fraţii,
Şi-acum doar ură este între noi.
Avem garduri de doi metri,
Suntem străini, deşi am fost cumetri,
Lansăm doar vorbe aspre şi minciuni,
Şi-n fiecare zi ne blestemăm în rugăciuni.
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici cum …
Aşa barbari am devenit,
Copiii noştri merg pe-acelaşi drum,
Dar cu un mers bolnav şi diferit.
Nu cer minuni ori fapte supraomeneşti,
Nu cer nimic din ce nu-mi poţi tu oferi,
Doar ura dintre noi s-o mistuieşti,
Căci doar puţin ne-a mai rămas de a trăi.
Între coperţi
Pentru tine sunt greu de citit,
Sunt un roman cu multe volume,
Ce cred că va fi tipărit,
Pentru generații postume.
Sunt un sonet shakespearian,
Citit în al lumii spectacol,
De un prinț anglican
Hărăzit de profeți și oracol
Sunt o baladă asaltată de zei,
Cântată prin Olimp câteodată,
Pe câmp printre lupi, printre miei,
Și de pruncii rămași fără tată.
Sunt poezia ce durerea-ți alină,
Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche,
O stea căzătoare dintr-o noapte senină,
O șoaptă rostită într-o limbă străveche.
Pentru tine sunt greu de citit,
De aceea mă iubești și mă ierți,
Iar eu te privesc mereu fericit,
Din lumea de aici, dintre coperți.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Vis
Adu-mi cafeaua draga mea,
Și-apoi lipește-te de mine,
Avui un vis c-o stinsă stea,
Un vis anume despre tine.
Apucă-mă de mână, hai te rog,
Căci toaca-mi bate-n tâmple,
Iar visuˈacesta-i ca un drog,
Și simt c-așa o să se-ntâmple.
Visam dulăii la fereștri lătrând,
Iar spaima bântuind prin casă,
Ferestrele prin draperii plângând
Al tău sicriu aflat pe masă.
În pragul ușii se afla o sfântă,
Ce mă ruga să vin la-nmormântare,
Avea în mână o lumânare frântă,
Din care lumina un pui de soare.
Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,
Tavanul devenea treptat pământ,
Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,
Săpam plângând al tău mormânt.
O stea zării căzând lângă fereastră,
Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,
Și toată casa se făcu pe loc albastră,
Tu, din scriu, încet începi să te ridici,
Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,
Și lumânarea frântă treptat se încera,
Iar eu topit, curgeam murind prin tine,
Spre palma sfintei în foc a mă năștea.
Hai să rămânem treji în noaptea asta,
Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,
Să nu mai plângă iar fereastra,
Să ne iubim pe întuneric și lumină.
Irigaţi Sahara sufletului meu
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Plantaţi copaci şi daţi speranţă,
Umbrit voi încerca mereu,
S-aspir din nou la viaţă,
Dar irigaţi Sahara sufletului meu.
Precum copiii faceţi castele,
Din acest blestemat nisip,
Închideţi-mă în turnurile cele,
În care speranţele se înfirip,
Dar faceţi castele …
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Râuri să fie fericiri şi iubire,
Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,
Iar pentru mine doar amăgire,
Irigaţi Sahara sufletului meu.
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,
Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,
S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,
Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Vecini
Nu mai avem cărări înspre vecini,
Nici urmă de acele vechi poteci,
E plin de buruieni şi de ciulini,
Şi-n faţa gardului, băncuţele stau reci.
Nu vrem să ştim unii de alţii,
Ne-am desparţit de parc-am fi-n război,
De mici, noi am crescut ca fraţii,
Şi-acum doar ură este între noi.
Avem garduri de doi metri,
Suntem străini, deşi am fost cumetri,
Lansăm doar vorbe aspre şi minciuni,
Şi-n fiecare zi ne blestemăm în rugăciuni.
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici cum …
Aşa barbari am devenit,
Copiii noştri merg pe-acelaşi drum,
Dar cu un mers bolnav şi diferit.
Nu cer minuni ori fapte supraomeneşti,
Nu cer nimic din ce nu-mi poţi tu oferi,
Doar ura dintre noi s-o mistuieşti,
Căci doar puţin ne-a mai rămas de a trăi.
Între coperţi
Pentru tine sunt greu de citit,
Sunt un roman cu multe volume,
Ce cred că va fi tipărit,
Pentru generații postume.
Sunt un sonet shakespearian,
Citit în al lumii spectacol,
De un prinț anglican
Hărăzit de profeți și oracol
Sunt o baladă asaltată de zei,
Cântată prin Olimp câteodată,
Pe câmp printre lupi, printre miei,
Și de pruncii rămași fără tată.
Sunt poezia ce durerea-ți alină,
Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche,
O stea căzătoare dintr-o noapte senină,
O șoaptă rostită într-o limbă străveche.
Pentru tine sunt greu de citit,
De aceea mă iubești și mă ierți,
Iar eu te privesc mereu fericit,
Din lumea de aici, dintre coperți.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Vis
Adu-mi cafeaua draga mea,
Și-apoi lipește-te de mine,
Avui un vis c-o stinsă stea,
Un vis anume despre tine.
Apucă-mă de mână, hai te rog,
Căci toaca-mi bate-n tâmple,
Iar visuˈacesta-i ca un drog,
Și simt c-așa o să se-ntâmple.
Visam dulăii la fereștri lătrând,
Iar spaima bântuind prin casă,
Ferestrele prin draperii plângând
Al tău sicriu aflat pe masă.
În pragul ușii se afla o sfântă,
Ce mă ruga să vin la-nmormântare,
Avea în mână o lumânare frântă,
Din care lumina un pui de soare.
Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,
Tavanul devenea treptat pământ,
Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,
Săpam plângând al tău mormânt.
O stea zării căzând lângă fereastră,
Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,
Și toată casa se făcu pe loc albastră,
Tu, din scriu, încet începi să te ridici,
Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,
Și lumânarea frântă treptat se încera,
Iar eu topit, curgeam murind prin tine,
Spre palma sfintei în foc a mă năștea.
Hai să rămânem treji în noaptea asta,
Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,
Să nu mai plângă iar fereastra,
Să ne iubim pe întuneric și lumină.
Irigaţi Sahara sufletului meu
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Plantaţi copaci şi daţi speranţă,
Umbrit voi încerca mereu,
S-aspir din nou la viaţă,
Dar irigaţi Sahara sufletului meu.
Precum copiii faceţi castele,
Din acest blestemat nisip,
Închideţi-mă în turnurile cele,
În care speranţele se înfirip,
Dar faceţi castele …
Irigaţi Sahara sufletului meu,
Râuri să fie fericiri şi iubire,
Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,
Iar pentru mine doar amăgire,
Irigaţi Sahara sufletului meu.
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,
Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,
S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,
Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,
Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.