Înger căzut
Departe
Şi singur,
Un gând călător,
Îl tentează abisul amețitor,
Cu aripile frânte
Păşeşte greoi...
Iubise!
Dar visul s-a stins până în zori.
Înalță privirea şi țipă spre nori:
-Nu pot să mai zbor!
Şi ochii mă dor...
Iar visul se stinge...
De aripi... mi-e dor...
Şi sângele picură-n mine sonor...
Dar pare să cadă în gol...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Matei Ciprian
Дата публикации: 8 мая 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 549
Стихи из этой категории
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
UITA TU...
Uită-mă tu!..că eu nu pot
Cu dor in suflet mi te port
C-am încercat a te uita
Și mintea e-n război cu inima.
Uită-mă tu!..cắ eu nu pot
Din inima să mi te scot
Am încercat să mi te smulg din ea
Si-acum mai tare-o doare lipsa ta.
Eu n-o sa po..Uita-ma tu!
Și nicicând sa nu-ti aminteşti
Ca ai fost cel ce-ai spus nu
Unui final, îmbrățișați, ca in povesti.
P.S
în lacrimi tot astept uitarea
Poate-ntr-o zi ma va gasi
Să mi te ia de pe cărarea
Povești noastre atât de gri..
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Căutarea în miezul tăcerii
M-am pierdut în cuvintele nevăzute,
În umbrele lor, ce se frâng în fiecare silabă.
Ele nu spun nimic, dar mă strâng,
Ca un vânt care vrea să se facă ploaie.
Tu nu erai un om, nici un vis,
Erai absența pe care nu o pot descrie,
Un întreg fără margini,
Un cerc fără centru,
Un răspuns fără întrebare.
Căci te-am căutat în fragmente de lumină,
În buze de amintiri,
Dar nu erai acolo – doar o întindere de timp,
Și fiecare secundă era un minut fără țintă.
Și-am ajuns să mă învârt în cercuri strâmte,
Mângâind umbrele tale,
Dar nu mai știu ce caut –
Poate un țărm care nu există,
Poate un vis în care nu am fost niciodată.
E o tăcere mare, ca o mare neliniștită,
În care mă scufund fără să vreau,
Dar te chem, îți strig numele,
Deși știu că nu răspunde nimeni,
Deși știu că niciodată nu a fost un răspuns.
Și totuși, în fiecare suflu, în fiecare clipă,
Te caut. În noapte, în lumină, în praf, în cer,
În tot ce nu am spus și tot ce am tăcut.
Tu ești această întrebare nespusă,
Și eu sunt singurul care o poartă.
Un singur vânt
Afară e extrem de rece
Căci tare bate vantul
Iar mie-mi zboară gândul
Iubirea să mi-o încerce
Afară este frig
Zici că trăim la minus zece
Amorul vrea să plece
Dar eu încep să-l strig
Aievea tot încerc
Să îl întorc din drum
Prin ceață să-l îndrum
Când el se-nvârte în cerc
Așa că îl las liber
Să zboare către cer
Chiar dacă asta va să-nsemne
Că ușor eu am să pier
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
UITA TU...
Uită-mă tu!..că eu nu pot
Cu dor in suflet mi te port
C-am încercat a te uita
Și mintea e-n război cu inima.
Uită-mă tu!..cắ eu nu pot
Din inima să mi te scot
Am încercat să mi te smulg din ea
Si-acum mai tare-o doare lipsa ta.
Eu n-o sa po..Uita-ma tu!
Și nicicând sa nu-ti aminteşti
Ca ai fost cel ce-ai spus nu
Unui final, îmbrățișați, ca in povesti.
P.S
în lacrimi tot astept uitarea
Poate-ntr-o zi ma va gasi
Să mi te ia de pe cărarea
Povești noastre atât de gri..
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Căutarea în miezul tăcerii
M-am pierdut în cuvintele nevăzute,
În umbrele lor, ce se frâng în fiecare silabă.
Ele nu spun nimic, dar mă strâng,
Ca un vânt care vrea să se facă ploaie.
Tu nu erai un om, nici un vis,
Erai absența pe care nu o pot descrie,
Un întreg fără margini,
Un cerc fără centru,
Un răspuns fără întrebare.
