transfigurare 1/4

neliniști-

sculpturi de vânt

vârtejuri rotite

de brațele de oțel ale unei

caracatițe solare-

oglindesc

în oglinda brixel

siluete feminine

temătoare


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache poezii.online transfigurare  1/4

Data postării: 10 august

Vizualizări: 72

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Prin razboi

Zile lungi infometate

si prin geam un somn tirziu

linistea este departe

nici nu simt daca sunt viu.

 

Gustul pinii o poveste

apa este doar un vis

rind pe rind primim doar gloante

astai tot ce e permis

 

Incarcat cu plins si jale

ma trezeste nencetat

strigatele tot mai rare

a batrinelor din sat.

 

Supravetuind pe margini

nu ramine niciun gind

tot trecutul e pe pagini

iar sfirsitul in pamint.

Mai mult...

Când alții dorm

îmi iau viața la braț

fără prea multă tragere de inimă

mi-aș fi dorit în noaptea aceasta dintre ani să fiu singur

doar eu și sufletul meu

să ne putem plânge în voie pe umăr

undeva în afara instanțelor de apel ale timpului

aproape imposibil

cunoscând  toate  ifosele și pretențiile vieții

veșnic nemulțumită

de aceea îmi calc pe inimă și o accept

ca pe o fatalitate

cineva ar putea crede că ne iubim

văzându-ne braț la braț în mijlocul nopții

eu sobru

cu ochelari și cercel în ureche

ea îmbrăcată frivol

ca o femeie de moravuri ușoare

dar nu-i așa

între noi nu există dragoste

relația noastră se bazează pe interes

precum cea dintre doi frați siamezi

da

ne plimbăm și-n seara aceasta pe lângă  quasari și stelele fără soț

ireductibilili

Doamne

ce sentiment înălțător îți dă această pasăre împăiată a liniștii…

Mai mult...

Simone, profesoara mea de dans

unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouette
umii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre

care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru

Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul

ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
 își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității

Mai mult...

Meditații matinale

Adesea vedem dușmanii în lucruri,

Don Quijote îi văzuse în morile de vânt

care măcinau grâul în Consuegra,

 pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,

erau duhurile rele din farmece,

uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,

castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,

exact ca acum,

unii spun că dau pensii bătrânilor

( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,

aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)

alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,

statul de drept e ca strecurătoarea bunicii

( Dumnezeu s-o ierte!),

iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,

fierb în suc propriu

la etajul cincisprezece.

Peste o sută de ani

dacă mă va mai găsi cineva

va zice că am murit din cauza caniculei...

Mai mult...

Clopote

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

 

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de sticlă

.

cine se teme de bocetul clopotului

care se sparge în urechile surde ale timpului

.

răspunsul e ca un sloi de gheață

în mijlocul oceanului arctic

.

un moment de reculegere

.

nu am o reprezentare exactă a morții

dar asta ne amintesc clopotele

și-oricât de puternici am fi

nu putem să ne astupăm cu toții urechile

să ne ferecăm sufletele

ca să oprim ecoul lugubru al bronzului

.

și-atunci ne zăvorâm în noi înșine

printre spaimele noastre ancestrale

păstrând în amintirea femeilor sacrificate pe altarele bărbaților morți

.

un moment de reculegere

.

din întunericul cel mai negru al minții

ne împresoară vânătorii de capete

canibalii

vikingii

aztecii

întreaga cohortă a morții

ne ajunge din urmă blestemul sângelui

țipetele disperate a celor rămași fără inimi

rânjetul sadic al zeilor

iar noi

ultimele vlăstare ale umanității

ridicăm din umeri într-un simulacru de părere de rău

.

un moment de reculegere

Mai mult...

Déjà vu

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult

ca să fiu sincer

îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei

descumpănit

pentru cineva care a văzut și reflectat totul

nu mai există emoție

spirala descrescătoare a vieții

accentuează sentimentul  acela obositor

de déjà vu

lehamitea

unele lucruri revin obositor în prim plan

și se suprapun peste altele

în același spectacol stand-up comedy

de prost gust

jucat prima dată la Facere

cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului

îngenuncheat în el însuși…

Mai mult...