Aviz ipohondric

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

Nu mi-am imaginat vreodată

Că imaginația își are propria imaginație,

Născută din imaginația Creatorului!

Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,

Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,

Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!

Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă

Desculță și mai mereu înfometată,

Nu ne-ar vizita!

Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni

Cu tot cu posesorul ei...

Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,

Este lipsită de maturitate dar totuși,

Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,

Apelează la ea!

Cu siguranță te va salva!

Imaginatia are personalitate nu glumă,

Incredibil ce putere are!

Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!

(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Eu n-am crescut, cum, alţi copii,

În puf se deşteptarã;

Dar am avut şi jucãrii

Şi parte de-o chitarã.

Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!

Nici n-aş fi vrut sã fie!

Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

De tot ce mi-a dat mie!

Avut-am parte de pãrinţi

Şi de copilãrie.

De unde nu... eram pribeag

Sau mort, sau... cine ştie!...

Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,

Nici zile, prin spitale;

Şi-ntotdeauna mi-au plãcut

Cântãrile corale.

Cãci, şi biserica din sat

Mi-era atât de dragã!

Şi-atât de multe amintiri

De vremea ei, mã leagã!

Cã parcã şi acuma vãd

Cum se deschide uşa,

Şi cum apare, surâzând,

În pragul ei, mãtuşa!

Pe moş' Petreanu, cum venea,

Scoţându-şi pãlãria,

Pe Bunu', pe bunica mea

Şi pe sora Maria!...

Cum sã nu vreau, acele vremi

Ca ochii-mi sã le vadã?

Dar timpul le-a acoperit,

Cu ani şi ani, grãmadã!

Ai mei nu au avut averi

Dar, m-au purtat în şcoalã;

Şi, de acasã n-am plecat

Nicicând cu mâna goalã.

Super-talente n-am avut,

Nici aer de vedetã,

Decât cã, dupã ce-am crescut,

Mi-au luat o bicicletã.

De hoţi şi de linguşitori,

N-am dus vreodatã lipsã;

La fel, cum soarele de nori,

Şi luna, de eclipsã.

Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat

Atunci când mã rugasem,

Mai mult decât am meritat,

Sau, decât Îi cerusem.

Mã-ntrebi care e gândul meu

Şi scopul meu, anume?

De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,

Cã sunt şi eu pe lume...

Cã-n mâna Lui, e mâna mea,

Cã nu am a mã teme,

Cã-n zorii vieţii m-a chemat

Şi m-a gãsit devreme.

Doamne știu că pentru mine,

O să faci un mare bine.

Știu că doar iubirea mea 

Îți va-ntarii credința.

Duhul sfânt, Îngerul meu 

Va găsi ce-mi doresc eu.

Totul las doamne la tine,

Să rezolvi cum se cuvine.

Darul care se cuvine,

Îl voi primi de la tine,

Ție eu îți mulțumesc,

Am primit tot ce doresc.

Îți sunt recunoscător,

Pentru toate in viitor.

Știu doamne că ești cu mine 

Și te rog nu mă uita,

Doamne fie voia ta.

Eu sunt ce vreau

Și vreau să fiu ce-mi place mie,

Nu-s sclavul nimănui!

Iubesc ce-i demn doar de iubire,

Dorindu-te pe Tine Doamne așa cum știu!

E timpul Adevărului...

Iar dragostea este fereastra,

Prin care treci seară de seară,

Căci ușile sunt încuiate,

De-al meu destin ce-i depărtat de Tine,

Eu te doresc stiind că-ți sunt copil,

Și te iubesc dar și suspin...

(17 iulie 2023 H.S-Irepetabila iubire. )

Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,

Cu nări de foc și coama răzvrătită,

Adolescența — strașnic bidiviu,

Ce spumegă în frâu neîmblânzită.

Pe căi de praf și soare în amurg,

Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,

Și-n urmă, anii tineri i se scurg,

În râset, plâns și chefuri uriașe.

Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,

Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,

Copita-i lasă, urma mai adâncă,

Și aripi lungi o poartă spre iubire.

Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,

Un vis cu trup de fiară însetată,

Și-n șuiere de vânt necunoscut,

Nechează când se simte înșeuată.

O simți cum rupe zarea din priviri,

Cum în galop înfrânge frica,

Desaga-i plină cu amintiri,

Râzând, le vinde vieții pe nimica.

Dar vine vremea când galopul e un pas,

Când ropotul copitelor e-o șoaptă,

Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,

Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.

Nu caut aur, caut poezie

În galeria timpului ireversibil,

Dar oarecum tangibil conştiinței

Şi spațiului durabil mioritic.

Vreau să descopăr iar setea de arte

S-o plimb prin creierii masivului Carpatic

Cu târnăcopul minții polimate,

În aur verde să meşteşugesc semantic.

În Crezul sfânt agăț o licărire,

Ca o scânteie'n flacăra iubirii.

Şi îmi cobor privirea în cascade

Peste imaşul nesecat de idealuri.

Intre mine si tine e vremea,

Cu ploaie de fluturi grăbiți

Ne zburdă vopseauă din aripi

Și noi o răzbatem cuminți.

Ne pensează și vântul șuvițe,

Pufnind din văzduh plictisit,

Ne incearcă și luna răbdarea

Cu refracții prâsnite-n dichis.

Ne perturbă o gloată distanța

Cand noi mai aproape râvnim,

Te incearcă pe tine cu marea

Mă găsește cu tine-n nisip...

Din clepsidra eternă iubirea

Se scurge in suflet râzând,

Se presară-n suspine amare,

Și se-ntoarce când golul e plin...

Am devenit atât de sensibil şi timbrul vocii tale aşa de aprig,

Încât mă doare pe sub piele şi-n fiecare por pragmatic.

Iubit-o, cât de tare mă seacă atitudinea ta nonşalantă,

De parcă nimic... nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am să merg să-mi caut un leac,

Eu nu pot să mă mint...

Cum nu te-aş mai iubi... 

Doar pentru că tu ai încetat să-ngrijeşti orgoliul meu de bărbat...

Fir-ai tu fățărnicie!

Iei locul la omenie...

Unde-ai prins că ar fi bine

Să fuduli o nătângie

Aşa, într-o veselie.

Cum te-ai educat în fine

Cu atâta nesimțire...

Să faci ditai sindrofie

Prin cultură parvenită

Străveziu din şmecherie.

Prost care şcoală mai face

Să mănâncă doar potroace?

Uite, bre! Statut la mine

Cumpăr o mie ca tine

Să lucreze pentru mine.

Dar prostia-n inepție,

Se propagă clar al fine,

Crasă în grandomanie

Ca un nor de amnezie

În stupoare şi beție.

Social le merge bine

Cu valute aruncă în tine

Îți dau note, şi bancnote

Ia-le altul pentru mine.

Eu tot mă întreb în sine:

Dragoste seacă, cui oare să placă?

Omul Isus a fost tâmplar...

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?