1  

Elegie

 

Afară plouă și toamna vorbește prin vânt,

Pe geam, văd copacii din frunze plângând.

 

Mă uit după tine printre ronduri și alei,

Și tot ce-a rămas e ecoul pașilor grei.

 

În cameră, umbrele dansează încet,

Iar amintirea-mi se agață de tine discret.

 

Pe masă zac scrisorile teanc, prăfuite,

Din plicuri urlă cuvinte și foi necitite.

 

Fereastra tremură ca un glas de chemare,

Toamna-i mai aspră, vântul bate mai tare.

 

Mâinile-mi caută un loc de tine atins,

Și plouă strident, parcă într-adins.

 

Conturu-ți apare într-un geam aburit,

Mă simt pentr-o clipă iarăși iubit.

 

Strâng între palme scrisorile toate,

Cuvintele încep prin mine să-noate.

 

Sângele urlă și carnea mi-o zvântă,

Ca la un semn buzele-mi cântă.

 

Ploaia se-oprește, și toamna, și vântul,

Pe geam, văd copacii sărutându-ți mormântul.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Elegie

Data postării: 27 martie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 268

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Seara de Crăciun

 

E teroare pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Doar în case de creștini,

Astăzi se aprind lumini.

 

Focu-n sobă surd trosnește,

Marea taină îi unește,

Sus în colț, lângă icoană,

Arde-n candelă o rană,

 

Este rana lumii toată,

Rana sfântă, vindecată,

Azi, în ieslea de pe jos,

Prin nașterea lui Hristos.

 

Azi în noaptea de Crăciun,

Noaptea sufletului bun,

Sus în cer și aicea jos,

S-a născut Iisus Hristos!

 

Cântă-n rai îngeri duios,

Astăzi s-a născut Hristos,

Cântă cerul bucuria,

Astăzi s-a născut Mesia!

 

Însă aicea pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Numai la creștin în casă,

Pruncul stă cu ei la masă.

 

Nu mai ești binevenit,

Tu Iisuse, Tu Hristoase,

Omul te-a înlocuit,

Cu petreceri zgomotoase.

 

Stă bisericuța goală,

Nici afară nu mai ninge,

Sufletul e plin de boală,

Candela încet se stinge.

 

Cântă un colind nebun,

Azi, în seara de Crăciun,

Linu-i lin și iară lin...

Alungați-l pe creștin,

Linu-i lin și e frumos...

Alungați-L pe Hristos!

Mai mult...

În mine...

 

În mine se sting prea devreme,

Iubiri și scântei de amor,

Și umbra de mine se teme,

Că-n pământ zi de zi tot cobor.

 

Noaptea în brațe îmi doarme,

De zi, nici o veste nu știu,

Pe creștet parcă am coarne,

Iar trupul mi-l simt un sicriu.

 

La masă vin îngeri ciudați,

Beau sânge din venele mele,

Și pleacă apoi rușinați,

Cu lacrima mea către stele.

 

Aș vrea ca să țip, să vorbesc,

A lumii tăcere însă mă-neacă,

Mă biciuie acei pe care-i iubesc,

Iar șoapta mi-e stinsă și seacă.

 

În mine se frâng prea devreme,

Iubiri și scântei de amor,

Sub pleoapă o lacrimă-mi geme,

Și cere strident ajutor...

Mai mult...

Epigrame XXII

 

Român la muncă în Italia

 

La Roma ai plecat spăşit,

Ca să îţi faci un viitor,

În Colosseum ai trudit,

Dar doar ca salahor.

 

Unui beţiv 

 

Setos ai fost de mititel,

De când creşteai cu bona,

Serveai pe-atunci un păhărel,

Acuma … bei cu tona.

 

Unui june  

 

Trăia frumos ca într-un vis,

Şi-n viaţă n-a avut habar,

Că însurându-se c-un miss,

Se schimbă totul în coşmar.

 

Unui marinar

 

În visul tău de marinar,

Ai vrut miss fata de la ţară,

Acum ţi-e viaţa un calvar,

Şi navighezi mai mult pe-afară.

 

La Polul Nord

 

A venit cam obosit,

Cu fața ca de pelagră,

Și ne spuse stânjenit:

Am avut o noapte neagră.

 

Discuţie

 

Am crezut că e război,

Sau o ceartă între rude,

Însă am aflat apoi:

El e surd iar ea n-aude.

 

Acuzaţii 

 

După zece ani de chin,

Am decis să rup tăcerea,

Şi acuz al meu destin,

Că mi-a hărăzit muierea.

 

Ezitare

 

Ai căutat în lung şi-n lat,

Să-ţi iei o soaţă fără toană,

Tot ai triat şi-ai selectat…

Şi te-ai ales cu-o bună poamă.

 

Decepţie

 

Contabila ai vrut-o de soţie,

Şi-a calculat nopţi lungi la masă,

Ţi-a dovedit că ştie meserie…

Şi aţi pierdut o casă.

 

Decepţie

 

Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,

Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,

C-ai s-o iubeşti pentru vecie,

Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.

Mai mult...

Nu m-ai visat...

 

Nu m-ai visat, dar eu eram acolo,

În liniştea ce-ţi înflorea pe frunte,

Ca un ecou tăcut venind spre tine,

Dintr-un abis ce nu mai are munte.

 

Sub pielea ta mi-am rătăcit conturul,

Şi nici nu ştiu că sunt din tine rupt,

Că-n ochii tăi mi-am regăsit azurul,

Și fericirea pentru care lupt.

