Elegie

Cu ce să te asemăn,

Făptură  dragă mie,

Căci nu există-n lume,

Ceva  să semene ţie ?

Să te asemăn cu o floare ?

Păleşte lângă tine,

Căci tu eşti mult mai pură,

Mai gingaşă, mai fină.

Să te asemăn Lunii ?

Degeaba ostenire,

Ea e pustie, rece...

Tu, radiezi iubire.

Să te asemăn Afroditei ?

Aş face o greşeală …

Căci ar schimba-o Zeus,

Iar eu te-aş pierde iară.

Să te asemăn c-un rubin,

C-un diamant sau cu un soare?

Nu are rost  s-o fac,

Tu, străluceşti mai tare.

Cu ce să te asemăn ?

Cu ce să te compar ?

Pe tine, doar cu tine ...

Căci restu-s în zadar.

Te uită la steaua ce scapără-n cer, 

Ia-ți gândul și poartă-l spre raza sa, 

Mi-e inima tristă și trupul stingher, 

Hai vino iubito pe insula mea!

Pe ţărmuri de sare vom arde cuvinte,

Cenușa lor rece ne va fi adăpost,

Iar marea cu stele va scrie în minte, 

Povești ce se nasc dintr-un veac fără rost.

Sub lună, iubirea, va mușca iar din noi,

Vom fi doar tulpini de lumină uscată,

Și nimeni nu știe ce cărări de noroi, 

Te-ndrumă spre insula mea fermecată. 

Acolo, în cripta de ape și vânt,

Se frânge oglinda și timpul se-oprește,

Iar trupul devine un simplu cuvânt,

Pe care iubirea duios îl rostește. 

Se clatină cerul pe rug de tăcere,

Aprig se-ncinge și țărmul de sare,

Pe insulă curge un izvor de plăcere, 

Ce-așteaptă să-l seci cu buzele tale. 

Și poate că-n noapte vom naște o lume,

Din umbre și sânge, din mare și lut,

Iar moartea în clipa ce curmă un nume,

Ne va duce acasă, spre un nou început.

Rămâne doar taina, un cântec pustiu,

În care se frânge lumina din minte,

Iar insula mea, ca un templu târziu,

Își cheamă iubirea în apa fierbinte.

Și tot ce mai am, e o boare de vânt,

Ce suflă prin mine și naște o stea,

Nu pierde cărarea, ascultă-al tău gând,

Hai vino iubito pe insula mea!

Seară de seară, într-o gară pustie,

Rămas îngândurat, fără soartă,

Aştept un tren ce n-o să mai vie,

Trenul garat pe linia moartă.

Călătoria mea odisee devine,

Biletul e cu o singură oprire,

Şi în bagajul ce îl am cu mine,

Port doar o tristă amintire.

Timid, mă abordează un sinucigaş,

Apoi mă-ntreabă la ce oră vine trenul,

Şi eu, şi el avem acelaşi glas,

Şi căutăm să îndeplinim blestemul.

Se aude un şuierat în depărtare,

El strigă bucuros că vine trenul, lent,

Dar timpul trece, nimic nu mai apare,

Şi cred că moartea a avut un accident.

Şi ne ucide aşteptarea pe amândoi,

Un veac aici avem de petrecut,

Iar trenul vieţii probabil pentru noi,

Că l-am pierdut atunci când ne-am născut.

Super calificat

Să promovezi, ai fost la un concurs,

Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,

Dar când la întrebări ai fost supus,

Acestea au început instant să ragă.

Super calificat

Diplome ai adunat duium,

Şi te lauzi peste tot cu ele,

Dar valoarea lor? Ţi-o spun:

Trei lulele, trei surcele.

Unui cuplu gay

Se certară seara toată,

Dar tăcu într-un final,

Când brunetul îi arată,

Cum să faci ceva b-anal.

Boala sau jignire?

Făcui iar analize medicale,

Și am trimis la doctor fata,

Iar el i-a spus fără taclale,

Vezi ce faci, că e Prostata.

Interviu

S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,

De-l întrebi ceva din carte.

