Înger căzut

Frunzele cad, când octombrie vine.

Le păşesc melancolic și respir nostalgie,

Pe cărarea din parc, numai tu, amintire,

Mă petreci printre rânduri de poezie.

E doar o scânteie de amăgire, cum octombrie vine,

Să-mi șuruie trist iubirea-n privire,

O urare, un gând, o dorință zglobie...

Ne recheamă sub răchita, de atunci cenușie.

E-ntuneric devreme, cât octombrie ține,

Se ascunde și soarele, să mă-ncălzească de tine.

Sub greul de beznă, iluzoriul mă-ndeamnă

Spre podul mut, unde piatra rece-i tresare de-o pierdută atingere involuntară.

Unde-i, Octombrie?

Doar octombrie vine!

Octombrie ține...

Doar ea nu mai vine.

Viață dulce sau amară

Prinsā-n foaie de țigară,

Răsucită cu finețe

Prin constelații mărețe.

     Prinsă-n buze însetate

     De științā și de arte,

     Trasă-n piept cu îndârjire,

     Răsuflată-n Rāstignire.

Trasă-n suflet să-l adape

Cu fumul gândirii coapte

Și suflat în gol de aer

În vāzduh de idealuri.

     Răsuflare ușurată

     Răstignire resemnatā

     Cum să mai consum țigara

     Când din ochi gâdil chitara.

O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,

Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...

Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.

Deşi gunoi, natură moartă, tristă...

Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă

Cu gust de Salvador Dali pe pânză.

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

Domnule doctor, mă doare un nerv,

Chiar in călcâiul lui Ahile.

Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!

Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...

Ah! Şi măseaua minții a străpuns

Acut din falcă prin obraz

Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis

Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.

Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!

Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...

Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,

muşcând brutal din nervul vag.

Despre mine poetul, nu s-a vorbit.

Oarecum precaut şi în parte timid,

Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit

Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.

Metode pompoase, semantici pedante,

Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...

Savant au servit peste timpuri pleiade.

Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...

De mâna ce curge cerneala în descânt

Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând

De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,

mici, dar iubite-amante frumoase

Cu bucle rebele şi linii suave

Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri

Pe mine, romanul, nu m-ați găsit

Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.

Eram în peisaj, în treaba mea

Cāutând sceptic, poate, o... alceva

Mai mult decât eu şi viața mea

Şi unii ar zice: 

Ce neinspirat s-a intitulat:

DOAR BANAL

Mai vreau să stau încă o zi și-o noapte

Poate vei răsări și tu și poate vei și rămâne.

Sus sa stai deasupra mea cum stau stelele

Căci doar stele îmi spun povești și-mi drumul către tine.

De când nu te-am mai văzut…furtuni au cam trecut

Și războaie am câștigat…și lupte de împăcare am dat.

Și lunile și anii au cam trecut…

Iar tu, tot n-ai apărut. 

Nici nu-ți dai seama…tu.......

Cum ți-am purtat dorul , în al meu suflet inocent.

Că tu doar defecte mi-ai lăsat 

Iar eu am fost mereu …ale noastre imperfecte. 

Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.

M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.

Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Ai plecat fără vreun "bun rămas"

De-atunci viața imi este un calvar

Îndur fiecare zi cu stările-mi anoste

Și gândurile ce-ades bat în contraste.

Căci am rămas confuză ...încâlcită

Luptând cu a ta nesfârșită lipsă de inimă

Când doar ai prelungit între noi tăcerea 

Uitând că tu și vinul mi-erați mângâierea.

De-atunci uneori dorul, îl simt ca pe o boală 

Ce-și caută în versuri sublimă terapie

S-accepte, că n-a fost mai mult să fie

Un vin și-o-mbrățisare... rămân câștig la loterie.

Ai plecat și mi-ai lăsat fiori ce inima-mi îngheață 

Sau poate-i doar frigul iernii ce bântuie afară 

M-ai simt fiori ce nasc în suflet flori de gheață 

Încerc să le topesc usor gândind la ultima toamnă...

O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat 

Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta

M-ai fermecat cu-n glas de sticlă

Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat

Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele 

M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat

Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor

Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...

Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...

O iluzie de a iubirii

Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi

Asta este altă zi în care nu mă simt de loc bine 

Asta este o altă zi în care mi-am amintit de tine 

Mi-am amintit de cât de mult m-ai iubit 

Mi-am amintit c-am fost prost și te-am rănit 

Chiar dacă aș putea cumva să dau timpul înapoi 

Nu cred c-aș putea schimba ce-a fost între noi 

Tu ești o fire perfecționistă eu sunt total defect 

Decât să încerc iar mai bine înbrățișez un regret 

Nu mă înțelege greșit, eu chiar te iubesc dar..

Orice aș alege toate îmi lasă un gust amar 

Nu este vina ta, eu sunt singurul vinovat 

În lumea ta echilibrată eu eram dezechilibrat

Te-am pus în tabloul inimii mele,

Şi cuvintele mele sunt acum la superlativ,

Te-am iubit şi fără un cuvânt de spus

Ţi-am citit ochii căprui fără să mă acuz,

Am râs subit într-o casă goală,

Şi m-a luat un gând de-atunci

Cum am uitat tot

Si doar de zis , regret nespus că te-am întâlnit.