Is this love
Stăteam pe acoperișul casei, îl ascultam pe Marley
și priveam, cum una câte una se stingeu, luminile spitalului Fundeni,
Cum una câte una umbrele zburau, ca leii lui Khayam, în taigaua persană.
Aceasta-i iubirea -mi spuneam. Când ea, înfiorată, mă apuca de mână,
Simțind în acel „ Is this love” norul radioactiv al maturizării.
Dar mie nu-mi păsa, știam deja că suntem prinși ca-ntr-o capcană,
Și că acele clipe nu vor mai veni nicicând,
Și că nu peste mult timp, ne vom uita jurămintele, și numele,
Și că nu peste mulți ani vom zbura și noi de pe spitalul Fundeni,
În taigaua persană, ca leii lui Khayam.
Autor : O.T.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OTEH
Data postării: 3 iunie 2022
Comentarii: 1
Vizualizări: 1233
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Îți mai aduci aminte...
Văl de aripi frânte
Împânzi a mea fereastră;
Îți mai aduci aminte
Iubire,de idila noastră?...
Doare sufletul în taină.
De când plouă -n urma ta;
Amar inima suspină,
Că mi -e pustie bolta.
Îți trimit mesaje -n șir,
Te sun fără răgaz;
Curg șiroaie, în delir
Lacrimi pe obraz...
Cum să mă rup de tine,
Când ești al meu tipar;
Ești impregnat în mine,
Tu, iubitul meu hoinar...
Un adio sau o sărutare...
Ne spunem adio,rămas bun
La o raspantie de drum.
Cuprinși de necunoscut ,
Vom uita ce ne a durut.
Odată n urmă vom privi
Si amintirile ne vor strivi,
In cumpănă vom zăbovi,
Regretele vor garbovi.
Desi nu există cale
Pe urmele ude si goale,
Ce se pierd in ceață
In tardiva dimineață
Dar dacă ne am reincarna
Si stelele ne ar cununa?.
Sperând ca piesa sa ne iasă
Din cea mototolita si arsa.
Ne am culege din cenușă,
Deschizându-se o ușă,
Sa I dăm idilei sărutare
Din iubirea ce nu moare..
Dorință interioară
Fug spre al tău gând,
Insist,vreau să întru,
Mă primești zburând,
Spre tine,cu al meu gândul.
În brațe să te iau,
Dulce să te sărut,
Doar cu tine vreau să stau,
Te privesc,ca la început.
Strânge-mă de mâini,
La al tău piept tu mă primește,
Dintr-o străină,
Ai devenit una ce mă iubește !
Vasilica
Nu pot să spun doar Vasilica
Căci este lesne de-nțeles
Ce mai lipsește lângă Vasilica
Tu sigur știi ce îți vorbesc!
Îndrăgostit sunt eu de tine
Și doar așa cu siguranță
Nu bine ci foarte bine îmi și stă,
Nu mai există-n astă lume
Femeie să risipească frumusețe,
Sau blândețe sau să râdă
Așa sonor și pitoresc!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Brumar
Scri la fel ca mine
Cu lacrimi din soare si umezi ochi plângând
Picuri de cerneală stau pe foaie amine
Etanol fiert prin vene curgând
Ploaie rece de noiembrie
Vorbele nu ne-or întrece
Și soarele dacă s-ar arăta
Nimic n-ar rezolva
Lasă liniștea să se așeze
Să mă facă sa plâng iar
Căci mi-am tratat vocile
Erau multe,un miar
Du-te,fugi pe a ta cărare
Croiește-ți drumul tău agale
Nu mi-ai facut nimic greșit
Teoretic,practic,nimic n-a reușit
Și când se v-a opri ploaia
Brumarul să sti ca nu v-a da in gustar
Deoarece stiloul foaia-mi zgâria
Nu-mi plăcea,imi displăcea.
