Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)

Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul

Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-

Acum, in pat, metodic trec prin şervețele

Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?

Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf

De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic

Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.

Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit

Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,

Încetul cu încetul mă decongestionez.

E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile

În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine

E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit

Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit

Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,

Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit

Suspină pereții în noapte, sufletele ce-au îngropat

Şi vântul hârâie-n pervazuri şi-n geamul crāpat.

Prin crengi, un luminar se zbate-n tenebre,

Despletind din pereți siluete funebre.

În răpăitul de ploaie solemn cadențat,

O cucuvea solitară macabru geme printr-o umbră de sat.

Când eşti în brațele mele,

Şi capul tău se odihneşte pe brațu-mi stâng,

Iar mâna dreaptă mi se plimbă prin părul tău plăpând,

Şuvițe castanii in armonii stacate

Se înfiripă clasic pe vârfuri deşirate;

Alunec degetele pe claviculă tactil şi languros pe spate

Sincronic, tu...

Corzile inimii reverberezi in şoapte.

În amfiteatrul nopții, noi doi—o entitate.

De-am fost nimic ori nimeni... tu m-ai descoperit

Şi m-ai făcut maestrul de tine îndrăgostit.

Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,

Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...

Şi mă pierd câte-un pic din făptură,

Contopit şugubăț în natură,

Întru totul acolo menit.

Curge o ploaie blândă şi māruntă ca prin sită

Printre castanii abia dezmuguriți

Primăvăratic manifest de triluri

Mă întovărăşeşte adagio prin vāzduh

Mă înfăşor c-un calm firesc de simbioză,

Într-o mireasmă de pădure şi de parfum floral

În licărit profund de simțuri

Ca-ntr-un tablou de Luchian

Îmi zburdă ochii liber în flutur clarobscur

Hrănindu-mă fotonic din seva timpului perpetuu.

Reumple-mi potirul cu viață,

Descarcă-mi amarul din el...

Sunt cernit de-amiaza-mi ce arde

Și muzica nu mai cântă la fel...

Și dansul din pas mă tot lasă,

Lipsit de imboldul măreț,

Ce sălbatic zvâcnea pe sub piele, mereu săltăreț.. 

Reumple-mi potirul cu zâmbet și râs să mă doară-n ficat 

Ori cu mir să amuțesc scrâșnetul surd 

al nervilor în gardul ghimpat,

Storși de emoții cu ură

De copilul străpuns de cuțit,,

împuns repetat de un altul mascat pe vicleanul perfid...

Reumple-mi potirul din plin cu credință cinstită și vin

Să fie bun, dulce și mult să-i simt gustul în crângul divin

Să mă spele-n potop și furtună, de năravul mirean și pelin,

Să-mi resimt duhul crud,  din zor fraged...

din zenit în nadir...

Fata mea cu corp de înger 

Aş vrea totuși să ajung la ea 

Dar nu pot lasa lumea asta mare

Pentru o mica dorința de a mea 

Te-as ruga să-mi dai un semn 

Sa știu că la tine totul este bine 

Măcar atâta îți cer daca nu pot da ochii cu tine.  

I do not live these days, I wait.
I drift through time, disjointed fate,
each hour a wound the sun won't bind,
each minute stitched with you in mind.

Your absence is a second skin,
a quiet ache that hums within,
like violins too far to hear
but close enough to draw a tear.

And yes, I know, just one more night,
and Sunday blooms in fragile light.
But longing isn’t ruled by clocks,
nor caged by roads or mountain rocks.

I miss you like the roots miss rain,
like poets miss unwritten pain,
like hands that once knew how to hold
still tremble in the evening cold.

There’s no defense, no mask, no art,
just you engraved across my heart.
And though I’ll see your face so soon,
tonight I kiss the empty moon.

If you feel anything at all,
let it be this, let silence fall
like stars collapsing in your chest,
and know: where you are not, I rest
in shadows only you can part,
I breathe, I break, with all my heart.

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

Mă plouă, sunt ud, dar sper

Să vii așa cum ne-am vorbit,

Te-aștept în mână cu biletul

Unde ai scris..Adio..s-a sfârșit. 

Cum pot să cred în scrisul tău

Și în cuvintele, greu de-nțeles,

Când mai acum..o săptămână

Ne sărutam, fiind...al tău ales. 

Da, cunosc ce tu mi-ai reproșat

Dar am crezut că este-o glumă,

Și chiar aminte îmi aduc, c-ai zis

Că tot ce fac și tu auzi se-adună. 

Nu știu ce am făcut de am greșit

Și, nici ce la ureche... ți-a ajuns,

Așa că bine-ar fi să ne-ntâlnim

Să mă întrebi și să obții răspuns. 

Ieri te-am sunat și-am stabilit

Că azi să ne vedem, să discutăm,

Dar văd că timpu-i dus în noapte

Geaba mai sper că azi ne sărutăm. 

Privesc cum vântul poartă norul

Și nu mai cade stropul binecuvântat,

Așa că-mi strâng umbrela și pornesc

Spre casă, singur, trist și...resemnat!

Nu ai unde să fugi, frumoasă fată!

Cioplește ieșirea cu stiloul fermecat 

Scrieri de iubire în piatră seacă,

Te conduc încet, încet spre al tău palat.

El nu te va salva dintre ruine 

Trăiește în tribul lui de concubine 

Falnic și detașat,

Mare să nu-ți fie mirarea, căci aproape te-a uitat!

Iartă-l și reneagă-i eul înzestrat,

Cu plăceri și minciuni infim de îndreptat 

Frumoasă fată, ieși din temniță îndat!

O iubire sacră așteaptă, demnă de al tău palat.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Glöm nostalgi!

Snöns tår bland snödropparna

Det har alltid ett syfte,

Det är ett eko av vintern som har gått,

Det som inte längre väcker en förlorad dröm.

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

En gammal kärlek lämnar minnen,

Men också öppna vägar till nya kärlekar.

Solen verkar ibland le.

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Glöm nostalgi,

Det är ett tidigare ämne,

Sjung glädje

Att vi träffades.

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

Glöm nostalgi!