Căci te-am căutat în fragmente de lumină,
În buze de amintiri,
Dar nu erai acolo – doar o întindere de timp,
Și fiecare secundă era un minut fără țintă.
Și-am ajuns să mă învârt în cercuri strâmte,
Mângâind umbrele tale,
Dar nu mai știu ce caut –
Poate un țărm care nu există,
Poate un vis în care nu am fost niciodată.
E o tăcere mare, ca o mare neliniștită,
În care mă scufund fără să vreau,
Dar te chem, îți strig numele,
Deși știu că nu răspunde nimeni,
Deși știu că niciodată nu a fost un răspuns.
Și totuși, în fiecare suflu, în fiecare clipă,
Te caut. În noapte, în lumină, în praf, în cer,
În tot ce nu am spus și tot ce am tăcut.
Tu ești această întrebare nespusă,
Și eu sunt singurul care o poartă.
Un singur vânt
Afară e extrem de rece
Căci tare bate vantul
Iar mie-mi zboară gândul
Iubirea să mi-o încerce
Afară este frig
Zici că trăim la minus zece
Amorul vrea să plece
Dar eu încep să-l strig
Aievea tot încerc
Să îl întorc din drum
Prin ceață să-l îndrum
Când el se-nvârte în cerc
Așa că îl las liber
Să zboare către cer
Chiar dacă asta va să-nsemne
Că ușor eu am să pier
Другие стихотворения автора
Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)
Când din iubirea unui tânăr se alege praful,
Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,
Durerea parcă-i sfâşie tot trupul
Şi doar otravă poartă-n gând.
Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,
Oricine pentru el e inutil,
Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.
Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.
Caută disperat să-şi schimbe rostul,
Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...
Dar cum se simte şi ce speră omul
E relativ un moft, mascat de-un adevăr.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Un asfințit cu Thalassa
O lacrimă se prelinge pe obrazul ei
Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.
În bărbie-i tremură gropițe băltite
De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.
Un ocean de atâta adânc şi mister
Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd
Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,
Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,
Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.
Dincolo de lume, din lume retras
Sunt doar o epavă,
Iar tu asfințit,
Un doi în impas,
De neregăsit.
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Bezele perpelite
M-am săturat de poezii silite de amor
Şi-mi vine un gând sinistru să le omor
De deşuete, nesimțite versuri prea scârbit
Vreau să le-adun pe-un rug în asfințit
Vreau să le-adun grămadă pe-un altar
Să le dau foc crepuscular
Să las mocnit Poetul, să se călească în jar, resuscitându-şi versul
Să încânte iar în farmec de cometā pe însuşi Dumnezeu
Primordial
De-o parte eu, un muritor,
în antiteză
Veşnic
Universul.
Punct, virgulă pe amor (In absentia lucis, Tenebrae vincunt)
Când din iubirea unui tânăr se alege praful,
Îşi află sufletul împrăştiat în vânt,
Durerea parcă-i sfâşie tot trupul
Şi doar otravă poartă-n gând.
Nici Dumnezeu nu are, nici speranță,
Oricine pentru el e inutil,
Căci i s-a scurs din sine un potop de viață.
Distorsionat insidios se furişează-n el un gând tiptil.
Caută disperat să-şi schimbe rostul,
Încearcă să-ntrevadă-n plăsmuire adevăr...
Dar cum se simte şi ce speră omul
E relativ un moft, mascat de-un adevăr.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Un asfințit cu Thalassa
O lacrimă se prelinge pe obrazul ei
Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.
În bărbie-i tremură gropițe băltite
De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.
Un ocean de atâta adânc şi mister
Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd
Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,
Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,
Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.
Dincolo de lume, din lume retras
Sunt doar o epavă,
Iar tu asfințit,
Un doi în impas,
De neregăsit.
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Bezele perpelite
M-am săturat de poezii silite de amor
Şi-mi vine un gând sinistru să le omor
De deşuete, nesimțite versuri prea scârbit
Vreau să le-adun pe-un rug în asfințit
Vreau să le-adun grămadă pe-un altar
Să le dau foc crepuscular
Să las mocnit Poetul, să se călească în jar, resuscitându-şi versul
Să încânte iar în farmec de cometā pe însuşi Dumnezeu
Primordial
De-o parte eu, un muritor,
în antiteză
Veşnic
Universul.