Nu v-a mai fi totul roz;
Pajiște cu bulbi galbeni de pidosnic
V-or fi doar cratere de obuze
După un război dus aproape veșnic
Nu înțeleg ce de nu ai răbdare,
Să citești un itinerar
Punctele pe hartă oare,
Îmi vor arăta suferința pură plină de onoare?
Atât a fost sa fie
Dor meu de tine
Acum e poezie
Și îmi urlă in destine
Te dor privirile cu noi
Și tot nu vrei inapoi
Ochii tăi ma vindecă
Dar mă și judecă
Te iubesc
Te urăsc si te iubesc
In ochi tăi mai uit atunci cand vorbesc
Adorm și uit ca mai traiesc
Îți mai aduci aminte...
Văl de aripi frânte
Împânzi a mea fereastră;
Îți mai aduci aminte
Iubire,de idila noastră?...
Doare sufletul în taină.
De când plouă -n urma ta;
Amar inima suspină,
Că mi -e pustie bolta.
Îți trimit mesaje -n șir,
Te sun fără răgaz;
Curg șiroaie, în delir
Lacrimi pe obraz...
Cum să mă rup de tine,
Când ești al meu tipar;
Ești impregnat în mine,
Tu, iubitul meu hoinar...
Un adio sau o sărutare...
Ne spunem adio,rămas bun
La o raspantie de drum.
Cuprinși de necunoscut ,
Vom uita ce ne a durut.
Odată n urmă vom privi
Si amintirile ne vor strivi,
In cumpănă vom zăbovi,
Regretele vor garbovi.
Desi nu există cale
Pe urmele ude si goale,
Ce se pierd in ceață
In tardiva dimineață
Dar dacă ne am reincarna
Si stelele ne ar cununa?.
Sperând ca piesa sa ne iasă
Din cea mototolita si arsa.
Ne am culege din cenușă,
Deschizându-se o ușă,
Sa I dăm idilei sărutare
Din iubirea ce nu moare..
Dorință interioară
Fug spre al tău gând,
Insist,vreau să întru,
Mă primești zburând,
Spre tine,cu al meu gândul.
În brațe să te iau,
Dulce să te sărut,
Doar cu tine vreau să stau,
Te privesc,ca la început.
Strânge-mă de mâini,
La al tău piept tu mă primește,
Dintr-o străină,
Ai devenit una ce mă iubește !
Vasilica
Nu pot să spun doar Vasilica
Căci este lesne de-nțeles
Ce mai lipsește lângă Vasilica
Tu sigur știi ce îți vorbesc!
Îndrăgostit sunt eu de tine
Și doar așa cu siguranță
Nu bine ci foarte bine îmi și stă,
Nu mai există-n astă lume
Femeie să risipească frumusețe,
Sau blândețe sau să râdă
Așa sonor și pitoresc!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Brumar
Scri la fel ca mine
Cu lacrimi din soare si umezi ochi plângând
Picuri de cerneală stau pe foaie amine
Etanol fiert prin vene curgând
Ploaie rece de noiembrie
Vorbele nu ne-or întrece
Și soarele dacă s-ar arăta
Nimic n-ar rezolva
Lasă liniștea să se așeze
Să mă facă sa plâng iar
Căci mi-am tratat vocile
Erau multe,un miar
Du-te,fugi pe a ta cărare
Croiește-ți drumul tău agale
Nu mi-ai facut nimic greșit
Teoretic,practic,nimic n-a reușit
Și când se v-a opri ploaia
Brumarul să sti ca nu v-a da in gustar
Deoarece stiloul foaia-mi zgâria
Nu-mi plăcea,imi displăcea.
Nu v-a mai fi totul roz;
Pajiște cu bulbi galbeni de pidosnic
V-or fi doar cratere de obuze
După un război dus aproape veșnic
Nu înțeleg ce de nu ai răbdare,
Să citești un itinerar
Punctele pe hartă oare,
Îmi vor arăta suferința pură plină de onoare?