Unui jandarm

Beai lapte cu mult șarm,

Şi ţi se părea plăcut…

De când te-ai făcut jandarm,

Îl servești…numai bătut!

Hoţia astăzi

De spui că-s hoţi, că au furat,

Vei fi damnat pe viaţă,

Că astăzi cel ce fură e stimat,

Iar păgubaşul e considerat paiaţă.

Mariaj

În tinereţe când o curta,

O numea: regina mea,

Dupa ce nunta s-a dus,

I-a cam devenit supus.

Unei supraponderale

Nu mai face sport, te rog,

Chiar opreşte-te din muncă,

Pentru noi eşti ca un drog,

Când transpiri, miroşi a şuncă.

Lui M.I.Quintus

          turnător la securitate

Epigramist cu multe vicii,

Cu vorba stearpă şi tocită,

Doar când îşi turna amicii,

Devenea mai ascuțită.

Lui M.I.Quintus

Venerat în PNL,

Senior în CDR,

Acoperit de PSD,

Turnator la PCR.

O floare îşi dă duhul,

Un suflet se usucă,

Fiori îmi scaldă trupul,

Trăiesc ca o nălucă.

Am pângărit pământul,

Cu a mea călcătură,

Mi-am murdărit cuvântul,

Ce l-am rostit pe gură.

Iar cerul am întunecat,

Atunci când l-am privit,

Şi m-am simţit trădat,

Şi-n suflet umilit.

Îmi este al vieţii fir,

De buruieni strivit,

Cu mintea în delir,

Pe cruce-s răstignit.

Priveşte printre lacrimi,

Priveşte-mă Doamne,        

Aruncă-mă-n patimi,

Şi taie-mi din coarne.

Caut totul, dar în acelaşi timp altceva,

Încercând să alung întunericul din întuneric,

Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,

Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.

Iubirea mea slabă vede peste tot mari greşeli,

Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,

Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,

Să distrugă pesimismul care mă apasă.

Sunt o fiinţă de la începutul lumii rămasă,

Plutesc peste o moarte de vis,

Mă înghite noaptea şi nici că îmi pasă,

Căci infinite tragedii în mine s-au închis.

Trăiesc printr-o ironie tragică şi agonică,

Boabe de lacrimi pe obraji încep a se juca,

Şi printr-o iubire viciată, aproape comică,

Caut totul dar în acelaşi timp altceva.

Sub cerul brăzdat de falşi meteoriţi,

Torturat de viziuni, preţuiesc tăcerea,

Aproape de mine fac amor doi îndrăgostiţi,

Vrând parcă să-mi trezească plăcerea.

 In zadar, căci sunt un iremediabil abandonat,

Iar singurătăţi glaciale mă năpădesc homeric,

Vreau ca de pesimismul demonic să scap,

Încercând să alung întunericul din întuneric.

Sub luna ce s-a ascuns de plictiseală,

Eternităţi de lumini şi umbre mă înghit,

Misterioase chemări mă atrag cu sfială,

 În foc şi smoală sufletu-mi este topit.

Din cauza ideilor mă prăbuşesc,

În vârtejuri demonice încep a mă-nălţa,

Cu un râs negru, tragedii răspândesc,

Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca.

Graţia lumii temperează a mea tragedie,

Se destramă azurul sub privirile-mi triste,

Un avânt dezinteresat mă aruncă-n agonie,

Încep să mă caut pe a morţilor liste.

Iubirea nu o pot cumpăra, tristeţea gratis este,

Dar eu nu ajung decât acolo unde îi întuneric,

Unde sunt venerat şi îndrăgit ca o poveste,

Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.

Farmecul maladiv al neliniştii îl simt,

Atunci când trecutul ca o tornadă mă năpădeşte,

Încep să plâng, să râd, să distrug şi să mint,

Orice sau pe oricine mă iubeşte,

Căci sentimentele nu le mai stăpânesc,

Mă chinuie în groaznice torturi şi dureri,

Iar când încep din nou să iubesc,

Iubirea mea slabă, vede peste tot greşeli.

Nu mai suport, nu mai vreau să fiu minţit,

Vreau să explodeze mica bucurie din mine,

Să simt pentru o clipă că sunt iubit,

Iar voluptăţile negative să sfârşească ruine.

