Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)

Roțile trenului mă duc cu tine-n gând

Și lacrimile-mi tulbură vederea,

Cum norii acoperă cerul senin,

Cum perdeaua acoperă fereastra

Casei din care am plecat.

Cu mânecile trase, șterg balta sinuoasă,

Și-nghit scaiul durerii cu noduri de prisos

In timp ce mâna scoate, din cartea invelită,

O poza indoită, o amintire-n doi.

De-acum, ca doua șine, vom fi mereu alaturi,

Te voi purta in gându-mi și-n felul meu de-a fi,

O parte sunt din tine, cu tot ce-ai dăruit...

Un fiu plecat în lume, un om învrednicit.

Când eşti în brațele mele,

Şi capul tău se odihneşte pe brațu-mi stâng,

Iar mâna dreaptă mi se plimbă prin părul tău plăpând,

Şuvițe castanii in armonii stacate

Se înfiripă clasic pe vârfuri deşirate;

Alunec degetele pe claviculă tactil şi languros pe spate

Sincronic, tu...

Corzile inimii reverberezi in şoapte.

În amfiteatrul nopții, noi doi—o entitate.

De-am fost nimic ori nimeni... tu m-ai descoperit

Şi m-ai făcut maestrul de tine îndrăgostit.

Is that my shadow or my soul

I left behind and streching long

Still clinging like a silky moth cocoon

From feet that tap dance with the moon

Into this Universal stream

or Freudian slip... into abyss

Is this a dream?

Did I become of light or darkness?

Do I contend with life, do I condone the living?

Is what I'm feeling shaping into meaning?

I loom over this shape of mine with clear intent,

With all my might, and yet I''m still...

No more a dance.

Dimmer the light 

Fainter the shadow...

Did we consume the light

Or fed on darkness

To have become so hollow.

Eu:

Deşi păream să conversăm,

Ochii tăi nu ascultă,

S-au rătăcit prin gânduri, pe poteci...

Te-au transformat în stâncă.

Sprâncenele s-au scoborât într-un făgaş

Şi pleoapa stângă-ți mişcă zbuciumat,

Iar fruntea-ți un torent precipitat,

Alertă de furtună pe chipul tău gingaş.

Tu:

Sub încordarea de granit,

Un vuiet grav pulsează,

Te-aud, deşi nu te-nțeleg

Şi pieptu-mi explodeazā...

Un oarecare:

Nimic nu este permanent...

Tu: Iubirea-i joc...

Eu: ...un maraton

La unison: Un joc de anduranță.

Şi ne zâmbim şovăitor...

De printre nori şi poezii

Luceafărul dansează.

Am devenit un difuzor, un subiect cu circumstanțe

Și prorocesc ce nu mai fac, dar de făcut, totuși mi-ar place.

Mi-e lene inutil să mai pornesc și nu găsesc acel imbold ce te trezește

Mă tot împing să nu opresc și să strivesc vitreg bobocii.

Și-atunci pășesc inconsecvent pe ghimpi... fragil

Şi plâng dureri din iadu-nvolburat al minții

Cu suflul ștrangulat în piept;

Suspend banal, deasupra unui hău sistemic,

Proiecții iluzive în fluxul inerent al vieţii

Șovăitor balans de crezuri și de vicii pe podul făurit sub mâna fricii.

Ai grijă de tine, copile,

De mintea şi sufletul tău,

Îți vor fi tovarăşi o viață,

Prin bine şi greu.

Cunoaşte-ți şi trupul, copile,

Cu jocuri şi noi provocări,

Căleşte-l să-ți fie armură,

Prin bine şi rău.

Învață şi lumea, copile,

Despre oameni şi viețile lor,

In vremuri şi spații diverse,

Prin bine şi greu.

Construieşte, iubeşte, copile

Să-ți umpli trecutul cu dor.

Fii prezent, conştient, viitor,

Prin bine şi rău.

Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,

Spre bine răzbate prin rău.

Destinul e numai al tău,

Prin voia lui Dumnezeu.

Acum cât e noapte,

Și doarme furnica,

Să vă spun despre ea,

Mititica.

Dar mai întâi o să vă cert,

Cât să fiți de distrași…

Îmi pare că numai eu am aflat

Că există în lume îngerași.

Ea este cea mai blândă,

(când nu e nervoasă)

Și are privirea aceea scumpă,

Și o fățucă așa de frumoasă…

Ahhhh, și pe lângă asta

Mai e și deșteaptă,

Și m-am îndrăgostit așa de tare…

De fiecare dată când ea clipește

Pe cer, din nou și din nou, o stea nouă răsare.