Atât a fost sa fie
Dor meu de tine
Acum e poezie
Și îmi urlă in destine
Te dor privirile cu noi
Și tot nu vrei inapoi
Ochii tăi ma vindecă
Dar mă și judecă
Te iubesc
Te urăsc si te iubesc
In ochi tăi mai uit atunci cand vorbesc
Adorm și uit ca mai traiesc
Alte poezii ale autorului
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Cine a trait cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Care a iubit cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Daca noi am fost cu adevarat,
Ceea ce am fost,
Sau ceea ce am visat ca suntem.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Tu nu ești Lauren Bacall
Tu nu ești Lauren Bacall, ești doar o fată,
Rătăcită într-o rochie neagră,
Care așteaptă pe un trotuar.
Iar eu nu sunt Bogart, sunt doar o umbră,
care umblă,
Prin regatul ruinat al nopții.
Călcăm pavajul unui drum șerpuit,
Printre case,
Încercând să aprindem candelabrul
Care atârnă, ca un păianjen străveziu,
Tin tavanul unei terase.
Vorbim tare, ca doi străini,
Încolțiți de o teamă,
Ca nu cumva, cineva de prin preajmă,
Să ne vadă cum tragem,
Din aceeași țigară,
Cineva care știe că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Intrăm și tu cauți să stingi în oglindă,
Minciuna privirii, ce din farduri iți cade,
Pereții sunt muți, muțenia-i însă,
A unei tăceri revanșarde.
Timpul e al tău, niciodată al nostru,
Oglinda se scurge într-o altă oglindă,
Din care privește un monstru.
Nici corbul lui Poe, nici cripta lui Borges,
Nu ne pot salva de dezastru,
Ceru-i pictat pe un blat ruginit,
În verde prelins din albastru.
Noaptea-i închisă ca o cătușă,
Și totuși, un zgomot se aude în ușă,
Un murmur, un foșnet, un râset in șoaptă.
E cel care vede, și ascultă, și așteaptă,
Cu ochiu-n dispretz, cu urechea- ncordată,
Ca brațele noastre,
Să se atingă vreodată.
Ca să iasă în stradă, și să urle, să zbiere,
Ca nimic nu există, că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Cine a trait cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Care a iubit cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Daca noi am fost cu adevarat,
Ceea ce am fost,
Sau ceea ce am visat ca suntem.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Tu nu ești Lauren Bacall
Tu nu ești Lauren Bacall, ești doar o fată,
Rătăcită într-o rochie neagră,
Care așteaptă pe un trotuar.
Iar eu nu sunt Bogart, sunt doar o umbră,
care umblă,
Prin regatul ruinat al nopții.
Călcăm pavajul unui drum șerpuit,
Printre case,
Încercând să aprindem candelabrul
Care atârnă, ca un păianjen străveziu,
Tin tavanul unei terase.
Vorbim tare, ca doi străini,
Încolțiți de o teamă,
Ca nu cumva, cineva de prin preajmă,
Să ne vadă cum tragem,
Din aceeași țigară,
Cineva care știe că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Intrăm și tu cauți să stingi în oglindă,
Minciuna privirii, ce din farduri iți cade,
Pereții sunt muți, muțenia-i însă,
A unei tăceri revanșarde.
Timpul e al tău, niciodată al nostru,
Oglinda se scurge într-o altă oglindă,
Din care privește un monstru.
Nici corbul lui Poe, nici cripta lui Borges,
Nu ne pot salva de dezastru,
Ceru-i pictat pe un blat ruginit,
În verde prelins din albastru.
Noaptea-i închisă ca o cătușă,
Și totuși, un zgomot se aude în ușă,
Un murmur, un foșnet, un râset in șoaptă.
E cel care vede, și ascultă, și așteaptă,
Cu ochiu-n dispretz, cu urechea- ncordată,
Ca brațele noastre,
Să se atingă vreodată.
Ca să iasă în stradă, și să urle, să zbiere,
Ca nimic nu există, că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Anișoara Iordache