În zadar căci pasiunea haotică mă aruncă-n decor,

Chipul mi-e trist, nu schiţează nici o grimasă,

Încercând Domnului să implor puţin ajutor,

Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă:

- Ce eşti fără iubire… tu, fiinţă ciudată,

Iar dacă n-o vrei la ce mai poţi spera?

Răspunsul e tăcerea din vocea-mi sugrumată,

Şi trist cobor în noapte cu întuneric să mă pot mângâia.

Profunde resemnări îmi umbresc orice gândire,

Mă judec prea aspru, mă închid în dureri,

Iubiri şi nuanţe de viaţă trec fără oprire,

Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri.

Raze de o claritate amară mă orbesc,

O idee simplă, devine dorinţă de viaţă,

Refuz chiar la această idee să mă gândesc,

Căci o pasivitate supremă fiinţa-mi îngheaţă.

Pentru lumea aceasta sunt o calamitate,

Destinul mă chinuie, să mor nu mă lasă,

Visez să vină o zână plină de bunătate,

Să distrugă pesimismul care mă apasă.

Să distrugă pesimismul care mă apasă,

Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,

Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,

Iubirea mea slabă vede peste tot greşeli,

Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric,

Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,

Încercând să alung întunericul din întuneric,

Caut totul, dar în acelaşi timp altceva.

Se cuibăresc în pieptul unei stânci
Două inimi monolitice, de piatră.
Nemișcate de seisme emoționale-adânci
Din care nu mai rezonează cutia lor toracică crăpată.

Ploi mărunte cad pe inimile reci
Ce-și mărturisesc iubire imposibilă în veci.
În zadar vrei tu să le culegi
Și să le cerni precum se cern mugurii pe crengi.

Ele-s grele, atârnă greu,
Ar apleca copacul sub a lor povară.
Lasă-le în tihnă, să doarmă somnul lor de veci în stâncă
Eternitatea fiind neajunsă ca dorul să și-l plângă.

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Ég elska París

Í hvert skipti sem ég lít niður

á þessum tímalausa bæ

Hvort sem það er blár eða grár himinn hennar

Hvort hávær eru fagnaðarlæti hennar

eða hvort mjúk séu tár hennar

Ég geri mér æ betur grein fyrir því

Ég elska París á vorin

Ég elska París á haustin

Ég elska París á veturna þegar það rignir

Ég elska París á sumrin þegar það siðar

Ég elska París á hverju augnabliki

Hvert augnablik ársins

Ég elska París, af hverju ó, af hverju elska ég París?

Vegna þess að ástin mín er nálægt

Ég elska París á vorin

Ég elska París á haustin

Ég elska París á veturna þegar það rignir

Ég elska París á sumrin þegar það siðar

Ég elska París á hverju augnabliki

Hvert augnablik ársins

Ég elska París, af hverju ó, af hverju elska ég París?

Vegna þess að ástin mín er nálægt.

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.

Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,

Ți-am scris acum deja!

Doar ți-am spus că dragostea adevărată,

N-are opriri nici minciuni nici promisiuni deșarte,

Are doar dragoste maxim distilată,

Este de esență tare,

Ne are pe noi îndrăgostiți zi de zi,

Până când recea moarte ne v-a despărți...

Nu,nu-s minciuni...

Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,

Ți-am scris acum deja,

Dar și atunci când

Ți-am spus că vreau să-ți sărut tălpile goale,

Când te usturau în excursia de la Busteni...

Iar tu mi-ai raspuns,de ce nu!

Dacă vrei,dacă vreau,dacă vrem..

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Uitama in capul  tau

Dar in gind voi fi mereu

Uitama asa cum poti

Dar nu asa sa stie toți

Iti doresc sa fii barbat

Si sa fii apreciat

De acea a ta femeie

Care iti va fi o cheie

Dar sa stii ca voi fi bine

Voi incerca sa uit de tine

Sa nu-ți faci griji de mine

Ca sigur va avea cine

N-ai stiut sa fii barbat

Asa cum m-am asteptat

Ai fost un simplu baiat

Care doar a studiat💔