 

Dar nu-i mai spune ierbii că nu-i verde,

Nici clipei, că în noi s-a înnoptat,

Căci tot ce arde tainic şi se pierde,

În veşnicie este transformat.

 

Mă vei visa sub ramuri dezvelite,

Acolo unde vântul este treaz,

Cu ochii ninși, cu mâinile cernite,

Și inima învăluită în necaz.

 

Şi dacă plânsu-mi va veni să ceară,

Un semn, o mângâiere, un sărut,

Apropie-te încet, și cu sfială,

Mă prinde-n brațe ca la început.

 

Mai mult...

Spre-al casei pridvor…

 

Mă uit în oglindă și-adesea tresar,

Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,

Și caut scânteie în ruguri și aștri,

S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.

 

Mă simt un Cioran exilat în mansardă,

Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,

Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,

Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.

 

Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,

De țară și amici alungat și trădat,

Cu piatra în os și lemnul în sânge,

Dalta în mână mi se vaită și plânge.

 

Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,

Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,

Pe Champs-Elysees cu pas românesc,

La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.

 

Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,

Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,

Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,

Ce curge alene spre-al casei pridvor.

Mai mult...

Fără poezie

 

Am renunțat demult la a mai scrie,

Și-am pus condeiul la păstrare,

Dar simt mereu că fără poezie,

Bolesc agonic fără vindecare.

 

Și zac ca-ntr-un spital de boli mintale,

Dar hotărât să nu mai scriu nimic,

Și orice vers ce îmi mai dă târcoale,

De el, de-îndată mă dezic.

 

Mă uit la cartea de pe masă,

Şi-o simt că vine peste mine,

Cuvintele din ea mă apasă,

Și fără poezie nu mi-e bine.

 

O muză îmi stă mereu la căpătâi,

Și-mi seacă setea de a scrie,

Că astăzi nu mai trebuie nimănui,

Eterna și frumoasa poezie.

 

Vă anunț acum premeditat,

Că veți citi doar coduri digitale,

Căci ce s-a scris s-a defăimat,

Și interzis în cărțile școlare.

 

A dispărut cuvântul cititori,

În lumea ce trăiește în confuzii,

Și-a apărut spital de scriitori,

Unde găsim poeții în perfuzii.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ochii de cristale 8. Chipul curat și etern

Chipul curat și etern ce-l spulberă

Într-un vis melancolic 

Ecoul suflelor ce fluieră 

Chipul vesel și simbolic. 

 

Ochii de stele 

Strălucitori ca diamantele 

Ce zboară cu ele 

Într-un codru de stele. 

 

Tristețea ce-mi alină durerea 

Căci cu tine nu mă las 

Ce-mi visează alinarea 

Să mă duc într-o tăcere de vis. 

 

Natura iubirilor răsunătoare

În lumea zborurilor uitate,

Ce pleacă departe într-o lacrimă călătoare, 

Amorul tău nu-l spun. 

Mai mult...

Ochii tăi..negri!

De ochii negri îmi este dor

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor

Ca nimeni să nu ne vadă

 

Pământul l-aș lăsa cu lumea

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea

Plutind pe nor, fără a gravita

 

Ziua ne-om încălzi la soare

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare

Sus să ramână, fără a coborî

 

Voi scrie și trimite o scrisoare

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

 

Și mail-uri voi trimite lumii

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării

Și marea neagră cu apa ei albastră

 

Și mai de sus aș cere aprobare

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

 

 

 

Mai mult...

Cine oare?

Cine oare a-înțeles ce e cu dragostea

Ce se-ntâmplă când îl vezi

Și nu mai poți trăi fără el?

 

Cine oare poate știi de ce apare 

Într-o seară, ca o boare 

Și apoi nu mai ai alinare?

 

Cine oare a crezut 

Că totul are doar început 

Și a fost încătușat de trecut?

 

Cine oare a greșit 

Când dintr-o dată s-a sfârșit

Si rămân doar lacrimi sclipind în zenit?

 

Mai mult...

Atâta timp cât mă iubești de Andra în finlandeză

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Niin kauan kuin rakastat minua

 

Jos taivas putoaa päällesi, suojelen sinua,

Ja se voi tulla, kulta, ja vedenpaisumus, älä sammuta tulta sydämessäni,

Vaikka maanjäristys tapahtuisi, maailmanloppu, jonka tiedät,

Niin kauan kuin sinä rakastat minua, minä rakastan sinua.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee silmiisi.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee kanssasi sängyssä.

 

Jos komeetta osuisi meihin, en pelkää

Jos saat varmasti raketin käsiisi, selviämme,

Vaikka tsunami olisikin, maailmanloppu, tiedäthän,

Niin kauan kuin sinä rakastat minua, minä rakastan sinua.

 

Ja kun sinun on vaikea nähdä,

Olen siellä valistamaan sinua.

Ja kun et enää usko itseesi,

Olen siellä motivoimassa sinua.

 

Tam-taca-tum-bye, tule tänne,

Äänesi on viulu sydämessäni,

Tam-taca-tum-pa, hyräisin sinua,

Olet elämäni kuoro.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee silmiisi.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee kanssasi sängyssä.

Mai mult...

A fost

A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci

Mai mult...

"Ja, einmal ich träumte" în italiană

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

 

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

 

Sì, una volta sognai

 

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

 

Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi

Ma spero che un giorno ti vedrò

all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,

si percorrerà la stessa strada.

 

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

 

Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi

Ma spero che un giorno ti vedrò

all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,

si percorrerà la stessa strada.

 

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

 

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

 

Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare

e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