Și nu știu ce să mai fac,

Că tot sărutând în minte

Doi obrăjori de furnică,

A început culmea, noaptea

Să crească din ce în ce mai mică.

Și tot ce îmi doresc este

Să o am lângă mine, să ne dăm viață,

Doar privindu-ne în ochișori

Și vorbind până dimineață.

Tânjesc după ea,

După dragostea ei,

Furnica mea, doar a mea,

Mă răvășește ființa ei.

Of, acum cât e noapte

Și furnicuța mea obosită doarme,

Și cum să nu doarmă, dacă toată ziua peste tot, peste tot umblă,

Vă avertizez cu tot respectul că dacă vă uitați la ea mai mult de o secundă,

O să îmi cumpăr o drujbă.

Ahhh, aș vrea să-i iau fățuca aia scumpă toată în palme,

Și să o privesc cum doarme.

Shhhh, faceți liniște că o furnică face nani și visează…

(Asta s-o credeți voi, a auzit tot ce-am zis, știu că furnicuța e trează 🥺)

Și dacă e tristă și își face chiar acum gânduri sute,

O să-mi curgă lacrimi multe, multe, multe, multe, multe 🥺

Un vis de iubire, un vis înlănțuit,

În ochii tăi, o mare de dor mi-ai dăruit,

Sub cerul de safire, în nopțile de mai,

Am găsit glasul iubirii, ce mă chemai.

Cu inima rănită, încerc să te găsesc,

Un freamăt de iubire în suflet îmi tresare,

Dar tu rămâi departe, o stea ce o privesc,

Glasul tău e vântul ce-aleargă-n depărtare.

Pe maluri de tăcere, am scris povești cu noi,

Cu gânduri și speranțe ce nu s-au împlinit,

Un dans al amintirii pe aripi de-amândoi,

Și visele noastre-n noapte pe veci s-au risipit.

Un vis de iubire, un ceas de fericire,

Un paradis pierdut, dar veșnic neuitat,

În universul rece, doar tu mi-ești alinare,

Iar chipul tău rămâne în inima-mi gravat.

Aș vrea să rup tăcerea, să strig în întuneric,

Să spulber tot amarul ce-n suflet am strâns,

Fără tine, sunt doar un trecător stingheric,

Cu dorul pe buze și lacrimile ce s-au scurs.

Un freamăt de iubire, un ultim dans al verii,

Te port în gând pe veci, iubirea mea curată,

Și chiar de n-ai să vii, în clipa-ngemănării,

Eu te voi iubi mereu, până la ultimata soartă.

Vântul adie încet prin ferestre,

Purtând parfum de iubire și dor,

Eu mă pierd în adâncul nopții,

Iar noaptea ta îmi zâmbește ușor.

Te caut în gânduri și mi-aș dori

Să te împiedici cu noaptea ta de-o stea,

Să te topești în palma mea de iubire,

Și apoi să te întorci la loc în lumea ta.

Adorm abia când cerul se-albăstrește,

Dar noaptea încă mai are puterea de-a exista,

Cu ochii mei îndrăgostiți de tine,

Mă întorc și eu în lumea mea.

Și te aștept și-n noaptea care vine,

Să te strecori puțin din gândurile mele

De n-ai să vii, vei reveni oricum,

C-am încurcat nopțile între ele.

Tu frumoasă fată-n mare,
Ce cauți aici în zare?
Căci Soarele-acum răsare.
Scapă din întunecata mare!

Și mă tem mult de nisip,
Parcă nu aș fi nimic!
Uită-te în ochi un pic,
Și nu mă lăsa să-ți zic…

Stai așa, nu te grăbi,
Poartă voalul cum ar fi,
Iar eu te sărut pitit
Că nu știu, n-am mai pățit!

Of, ce inocent mai ești!
Vreau s-ascult doar trei povești.
Hai să ne grăbim în zare,
Căci nu-mi dai o sărutare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

Haide vino, haide vino,

Crinii iar s-au înălbit,

Cântă muzică latino,

Că e vremea de iubit.

Nu te teme, nu te teme,

Nori dispar din doi în doi,

Ploaia pare să ne cheme,

Uzi să râdem amândoi.

Nu sta tristă, nu sta tristă,

Prinde-mi mâna, hai la joc,

Puneți zâmbet de artistă,

Și sărută-mă cu foc.

Nu te duce, nu te duce,

Rămâi lângă somnul meu,

Luna pleacă să se culce,

Tu, rămâi în locul său.

Nu mai plânge, nu mai plânge,

Vino să îmi stai aproape,

Ca fiorii calzi din sânge,

În iubire să ne-îngroape.

Nu mai spune, nu mai spune,

Înțeleg iubirea ta,

Lasă sufletul s-adune,

Tot ce inima va da.