Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)

Un zimbet de-al tau
Si-o privire tacuta
Un nor trecator
De ling-o vale muta

Te-astept eu sa vii
Sa fim impreuna
Si ne vom iubi
Sub stele si luna

Dintre stelele din cer
Tu imi esti mireasa
Nu-s flori ce nu vor
Ca tu sa-mi fii aleasa

Cu lacrimi calde, pe borderou,

Pictez cu drag, eu, chipul tău

Și-i dau contur nedefinit,

Iubirii,ce m-a înlănțuit.

Culori calzi, culori reci,

Prin mii de stări, vrei să mă treci.

Creând vizual acest tablou,

Dansând în vals sau tangou.

Și tot pictez, dar, tremurând,

Formele ce îmi stau în gând.

Și cad culori , ca din cascadă,

Vrăjit, cât ești de minunată.

În gustul sec de Sauvignon,

Am stări ce vin în domino.

Dar pun garou, acest tablou,

Căci la final, e chipul tău .

 Îți scriu,îți scriu,îti scriu,

İubita mea frumoasă,

Să vezi că te iubesc

Încredere să ai

Să-nveți iar să zâmbești,

Curaj să prinzi

Să mă iubești și tu!

Trec zilele în zbor

Iar viața noastră zboară 

Zburăm și noi cu ea

Dar nouă nu ne pasă!

Să ne-amintim doar ce-i frumos

Iar toate care dor

Să plece de la noi,dispară!

Ești îngerul trimis 

Să mă ridice și pe mine, 

De pe pămant de jos

La îngerii din Cerul cel frumos

La Domnul nostru Sfânt și Dumnezeu 

La dulcele Hristos!

Îți scriu iubită scumpă 

Îți tot trimit iubire,

Să mă iubești și tu

Să-ți amintești de mine!

(4 feb 2024 Vasilica dragostea mea) 

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

A fost o seară minunată

Să fim noi doi la masă,

Și timpul îl doream oprit

Și să n-aud că vrei acasă

Cu greu ai acceptat să ieși

Să ne plimbăm și să cinăm,

Țin minte cât de clar ai spus

Că doar până la nouă stăm

În minte nu-mi mai era ora

Și bucuria de-a te-ntâlni,

Să-ncerc să-ți cer prietenia

Și poate-amici vom deveni

Și greu mi-am dat răspunsuri

Cum aș putea să mă îmbrac,

Și ce fel de flori eu să aleg

Ca la-ntâlnire să-i fiu pe plac

Cum multe haine nu aveam

Am tras pe mine blugi, tricou,

Și frigul să nu mă ia pe înserat

Mi-am pus pe umeri un sacou

Cu florile a fost mai dificil

Că n-am mai avut întâlniri,

Dar mi-a șoptit colega ei

Surpriză-i faci cu trandafiri

Așa că fix la ora stabilită

M-am întâlnit cu Marce,

Și am simțit când s-a uitat

Că am buchetul care-i place

Curaj am prins pentru moment

Și-am îndrăznit s-o i-au de mână,

Ea lung spre mine s-a uitat

Dar n-a putut nimic să-ngână

Ușor am început să discutăm

Și despre vreme și ce-i în stele,

De sus cădeau stropii de ploaie

Ce ne-au ajuns până la piele

Într-un târziu localul l-am găsit

Și uzi leoarcă ne-am pus la masă,

Sacoul meu pe umeri i-am așezat

Și i-am șoptit încet că e frumoasă

Știu c-am luat ceva frugal

Că nici n-aveam bani mulți,

Puține vorbe am schimbat

Și toată seara am fost tăcuți

Și timpul era trecut de ora nouă,

Când de la masă ne-am ridicat,

Și ne-am întors pe jos spre casă

Și-n clar de lună ne-am sărutat

....................................

Și multe întâlniri au mai urmat

Până ce la primar noi ne-am luat,

Iar când în viață au apărut necazuri

Noi rugă către Domnul..am înălțat!

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.

Nu caut aur, caut poezie

În galeria timpului ireversibil,

Dar oarecum tangibil conştiinței

Şi spațiului durabil mioritic.

Vreau să descopăr iar setea de arte

S-o plimb prin creierii masivului Carpatic

Cu târnăcopul minții polimate,

În aur verde să meşteşugesc semantic.

În Crezul sfânt agăț o licărire,

Ca o scânteie'n flacăra iubirii.

Şi îmi cobor privirea în cascade

Peste imaşul nesecat de idealuri.

Iubeşte ploaia pentru momentele dintre, 

Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor

Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,

Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,

În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.

Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei

În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.

Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...

Iubeṣte-o!

Fiecare picătură!

E minunat de scumpă...

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.

Te port în gând, te năzuiesc...

Mă urmăreşti ca o himeră,

Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.

Ți-am conturat din spate silueta,

Căzută-n rugăciune, pe genunchi.

Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,

Salvată într-o colecție de dulci minuni.

Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea

Unui ospăț de simțuri şi trăiri.

Setea mi-ai stins în galeşe priviri,

In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.

În preajma ta adie în arome primăvara,

Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.

Mă farmeci volatil cu note de iubire,

Până adânc în piept îți simt suflarea.

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.

Eşti una de ajuns pentru o mie

de mântuiri si nemuriri şi vis.

Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...

cu tine.

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.

Vreau să iți prind lipiciul buzelor,

Ca un mărțiṣor, în mugurii pieptului;

Să sfârii de clocutul roşu al venelor,

In corul heruvimilor şi sunetul clopotului.